Cum reacționează celulele la micro și nanoplastice?

Cu cât particulele de plastic sunt mai mici, cu atât pot fi preluate mai ușor de către celule. De asemenea, forma, suprafața și proprietățile chimice ale particulelor oferă indicii despre modul în care ele afectează țesutul uman.
Sursele de particule din plastic sunt reprezentate de diverși polimeri care se pot degrada, precum anvelopele auto, anumite materiale folosite în industria textilă și multe altele. Prin urmare, numeroase tipuri de microplastice sunt în cele din urmă inhalate sau ingerate odată cu alimentele.

În prezent, se consideră că microplasticele prezintă un risc relativ scăzut pentru sănătatea oamenilor. Ele au dimensiuni cuprinse între un micrometru și 5 milimetri, fiind astfel prea voluminoase pentru a fi absorbite de celule și distribuite în corp. De asemenea, sunt nedigerabile și în cea mai mare parte sunt excretate.

Situația este însă diferită în cazul particulelor mai mici, așa numitele submicro și nanoplastice, care măsoară între 1 și 1.000 nanometri. Cercetătorii au studiat efectele acestora asupra intestinului subțire și a celulelor hepatice. Pentru că dimensiunile reduse le fac dificil de analizat, oamenii de știință au folosit diverse tehnici de microscopie și testare.

Celulele au fost expuse la diverse tipuri de plastice folosite la fabricarea articolelor de bucătărie sau a ambalajelor alimentare. S-a descoperit că absorbția particulelor a crescut pe măsură ce dimensiunea lor a scăzut. Celulele intestinale, cu rol de barieră între compușii intestinali și restul organismului, au absorbit puține microplastice. Pe de altă parte, particulele submicrometrice au pătruns în cantități mai mari în celulele hepatice și intestinale, atașându-se de membranele celulare sau fiind captate în vezicule prin procesul de endocitoză. Un aspect important este acela că plasticele pot lega substanțe potențial dăunătoare și ulterior le introduc în celule.

Încă nu se cunoaște dacă incluziunile perturbă metabolismul celular sau dacă apar efecte inflamatorii, fiind necesare mai multe studii în viitor, atât de laborator, cât și clinice.

sursa: Science Daily