Celulele sistemului imun luptă împotriva SARS-CoV-2 prin numeroase ținte virale

©

Autor:

Celulele sistemului imun luptă împotriva SARS-CoV-2 prin numeroase ținte virale
Un nou studiu condus de oamenii de știință de la Institutul de Imunologie La Jolla (LJI) a oferit informații noi despre lupta celulelor T împotriva SARS-CoV-2. Au fost identificate regiuni virale noi, altele decât proteina spike descoperită anterior, care ar putea deveni ținte pentru medicamentele antivirale.
Lucrarea a fost publicată la începutul anului 2021 în Cell Report Medicine, fiind cea mai detaliată analiză imunologică de până acum.

Studiile anterioare, conduse de membrii Institutului LJI arată cum oamenii pot avea o gamă largă de răspunsuri la virus, unii dintre ei având răspunsuri imune puternice, iar alții având răspunsuri imune deficitare, devenind predispuși la spitalizare. Pe măsură ce vaccinurile COVID-19 sunt distribuite la cât mai mulți oameni, cercetătorii urmăresc modul în care diferite persoane construiesc imunitate contra SARS-CoV-2. De asemenea, cercetătorii studiază modul în care celulele T ar putea combate diferite variante ale SARS-CoV-2. Liderul studiului, profesorul Alessandro Sette, a afirmat: „Suntem acum înarmați cu informații exacte despre părțile virale recunoscute de sistemul imunitar.”

Sistemul imunitar este foarte flexibil. Prin reamestecarea materialului genetic, poate produce celule T care răspund la o gamă largă de ținte, numite și epitopi, aflate pe suprafața unui agent patogen. Răspunsurile celulelor T pot fi mai puternice în funcție de epitopul împotriva căruia apare. Cercetătorii numesc „imunodominante” țintele care determină un răspuns puternic din partea celulelor imune. „Acest aspect este și mai important în cazul infecției COVID-19, deoarece reprezintă o pandemie, așa că trebuie să luăm în considerare răspunsurile imune la diferite populații”, spune doctorul Alba Grifoni, autor al studiului.

Pentru noul studiu, oamenii de știință au examinat celulele T de la 100 de persoane care și-au revenit din infecția cu SARS-CoV-2. Apoi au examinat secvența genetică a virusului pentru a separa epitopii potențiali de epitopii pe care celulele T le-ar recunoaște de fapt. Analiza lor a relevat faptul că nu toate părțile virusului induc același răspuns imun puternic la toată lumea. De fapt, celulele T pot recunoaște zeci de epitopi de pe SARS-CoV-2, iar aceste situri imunodominante se schimbă, de asemenea, de la persoană la persoană. În medie, fiecare participant la studiu a avut capacitatea de a recunoaște aproximativ 17 epitopi prin celule T CD8+ și 19 epitopi prin celule T CD4+. Studiul arată că, deși sistemul imunitar oferă un răspuns puternic împotriva proteinei spike virale, această regiune nu este la fel de bună în inducerea unui răspuns puternic de către celulele T helper CD4+.

De la apariția variantei cu răspândire rapidă a virusului SARS-CoV-2 din Marea Britanie (numită SARS-CoV-2 VUI 202012/01), cercetătorii au comparat regiunile mutante ale virusului respectiv cu epitopii pe care i-au găsit. Alessandro Sette semnalează faptul că mutațiile identificate în varianta din Marea Britanie pentru proteina spike afectează doar 8% din epitopii recunoscuți de celulele T CD4 + în acest studiu, în timp ce 92% din răspunsuri sunt conservate. Așadar, răspunsul imun este asemănător în cazul diverselor tulpini virale.

sursa: Science Daily
foto: NIAID Integrated Research Facility (IRF) in Fort Detrick, Maryland

Data actualizare: 26-06-2022 | creare: 04-03-2021 | Vizite: 555
Bibliografie
T cells can mount attacks against many SARS-CoV-2 targets -- even on new virus variant, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/01/210127140137.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • SARS-CoV-2 în timpul sarcinii - noi descoperiri
  • Persistența virusului SARS-CoV-2 pe suprafețe, ultimele descoperiri
  • Evoluția mutațiilor virale la SARS-CoV-2
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum