Alterarea gustului (disgeuzia)

Alterarea gustului este o tulburare în care simțul gustativ este compromis, cel mai frecvent pe fundalul unei afecțiuni de bază. Există posibilitatea pierderii totale a acestui simț (ageuzia), parțiale (hipogeuzia) sau perceperea denaturată (disgeuzia). Pe de altă parte, gustul poate fi amplificat (hipergeuzia) sau înrăutățit (parageuzia). Alterarea gustativă poate fi prezentă la toți stimulii (dulce, acru, sărat) sau se manifestă doar pentru unii dintre ei. În toate aceste cazuri, afecțiunea are un impact major asupra stării psihologice și a obiceiurilor alimentare ale pacienților, motiv pentru care diagnosticarea afecțiunii și ameliorarea sa se impun.

Fiziologia simțului gustului

Perceperea simțul gustativ este asigurată de un întreg sistem ce cuprinde receptorii, căile de conducere și componenta corticală: la primul nivel se află papilele gustative (de 4 tipuri) ce conțin chemoreceptorii gustativi. Acești receptori sunt formați din mai multe celule speciale, capabile să intre în contact cu substanțele dizolvate în salivă datorită unor microvilozități pe care le posedă la capătul situat pe suprafața limbii. La polul opus, aceste celule se învecinează cu fibre nervoase ce provin din nervii cranieni facial, glosofaringian și vag ce vor transmite informațiile către cortex. Totuși, simțul gustativ nu este independent de miros, sensibilitatea termică, dureroasă și tactilă, proiecțiile corticale ale acestora fiind învecinate.

Capacitatea limbii de a percepe senzațiile gustative crește în prezența stării de foame, dar scade în lipsa alimentației, devenind mai susceptibilă pentru gustul amar. La consumul îndelungat de alimente cu un anumit gust (de exemplu, dulce sau sărat), apare adaptarea gustativă și senzația gustativă dispare. Această adaptare este reversibilă. În mod fiziologic, perceperea gustului scade cu înaintarea în vârstă (de aceea copiii preferă mancarea mai puțin condimentată decât adulții).

Cauze pentru alterarea gustului

1. Afecțiunile mucoasei cavității orale și ale limbii (eritemul exsudativ polimorf, leucoplakia, stomatite, lichen plan, etc), parodontite, tonsilite, amigdalite și alte infecții. Unele dintre patologii acționează direct la nivelul papilelor (prin descuamare), fiind reversibile dacă prin procesul de vindecare acestea se regenerează, altele produc senzații gustative neplăcute pentru că reprezintă însăși sursa ce eliberează substanțe cu gust dezagreabil.

2. Boli ale tractului gastro-intestinal, ce provoacă atrofia papilelor gustative.

3. Boli neurologice cu afectarea nervilor periferici sau a sistemului nervos central. De exemplu, dacă este afectat nervul Chorda Tympani, cele două treimi anterioare ale limbii, unilateral (pe jumătatea dreaptă sau stângă) nu pot percepe gustul alimentelor (Chorda Tympani poate fi afectată și în cursul unor otite sau epitimpanite); dacă este implicat nervul glosofaringian, sensibilitatea gustativă dispare în treimea posterioară a limbii. Pierderea totală a gustului poate aparea în anumite cancere la nivelul creierului, traumatisme cranio-cerebrale sau în infecții neurologice (de exemplu, în neurosifilis).

4. Chimioterapia anticanceroasă are repercursiuni grave asupra țesuturilor cavității orale (infecții, mucozite, ulcerații, afecțiuni ale glandelor salivare) și este una dintre cele mai frecvente premise pentru alterarea gustului. Deși nu se cunoaște exact mecanismul de acțiune prin care aceste medicamente induc tulburările senzoriale gustative, se pare că acțiunea lor e manifestată indirect, prin intermediul salivei, al cărei flux îl diminuează. Câteva exemple de chimioterapice sunt Ciclofosfamida, Cisplatina, Carboplatin, etc. Chimioterapia poate conduce la ageuzie.

5. Deficitul de zinc. Acest mineral este considerat a fi esențial în procesele de regenerare și bună funcționare a papilelor gustative.

6. Unele medicamente: antibiotice, antialgice, antidepresivele, metotrexatul, metronidazonul, apele de gură ce conțin clorhexidină, antiepilepticele etc.

7. Tumori de la nivelul capului și gâtului.

8. Galvanismul bucal, în care pacientul poate percepe un gust acru. Acest fenomen apare la purtătorii de proteze dentare metalice confecționate din diferite aliaje sau obturații cu amalgam. Prezența mai multor tipuri de aliaje metalice în cavitatea bucală crește riscul de galvanism bucal.

9. Purtarea de proteze dentare totale.

10. Avitaminoze A și B.

11. Gastritele, hepatocolecistitele pot cauza senzația de gust acru sau amar.

12. Tulburările psihice de tipul isteriei.

13. Intervenții chirurgicale – laringoscopia, tonsilectomia.

14. Boli asociate: sdr. Sjogren, diabet, Sindromul de arsură bucală, bulimia, hipotiroidismul, sdr. Cushing etc.

15. Radioterapia: papilele gustative sunt foarte sensibile la acțiunea radiațiilor, iar producerea de salivă scade în aceste condiții, augumentând efectul.

16. Unele alimente: semințele de pin (cedru) etc.

17. Anumite condiții fiziologice: menopauza, înaintarea în vâstă.

18. Igiena orală nesatisfăcătoare.

Metode de diagnosticare

Rezonanța magnetică nucleară este necesară atunci când este suspectată o leziune nervoasă sau tumorală.
Prelevarea de culturi bacteriene sau micotice se face dacă este vorba de o infecție orală.
Testarea Sip and spit a receptorilor gustativi ai cavității orale per ansamblu, pentru care se folosesc stimuli dulci (zahăr), acid citric (acru), sare (sărat) și cafeină (amar). Aceștia se țin în gură pentru câteva secunde după care se scuipă (nu se înghit), pacientul apreciind gustul.

Testul celor 3 picături (Three drop test): pacientului i se picură 3 picături de lichid, dintre care două sunt picături de apă iar una conține o substanță ce stimulează, în mod normal, papilele gustative. Acest test permite aprecierea concentrației - prag la care pacientul poate deosebi picăturile de trei ori consecutiv.
Electrogustometria – apreciază răspunsul limbii la curentul anodal ce i se transmite.

Tratament

Nu există încă o metodă de tratament valabilă pentru acești pacienți decât suprimarea factorilor care au condus la instalarea tulburărilor de gust, atunci când afectarea este reversibilă. Printre metodele de tratament moderne, dar insuficient studiate se numără:

• Suplimentarea dietei cu zinc în doză zilnică de 25-100 mg dacă este insuficient nivelul său în sânge; această terapie are rezultatele cele mai bune. Trebuie să ținem cont, însă, că aportul crescut de zinc dăunează sistemului imunitar, motiv pentru care dozele trebuie să fie stabilite de specialist, iar pacienții imunocompromiși trebuie să beneficieze de o atenție aparte în acest sens.
• Acidul Alfa-lipoic (conținut în carnea roșie, organe și drodie) este un antioxidant folosit cu succes în tratamentul Sindromului de arsură bucală – anume această realizare a orientat cercetările în vederea stabilirii eficienței sale în tratamentul disgueziilor. Deși studiile recente sunt încurajatoare în această privință, eficacitatea sa nu a fost încă dovedită.

Recomandări pentru pacienții ce suferă de disgeuzia

• Consumați alimentele la temperaturi optime, ușor reci sau la temperatura camerei, evitați mâncărurile fierbinți!
• Excludeți recipientele metalice utilizate în pregătirea mâncării înlocuindu-le cu altele din plastic, sticlă sau lemn pentru ca alimentele să nu capete și ele un gust de metal; nu păstrați mancarea în folii de aluminiu, ci doar în plastic și hârtie;
• Evitați să consumați mâncăruri al căror gust vi se pare dezagreabil (carnea, de exemplu), înlocuindu-le cu ouă, carne de pește, vegetale, lactate;
• Clătiți gura înainte de mâncare și atunci când simțiți un gust neplăcut (se pot folosi și bomboane de supt sau gumă de mestecat);
• Folosiți diverse condimente - sare, zahăr pentru îmbunătățirea gustului.

Complicații

Alterarea gustului are repercursiuni însemnate asupra obiceiurilor alimentare, a stării generale de sănătate și a stării psihologice. Când gustul este modificat, există tendința de a exclude din meniu unele produse, ceea ce conduce la pierderea în greutate și malnutriții. Pe de altă parte, există riscul ca în lipsa unei sesizări normale a gustului, bolnavul să facă exces de zahăr, sare sau alți excitanți, fiind un adevărat pericol pentru persoanele ce suferă de tulburări hidro-electrolitice.