Alba: Aproape o treime dintre pacienții ajunși duminică la UPU - victime ale căderilor pe gheață
Data publicării: 05-01-2026
Aproape 30% dintre persoanele care s-au prezentat duminică la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Alba Iulia prezentau afecțiuni ortopedice după ce au alunecat pe gheață, potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba.'De azi dimineață, de la ora 08:00, până în seara aceasta, la ora 19:00, au fost înregistrate 110 prezentări, din care 30 cu traumatisme, căderi, alunecări, patologii ale specialității ortopedice', a transmis presei, duminică seara, directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea.
Anterior, în cadrul ședinței 'Comandamentului de iarnă', convocat din ordinul președintelui Comitetului județean pentru Situații de Urgență Alba, prefectul Nicolae Albu, având în vedere contextul hidro-meteorologic, Alexandru Sinea a afirmat că două cazuri grave au necesitat transferul de la Spitalul Municipal Sebeș la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cele două persoane prezentau fractură de bazin.
'DSP Alba monitorizează în continuare situația persoanelor dializate sau ale persoanelor care necesită asistență medicală de urgență. În ziua de duminică nu există persoane care să necesite transport la dializă, iar începând de luni dimineața vom ține legătura cu furnizorii de servicii medicale și vom colabora integrat cu celelalte instituții implicate în comandamentul de iarnă. Totodată, vom asigura, atunci când se impune, facilitarea transferurilor pacienților critici intra și interjudețean, conform prevederilor legale', a adăugat Alexandru Sinea.
Până luni, la ora 20:00, întreg județul Alba se află sub o avertizare meteorologică de Cod Galben ce vizează precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare.
Sursa: Agerpres,
05-01-2026, Vizualizari 54
