Cum se transmit virușii (inclusiv virusul gripal)?

©

Autor:

Cum se transmit virușii (inclusiv virusul gripal)?

Virușii se pot răspândi distinct, prin difuzie în spațiul extracelular, ori prin contact direct cu celula. Modul de transmitere a virusului poate afecta, de asemenea, ciclul de viață al acestuia.


Viruși cunoscuți cu potential transmisibil sunt:

Virusul gripal, cu transmitere de la persoană la persoană, de la aproximativ 6 metri distanță. Virusurile gripale se răspândesc în principal prin picăturile flűgge (picături de secreție nazofaringiană, ce conțin agenti patogeni expulzați în aer prin tuse, strănut sau chiar simpla conversație).


Mai rar, o persoană ar putea contacta gripa prin atingerea unei suprafețe sau a unui obiect atins de o altă persoană cu gripă.


Persoanele care au contactat gripa sunt mai contagioase în primele trei-patru zile de la debutul bolii. Majoritatea adulților sănătoși pot fi capabili să infecteze alte persoane începând cu o zi înainte de apariția simptomelor și până la 5-7 zile după ce se îmbolnăvesc. Copiii și persoanele cu un sistem imunitar slăbit pot avea simptome pentru mai mult de 7 zile.


Simptomele debutează la 2 zile (cu variații între 1-4 zile) după ce virusul pătrunde în organism. Acest fapt presupune că persoana respectivă este contagioasă pentru cei din jur și poate răspândi virusul.


Virusul imunodeficienței umane (HIV), care cauzează sindromul imunodeficienței dobândite sau SIDA.


• Virusurile transmise prin sânge care produc hepatită includ virusul hepatitei B (HBV) și virusul hepatitei C (VHC). Alți viruși care provoacă hepatită (cum ar fi hepatita A și E) nu sunt, de obicei, transmiși prin contactul cu sângele și, prin urmare, nu prezintă risc de infecție transmisă prin sânge. Virusurile A si E au transmitere fecal-orală.


Virusul hepatitei D, cunoscut anterior ca „agentul delta”, este un virus defect, care poate infecta și se poate replica numai în prezența virusului hepatic B. (1-10)

Cum se transmite virusul gripal

Virusul gripal poate fi transmis în rândul oamenilor în mai multe moduri:

  • prin contact direct cu indivizii infectați
  • prin contactul cu obiecte contaminate
  • prin inhalarea aerosolilor încărcați cu particule virale.


Contribuția fiecărui mod la transmiterea globală a gripei nu este cunoscută.


Transmiterea pe cale respiratorie depinde de producerea de aerosoli care conțin particule virale. Vorbitul, cântatul și respirația normală produc aerosoli, în timp ce tusea și strănutul conduc la o expulzare mai puternică. Tusea poate produce câteva sute de picături, un strănut poate genera până la 20.000 de picături. Aerosolii produși prin aceste activități au dimensiuni diferite. Cele mai mari picături coboară la sol în câțiva metri și vor transmite o infecție numai celor din imediata vecinătate. Aceste picături de 1-4 microni în diametru se numesc nuclei de picături si rămân suspendate în aer pe perioade foarte lungi și nu numai că pot parcurge distanțe mari, ci pot ajunge și în tractul respirator inferior.


Inhalarea picăturilor și nucleului picăturilor plasează virusul în tractul respirator superior, unde poate determina infecții.


Gripa poate fi evitată prin păstrarea unei igiene corespunzătoare (spălarea mâinilor cu apă și săpun), acoperirea nasului și a gurii în timpul tusei sau a strănutului.


Nu se recomandă utilizarea măștilor pentru reducerea răspândirii virale. Este important să recunoaștem că, în cazul infecțiilor umane, nivelurile maxime de eliminare a virusului pot să apară cu o zi înainte de vârful simptomelor.


Virusurile gripale infectează 5-10% din populațiile umane în fiecare an, procente ce pot fi considerabil mai mari în anumite zone geografice sau grupuri de vârstă, precum și atunci când virusurile gripale noi întâlnesc o populație umană care nu are răspunsuri imunitare adecvate împotriva acestora. Rata de deces și costurile economice sunt considerabile în timpul epidemiilor anuale de virus gripal și pot fi uriașe în timpul izbucnirilor globale ale tulpinilor noi (numite pandemii). Pandemiile pot provoca, de asemenea, o îngrijorare sporită a opiniei publice, care duce la afectarea vieții cotidiene. În plus față de impactul asupra sănătății umane, focarele de virusuri gripale pot provoca, de asemenea, pierderi considerabile in agricultură (păsări de curte, porcine).


Virusul gripal
face parte din familia Orthomyxoviridae care cuprinde cinci genuri, dar numai două sunt de importanță medicală la om, și anume, virusurile gripale A și B. Virusurile gripale A sunt divizate în subtipuri, pe baza proprietăților antigenice ale glicoproteinelor de suprafață hemaglutinina (HA) și neuraminidaza (NA), cele două antigene principale virale. Virusurile gripei aviare din subtipurile H5N1 și H7N9 au infectat sute de oameni de la apariția lor în 1997 și 2013, dar nu au reușit să se răspândească eficient între oameni.


Ciclul de viață al virusului gripal este inițiat prin legarea hemaglutininei virale la receptorii celulelor gazdă. După endocitoză și fuziunea mediată de HA a membranelor virale și celulare, complexele de ribonucleoproteine ​​virale sunt eliberate în citoplasmă, transportate la nucleu și replicate și transcrise de către complexul viral. Componentele noi de ribonucleoproteine ​​virale formate și proteinele structurale sunt transportate la membrana plasmatică, unde se formează noi virusuri.


Nu se cunosc cu exactitate factorii și mecanismele implicate în transmiterea virusului gripal. Evoluția virusului gripal este condusă de două mecanisme: mutații în genomul viral și rearanjare, care este rearanjarea celor opt segmente de ARN viral ale virusului gripal A în celulele infectate cu cel puțin două virusuri diferite. (1, 4, 6, 9)

Căi de transmitere a altor tipuri de virusuri

Odată cu selecția și testarea donatorilor moderni, hepatita B, hepatita C și transmiterea HIV au devenit mai rare. Cu excepția hepatitei B, testele de screening convenționale au fost în mod tradițional bazate pe detectarea anticorpilor virali în sângele donatorului.

Hepatita A

Aceasta este o infecție enterică acută răspândită pe calea fecal-orală (alimente sau lichide contaminate). Transmiterea prin transfuzie este foarte rară deoarece persoanele afectate nu se încadrează în condițiile necesare donării de sânge. Virusul hepatitei A nu are înveliș, acesta este rezistent la metodele de inactivare a patogenilor, cum ar fi tratarea cu detergenți.

Hepatita B

Virusul hepatitei B (HBV) este transmis rapid prin sânge sau alte fluide ale corpului, inclusiv contactul sexual, utilizarea parenterală a drogurilor, iar transmiterea perinatală este frecventă. Majoritatea pacienților se recuperează după episodul inițial de hepatită acută, dar unii devin purtători cronici de virus B, cu risc de ciroză hepatică și cancer hepatocelular pe termen lung.

Hepatita C

În lume există aproximativ 170 de milioane de persoane afectate de virusul hepatic C. Infecția inițială este adesea asimptomatica, dar în jur de 80% dintre pacienți dezvoltă o stare de cronicizare, cu risc de ciroză, insuficiență hepatică și cancer hepatic.

Hepatita E

Cauzată de un virus ARN fără înveliș, hepatita E era considerată a fi cea mai răspândită în zonele cu climă mai caldă și în țările mai puțin dezvoltate, unde se răspândește în principal pe calea fecal-orală. Hepatita E produce, de obicei, o hepatită acută auto-limitată, dar poate duce la infecții cronice, în special la pacienții imunocompromiși și poate provoca ciroză hepatică.

Virusul imunodeficienței umane (HIV) 1 și 2

Cele mai frecvente căi de transmitere a virusului HIV sunt prin contacte sexuale cu o persoană infectată sau prin utilizarea în comun a acelor cu o persoană infectată.

HIV se poate transmite de la o persoană infectată la altă persoană prin următoarele fluide:

  • sânge
  • secreții vaginale, respectiv material seminal
  • lapte matern

Unele persoane au fost infectate prin transfuzie de sânge infectat cu HIV. Selectarea și screening-ul donatorilor a scazut transmisia acestui virus pe cale hematogenă.

Citomegalovirus (CMV)

Infecția cu citomegalovirus este virală. Virusul care determină apariția infecției aparține familiei virusurilor herpetice. Acesta poate deveni latent pentru o perioadă, cu reactivare ulterioară. Poate fi transmis prin transfuzie de componente sanguine celulare, deși acest lucru poate fi dificil de distins de reactivarea infecției anterioare. CMV poate provoca o infecție severă, uneori fatală (la făt, la nou-născuți si adulții imunocompromiși).

Infecția cu virusul T-limfotropic uman (HTLV I și II)

Oncovirusuri ARN din familia retrovirusurilor, cauzatoare ale leucemilor cu celule T şi ale limfoamelor cutanate, virusurile HTLV sunt endemice în Japonia, Africa, America de Sud, afectând 15-20 de milioane de oameni. Sunt transmise prin contact sexual, alăptare, ace comune și transfuzii de sânge. Semnificația clinică a HTLV II este incertă, dar HTLV I este asociat cu un risc de viață de 1-4% din durata de viață a leucemiei/limfomului cu celule T adulte sau a bolii neurologice cronice cu mielopatia legată de HTLV I. Combinația de screening donor pentru anticorpi la HTLV I și II plus leucodepleția componentelor sanguine celulare a eliminat transmisia prin transfuzie.

Infecția cu parvovirusul uman B19 (HPV B19)

Infecția cu acest virus ADN comun este adesea asimptomatică și nu există o stare de purtător cronic. Aceasta infecție provoacă boala copilăriei - eritem infecțios („sindromul obrajilor pălmuiți”).

Infecția la gravida în cel de-al doilea trimestru de sarcină poate provoca anemie severă (hidrops fetalis) sau moartea fătului. Virusul poate fi transmis prin componente sanguine celulare sau plasmă înghețată și este rezistent la tehnici de inactivare a patogenilor, cum ar fi tratamentul cu detergenți.

Virusul West Nile

Acest flavivirus provenit de la țânțari determină infecții asimptomatice sau ușoare, 0,5% dintre pacienți dezvoltând o complicație severă și anume encefalita, care poate fi fatală.

Afecțiunea virală se poate transmite prin transfuzii sangvine, astfel încât persoanele care au călătorit în zonele cu risc, au contraindicație de donare de sânge pentru o perioadă de 28 de zile sau sunt supuse unui screening.

Virusul Epstein-Barr

Sărutul este calea cea mai frecventă de transmitere a Virusul Epstein- Barr care este agentul etiologic al mononucleozei infecţioase, cunoscută sub denumirea de „boala sărutului”. Prin intermediul salivei se pot transmite mai multe virusuri precum virusul urlian, virusurile Hepes Simplex 1, virus rabic. Virusul rabic se concentrează în saliva animalului infectat şi va fi inoculat altui animal sau omului la nivelul plăgii produse prin muşcătură. (7, 8, 10)


Data actualizare: 28-02-2019 | creare: 28-02-2019 | Vizite: 531
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum
 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.