Vaginita · ICD-10: N76.0 · ICD-11: GA02
Sinonime: vulvovaginită, inflamație vaginală, colpită
RezumatDefiniție și clasificareCifre & epidemiologieCauze și patogenieSemne și simptomeSemne de alarmăDiagnostic clinicDiagnostic paraclinicDiagnostic diferențialBoli înruditeTratamentComplicațiiMonitorizare și urmărireGhidul pacientuluiGhidul specialistuluiEvoluție și prognosticPrevenție și screeningSituații specialeViața cu boalaÎn RomâniaUltimele studiiConcluzii
Rezumat
Vaginita reprezintă inflamația mucoasei vaginale, manifestată tipic prin secreție anormală, prurit, usturime, miros neplăcut și, uneori, disconfort la urinare sau la contactul sexual. Nu este o boală unică, ci un sindrom cu mai multe cauze — trei entități acoperă peste 90% dintre cazurile la femeia de vârstă reproductivă: vaginoza bacteriană (~40–50%), candidoza vulvovaginală (~20–25%) și trichomoniaza (~15–20%).[1][2] La femeia în postmenopauză, o cauză frecventă și distinctă este vaginita atrofică (sindromul genito-urinar de menopauză), prin deficit de estrogen.[3]
Diagnosticul corect impune obligatoriu identificarea cauzei — simptomele se suprapun larg, iar tratamentul „la ghici" (mai ales antifungicele fără prescripție) este frecvent greșit: doar ~35% dintre femeile care se autotratează pentru „candidoză" au, de fapt, o infecție cu drojdii.[2][4] Evaluarea combină pH-ul vaginal, testul aminelor (whiff test), examenul microscopic al secreției (preparat cu ser fiziologic și KOH) și, tot mai mult, testele moleculare (NAAT/PCR multiplex).[1][4] Criteriile Amsel (pentru vaginoza bacteriană) și scorul Nugent (etalonul de referință pe frotiu Gram) sunt instrumentele standardizate consacrate.[1][5]
Tratamentul este specific fiecărei cauze: metronidazol sau clindamicină pentru vaginoza bacteriană, fluconazol sau azoli topici pentru candidoză, metronidazol/tinidazol pentru trichomoniază (cu tratarea partenerului), și estrogen local pentru vaginita atrofică.[1][3] Recurența este problema centrală — până la 50–60% dintre femei fac o recidivă de vaginoză bacteriană în primul an —, motiv pentru care ghidurile recente reconsideră tratarea partenerului masculin și strategiile de întreținere.[6][7]
Definiție și clasificare
Termenul vaginită desemnează orice proces inflamator al vaginului; în practică, sub această umbrelă intră și vulvovaginitele (când sunt afectate concomitent vulva și vaginul) și disbioza vaginală fără inflamație marcată (cazul vaginozei bacteriene). Codul ICD-10 N76.0 corespunde vaginitei acute; N76.1 vaginitei subacute și cronice.[8]
Clasificarea etiologică (esențială pentru tratament)
- Vaginoza bacteriană (VB) — nu este propriu-zis o infecție, ci o disbioză: înlocuirea florei dominate de lactobacili producători de acid lactic cu o floră polimicrobiană (Gardnerella vaginalis, Prevotella, Atopobium vaginae, Mobiluncus). Cea mai frecventă cauză de secreție vaginală anormală la femeia de vârstă reproductivă.[1][9]
- Candidoza vulvovaginală (CVV) — infecție micotică, în ~85–90% cu Candida albicans; restul cu specii non-albicans (C. glabrata, C. krusei), adesea mai rezistente la azoli.[1][10]
- Trichomoniaza — infecție cu transmitere sexuală produsă de protozoarul flagelat Trichomonas vaginalis. Singura dintre cele trei entități clasice care este cu certitudine o ITS.[1][11]
- Vaginita atrofică / sindromul genito-urinar de menopauză — subțierea și inflamația mucoasei prin hipoestrogenism (menopauză, alăptare, tratamente antiestrogenice).[3]
- Cauze neinfecțioase — iritative/alergice (dermatită de contact la săpunuri, deodorante intime, spermicide, latex), corpi străini (tampon uitat), vaginita inflamatorie descuamativă, lichen plan/scleros.[2][4]
Clasificarea candidozei (importantă terapeutic)
CVV se împarte în necomplicată (episoade sporadice, ușoare–moderate, C. albicans, gazdă imunocompetentă) și complicată (recurentă — ≥4 episoade/an —, severă, non-albicans, sau la gazdă cu diabet, imunosupresie, sarcină). Distincția schimbă durata și schema de tratament.[1][10]
Cifre & epidemiologie
Cauze și patogenie
Vaginul sănătos la femeia de vârstă reproductivă are un ecosistem dominat de lactobacili, care produc acid lactic și mențin un pH acid (3,8–4,5), precum și peroxid de hidrogen — un mediu ostil pentru majoritatea patogenilor. Estrogenul întreține acest echilibru prin depunerea de glicogen în celulele epiteliale, substrat pentru lactobacili.[2][4] Vaginita apare când acest echilibru se rupe.
Vaginoza bacteriană
Reducerea lactobacililor permite proliferarea unei flore anaerobe polimicrobiene, care formează un biofilm aderent la epiteliu (dominat de Gardnerella vaginalis). Aminele volatile produse (putrescină, cadaverină, trimetilamină) dau mirosul caracteristic „de pește", accentuat de alcalinizare (sânge menstrual, spermă — de aici testul aminelor pozitiv la adăugarea de KOH).[1][9] Factori de risc: parteneri sexuali noi/multipli, dușurile vaginale, absența folosirii prezervativului, fumatul; VB este mai frecventă și mai persistentă la femeile care întrețin relații sexuale cu femei.[1][6]
Candidoza vulvovaginală
Candida face parte din flora comensală vaginală la ~20% dintre femeile asimptomatice; boala apare când drojdia trece de la forma de colonizare la cea invazivă/inflamatorie. Factori favorizanți: antibioticoterapia (distruge lactobacilii), sarcina și estrogenii (contraceptive cu doză mare), diabetul zaharat dezechilibrat, imunosupresia (corticoterapie, HIV), lenjeria strânsă și umezeala.[1][10]
Trichomoniaza
Trichomonas vaginalis se transmite aproape exclusiv sexual și aderă la epiteliul vaginal și uretral, provocând un răspuns inflamator intens. Coexistă frecvent cu alte ITS și crește riscul de achiziție a HIV.[1][11]
Vaginita atrofică
Scăderea estrogenului (menopauză, postpartum, tratamente cu inhibitori de aromatază/tamoxifen) subțiază epiteliul, reduce glicogenul și lactobacilii, crește pH-ul și fragilizează mucoasa, care devine inflamată, uscată și predispusă la microtraumatisme.[3]
Semne și simptome
Tabloul clinic al vaginitei se organizează în jurul câtorva simptome cardinale, dar — punct esențial — caracterul secreției și al mirosului orientează spre cauză, fără a o dovedi. Suprapunerea este mare, iar diagnosticul clinic „la ochi" greșește frecvent.[2][4]
- Secreția vaginală anormală (leucoreea) — simptomul central. În vaginoza bacteriană: subțire, omogenă, alb-cenușie, aderentă la pereți, abundentă. În candidoză: albă, groasă, grunjoasă („brânză de vaci"), fără miros. În trichomoniază: galben-verzuie, spumoasă, adesea abundentă.[1][2]
- Mirosul neplăcut „de pește" — sugestiv pentru vaginoza bacteriană și trichomoniază; accentuat după contactul sexual. Candidoza este tipic inodoră.[1][9]
- Pruritul și usturimea vulvovaginală — dominante în candidoză (adesea intense, cu roșeață și edem vulvar); mai discrete în vaginoza bacteriană.[1][10]
- Disconfortul la urinare (disurie „externă") și durerea la contactul sexual (dispareunie) — frecvente în candidoză, trichomoniază și vaginita atrofică.[2][3]
- Eritem, edem și, în trichomoniază, colul „în căpșună" (colpită maculară) la examenul cu specul.[1][11]
Un procent important dintre femeile cu vaginoză bacteriană sau trichomoniază sunt asimptomatice (până la ~50–70% în trichomoniază), ceea ce nu exclude riscul de complicații sau de transmitere.[1][11]
Top simptome — frecvență și valoare diagnostică
Frecvența arată cât de des apare simptomul la pacienții cu această afecțiune. Specificitatea arată cât de mult orientează el către acest diagnostic: un simptom poate fi foarte frecvent și totuși nespecific (apare în zeci de boli), iar altul poate fi rar, dar aproape decisiv. Un simptom singur nu pune diagnosticul.
| Simptom | Frecvență | Valoare diagnostică | Observații |
|---|---|---|---|
| Durere pelvină ⚠ alarmă | Ocazional | Nespecific |
Nu este tipică vaginitei simple; durerea pelvină cu febră ridică suspiciunea de boală inflamatorie pelvină și impune evaluare. |
|
Sângerare vaginală anormală
⚠ alarmă „sângerare între menstruații, sângerare postcoitală” |
Ocazional | Nespecific |
Sângerarea (postcoitală, intermenstruală sau postmenopauză) nu este caracteristică vaginitei; impune excluderea cervicitei sau a patologiei de col/endometru. |
| Secreție vaginală anormală (leucoree) | Cardinal | Specificitate moderată |
Simptomul central al vaginitei; caracterul secreției (omogenă cenușie / grunjoasă albă / spumoasă verzuie) orientează spre cauză, dar nu o dovedește. |
| Scurgeri vaginale cu miros | Frecvent | Specificitate înaltă |
Mirosul „de pește", accentuat postcoital, este sugestiv pentru vaginoza bacteriană și trichomoniază; candidoza este tipic inodoră. |
| Prurit genital (mâncărime în zona genitală) | Frecvent | Specificitate moderată |
Dominant și adesea intens în candidoza vulvovaginală; mai discret în vaginoza bacteriană. |
| Usturime vaginală | Frecvent | Specificitate moderată |
Senzație de arsură vulvovaginală, frecventă în candidoză și în vaginita atrofică. |
| Dispareunie | Comun | Nespecific |
Durere la contactul sexual — frecventă în candidoză, trichomoniază și, mai ales, în vaginita atrofică de menopauză. |
| Usturime la urinare | Comun | Nespecific |
Disurie „externă" (la trecerea urinei peste mucoasa inflamată), de diferențiat de disuria „internă" a infecției urinare. |
⚠ Prezentare de urgență dacă apare oricare dintre: durere pelvină, sângerare vaginală anormală.
⚠ Semne de alarmă — când mergi de urgență la medic
Deși vaginita este de regulă o afecțiune benignă, anumite semne impun evaluare medicală promptă și schimbă complet abordarea:
- Febră, frisoane, durere pelvină/abdominală joasă intensă — sugerează extindere spre boală inflamatorie pelvină (endometrită, salpingită), nu o simplă vaginită.[1][2]
- Sângerare vaginală anormală (în afara menstruației, postcoitală sau postmenopauză) — necesită excluderea unei cervicite, a unei leziuni de col sau a unei patologii endometriale.[4]
- Simptome în sarcină — vaginoza bacteriană și trichomoniaza netratate se asociază cu naștere prematură și rupere prematură de membrane; necesită evaluare și tratament dedicat.[1][12]
- Ulcerații, vezicule sau leziuni vulvare — orientează spre herpes genital sau alte ITS ulcerative, nu spre vaginită.[1]
- Simptome persistente/recidivante după tratament corect — impun reevaluare, cultură/testare moleculară pentru specii rezistente și excluderea unei cauze neinfecțioase (lichen, dermatoză).[2][10]
- Vaginită la copil prepubertar — necesită evaluare atentă (igienă, corp străin, dar și excluderea abuzului sexual în prezența unei ITS).[4]
Diagnostic clinic
Evaluarea începe cu anamneza (durata, caracterul secreției, mirosul, pruritul, relația cu menstruația și contactul sexual, tratamente anterioare, autotratament, factori de risc pentru ITS) și examenul genital cu specul. Este esențial de reținut: diagnosticul bazat exclusiv pe simptome și aspectul secreției este nesigur — de aceea ghidurile recomandă confirmarea prin teste obiective.[1][4]
Testele „la patul bolnavei" (point-of-care)
- pH-ul vaginal (bandeletă): normal/candidoză 3,8–4,5; crescut (>4,5) în vaginoza bacteriană, trichomoniază și atrofie. Simplu și foarte util pentru triaj.[1][4]
- Testul aminelor (whiff test): miros de pește la adăugarea de KOH 10% — pozitiv în vaginoza bacteriană și adesea în trichomoniază.[1]
- Examenul microscopic: preparat cu ser fiziologic (celule „clue" pentru VB, trichomonazi mobili) și cu KOH (hife/pseudohife și spori pentru candidoză). Sensibilitatea microscopiei pentru trichomoniază este însă redusă (~50–70%).[1][4]
Criteriile Amsel (vaginoza bacteriană)
Diagnostic clinic de VB când sunt prezente cel puțin 3 din 4 criterii: secreție omogenă alb-cenușie; pH >4,5; test al aminelor pozitiv; celule „clue" (>20% din celulele epiteliale) la microscopie. Calculatorul de mai jos aplică aceste criterii.[1][5]
Criteriile Amsel (vaginoză bacteriană) Calculator
Diagnostic clinic de vaginoză bacteriană când sunt prezente cel puțin 3 din 4 criterii. Instrument rapid, aplicabil la consultație. Limite: subiectivitate a testului aminelor și a microscopiei; pentru cazuri neclare se preferă scorul Nugent sau testarea moleculară.
⚕ Rezultat orientativ pentru profesioniști; nu înlocuiește judecata clinică.
Scorul Nugent (frotiu Gram — etalon de referință pentru vaginoza bacteriană)
Scor 0–10 obținut pe frotiu Gram prin cuantificarea morfotipurilor de lactobacili, Gardnerella/anaerobi și Mobiluncus. Standardul de referință de laborator pentru diagnosticul vaginozei bacteriene, folosit mai ales în cercetare și în cazurile echivoce.
- Scor 0–3: floră normală — lactobacili predominanți; fără vaginoză bacteriană
- Scor 4–6: floră intermediară — rezultat echivoc, se corelează clinic / se poate repeta
- Scor 7–10: vaginoză bacteriană — reducere marcată a lactobacililor, exces de morfotipuri Gardnerella/anaerobe și Mobiluncus
Diagnostic paraclinic
Când testele point-of-care nu sunt disponibile sau sunt neconcludente, se recurge la investigații de laborator:
- Scorul Nugent — etalonul de referință („gold standard") pentru vaginoza bacteriană, pe frotiu Gram: cuantifică morfotipurile de lactobacili și de anaerobi pe o scală 0–10. Scor 0–3 = floră normală; 4–6 = intermediar; 7–10 = vaginoză bacteriană.[5]
- Testele moleculare (NAAT / PCR multiplex vaginal) — cea mai sensibilă și specifică metodă modernă; panelurile detectează simultan patogenii vaginozei, Candida și Trichomonas vaginalis. NAAT este metoda de elecție pentru trichomoniază (sensibilitate >95%, mult peste microscopie).[1][11]
- Cultura — utilă în candidoza recurentă/refractară pentru identificarea speciei și testarea sensibilității la antifungice; nu se folosește pentru diagnosticul de rutină al VB.[1][10]
- Testarea pentru alte ITS — la femeile cu trichomoniază sau factori de risc se recomandă testarea concomitentă pentru Chlamydia trachomatis, gonoree, HIV și sifilis.[1]
Diagnostic diferențial
Deoarece secreția vaginală este un simptom comun mai multor afecțiuni, diagnosticul diferențial este esențial:
- Între cele trei vaginite majore — se departajează prin pH, miros, aspectul secreției și microscopie (vezi tabelul de criterii). Coinfecțiile sunt frecvente.[1][4]
- Cervicita (Chlamydia, gonococ) — secreție mucopurulentă din canalul cervical, col friabil; poate coexista cu vaginita.[1]
- Secreția fiziologică — variază cu ciclul; clară/albă, inodoră, fără prurit sau inflamație — nu necesită tratament.[4]
- Vaginita atrofică — la femeia în postmenopauză: uscăciune, dispareunie, mucoasă palidă, pH crescut.[3]
- Vaginita inflamatorie descuamativă și dermatozele vulvare (lichen scleros, lichen plan, dermatită de contact) — la simptome persistente fără patogen identificat.[2]
- Infecția de tract urinar — disuria „internă" (pe tot parcursul micțiunii) o sugerează, spre deosebire de disuria „externă" a vaginitei.[2]
Boli înrudite
Tratament
Tratamentul este țintit pe cauză — de aceea diagnosticul corect precede orice prescripție. Autotratamentul empiric cu antifungice este descurajat, fiind adesea inutil.[2][4]
Vaginoza bacteriană
Se tratează femeile simptomatice (și cele gravide simptomatice). Scheme de primă linie: metronidazol 500 mg oral de 2 ori/zi, 7 zile; sau metronidazol gel 0,75% intravaginal, 5 zile; sau clindamicină cremă 2% intravaginal, 7 zile. Alternative: clindamicină orală, secnidazol 2 g oral doză unică, tinidazol.[1][13] Se recomandă evitarea alcoolului în timpul și 24–72 h după metronidazol/tinidazol (efect tip disulfiram).[1]
Candidoza vulvovaginală
Necomplicată: fluconazol 150 mg oral, doză unică; sau un azol topic (clotrimazol, miconazol) 1–7 zile. Complicată/severă: fluconazol 150 mg repetat la 72 h (2–3 doze) sau azol topic prelungit 7–14 zile. Recurentă (≥4 episoade/an): inducție urmată de terapie de întreținere cu fluconazol săptămânal 6 luni. Pentru speciile non-albicans (ex. C. glabrata): acid boric intravaginal 600 mg/zi 14 zile sau nistatină.[1][10][14]
Trichomoniaza
La femei, schema preferată actuală este metronidazol 500 mg oral de 2 ori/zi, 7 zile — superioară dozei unice de 2 g conform datelor recente. Alternativă: tinidazol 2 g doză unică. Partenerii sexuali trebuie tratați și se recomandă abstinență până la vindecarea ambilor; retestare la 3 luni.[1][11]
Vaginita atrofică
Estrogen local (cremă, ovule sau inel vaginal) este tratamentul de elecție; hidratantele și lubrifianții vaginali completează. Se pot folosi și DHEA intravaginal (prasteron) sau ospemifen oral.[3]
Probiotice și măsuri adjuvante
Preparatele cu lactobacili pot reduce recurențele vaginozei bacteriene ca terapie adjuvantă, deși nivelul de evidență rămâne moderat.[15][16] Se recomandă evitarea dușurilor vaginale și a produselor iritante.[1]
- AMRIZOLE, supoz.vag. (Nitroimidazol (metronidazol), linia 1)
- Diflucan 50 mg/ 150 mg capsule (Antifungic azolic (fluconazol), linia 1)
- CLOTRIMAZOL, compr. vag. (Antifungic azolic topic (clotrimazol), linia 1)
- Klion D 100 (Combinație metronidazol + miconazol, linia 1)
- MICONAZOL, comprimate (Antifungic azolic topic (miconazol), linia 2)
- TINIDAZOL, compr.film. (Nitroimidazol (tinidazol), linia 2)
- ORUNGAL 100 mg capsule (Antifungic azolic (itraconazol), linia 2)
- NISTATINA, pulbere (Antifungic polienic topic (nistatină), linia 2)
Complicații
Vaginitele netratate sau recurente pot avea consecințe care depășesc disconfortul local:
- Complicații în sarcină — vaginoza bacteriană și trichomoniaza se asociază cu naștere prematură, rupere prematură de membrane, greutate mică la naștere și endometrită postpartum.[1][12]
- Boala inflamatorie pelvină — flora vaginozei și trichomoniaza cresc riscul de ascensiune a infecției spre uter și trompe, cu risc ulterior de infertilitate și sarcină ectopică.[1][2]
- Susceptibilitate crescută la ITS — vaginoza bacteriană și trichomoniaza cresc riscul de achiziție și transmitere a HIV și a altor infecții cu transmitere sexuală.[1][11]
- Complicații postoperatorii — VB crește riscul de infecție după histerectomie sau întrerupere de sarcină.[1]
- Impact asupra calității vieții — candidoza recurentă și vaginita atrofică afectează semnificativ viața sexuală și confortul zilnic.[3][10]
Monitorizare și urmărire
Majoritatea vaginitelor necomplicate nu necesită control de vindecare („test-of-cure") dacă simptomele se remit. Situațiile care impun urmărire:
- Trichomoniaza — retestare la 3 luni de la tratament (rata de reinfecție este mare), inclusiv cu tratarea partenerului.[1][11]
- Candidoza recurentă — urmărire pe durata terapiei de întreținere (6 luni) și reevaluare la reapariția simptomelor, cu cultură și antifungigramă.[1][10]
- Vaginoza bacteriană recurentă — evaluare a factorilor de risc, considerarea terapiei supresive prelungite și, conform datelor recente, a tratării partenerului masculin.[6][7]
- Sarcina — control după tratament pentru confirmarea eradicării, dat fiind riscul obstetrical.[12]
- Simptome persistente — reevaluare pentru cauze non-infecțioase (dermatoze vulvare, alergii) sau specii rezistente.[2]
Ghidul pacientului
Ce ar trebui să știi ca pacientă:
- Nu toate secrețiile sunt „infecție". O secreție clară/albă, inodoră, care variază cu ciclul, este de regulă normală și nu necesită tratament.
- Nu te autotrata „la ghici". Cauzele vaginitei se tratează diferit, iar antifungicele fără prescripție ajută doar dacă e vorba de candidoză — ceea ce se confirmă doar la aproximativ o treime dintre femeile care cred că au „ciupercă". Un diagnostic corect economisește timp și evită complicații.[2][4]
- Evită factorii care perturbă flora vaginală: dușurile vaginale (spălarea interioară), săpunurile parfumate, deodorantele intime, lenjeria sintetică strânsă. Vaginul se autocurăță — igiena externă cu apă este suficientă.[1]
- Ia tratamentul complet, chiar dacă simptomele dispar mai devreme, și evită alcoolul pe durata tratamentului cu metronidazol/tinidazol.[1]
- În trichomoniază, partenerul trebuie tratat și se evită contactul sexual până la vindecarea ambilor, pentru a preveni reinfectarea.[11]
- Consultă medicul dacă apar febră, durere pelvină, sângerări anormale, dacă ești însărcinată sau dacă simptomele revin repede după tratament.
Ghidul specialistului
Repere pentru practicianul clinic:
- Nu trata pe baza simptomelor izolate. Combină pH-ul, testul aminelor și microscopia; folosește criteriile Amsel pentru VB și rezervă scorul Nugent / NAAT pentru cazurile neclare sau recidivante.[1][5]
- NAAT/PCR este metoda de elecție pentru trichomoniază (microscopia ratează 30–50% din cazuri) și utilă în vaginita recurentă cu microscopie neconcludentă.[1][11]
- Candidoză recurentă: confirmă prin cultură, identifică specia (suspectează non-albicans la eșec terapeutic), aplică schemă de inducție + întreținere; ia în calcul diabetul nedepistat.[10]
- Trichomoniaza la femei: preferă metronidazol 500 mg × 2/zi, 7 zile (superior dozei unice), tratează partenerii și testează pentru alte ITS.[1][11]
- VB recurentă: reconsideră tratarea partenerului masculin — un studiu recent randomizat a demonstrat reducerea semnificativă a recurenței prin tratarea concomitentă a partenerului.[7]
- În sarcină: tratează VB și trichomoniaza simptomatice; metronidazolul este considerat compatibil în toate trimestrele conform ghidurilor actuale.[1][12]
Evoluție și prognostic
Prognosticul imediat este excelent pentru toate formele necomplicate: majoritatea răspund la tratamentul specific în câteva zile. Provocarea reală este recurența:
- Vaginoza bacteriană: peste 50–60% dintre femei recidivează în primul an după tratamentul standard, în bună parte din cauza persistenței biofilmului și a reinfecției de la partener.[6][7]
- Candidoza recurentă: ~5–8% dintre femeile de vârstă reproductivă dezvoltă forma recurentă (≥4 episoade/an), care necesită terapie de întreținere prelungită.[10]
- Trichomoniaza: reinfecția este frecventă fără tratarea partenerului; retestarea la 3 luni este recomandată.[1][11]
- Vaginita atrofică: cronică și progresivă fără tratament, dar bine controlată de estrogenul local, cu ameliorare durabilă cât timp se continuă.[3]
Prevenție și screening
Nu există un program de screening populațional pentru vaginită, dar câteva măsuri reduc apariția și recidivele:
- Evitarea dușurilor vaginale și a produselor de igienă intimă parfumate — factori de risc dovediți pentru vaginoza bacteriană.[1]
- Practici sexuale mai sigure — folosirea prezervativului reduce riscul de trichomoniază și de perturbare a florei; limitarea numărului de parteneri.[1]
- Controlul factorilor favorizanți ai candidozei — echilibrarea diabetului, folosirea judicioasă a antibioticelor, lenjerie din bumbac.[10]
- Screening țintit — testarea pentru trichomoniază la femeile cu HIV și considerarea ei la cele cu factori de risc pentru ITS; testarea concomitentă pentru alte ITS la diagnosticul de trichomoniază.[1]
- Probioticele pot avea rol în prevenirea recurenței VB, ca adjuvant.[15][16]
Situații speciale
Sarcina
Vaginoza bacteriană și trichomoniaza în sarcină se asociază cu naștere prematură și complicații; femeile gravide simptomatice se tratează. Metronidazolul oral este considerat compatibil în sarcină conform ghidurilor actuale; candidoza gravidei se tratează cu azoli topici (fluconazolul oral în doze mari se evită în primul trimestru).[1][12]
Menopauza
Predomină vaginita atrofică; pH-ul crescut și simptomele de uscăciune/dispareunie orientează diagnosticul. Estrogenul local este eficient și sigur pe termen lung.[3]
Fetițele prepubertare
Vulvovaginita nespecifică este cea mai frecventă cauză de secreție la copil (igienă, iritație, corpi străini). Prezența unei ITS (trichomonază, gonoree) la copil impune evaluarea posibilității de abuz sexual.[4]
Imunodepresie și diabet
Candidoza este mai frecventă, mai severă și mai des recurentă; controlul glicemic și evaluarea imună fac parte din management.[10]
Viața cu boala
Vaginita, chiar recurentă, este o afecțiune gestionabilă. Câteva principii ajută la menținerea confortului și la reducerea episoadelor:
- Igienă blândă, externă, cu apă sau produse fără parfum, pH-neutru; renunțarea la dușurile vaginale.
- Lenjerie din bumbac, evitarea îmbrăcămintei foarte strânse și a mediului umed prelungit.
- Comunicarea cu partenerul — mai ales în trichomoniază (tratare simultană) și, tot mai des recunoscut, în vaginoza recurentă.[7]
- Notează factorii declanșatori (antibiotice, menstruație, contact sexual, stres) — ajută medicul să adapteze strategia de prevenție.
- Nu ignora recidivele: episoadele frecvente merită investigate (cultură, testare moleculară), nu tratate repetat empiric.[10]
🇷🇴 În România
În România, vaginitele reprezintă unul dintre cele mai frecvente motive de prezentare la cabinetul de obstetrică-ginecologie și de medicină de familie. Diagnosticul și tratamentul se aliniază ghidurilor internaționale (CDC, ACOG, IUSTI/BASHH), iar metronidazolul, clindamicina, fluconazolul și azolii topici sunt disponibili și, în bună parte, decontați sau accesibili în farmacii.[1]
Autotratamentul cu antifungice fără prescripție (disponibile OTC în farmaciile din România) este răspândit și contribuie la diagnostice greșite și la întârzierea îngrijirii corecte — de aceea mesajul de sănătate publică rămâne: secreția vaginală nou apărută sau persistentă merită evaluată de medic înainte de tratament. Testele moleculare multiplex (NAAT/PCR) devin tot mai accesibile în laboratoarele private, ameliorând acuratețea diagnostică, mai ales pentru trichomoniază.[1][11]
Ultimele studii
Baza de evidență pentru vaginită se sprijină pe ghiduri consolidate și pe câteva studii care redefinesc practica:
- Ghidurile CDC pentru tratamentul ITS (2021) — referința operațională pentru toate cele trei entități majore, inclusiv schema de 7 zile de metronidazol pentru trichomoniaza feminină.[1]
- Trialul randomizat privind tratarea partenerului masculin în vaginoza bacteriană (NEJM, 2025) — a demonstrat o reducere semnificativă a recurenței VB atunci când partenerul este tratat concomitent, schimbând paradigma „VB nu se tratează la partener".[7]
- Revizuirile sistematice Cochrane privind candidoza recurentă — susțin terapia de întreținere, cu limite ale evidenței privind schema optimă.[14]
- Meta-analizele privind probioticele în vaginoza bacteriană — sugerează beneficiu adjuvant asupra ratei de vindecare și recurență, cu heterogenitate a studiilor.[15][16]
- Sintezele privind evaluarea vaginitei (Mayo Clinic Proceedings, JAMA) — subliniază limitele diagnosticului clinic și rolul testelor obiective și moleculare.[2][4]
Concluzii
Vaginita nu este o boală, ci un sindrom cu mai multe cauze care se tratează foarte diferit — de aceea identificarea corectă a etiologiei (vaginoză bacteriană, candidoză, trichomoniază, atrofie sau cauză neinfecțioasă) este pasul decisiv. Simptomele se suprapun, iar diagnosticul „la ochi" și autotratamentul empiric sunt frecvent greșite.
Instrumentele obiective — pH, test al aminelor, microscopie, criterii Amsel, scor Nugent și, tot mai mult, testele moleculare — permit un diagnostic precis, iar tratamentul țintit vindecă rapid majoritatea cazurilor. Provocarea rămâne recurența, în special în vaginoza bacteriană și candidoza recurentă, domeniu în care dovezile recente (tratarea partenerului, terapii de întreținere, probiotice) redefinesc strategia. Pentru pacientă, mesajul central este simplu: o secreție nouă sau persistentă se evaluează înainte de a se trata.[1][2][7]
Bibliografie
Autori și revizuire
Conținut redactat din surse medicale de referință (ghiduri de societate, revizuiri sistematice, date epidemiologice oficiale), cu citări numerotate în text. Nu înlocuiește consultul medical de specialitate.