Bazac: Guvernul va sprijini 7 persoane pentru transplant in strainatate

Data publicării: 08-04-2009

Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, a declarat miercuri ca Guvernul a decis acordarea de ajutoare pentru sapte persoane care urmeaza sa fie supuse unor operatii de transplant in strainatate.
"Am aprobat sapte hotarari de guvern privind acordarea unor ajutoare pentru tratamente in strainatate. (...) Sunt cinci transplanturi medulare si doua pulmonare, pentru sapte pacienti, dintre care patru sunt tineri" - a spus Bazac.
El a precizat ca valoarea totala pe care Ministerul Sanatatii si Ministerul Muncii o aloca prin Fondul de solidaritate pentru tratamente in strainatate este de 619.000 de euro si 176.000 de dolari.
"Aceste tratamente sunt lunare. Cred ca este important pentru acesti pacienti, in special pentru cei tineri, pe care nu-i putem trata in Romania, sa le acordam o sansa sa fie tratati in strainatate" - a apreciat ministrul Sanatatii.
Sursa: Agerpres, 08-04-2009, Vizualizari 462
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.