Copiii cu ADHD - predispuși la anomalii de procesare senzorială

Un nou studiu publicat în Journal of Neurophysiology arată că acei copii care suferă de ADHD au rezultate mai slabe la teste ale funcției tactile, în comparație cu cei care nu suferă de această tulburare.

Copiii ce suferă de tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD) sunt mai predispuși să aibă probleme în ceea ce privește procesarea tactilă, mai precis, cu simțul pipăitului. Un nou studiu relevă rezultate de departe mai slabe ale copiilor cu ADHD la numeroase teste de funcție tactilă, inclusiv timpul de reacție și detectarea unor stimuli slabi pe piele (pragul de detecție).

Două grupuri de copii (cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani) au participat la o serie de teste unde cercetătorii au aplicat stimuli tactili (vibrații cu frecvență mică) pe pielea degetelor. Un grup era alcătuit din copii cu ADHD, iar celălalt grup era alcătuit din copii ce se dezvoltau corespunzător (grup control). Copiii semnalau momentul în care simțeau cea mai slabă stimulare, care dintre stimuli era mai rapid și mai puternic, sau ordinea în care simțeau doi stimuli aplicați pe două degete (aprecierea ordinii temporale).

Când au fost comparați cu grupul control, copiii cu ADHD au avut reacții semnificativ mai lente după ce au fost instuiți să apese un buton imediat ce simțeau senzații pe mână sau degete. Acești copii au avut, de asemenea, dificultăți în a detecta stimuli slabi și au avut performanțe mai scăzute la sarcinile de apreciere a ordinii temporale.

Cu toate acestea, copiii cu ADHD nu au avut rezultate mai slabe la toate testele, ceea ce sugerează faptul că performanța scăzută în ceea ce privește activitățile de tip senzorial nu este datorată exclusiv problemelor de atenție, care sunt marca acestei tulburări, ci pot fi atribuite unui nivel scăzut de neurotransmițători inhibitori ai activității nervoase. De asemenea, cercetătorii afirmă faptul că cel mai probabil există o interacțiune complexă între diverși factori, interacțiune care necesită studii ulterioare. Înțelegerea acestor mecanisme poate furniza un potențial punct de plecare pentru terapii viitoare care se vor adresa simptomelor de tip senzorial, cu ajutorul intervențiilor de tip farmacologic, cât și comportamental.

Sursa: NeuroscienceNews