Anexita

Anexita, denumită în mod eronat „răceală la ovare”, descrie inflamația anexelor uterine (ovare și trompe uterine), apărută în urma unui proces infecțios. Anexita afectează preponderent femeile tinere și poate reprezenta o cauză a infertilității. Conform datelor statistici, aproximativ una din opt femei cu antecedente de anexită întâmpină dificultăți în a rămâne însărcinată. În literatura de specialitate, anexita este regăsită sub denumirea de boala inflamatorie pelvină și reprezintă una dintre afecțiunile sistemului reproducător feminin cel mai frecvent întâlnită. (1) (2)

Cauze și factori de risc

Cauza principală a anexitei o reprezintă infecția de la nivelul trompelor uterine, care este, la rândul său, cauzată fie de infecțiile cu transmitere sexuală, fie de microorganisme patogene sau bacterii. Anexita poate fi nespecifică, atunci când este cauzată de infecții cu transmitere sexuală (chlamydia, micoplasma) sau microorganisme patogene condiționate (E. coli, streptococi) sau specifică, atunci când cauza o reprezintă contaminarea cu o anumită bacterie, precum cea specifică difteriei, tuberculozei sau blenoragiei (gonoreea). (2) (3) (4)

Principalii factori de risc pentru anexită:

• contactul sexual neprotejat;
• antecedente de boli inflamatorii pelvine sau infecții cu transmitere sexuală;
• vârsta (apare frecvent între 20 și 30 de ani);
• inflamarea apendicelui;
• sistemul imunitar slăbit;
• contactul sexual cu un partener implicat în mai multe relații sexuale;
• dușuri regulate;
• inserarea unui dispozitiv intrauterin pentru controlul nașterii (în primele trei săptămâni de la plasarea dispozitivului în uter). (1) (2) (3) (4)

Semne și simptome

Anexita poate să fie însoțită de simptome evidente sau poate rămâne asimptomatică, situație în care detectarea devine dificilă, iar tratamentul este întârziat, ceea ce poate duce la cronicizarea afecțiunii. Atunci când sunt prezente, simptomele tipice ale inflamației trompelor uterine și ale ovarelor sunt:

• febră (apare în anexita acută);
• durere localizată la nivelul abdomenului inferior (durerea este acută și intensă, cu posibilitatea de iradiere către coccis);
• dureri sau scurgeri de sânge apărute în timpul contactului sexual;
• modificări ale intervalului dintre menstruații și a cantității de sânge eliminată;
• senzație generală de rău;
• greață și vărsături;
• senzație de arsură la urinare;
• scurgeri vaginale de culoare vărzuie sau gălbuie-purulentă, cu un miros puternic și neplăcut. (1) (2) (4) (5)

Diagnostic

În cazul în care există o suspiciune rezonabilă de anexită, va fi necesară o evaluare realizată de către un medic ginecolog specialist. Medicul va realiza o anamneză în cadrul căreia va solicita informații cu privire la istoricul medical și sexual al pacientei. În urma sondării, specialistul va realiza un examen pelvian. (2) (6)

Dacă suspiciunea de anexită persistă, vor fi necesare studii de laborator. Ecografia, analizele de sânge și urină, împreună cu probele prelevate în timpul examenului pelvian sunt suficiente, în majoritatea cazurilor, pentru confirmarea diagnosticului. În cazul unui diagnostic neclar, medicul poate solicita și alte teste suplimentare, precum laparoscopie (pentru vizualizarea organelor pelvine), biopsie endometrială (în vederea extragerii unei probe de țesut endometrial, ce va fi testată pentru semne de infecție și inflamație) sau RMN. (2) (6)

Tratament

Suprimarea infecției în organism, pentru prevenirea complicațiilor severe ale bolii și pentru restabilirea funcției reproductive a femeii reprezintă principalele obiective ale tratamentului anexitei. În prima fază a bolii, se recurge la administrarea pe cale intravenoasă sau intramusculară a terapiei antibacteriane, urmând ca, după diminuarea proceselor inflamatorii, să se administreze antibioticele pe cale orală. (1) (4) (6)

În timpul tratamentului, pacientei i se recomandă odihnă și un aport suficient de lichide. În cazul în care sunt prezente dureri care însoțesc inflamația, vor fi prescrise și analgezice. În plus față de terapia cu antibiotice, se pot utiliza agenți antiinflamatori, antialergici, imunomodulatori. (1) (2) (4)

Pentru a preveni reinfectarea, este imperios necesar ca partenerul sexual să fie examinat și tratat, chiar dacă nu prezintă simptome evidente. Abstinența temporară până la finalizarea tratamentului și dispariția simptomelor este recomandată. (2) (4) (6)

Tratamentul chirurgical este rareori necesar. Chirurgia este prescrisă atunci când nu există un efect pozitiv al tratamentului cu antibiotice sau dacă starea generală de sănătate a pacientului este una severă. Operația chirurgicală este necesară și atunci când există o complicație purulentă. (2) (6)

În lipsa unui tratament, anexita poate duce la apariția unor complicații. Cele mai comune și mai severe complicații ale anexitei sunt:

• durerile pelvine și abdominale cronice;
• infertilitate;
• sarcină ectopică (dezvoltată în afara uterului);
• formarea țesutului cicatricial care poate duce la blocarea trompelor uterine. (1)

Anexita nu poate fi evitată în totalitate decât prin abstinența totală de la activitățile sexuale, metodele de barieră nefiind întotdeauna în totalitate eficiente împotriva transmiterii infecției. Există, însă, modalități prin care anexita poate fi prevenită. Pentru a reduce riscul de a dezvolta anexită, este necesară folosirea prezervativelor din latex în mod corect, în timpul fiecărui act sexual. De asemenea, este indicat ca numărul partenerilor sexuali să fie unul redus. Pentru a preveni anexita, femeilor le este recomandat și să folosească lenjerie din bumbac, dar și să nu neglijeze igiena personală. În eventualitatea apariției unei infecții cu transmitere sexuală, este necesar ca tratamentul să se instituie imediat, pentru a evita riscul complicațiilor. (2) (4) (5)