Cervicita · ICD-10: N72
Sinonime: inflamația colului uterin, endocervicită, exocervicită, cervicită mucopurulentă
RezumatDefiniție și clasificareCifre & epidemiologieCauze și patogenieSemne și simptomeSemne de alarmăDiagnostic clinicDiagnostic paraclinicDiagnostic diferențialBoli înruditeTratamentComplicațiiMonitorizare și urmărireGhidul pacientuluiGhidul specialistuluiEvoluție și prognosticPrevenție și screeningÎn RomâniaUltimele studiiConcluzii
Rezumat
Cervicita este inflamația colului uterin (cervixul), în special a epiteliului columnar al canalului endocervical. Este definită clinic prin două semne cardinale: o secreție purulentă sau mucopurulentă vizibilă în canalul endocervical și o sângerare endocervicală ușor de provocat la trecerea blândă a unui tampon prin orificiul cervical.[1][2]
Până la 80% dintre paciente sunt asimptomatice; când apar, simptomele includ secreție vaginală anormală (leucoree), sângerări între menstruații sau după contactul sexual și disconfort pelvin.[2] Cauzele infecțioase cele mai frecvent identificate sunt Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae, dar în peste jumătate din cazuri niciun agent nu este izolat (cervicită idiopatică sau de cauză neinfecțioasă).[1][2]
Diagnosticul se pune prin examen cu specul și teste de amplificare a acizilor nucleici (NAAT) pentru chlamydia, gonoree și, în cazurile persistente, Mycoplasma genitalium.[1][2] Tratamentul prezumptiv de primă linie este doxiciclina 100 mg de două ori pe zi, timp de 7 zile; se adaugă ceftriaxonă în caz de risc de gonoree.[1][2] Netratată, cervicita infecțioasă poate ascensiona și determina boală inflamatorie pelvină, infertilitate, sarcină ectopică și complicații în sarcină.[2][3]
Definiție și clasificare
Cervicita reprezintă inflamația colului uterin. Anatomic, colul are două zone epiteliale: ectocervixul (epiteliu scuamos, în continuarea vaginului) și endocervixul (epiteliu columnar, care căptușește canalul cervical). Termenul „cervicită" se referă în principal la inflamația endocervixului columnar, iar când sunt afectate ambele zone se folosește uneori termenul de „ectocervicită" sau „endocervicită".[2]
Clinic, ghidurile CDC definesc cervicita prin prezența a cel puțin unuia dintre două semne obiective:[1][2]
- Secreție purulentă sau mucopurulentă endocervicală — un exsudat gălbui-verzui vizibil în canalul endocervical sau pe tamponul de recoltare (cervicita mucopurulentă);
- Sângerare endocervicală susținută, ușor provocată prin trecerea blândă a unui tampon de bumbac prin orificiul cervical (friabilitate cervicală).
Un criteriu de laborator adjuvant este leucoreea — prezența unui număr crescut de leucocite (peste 10 leucocite/câmp la microscopie pe frotiul de secreție vaginală, respectiv peste 30 leucocite/câmp pe colorația Gram a secreției endocervicale) — dar acest semn este nespecific.[1][2]
Clasificare
- Cervicita acută — de obicei de cauză infecțioasă (transmisă sexual), cu debut recent.[2]
- Cervicita cronică — inflamație care persistă 3 luni sau mai mult, tipic asociată cauzelor neinfecțioase (iritative, hormonale, mecanice).[2]
Cervicita se încadrează la codul ICD-10 N72 („Boală inflamatorie a colului uterin"), care include endocervicita și exocervicita.
Cifre & epidemiologie
Cauze și patogenie
Cauzele cervicitei se împart în infecțioase și neinfecțioase. La peste jumătate dintre paciente cauza precisă nu poate fi determinată, iar într-un studiu 61% dintre femeile cu cervicită au fost negative pentru chlamydia, gonoree, trichomonas și micoplasme.[2]
Cauze infecțioase (aproximativ 30–50% din cazuri)
- Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae — cei mai frecvent identificați agenți transmiși sexual; chlamydia este de 4–5 ori mai frecventă decât gonoreea în cervicită.[2]
- Mycoplasma genitalium — implicat în 10–30% dintre cazuri și o cauză importantă de cervicită persistentă după tratamentul empiric.[2]
- Trichomonas vaginalis — poate produce aspectul clasic de „col în căpșună" (hemoragii punctiforme).[2]
- Virusul herpes simplex (HSV) — cu vezicule și ulcerații cervicale; virusul papiloma uman (HPV); mai rar sifilis, citomegalovirus, tuberculoză.[2]
- Vaginoza bacteriană și anaerobii vaginali — asociate independent cu cervicita.[2][6]
Cauze neinfecțioase (peste 50% din cazuri)
- Traumatism mecanic / iritație: pesare, diafragme, cupe cervicale, tampoane, prezervative, dispozitive intrauterine.[2]
- Iritanți chimici: săpunuri, spermicide, latex, dușuri vaginale, creme contraceptive.[2]
- Stări hipoestrogenice (atrofie vaginală/cervicală la menopauză).[2]
- Afecțiuni inflamatorii sistemice: lichen plan, lupus, sarcoidoză, boală inflamatorie intestinală.[2]
Patogenie și consecințe
Infecția endocervicală cu chlamydia sau gonoree determină un răspuns inflamator local, cu recrutare de neutrofile și secreție mucopurulentă. Netratată, infecția poate ascensiona spre endometru și trompele uterine, determinând boală inflamatorie pelvină; întârzierea tratamentului pentru infecția chlamidiană poate crește riscul de infertilitate de aproximativ 3 ori.[2]
Semne și simptome
Trăsătura clinică definitorie a cervicitei este că este frecvent silențioasă: până la 80% dintre paciente sunt asimptomatice, iar diagnosticul este pus la un examen de rutină sau la screeningul pentru infecții cu transmitere sexuală.[2] Când apar, manifestările sunt nespecifice și se pot suprapune cu cele ale vaginitei.
Simptomele raportate cel mai des sunt secreția vaginală anormală (leucoreea) — adesea abundentă, gălbuie sau mucopurulentă — și sângerările anormale: între menstruații sau, tipic, după contactul sexual (sângerare postcoitală), reflectând friabilitatea colului inflamat.[1][2] Se pot asocia disconfort sau durere pelvină, durere la contactul sexual (dispareunie) și, când coexistă uretrita, usturime la urinare.
La examenul cu specul, semnele obiective — secreția mucopurulentă la nivelul orificiului cervical și sângerarea ușor provocată la atingere — au valoare diagnostică mai mare decât simptomele relatate de pacientă.[1][2] Lista de mai jos redă simptomele asociate, cu frecvența și specificitatea lor pentru această afecțiune.
Top simptome — frecvență și valoare diagnostică
Frecvența arată cât de des apare simptomul la pacienții cu această afecțiune. Specificitatea arată cât de mult orientează el către acest diagnostic: un simptom poate fi foarte frecvent și totuși nespecific (apare în zeci de boli), iar altul poate fi rar, dar aproape decisiv. Un simptom singur nu pune diagnosticul.
| Simptom | Frecvență | Valoare diagnostică | Observații |
|---|---|---|---|
| Durere pelvină ⚠ alarmă | Comun | Nespecific |
Durerea pelvină intensă ridică suspiciunea de boală inflamatorie pelvină — necesită evaluare. |
| Durere abdominală ⚠ alarmă | Ocazional | Nespecific |
Durerea abdominală joasă poate semnala extensie pelvină (BIP). |
| Secreție vaginală anormală (leucoree) | Cardinal | Specificitate moderată |
Cel mai frecvent simptom raportat; nespecific, se suprapune cu vaginita. |
|
Sângerare postcoitală
„sângerare după contact sexual” |
Frecvent | Specificitate înaltă |
Reflectă friabilitatea colului inflamat; relativ sugestiv pentru afectare cervicală. |
|
Sângerare vaginală anormală
„sângerare între menstruații, sângerare postcoitală” |
Frecvent | Specificitate moderată |
Sângerări între menstruații; nespecific. |
| Dispareunie | Comun | Nespecific |
Durere la contact sexual; nespecific. |
| Prurit genital (mâncărime în zona genitală) | Ocazional | Nespecific |
Mai frecvent când coexistă vaginita; nespecific. |
|
Usturime la urinare fără infecție urinară (disurie externă)
„usturime externă la urinare” |
Ocazional | Nespecific |
Apare când coexistă uretrita; nespecific. |
⚠ Prezentare de urgență dacă apare oricare dintre: durere pelvină, durere abdominală.
⚠ Semne de alarmă — când mergi de urgență la medic
Deși cervicita necomplicată este o afecțiune tratabilă, anumite semne impun evaluare urgentă pentru a exclude o infecție ascendentă (boală inflamatorie pelvină) sau alte urgențe:
- Durere pelvină sau abdominală joasă intensă, sensibilitate la mobilizarea colului, sensibilitate anexială — sugerează boală inflamatorie pelvină.[2]
- Febră asociată durerii pelvine.
- Sângerare vaginală abundentă sau sângerare la o femeie însărcinată.
- Sângerare postcoitală persistentă sau o leziune cervicală suspectă la examen — impune excluderea unei neoplazii cervicale prin citologie/colposcopie.[2]
- Cervicită la o gravidă — risc de naștere prematură și de transmitere la nou-născut (conjunctivită, pneumonie).[2][5]
Diagnostic clinic
Evaluarea începe cu anamneza (istoric sexual, parteneri noi/multipli, metode contraceptive, dușuri vaginale, simptome ale partenerului) și examenul genital cu specul.[1][2]
La inspecție se caută semnele cardinale: secreția mucopurulentă la nivelul orificiului cervical și friabilitatea (sângerare ușor provocată la atingerea colului cu tamponul). Aspecte particulare orientează etiologia: „colul în căpșună" (hemoragii punctiforme) sugerează Trichomonas; veziculele și ulcerațiile sugerează herpes.[2]
Se evaluează întotdeauna și sensibilitatea la mobilizarea colului și sensibilitatea anexială, pentru a exclude boala inflamatorie pelvină.[2]
Criterii diagnostice pentru cervicită (CDC 2021)
Cervicita este diagnosticată clinic prin prezența a cel puțin unuia dintre cele două semne obiective majore la examenul cu specul. Leucoreea este un criteriu adjuvant, nespecific.
- Secreție purulentă sau mucopurulentă endocervicală, vizibilă în canal sau pe tampon
- Sângerare endocervicală susținută, ușor provocată la trecerea blândă a tamponului prin orificiul cervical (friabilitate)
- Adjuvant: leucoree — peste 10 leucocite/câmp la microscopia secreției vaginale
Agenți etiologici și tratamentul țintit
Tabel de referință cu principalii agenți care produc cervicită și regimul recomandat, conform CDC 2021 și StatPearls. Nu inventează doze — copiate din ghid.
- Chlamydia trachomatis → Doxiciclină 100 mg × 2/zi, 7 zile (de elecție); alternativ azitromicină 1 g doză unică
- Neisseria gonorrhoeae → Ceftriaxonă 500 mg IM, doză unică (1 g dacă >150 kg)
- Mycoplasma genitalium → Doxiciclină 7 zile, apoi moxifloxacină 400 mg/zi 7 zile (sau azitromicină, funcție de rezistență)
- Trichomonas vaginalis → Metronidazol 500 mg × 2/zi, 7 zile
- Vaginoză bacteriană → Metronidazol 500 mg × 2/zi 7 zile sau gel vaginal metronidazol 0,75% 5 zile
- Herpes simplex (HSV) → Aciclovir 400 mg × 3/zi, 7–10 zile
Diagnostic paraclinic
Confirmarea etiologiei se face prin teste microbiologice:
- Teste de amplificare a acizilor nucleici (NAAT) pentru Chlamydia trachomatis și Neisseria gonorrhoeae — testul cel mai sensibil și specific; se poate efectua din secreție endocervicală, exsudat vaginal (inclusiv autorecoltat) sau urină.[1][2]
- NAAT pentru Mycoplasma genitalium — recomandat în special în cervicita persistentă după tratament.[1][2]
- Microscopie / preparat proaspăt (wet mount) — pentru Trichomonas vaginalis și vaginoză bacteriană; evidențiază și leucoreea (peste 10 leucocite/câmp).[1][2]
- Test de sarcină și, după caz, serologie pentru sifilis și HIV, în contextul screeningului pentru infecții cu transmitere sexuală.[2]
- Citologie cervicală (test Babeș-Papanicolau) / colposcopie — dacă există leziuni suspecte, pentru a exclude neoplazia cervicală (nu ca test pentru cervicită).[2]
Colorația Gram a secreției endocervicale care evidențiază peste 30 de leucocite/câmp la microscopul cu imersie susține diagnosticul de cervicită.[2]
Diagnostic diferențial
Cervicita trebuie diferențiată de alte cauze de secreție vaginală, sângerare sau disconfort pelvin:
- Vaginita (candidozică, tricomoniazică) și vaginoza bacteriană — frecvent coexistă cu cervicita.[2]
- Boala inflamatorie pelvină — infecție ascendentă; se caută febră, durere pelvină, sensibilitate anexială.[2]
- Uretrita — când predomină simptomele urinare.
- Sindromul genito-urinar de menopauză (atrofie) — la femeile postmenopauzale.[2]
- Polipi cervicali, ectropion, displazie/neoplazie cervicală — cauze de sângerare postcoitală; dermatita de contact; rar, metastaze cervicale.[2]
Boli înrudite
Tratament
Tratamentul urmărește eradicarea agentului cauzal, prevenirea complicațiilor și a transmiterii. La pacientele cu risc de infecție cu transmitere sexuală se recomandă tratament prezumptiv (empiric) încă de la prezentare, fără a aștepta rezultatul testelor.[1][2]
Tratament prezumptiv de primă linie
- Doxiciclină 100 mg oral, de două ori pe zi, timp de 7 zile — regimul de elecție (acoperă chlamydia).[1][2]
- Alternativă: azitromicină 1 g oral, doză unică (utilă când aderența la 7 zile de tratament este incertă sau în sarcină).[1][2]
- Dacă riscul de gonoree este crescut (prevalență locală mare, partener infectat): se adaugă ceftriaxonă 500 mg intramuscular, doză unică (1 g dacă greutatea depășește 150 kg).[1][2]
Tratament în funcție de agent
- Chlamydia: doxiciclină 100 mg × 2/zi, 7 zile (de preferat).[2][4]
- Gonoree: ceftriaxonă 500 mg IM, doză unică.[1][2]
- Mycoplasma genitalium: schemă secvențială — doxiciclină 7 zile, urmată de moxifloxacină 400 mg/zi 7 zile sau de azitromicină (în funcție de rezistență).[1][2]
- Trichomonas: metronidazol 500 mg oral × 2/zi, 7 zile.[2]
- Vaginoză bacteriană: metronidazol 500 mg × 2/zi 7 zile sau gel vaginal cu metronidazol 0,75% o dată pe zi, 5 zile.[2]
- Herpes (HSV): aciclovir 400 mg × 3/zi, 7–10 zile.[2]
Partenerii sexuali și măsuri asociate
Partenerii din ultimele 60 de zile trebuie evaluați și tratați; se recomandă abstinență sexuală până la finalizarea tratamentului (7 zile de la doza unică) și dispariția simptomelor, pentru a preveni reinfecția. Ratele de reinfecție sunt mari, motiv pentru care se recomandă retestare la 3 luni.[1][2] Cervicita neinfecțioasă se tratează prin identificarea și eliminarea factorului iritant.
Complicații
Cervicita infecțioasă netratată se poate complica prin ascensiunea infecției și prin efecte la distanță:
- Boala inflamatorie pelvină (BIP) — cea mai importantă complicație prin extensia infecției spre uter și trompe.[2]
- Infertilitate de cauză tubară — întârzierea tratamentului infecției chlamidiene poate crește riscul de aproximativ 3 ori.[2]
- Sarcină ectopică și durere pelvină cronică.[2]
- Creșterea susceptibilității la HIV și a riscului de transmitere.[2]
- În sarcină: naștere prematură, avort spontan, ruptură prematură de membrane, restricție de creștere intrauterină; la nou-născut: conjunctivită neonatală (și pneumonie chlamidiană).[2][5]
Monitorizare și urmărire
După tratamentul unei cervicite cu transmitere sexuală se recomandă:
- Reevaluarea simptomelor — dacă persistă secreția mucopurulentă sau friabilitatea, se caută cauze de eșec: reinfecție, aderență incompletă, Mycoplasma genitalium.[1][2]
- Retestare la 3 luni pentru chlamydia și gonoree (test de reinfecție, nu test de vindecare de rutină), din cauza ratelor mari de reinfecție.[1][2]
- Tratamentul partenerilor înainte de reluarea activității sexuale.
- Screening asociat pentru alte infecții cu transmitere sexuală (HIV, sifilis) și consiliere privind prevenția.[2]
Ghidul pacientului
Ce trebuie să știi dacă ai fost diagnosticată cu cervicită:
- Cervicita este o inflamație a colului uterin. De multe ori nu dă niciun simptom și este descoperită la un control de rutină.
- Cauza cea mai frecventă este o infecție transmisă sexual (chlamydia, gonoree), dar poate fi provocată și de iritanți (dușuri vaginale, spermicide, dispozitive).
- Ia tratamentul complet, exact cum a fost prescris (de obicei antibiotic timp de 7 zile sau o doză unică).
- Partenerul/partenerii tăi trebuie tratați chiar dacă nu au simptome — altfel te poți reinfecta.
- Evită contactul sexual până termini tratamentul (și cel puțin 7 zile după o doză unică) și până dispar simptomele.
- Prezintă-te din nou dacă apar durere pelvină, febră, sângerări abundente sau dacă ești însărcinată.
- Netratată, o cervicită infecțioasă poate urca spre uter și trompe și poate afecta fertilitatea — de aceea nu trebuie ignorată.
Ghidul specialistului
Puncte-cheie pentru practician:
- Diagnostic clinic pe cele două semne obiective (secreție mucopurulentă endocervicală; friabilitate cervicală); leucoreea susține, dar este nespecifică.[1][2]
- Testează prin NAAT pentru chlamydia și gonoree din cea mai bună probă disponibilă (endocervical, vaginal, urină).[1][2]
- La pacientele cu risc, inițiază tratament prezumptiv (doxiciclină 100 mg × 2/zi, 7 zile) fără a aștepta rezultatele; adaugă ceftriaxonă 500 mg IM dacă riscul de gonoree e crescut.[1][2]
- În cervicita persistentă după tratament, testează pentru Mycoplasma genitalium și tratează în funcție de rezistență (moxifloxacină).[1][2]
- Tratează partenerii din ultimele 60 de zile; ia în calcul terapia accelerată a partenerului (unde e permisă legal); retestează la 3 luni.[1][2]
- Exclude BIP (sensibilitate la mobilizarea colului/anexială) și, în caz de leziune suspectă, neoplazia cervicală.[2]
Evoluție și prognostic
Prognosticul cervicitei infecțioase necomplicate este excelent cu tratament antibiotic adecvat, cu vindecare în majoritatea cazurilor. Riscul principal îl reprezintă reinfecția (dacă partenerii nu sunt tratați) și progresia spre boală inflamatorie pelvină cu sechele reproductive atunci când infecția rămâne netratată.[2] Cervicita cronică neinfecțioasă se ameliorează prin eliminarea factorului iritant, dar poate persista atât timp cât expunerea continuă.[2]
Prevenție și screening
Prevenția cervicitei infecțioase se suprapune cu prevenția infecțiilor cu transmitere sexuală:
- Folosirea corectă și constantă a prezervativului; limitarea numărului de parteneri.
- Screening pentru chlamydia și gonoree la femeile tinere active sexual (grupa cea mai afectată fiind 15–24 de ani) și la cele cu factori de risc, conform recomandărilor de screening.[2]
- Tratamentul partenerilor și retestarea la 3 luni pentru a preveni reinfecția.[1][2]
- Evitarea dușurilor vaginale și a iritanților chimici (prevenția cervicitei neinfecțioase).[2]
🇷🇴 În România
Cervicita nu are un registru epidemiologic separat în România; povara sa urmărește în principal incidența infecțiilor cu chlamydia și gonoree, boli cu declarare la nivel european prin ECDC. La nivelul UE/SEE, în 2023 au fost raportate 230.199 cazuri confirmate de chlamydia (rată brută de notificare 70,4/100.000) și 96.969 cazuri de gonoree (25,0/100.000), ambele în creștere față de anul precedent.[7] Subdiagnosticarea și subraportarea sunt semnificative în România, unde screeningul sistematic pentru chlamydia nu este generalizat.
La nivel global, OMS estima pentru 2020 aproximativ 129 milioane de infecții noi cu chlamydia și 82 milioane cu gonoree la persoanele de 15–49 de ani, ceea ce subliniază amploarea rezervorului de agenți care pot produce cervicită.[8] Testarea NAAT și tratamentul cu doxiciclină/ceftriaxonă sunt disponibile în rețeaua de dermato-venerologie și ginecologie din România.
Ultimele studii
Bază de dovezi relevante pentru cervicită și infecțiile care o produc:
- O meta-analiză (2014) comparând azitromicina cu doxiciclina în infecția genitală chlamidiană a arătat o eficacitate globală înaltă a ambelor, cu o mică diferență în favoarea doxiciclinei, mai marcată în infecțiile simptomatice — argument pentru poziția actuală a doxiciclinei ca regim de elecție.[4]
- Un studiu randomizat publicat în NEJM (2021) a demonstrat superioritatea doxiciclinei față de azitromicină pentru chlamydia rectală, consolidând tranziția ghidurilor către doxiciclină.[9]
- O sinteză clinică recentă (2023) trece în revistă vaginita, cervicita și boala inflamatorie pelvină, integrând recomandările CDC 2021.[3]
- Un studiu caz-control (2024) a asociat anaerobii vaginali cu cervicita, dincolo de agenții clasici transmiși sexual.[6]
- Un studiu multicentric (2022) a analizat cervicita drept cauză de naștere prematură, subliniind importanța diagnosticului în sarcină.[5]
Lista completă și actualizată a studiilor este disponibilă în secțiunea de studii asociate acestei afecțiuni.
Concluzii
Cervicita este o inflamație frecventă a colului uterin, adesea asimptomatică, definită clinic prin secreția mucopurulentă endocervicală și friabilitatea cervicală. Deși chlamydia și gonoreea sunt agenții infecțioși cel mai des identificați, peste jumătate din cazuri rămân fără etiologie precizată. Diagnosticul se bazează pe examenul cu specul și testarea NAAT, iar tratamentul prezumptiv cu doxiciclină 100 mg × 2/zi, 7 zile (cu ceftriaxonă în caz de risc de gonoree) este eficient. Cheia prognosticului bun o reprezintă tratamentul partenerilor, retestarea la 3 luni și recunoașterea semnelor de boală inflamatorie pelvină, complicația care amenință fertilitatea.
Bibliografie
Autori și revizuire
Conținut redactat din surse medicale de referință (ghiduri de societate, revizuiri sistematice, date epidemiologice oficiale), cu citări numerotate în text. Nu înlocuiește consultul medical de specialitate.