Albumina serică

Albumina serică este o proteină non-glicozilată elaborată de către hepatocite la nivelul parenchimului hepatic în cantitate de 14 grame/zi. Albumina reprezintă principalul component al lichidului cefalo-rahidian, al plasmei şi al urinei. La nivelul plasmei, albumina asigură menținerea în limite normale a presiunii oncotice şi participă la transportul diferitelor elemente biochimice din organism (precum transportul bilirubinei, a ionilor de metale, a acizilor graşi liberi, a hormonilor şi a diferitelor substanțe medicamentoase).

Perioada de înjumătățire a bilirubinei este cuprinsă între 18 şi 20 de zile. Creşterea catabolismului proteic (stare patologică apărută în contextul unor infecții severe, intervențiilor chirurgicale, hemoragiilor, pierderii de proteine la nivel renal, cutanat sau gastrointestinal) duce la scurtarea perioadei de înjumătățire a albuminei. Datorită acestui fapt, albumina serică face parte din categoria reactanților de fază acută, valorile sale scăzând în cadrul diferitelor afecțiuni inflamatorii sau boli infecțioase.

Albumina serică este un marker fidel al stării de nutriție, care poate oferi informații precise cu privire la diferitele deficite nutriționale care pot apărea, în mod deosebit, în rândul persoanelor vârstnice, diagnosticate în trecut cu diferite tipuri de boli cronice. Studiile realizate pe acest subiect până în prezent au demonstrat faptul că prezența hipoalbuminemiei în rândul persoanelor vârstnice internate în spital se asociază unui risc crescut de mortalitate.

Valorile albuminei serice aflate sub 2,0-2,5 g/dL în rândul unei persoane diagnosticate cu ciroză hepatică, sindrom nefrotic sau diferite tipuri de enteropatii caracterizate prin pierdere de proteine, pot determina apariția edemelor. [1], [2]

Valori normale ale albuminei

Valorile normale ale albuminei serice variază in funcție de vârsta persoanei în cauză astfel:

• La nou-nascuții aflați în primele patru zile de viață, valorile normale ale albuminei serice sunt cuprinse între 2,8 şi 4,4 g/dL.
• La nou-nascuții aflați peste 4 zile de viață şi până în jurul vârstei de 14 ani, valorile normale ale albuminei serice sunt cuprinse între 3,8 şi 5,4 g/dL.
• La adolescenții cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, valorile normale ale albuminei serice sunt cuprinse între 3,2 şi 4,5 g/dL.
• La adulți, valorile normale ale albuminei serice sunt cuprinse între 3,5 şi 5,2 g/dL.

Limita inferioara de la nivelul căreia poate fi determinată albumina serică este de 0,3 g/dL.

Valori critice ale albuminei serice sunt înregistrate sub 1,5 g/dL. [1], [2]

Albumina crescută în ser

Creşterea valorilor serice ale albuminei apare doar în contextul sindromului de deshidratare severă, secundară pierderilor crescute de apă. Creşteri ale valorilor albuminei serice nu pot fi înregistrate în nici o altă condiție patologică sau fiziologică.

Administrarea de progesteron poate duce la creşterea valorilor albuminei serice. [1], [2]

Albumina scăzută în ser

Scăderea valorilor serice ale albuminei pot apărea prin două mecanisme fiziopatogenice: aport inadecvat de albumine sau deficit de sinteză a albuminelor şi pot fi prezente în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice sau fiziologice:

• Sarcină (datorită necesarului crescut apărut în această perioadă)
• Malnutriție
• Hipertiroidism
• Sindromul secreției inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH)
• În urma administrării abuzive a soluțiilor perfuzabile (prin hemodiluție)
• Intoxicație cu apă
• Diabet psihogen
• Sindroame de malabsorbție (prin diminuarea absorbției de albumină)
• Alcoolism cronic
• Ciroza hepatică
• Boli infecțioase (prin creşterea catabolismului proteic)
• Boli neoplazice (prin creşterea catabolismului proteic)
• Analbuminemia ereditară
• Hemoragii masive (prin pierdere crescută de albumine)
• Sindrom nefrotic (prin pierdere crescută de albumine)
• Diferite enteropatii caracterizate prin pierdere de proteine
• Anasarcă
• Anumite afecțiuni dermatologice severe
• Arsuri extinse
• Repausul prelungit la pat
• În urma administrării unor medicamente precum asparaginază, ibuprofen, dextran, alopurinol, clorpropamidă, azatioprină, dapsonă, estrogeni, cisplatin, nitrofurantoin, anticoncepționale orale, prednison în doze mari, izoniazidă, fenitoină, acid valproic. [1], [2]

Interferențe

Prezența factorului reumatoid în sângele bolnavilor în concentrații mai mari de 130 U/mL, poate interfera cu determinarea nivelului de albumină serică.

În rândul bolnavilor cu diferite gamapatii monoclonale, în special cele de tip IgM (precum macroglobulinemia Waldenstrom), la determinarea nivelului seric de albumină se pot obține rezultate neconcludente. [1], [2]

Recomandări

Determinarea nivelului seric de albumină este recomandată în cazul următoarelor circumstanțe:

• Pentru explorarea sindroamelor edematoase şi identificarea cauzei acestora
• Pentru evaluarea bolnavilor diagnosticați cu diferite tipuri de boli cronice consumptive sau cu ciroză hepatică
• Pentru evaluarea stării de nutriție
• Pentru identificarea diferitelor boli renale caracterizate prin proteinurie. [1], [2]

Metodă de determinare a albuminei

Determinarea nivelului seric de albumină se realizează din probele de sânge venos recoltate dimineața pe nemâncate.

În mod normal, valorile albuminei serice obținute în urma determinării probei în ortostatism sunt mai mari față de cele determinate în clinostatism.

Probele de sânge venos sunt recoltate într-un vacumtainer lipsit de anticoagulant, prevăzut sau nu cu gel separator. Din probele de sânge astfel recoltate are loc separarea serului printr-o metodă cunoscută sub denumirea de „centrifugare”. Pentru ca analiza să poată fi prelucrată în bune condiții, este necesară recoltarea a cel puțin 0,5 mL de sânge venos. Determinarea albuminei serice din proba de sânge venos se realizează prin intermediul metodei imunoturbidimetrice.

Nu se determină albumina serică din probele de sânge venos hemolizate, contaminate cu diferiți agenți bacterieni sau cele contaminate cu lipide. [1], [2]