Coxartroza - artroza şoldului

După vârsta de 40 de ani, frecvent se întâlneşte în populaţie prezenţa durerii la nivelul articulaţiilor. La marea majoritate, acesta poate fi primul semn al instalării artrozei prin care cartilajul se degenerează şi îşi modifică forma şi structura. Modificările de tip degenerativ la nivelul articulaţiilor poartă denumirea de artroză, iar când se localizează la nivelul articulaţiei coxofemurale (şold) poartă denumirea de coxartroză.

Etiologie şi factori de risc

Coxartroza reprezintă distrugerea cartilajului articular. Însă această distrugere poate fi de cauză primară sau secundară.

Pentru coxartroza primară nu sunt cunoscute cauzele ce declanşează apariţia boli, pe când pentru coxartroza secundară, cauzele sunt multiple, precum:
- Malformaţii congenitale;
- Reumatism;
- Coxa vara;
- Coxa valga;
- Inegalitatea membrelor din piciorul plat, malformaţii ale genunchiului;
- Fracturi de col femural;
- Luxaţia traumatică a şoldului;
- Boli metabolice;
- Patologii circulatorii;
- Accidente.

Simptomatologie

Coxartroza afectează de obicei în egală măsură atât sexul feminin, cât şi sexul masculin. Simptomatologia apare de obicei după vârsta de 40 de ani, multă vreme boala fiind asimptomatică.

Iniţial se instalează o durere suportabilă, uşoară ce este de cele mai multe ori considerată normală şi apare după un efort mai mare.
Durerea este localizată la nivelul feţei anterolaterale a coapsei cu iradiere spre genunchi, uneori iradiază însă şi la nivelul ligamentului inghinal sau la nivelul regiunii fesiere.

În stadiile incipiente, durerea apare la modficări ale poziţiei, dar în formele mai avansate este permanentă, cu caracter mecanic. Nu este violentă, însă persistentă, fiind mai severă la mers şi diminuându-se în repaus. Ulterior apar şi limitări ale mişcărilor.

Concomitent cu apariţia durerii bolnavul va relata că a observat dificultăţi la mers, la urcatul treptelor sau a unei pante, la care se adaugă cel mai frecvent dificultăţi la încălţare.
La aceste simptome mai poate fi adăugată şi redoarea şoldului, prezentă în special dimineaţa.

Efectele funcţionale ale bolii:

- Reducerea mobilităţii;
- Afectarea mersului;
- Instabilitate în ortostatism;
- Modificări ale poziţiei coloanei vertebrale;
- Modificarea sprijinului pe un singur picior.

Diagnostic

Diagnosticul se pune consecutiv simptomatologiei, examenului clinic şi a investigaţiilor paraclinice, cele mai importante fiind cele imagistice.

1. Simptomatologia

Simptomatologia este cea descrisă anterior.

2. Examenul clinic

Examenul clinic este foarte important pentru identificarea localizării durerii (dacă aceasta este de la nivelul şoldului sau nu) şi pentru a determina intensitatea ei.

De asemenea în cadrul examinării vor fi evaluate:
- Mersul;
- Amplitudinea mişcărilor;
- Egalitatea/inegalitatea membrelor;
- Hipotonia musculară.

Astfel, flexia şoldului cu genunchiul în extensie va produce durere. Abducţia şoldului va detemina, de asemenea, durere în coxartroză.
Trebuie măsurate amplitudinile mişcărilor prin goniometrie: flexie, extensie, abducţie, rotaţie internă şi externă.
Modificări ale rotaţiei interne apar precoce în coxartroză.

3. Examenele imagistice

Examenele realizate sunt reprezentate de:
- Radiografia de şold;
- Computer tomografia;
- RMN.

Tratament

1. Tratamentul farmacologic

Se poate face prin administrarea principiilor active atât topic, cât şi sistemic, sau intraarticular.

Terapia sistemică
Cele mai utilizate sunt antalgicele, antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), analgeticele opioide, medicaţie patogenică.
În cazul AINS trebuie avute în vedere efectele adverse ale acestora în cazul unei terapii de lungă durată, dar şi de antecedentele personale patologice ale pacientului (precum ulcerul).
Antalgicele opioide precum Tramadolul trebuie administrate pe o perioadă scurtă de timp, în perioadele de acutizare, şi doar în cazul în care alte antalgice nu au avut efect.
Medicaţia patogenică reprezentată de modificatoarele de structură precum condroitinsulfatul, diacerinul, piascledinul pot preveni distrucţia cartilajului, însă momentan ele reprezintă doar suplimente alimentare.

Terapia topică reprezintă administrarea de antalgice sau antiinflamatoare la nivelul tegumentelor de unde va fi preluată substanţa activă. Efectele secundare sunt mai reduse decât în cazul administrării sistemice, dar şi rezultatele în amelioarea durerii mai slabe.

Terapia intraarticulară presupune infiltraţii cu preparate cortizonice la nivel articular.

2. Tratamentul balneo-kinetoterapic

Acest tratament trebuie realizat în afara crizei, atunci când inflamaţia este cea mai mică şi are drept scop dispariţia sau chiar ameliorarea durerii, a inflamaţiei, menţinerea sau îmbunătăţirea mobilităţii articulare şi a celei musculare, îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Termoterapia presupune aplicarea local de căldură ce se poate realiza prin împachetări cu parafină, pernă electrică. Acest lucru va îmbunătăţi complianţa ţesuturilor şi trebuie urmată de kinetoterapie.

Masajul se realizează pentru efectul său antalgic, miorelaxant şi tonifiant.

Electroterapia are efect antalgic şi antiinflamator şi o acţiune favorabilă asupra vascularizaţiei şi troficităţii locale. Se pot utiliza curenţi de joasă frecvenţă precum TENS, CDD, C Trabert, curenţi cu frecvenţă medie, curent galvanic, laser, ultrasunet.

Kinetoterapia are drept scop diminuarea durerii, creşterea stabilităţii şi mobilităţii şoldului, dar şi a coordonării în mers.

Pe termen lung pacientul trebuie să îşi menţină greutatea corporală, orice surplus răsfrângându-se asupra articulaţiei şoldului, evitarea ortostatismului şi mersului prelungit, a urcatului/coborâtului treptelor, mersul cu sprijin (baston), repaus la pat de cel puţin două ori pe zi, realizarea unui program special de gimnastică pentru şold şi pentru tonifiere musculară.
Sporturile ce pot fi realizate sunt ciclismul, înotul, schiul şi echitaţia.

3. Tratamentul chirurgical

Dacă tratamentele farmacologice şi balneo-kinetoterapice nu au rezultate satisfăcătoare, un medic specialist ortoped poate indica intervenţia chirurgicală ce presupune înlocuirea cu o proteză a capului femural, a cotilului sau a ambelor.

Profilaxie

Orice durere persistentă cu localizare la niveul şoldului sau coapsei necesită prezentare la medic.

În cazul luxaţiilor congenitale de şold, aceastea trebuie tratate imediat după naştere, pentru rezultate optime. De asemenea, orice malformaţie la niveul şoldului, piciorului sau genunchiului trebuie investigata şi tratată cât mai precoce.

După fracturi de col femural este necesară recuperarea prin balneo-kinetoterapie.

Este indicată efectuarea de activităţi, precum mersul pe bicicletă, ce are un efect favorabil asupra bolnavilor cu coxartroză.