Candidoza genitală · ICD-10: B37.3
Sinonime: candidoză vulvovaginală, vulvovaginită candidozică, micoză vaginală, balanită candidozică, candidoză vaginală
RezumatDefiniție și clasificareCifre & epidemiologieCauze și patogenieSemne și simptomeSemne de alarmăDiagnostic clinicDiagnostic paraclinicDiagnostic diferențialBoli înruditeTratamentComplicațiiMonitorizare și urmărireGhidul pacientuluiGhidul specialistuluiEvoluție și prognosticPrevenție și screeningÎn RomâniaUltimele studiiConcluzii
Rezumat
Candidoza genitală este o infecție a mucoaselor genitale produsă de fungi din genul Candida, în peste 80–90% din cazuri Candida albicans. La femeie se manifestă ca vulvovaginită candidozică (candidoză vulvovaginală), iar la bărbat ca balanită sau balanopostită candidozică. Nu este considerată clasic o infecție cu transmitere sexuală, deși poate apărea după contact sexual și poate coexista cu alte infecții genitale.[1]
Este extrem de frecventă: aproximativ 70–75% dintre femei fac cel puțin un episod de candidoză vulvovaginală în cursul vieții, iar circa jumătate dintre acestea vor avea și un al doilea episod.[2] Forma cronică — candidoza vulvovaginală recurentă (RVVC), definită prin ≥4 episoade simptomatice pe an — afectează global aproximativ 138 de milioane de femei anual și 372 de milioane de-a lungul vieții, cu vârful de prevalență (9%) la grupa 25–34 de ani.[3]
Simptomele cardinale sunt pruritul genital intens, secreția albă, groasă, brânzoasă (leucoree), arsura și usturimea vulvară, disuria externă și dispareunia. Diagnosticul se confirmă prin examen microscopic (preparat cu KOH / soluție salină) și pH vaginal normal (≤4,5); cultura fungică este rezervată cazurilor recurente sau atipice.[1] Tratamentul de bază este cu antifungice azolice — fluconazol oral 150 mg doză unică sau azoli topici (clotrimazol, miconazol, butoconazol) —, iar formele recurente necesită inducție prelungită urmată de terapie de întreținere (fluconazol 150 mg săptămânal, 6 luni).[1][4]
Definiție și clasificare
Candidoza genitală desemnează infecția simptomatică a mucoaselor și tegumentelor din regiunea genitală cu levuri din genul Candida. Codul ICD-10 este B37.3 (Candidoza vulvei și vaginului), cu entitatea înrudită B37.4 pentru alte localizări urogenitale (inclusiv balanita candidozică).[1]
Clasificare clinică (uncomplicat vs. complicat)
Ghidurile CDC și IUSTI împart candidoza vulvovaginală în două categorii cu implicații terapeutice directe:[1][5]
- Necomplicată — episoade sporadice, ușoare/moderate, la femei imunocompetente, produse cel mai probabil de C. albicans. Răspunde la scheme scurte (doză unică orală sau topic 1–3 zile).
- Complicată — reunește oricare dintre: episoade recurente (≥4/an), forme severe (eritem extins, edem, fisuri, excoriații), infecție cu specii non-albicans (mai ales C. glabrata), sau teren particular (diabet dezechilibrat, imunosupresie, sarcină). Necesită scheme prelungite.
Localizări
- Vulvovaginita candidozică (femei) — cea mai frecventă formă; combină vaginita și vulvita.
- Balanita / balanopostita candidozică (bărbați) — eritem, papule și pustule pe gland și prepuț, adesea la necircumciși și la diabetici.[5]
Cifre & epidemiologie
Cauze și patogenie
Agentul etiologic principal este Candida albicans, responsabilă de 80–92% din episoade; restul sunt produse de specii non-albicans, cel mai frecvent C. glabrata, mai rar C. tropicalis, C. parapsilosis sau C. krusei — specii mai puțin sensibile la azoli.[1][6]
Candida face parte din flora comensală vaginală și digestivă la o proporție însemnată de femei asimptomatice. Boala apare când echilibrul microbiologic și imunologic local se alterează, permițând trecerea levurii din forma comensală (blastospori) în forma invazivă, filamentoasă (hife/pseudohife), cu aderență la epiteliu și declanșarea unui răspuns inflamator vulvovaginal.[1]
Factori favorizanți
- Antibioterapia recentă cu spectru larg (distruge lactobacilii protectori).[1]
- Estrogenii crescuți: sarcina, contraceptivele orale estrogenice, terapia hormonală — explică frecvența mare la femeia de vârstă fertilă și raritatea înainte de menarhă și după menopauză (fără hormoni).[1][2]
- Diabetul zaharat dezechilibrat (glicozurie) — factor major, în special pentru infecția cu C. glabrata.[1]
- Imunosupresia: infecția HIV, corticoterapia, chimioterapia.
- Alți factori: îmbrăcăminte strânsă/nerespirantă, umezeală locală, dușuri vaginale, unele comportamente sexuale.
Fiziopatologia formei recurente implică factori de gazdă (susceptibilitate imună locală, polimorfisme) mai mult decât reinfecția, motiv pentru care tratarea partenerului asimptomatic nu este recomandată de rutină.[1][4]
Semne și simptome
Tabloul clinic la femeie este dominat de prurit vulvo-vaginal intens (simptomul cardinal) și de o secreție vaginală albă, groasă, aderentă, cu aspect brânzos („de lapte prins"), tipic inodoră — element care o diferențiază de vaginoza bacteriană (miros de pește) și de trichomoniază.[1] Se asociază frecvent arsura și usturimea vulvară, disuria externă (usturime la trecerea urinei peste vulva inflamată, nu o adevărată infecție urinară) și dispareunia superficială.
La examen se constată eritem și edem vulvar, uneori fisuri, excoriații de grataj și eritem în pliurile genito-crurale. La bărbat, balanita candidozică se prezintă cu eritem, papule și pustule punctiforme pe gland și fața internă a prepuțului, prurit și senzație de arsură.[5]
Intensitatea simptomelor nu se corelează fidel cu încărcătura fungică; de aceea diagnosticul clinic izolat este imprecis, iar confirmarea de laborator este recomandată.[1]
Top simptome — frecvență și valoare diagnostică
Frecvența arată cât de des apare simptomul la pacienții cu această afecțiune. Specificitatea arată cât de mult orientează el către acest diagnostic: un simptom poate fi foarte frecvent și totuși nespecific (apare în zeci de boli), iar altul poate fi rar, dar aproape decisiv. Un simptom singur nu pune diagnosticul.
| Simptom | Frecvență | Valoare diagnostică | Observații |
|---|---|---|---|
| Secreție vaginală anormală (leucoree) | Cardinal | Specificitate înaltă |
Leucoree albă, groasă, brânzoasă, tipic inodoră — mai sugestivă când e asociată cu pH normal și lipsa mirosului. |
| Prurit genital (mâncărime în zona genitală) | Cardinal | Specificitate moderată |
Simptom cardinal, prezent la marea majoritate a pacientelor, dar nespecific (apare și în alte vaginite și dermatoze vulvare). |
|
Arsură și usturime vulvară
„usturime la nivelul vulvei” |
Frecvent | Specificitate moderată |
Arsură și usturime vulvară frecvente, mai ales în formele severe cu eritem și edem. |
|
Usturime la urinare fără infecție urinară (disurie externă)
„usturime externă la urinare” |
Frecvent | Specificitate moderată |
Disurie externă (usturime la trecerea urinei peste vulva inflamată), de diferențiat de infecția urinară adevărată. |
| Dispareunie | Frecvent | Nespecific |
Dispareunie superficială prin inflamația vulvo-vaginală; nespecifică. |
| Eritem în plica cutanată (roșeață în pliuri) | Comun | Specificitate moderată |
Eritem vulvar și în pliurile genito-crurale, uneori cu fisuri și excoriații în formele severe. |
| Inflamația penisului - cauze și tratament (balanita sau balanopostita) | Comun | Specificitate moderată |
La bărbat, candidoza genitală se manifestă ca balanită/balanopostită: eritem, papule și pustule pe gland și prepuț. |
⚠ Semne de alarmă — când mergi de urgență la medic
- Episoade recurente (≥4/an) sau răspuns slab/parțial la tratamentul standard — impune cultură cu identificare de specie și antifungigramă (suspiciune de C. glabrata sau rezistență).[1][6]
- Candidoză vulvovaginală severă (eritem extins, edem, fisuri, ulcerații) — necesită scheme prelungite.
- Candidoză recurentă fără factori favorizanți evidenți — indicație de screening pentru diabet zaharat și, la caz selectat, pentru infecția HIV.[1]
- Simptome persistente în ciuda tratamentului antifungic corect — reevaluează diagnosticul (dermatoză vulvară, vaginoză, vaginită atrofică, cauză iritativă/alergică).
- În sarcină — evită antifungicele orale; se folosesc exclusiv azoli topici.[1]
Diagnostic clinic
Suspiciunea clinică pornește de la triada prurit + leucoree brânzoasă + arsură vulvară, dar suprapunerea de simptome cu alte vaginite face ca diagnosticul pe baza simptomelor singure să fie nesigur. CDC recomandă confirmarea la microscop sau prin cultură înainte de tratament, mai ales în cazurile recurente.[1]
Elemente de orientare la examenul clinic:
- pH vaginal normal (≤4,5) — element-cheie; un pH crescut orientează spre vaginoză bacteriană sau trichomoniază, nu spre candidoză.[1]
- Secreție albă, grumoasă, aderentă la pereții vaginali, fără miros.
- Absența „testului aminelor" pozitiv (fără miros de pește la adăugarea de KOH).
Clasificarea candidozei vulvovaginale (necomplicată vs. complicată) — CDC
Clasificare CDC care ghidează durata și tipul tratamentului. Forma complicată reunește oricare dintre criteriile de mai jos și necesită scheme prelungite.
- Necomplicată: episoade sporadice/rare
- Necomplicată: simptome ușoare-moderate
- Necomplicată: probabil Candida albicans
- Necomplicată: femeie imunocompetentă
- Complicată: episoade recurente (≥4/an)
- Complicată: simptome severe (eritem extins, edem, fisuri, excoriații)
- Complicată: specii non-albicans (ex. C. glabrata)
- Complicată: teren (diabet dezechilibrat, imunosupresie, sarcină)
Scheme de tratament pentru candidoza vulvovaginală — CDC (referință)
Regimuri recomandate în funcție de forma clinică. Tabel de referință, nu calculator.
- Necomplicată — fluconazol oral 150 mg doză unică SAU azol topic (clotrimazol/miconazol/butoconazol) 1–7 zile
- Severă — fluconazol 150 mg la 72h, 2 doze (zilele 1 și 4) sau azol topic 7–14 zile
- Non-albicans (C. glabrata) — acid boric 600 mg intravaginal/zi, 14 zile
- RVVC — inducție: fluconazol 150 mg zilele 1, 4, 7
- RVVC — întreținere: fluconazol 150 mg săptămânal, 6 luni
- Sarcină — exclusiv azoli topici 7 zile (clotrimazol/miconazol)
Diagnostic paraclinic
- Examen microscopic direct — preparat umed cu ser fiziologic și, mai ales, cu soluție KOH 10%, care lizează celulele epiteliale și evidențiază levurile, hifele și pseudohifele. Sensibilitate limitată (~50–70%), deci un rezultat negativ nu exclude boala la o pacientă simptomatică.[1]
- pH-metrie vaginală — normal (≤4,5) în candidoză.
- Cultura fungică (mediu Sabouraud) — standardul pentru identificarea speciei; indicată în forme recurente, atipice, sau la microscopie negativă cu clinică sugestivă. Permite depistarea speciilor non-albicans și testarea sensibilității.[1][6]
- Teste moleculare (NAAT / panel multiplex de vaginită) — sensibilitate ridicată; utile când microscopia nu este disponibilă. Un rezultat pozitiv la o pacientă asimptomatică nu justifică tratamentul (colonizare).[1]
Diagnostic diferențial
Diagnosticul diferențial al secreției/pruritului vulvovaginal include:
- Vaginoza bacteriană — secreție cenușie, omogenă, cu miros de pește, pH >4,5, test amine pozitiv.[1]
- Trichomoniaza — secreție galben-verzuie, spumoasă, pH crescut, mobili la microscopie; infecție cu transmitere sexuală.
- Vaginita atrofică (postmenopauză) — mucoasă subțire, uscată, pH crescut.
- Dermatoze vulvare — lichen scleros, lichen simplu cronic, eczemă/dermatită de contact (prurit fără leucoree).
- Vaginita citolitică și cauze iritative/alergice.
La bărbat, balanita candidozică se diferențiază de balanita bacteriană, psoriazis, lichen plan/scleros și eritroplazia Queyrat.[5]
Boli înrudite
Tratament
Formă necomplicată
Ambele căi (orală și topică) au eficacitate comparabilă (~80–90% vindecare clinică și micologică):[1]
- Fluconazol oral 150 mg, doză unică — schema orală de referință.[1]
- Azoli topici intravaginali: clotrimazol, miconazol, butoconazol, econazol, ketoconazol — creme/ovule în scheme de 1, 3 sau 7 zile.
Formă complicată / severă
- Severă: fluconazol 150 mg la fiecare 72 de ore, 2 doze (zilele 1 și 4), sau azol topic 7–14 zile.[1]
- Specii non-albicans (ex. C. glabrata): azolii sunt frecvent ineficienți; se folosește acid boric 600 mg intravaginal/zi, 14 (până la 21) de zile, sau alternative (nistatină intravaginal, flucitozină topică în cazuri selecționate).[1][6]
Candidoză recurentă (RVVC)
- Inducție pentru remisiune micologică: fluconazol 150 mg la fiecare 3 zile, total 3 doze (zilele 1, 4, 7), sau 7–14 zile de terapie topică.
- Întreținere: fluconazol 150 mg oral săptămânal, 6 luni — reduce marcat recurențele; ~50% dintre paciente pot recădea după oprire.[1]
Opțiuni noi: oteseconazol (inhibitor selectiv de CYP51 fungic) a demonstrat în studiile de fază 3 reducerea semnificativă a recurenței RVVC față de placebo și este aprobat pentru prevenirea RVVC la femeile care nu au potențial reproductiv;[7][8] ibrexafungerp (triterpenoid oral) este aprobat pentru tratamentul episodului acut de candidoză vulvovaginală și pentru reducerea recurenței.[9]
Sarcină
Se folosesc exclusiv azoli topici (clotrimazol, miconazol) 7 zile; fluconazolul oral se evită (în special în primul trimestru, dozele mari fiind asociate cu risc teratogen).[1]
Partener
Tratarea de rutină a partenerului asimptomatic nu este recomandată; se tratează doar bărbatul cu balanită candidozică simptomatică (azol topic).[1][5]
Complicații
- Recurența și trecerea spre RVVC — cea mai frecventă „complicație", cu impact major asupra calității vieții, vieții sexuale și stării psihice.[3]
- Fisuri și excoriații vulvare prin grataj, cu suprainfecție bacteriană locală posibilă.
- Dispareunie persistentă și disfuncție sexuală în formele cronice.
- La gravide, candidoza este benignă pentru făt, dar poate favoriza candidoza orală (mărgăritărel) a nou-născutului prin contact la naștere.
- Selecția de specii rezistente (non-albicans) după tratamente azolice repetate.
Monitorizare și urmărire
Formele necomplicate nu necesită control de rutină dacă simptomele se remit. Se recomandă reevaluare când:
- Simptomele persistă sau reapar rapid după tratament — impune cultură cu identificare de specie.
- Se instituie terapie de întreținere pentru RVVC — monitorizarea răspunsului clinic pe durata celor 6 luni și după oprire (risc de recădere ~50%).[1]
- Există factori de risc corectabili — control glicemic la diabetici, revizuirea antibioterapiei/contracepției.
Ghidul pacientului
- O secreție albă, groasă, fără miros, însoțită de mâncărime intensă, sugerează candidoză — dar simptomele se suprapun cu alte infecții, așa că un consult și un examen de laborator sunt utile mai ales la primul episod sau când tratamentul din farmacie nu funcționează.
- Nu este, în general, o boală cu transmitere sexuală și nu înseamnă lipsă de igienă; apare din dezechilibrul florei normale.
- Evită dușurile vaginale, spălăturile agresive și lenjeria strânsă/sintetică; păstrează zona uscată.
- Dacă ai episoade dese (4 sau mai multe pe an), spune-i medicului — există scheme de întreținere eficiente, iar recurența poate semnala diabet nediagnosticat.
- În sarcină, folosește doar tratamentele topice recomandate de medic, nu pastile orale.
Ghidul specialistului
- Confirmă micologic înainte de a trata formele recurente/atipice; nu trata rezultatele PCR pozitive la paciente asimptomatice (colonizare).[1]
- Verifică pH-ul vaginal — un pH >4,5 reorientează diagnosticul spre vaginoză/trichomoniază.
- În RVVC aplică schema inducție + întreținere (fluconazol săptămânal 6 luni) și caută factori de gazdă; ia în calcul oteseconazol/ibrexafungerp acolo unde sunt disponibile.[4][7][9]
- Pentru C. glabrata: acid boric intravaginal, evită azolii.[6]
- Nu trata de rutină partenerul; screening pentru diabet la RVVC fără factori evidenți.[1]
Evoluție și prognostic
Prognosticul candidozei necomplicate este excelent: peste 80–90% dintre paciente se vindecă după o singură cură corectă.[1] Boala nu lasă sechele și nu afectează fertilitatea. Provocarea clinică o reprezintă recurența: circa jumătate dintre femeile cu un prim episod vor avea cel puțin unul ulterior, iar RVVC este o afecțiune cronică, recidivantă, cu impact semnificativ asupra calității vieții.[2][3] Sub terapie de întreținere corect condusă, majoritatea pacientelor cu RVVC rămân asimptomatice, dar aproximativ jumătate recad după oprirea tratamentului, ceea ce justifică interesul pentru moleculele noi cu efect prelungit.[1][7]
Prevenție și screening
- Nu există screening populațional — candidoza asimptomatică (colonizarea) nu se tratează.[1]
- Măsuri de reducere a riscului: control glicemic bun la diabetici, folosirea judicioasă a antibioticelor, evitarea dușurilor vaginale și a iritanților locali.
- La pacientele cu recurențe, terapia de întreținere este forma principală de „prevenție secundară".[1]
- Probioticele și dieta nu au dovezi solide de eficacitate preventivă.
🇷🇴 În România
Candidoza vulvovaginală este una dintre cele mai frecvente cauze de prezentare la cabinetul de ginecologie din România, alături de vaginoza bacteriană. Antifungicele azolice de bază — fluconazol (Diflucan și genericele), clotrimazol, miconazol, butoconazol (Gynofort), econazol (ovule), ketoconazol — sunt disponibile în farmaciile din România, o parte fiind eliberate fără prescripție pentru episoadele necomplicate. Diagnosticul de laborator (microscopie, cultură fungică, pH vaginal) se efectuează în laboratoarele de microbiologie și în cabinetele de ginecologie. Practica locală urmează în general recomandările CDC și IUSTI/ESIDOG.[1][5]
Ultimele studii
Studiile de referință recente au vizat două direcții: povara epidemiologică a formei recurente și terapiile noi. Revizuirea sistematică Denning și colab. (Lancet Infectious Diseases, 2018) a furnizat primele estimări globale ale RVVC — ~138 milioane de femei afectate anual și 372 milioane de-a lungul vieții.[3] Pe latura terapeutică, studiile de fază 3 cu oteseconazol (VIOLET, ultraVIOLET) au demonstrat superioritatea față de placebo în prevenirea recurenței RVVC,[7][8] iar ibrexafungerp — prima clasă nouă de antifungice orale pentru VVC în decenii — a fost validat pentru episodul acut și pentru reducerea recurenței.[9] O meta-analiză bayesiană în rețea din 2024 a comparat schemele de întreținere pentru RVVC.[4]
Concluzii
Candidoza genitală este o infecție micotică foarte frecventă, de regulă benignă și ușor tratabilă cu antifungice azolice, dar cu o formă cronică recurentă (RVVC) care afectează sute de milioane de femei și rămâne o provocare terapeutică. Cheile managementului corect sunt: confirmarea de laborator (mai ales în formele recurente), clasificarea uncomplicat/complicat, folosirea terapiei de întreținere în RVVC și identificarea speciilor non-albicans care necesită alternative la azoli. Moleculele noi (oteseconazol, ibrexafungerp) extind opțiunile pentru cazurile refractare.[1][4]
Bibliografie
Autori și revizuire
Conținut redactat din surse medicale de referință (ghiduri de societate, revizuiri sistematice, date epidemiologice oficiale), cu citări numerotate în text. Nu înlocuiește consultul medical de specialitate.