Activitatea fizică ușoară, cum ar fi mersul pe jos, păstrează mobilitatea femeilor în vârstă

©

Autor:

Activitatea fizică ușoară, cum ar fi mersul pe jos, păstrează mobilitatea femeilor în vârstă
Activitatea fizică de intensitate ușoară, inclusiv cumpărăturile sau o plimbare în aer liber, poate proteja împotriva dizabilității de mobilitate la femeile în vârstă, sugerează noi cercetări. Femeile care au petrecut cel mai mult timp efectuând exerciții fizice de intensitate redusă au avut un risc cu 46% mai mic de pierdere a mobilității.
Una din patru femei cu vârsta de peste 65 de ani nu poate parcurge distanțe reduse sau urca o scară. Incapacitatea de a realiza activități fizice simple și de intensitate ușoară poate duce la pierderea independenței unei persoane. În Statele Unite ale Americii, handicapul de mobilitate la persoanele vârstnice este principalul tip de incapacitate existent. Noi cercetări, realizate de oamenii de știință de la Școala de Sănătate Publică Herbert Wertheim și de omologi de la UC San Diego, sugerează că activitatea fizică de intensitate ușoară, inclusiv cumpărăturile sau plimbările ușoare, poate proteja mobilitatea femeilor în vârstă.

Publicată în revista JAMA Network Open, lucrarea actuală arată că femeile care nu aveau o dizabilitate de mobilitate la începutul studiului și care petreceau cea mai mare parte a timpului făcând activități de intensitate ușoară erau cu 40% mai puține susceptibile de a experimenta pierderea mobilității pe o perioadă de șase ani „Adulții mai în vârstă care doresc să-și mențină mobilitatea ar trebui să știe că toate mișcările, nu doar activitatea fizică moderată până la viguroasă, contează”, a declarat autorul principal Andrea LaCroix, profesor distins și șef al Diviziei de Epidemiologie de la Școala de Sănătate Publică Herbert Wertheim.

Studiul prospectiv a observat peste 5.500 de femei cu vârsta de 63 de ani și peste, care locuiau în Statele Unite și au fost înscrise în studiul privind măsurarea obiectivă a activității fizice și a sănătății cardiovasculare, un studiu auxiliar al Inițiativei pentru Sănătatea Femeilor. Participanții au purtat un accelerometru timp de șapte zile, pentru a obține măsuri precise ale activității lor fizice.

Cercetătorii au descoperit că femeile care au petrecut cel mai mult timp efectuând activități fizice de intensitate ușoară au avut un risc cu 46% mai mic de pierdere a mobilității în comparație cu femeile care au avut niveluri mai scăzute de activitate fizică. Rezultate similare au fost observate la femeile albe, negre și latino. Femeile cu și fără obezitate și-au redus riscul de mobilitate, dar beneficiul a fost cel mai puternic în rândul femeilor cu un indice de masă corporală (IMC) mai mic de 30.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 01-03-2021 | creare: 01-03-2021 | Vizite: 399
Bibliografie
You've got to move it, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/02/210223164445.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: