Au visele vreo legătură cu viitorul?

©

Autor:

Au visele vreo legătură cu viitorul?
Cuvântul „previziune” a început să fie folosit începând cu secolul al 17-lea pentru ca să apară primele experimente care au demonstrat o legătură între vise și prevederea viitorului. Atunci când aceste experimente, ale căror rezultate au făcut înconjurul presei, au fost refăcute de alți oameni de știință, rezultatele nu au fost la fel; în fapt, experimentele recente au arătat că visele nu prevăd viitorul. (1)
Potrivit psihologilor, atunci când se întâmplă ca un vis să pară a prevedea viitorul (în general, se întâmplă acest lucru în cazul dezastrelor naturale, a unor boli, etc.) acest lucru nu este o previziune a viitorului ci încercarea persoanei care a visat de a înțelege ce a visat. Psihologii mai spun că persoanele care visează cutremure distrugătoare, uragane, asasinate etc au vise care relevă mai degrabă propriile temeri și anxietăți (vizionarea unor programe TV poate impulsiona astfel de vise) decât viitorul. De exemplu, în fiecare an au loc aproximativ un milion de cutremure din care circa 1.000 provoacă pagube materiale și apariția victimelor. În acest context, visarea unui cutremur nu poate fi considerată prevestitoare. (2, 3, 4, 5, 6)

Richard Wiseman, un profesor de psihologie la Universitatea din Hertfordshire a studiat visele și posibila legătură cu viitorul însă rezultatele l-au adus mai degrabă înapoi la mintea umană decât în zona parapsihologiei și a globurilor de cristal. Potrivit cărții sale, Paranormality: Why We See What Isn‘t There, avem aproximativ 1400 de vise pe an iar dintre acestea circa 80% sunt negative, astfel că șansele ca o persoană să viseze ceva negativ pe parcursul unui an sunt destul de ridicate.

În general, ne amintim aceste vise negative atunci când realitatea palpabilă pare a se potrivi cu scenariul din timpul somnului. Wiseman compară persoanele care cred că prezic viitorul prin intermediul viselor cu dependenții de jocuri de noroc. Astfel, jucătorii își amintesc (puținele) dăți în care au câștigat ignorând momentele în care au pierdut și astfel spun că acele câștiguri au fost datorită „norocului” când, de fapt, raritatea câștigurilor ar trebui să reprezintă un indicator că nu a avut noroc.

Psihologul oferă un alt exemplu edificator. O mătușă află că suferă de o boală incurabilă, iar la câteva săptămâni distanță nepotul visează decesul persoanei. Visul poate reprezenta o reflecție a propriilor temeri (mai ales dacă este vorba de o persoană față de care ești apropiat) sau o continuare (și nu previziune) a observațiilor din momentul întâlnirii celor două persoane (de exemplu, dacă starea de sănătate continuă să se agraveze). (1)

Pentru a demonstra că o persoană poate prevedea viitorul prin intermediul viselor ar fi nevoie ca fiecare vis al acelei persoane (pe o perioadă de timp, de exemplu, timp de 3 luni) să fie analizat. Dacă din 100 vise, 50% sunt apocaliptice și devin realitate, atunci acea persoană poate prevedea viitorul. Până atunci, însă, este indicat să mergem pe mâna psihologilor.

Data actualizare: 09-01-2019 | creare: 09-01-2019 | Vizite: 316
Bibliografie
1. Wiseman, Richard - Paranormality: Why We See What Isn't There, Macmillan, 2010
2. The Science Behind Dreaming. https://www.scientificamerican.com/article/the-science-behind-dreaming/
3. What Your Dreams Actually Mean, According to Science. http://time.com/4921605/dreams-meaning/
4. How Often Do Earthquakes Occur? https://www.iris.edu/hq/files/publications/brochures_onepagers/doc/EN_OnePager3.pdf
5. Nightmares and the Brain. http://neuro.hms.harvard.edu/harvard-mahoney-neuroscience-institute/brain-newsletter/and-brain-series/nightmares-and-brain
6. Thematic and Content Analysis of Idiopathic Nightmares and Bad Dreams. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3900621/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Vrei să îți amintești ce ai visat? Vitamina B6 ar putea fi soluția
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.