De ce este mai riscant pentru copii să traverseze o stradă aglomerată?

©

Autor:

De ce este mai riscant pentru copii să traverseze o stradă aglomerată?
Ca adult, este destul de simplu să traversăm o stradă: apreciem traficul și calculăm timpul de care am avea nevoie pentru a traversa fără să fim loviți de o mașină. În privința copiior însă, lucrurile sunt puțin mai complicate.

Cercetările de la Universitatea din Iowa arată că până la o anumită vârstă copiii nu au discernământul perceptual și aptitudinile motorii pentru a traversa în mod constant o stradă fără a se pune în pericol. În cadrul studiului, copiii cu vârste între 6 și 14 ani au traversat de mai multe ori o stradă aglomerată, într-un mediu virtual.

„Mulți cred că cei mici pot traversa strada la fel de bine ca adulții, însă studiul nostru arată că este posibil să nu fie chiar așa, în cazul străzilor aglomerate, cu trafic continuu”, a declarat Prof. Jodie Plumert. Copiii au avut dificultăți în a traversa strada în siguranță în mod constant, cu o rată de accidentare de 8% pentru copiii de 6 ani și 5% pentru cei de 10 ani. Cei de 14 ani sau mai mari nu au avut incidente, în timp de copiii de 12 ani au compensat deficitul motor alegând goluri mai mari în trafic.

Analizând datele, cercetătorii au concluzionat că una dintre problemele copiilor mici a fost abilitatea de a evalua corect de fiecare dată spațiul dintre două vehicule, care le-ar permite să traverseze în siguranță. A doua problemă a fost coordonarea motorie, sau cât de repede au făcut primul pas spre traversare odată ce ultima mașină a trecut. Recomandarea pentru părinți este să-i învețe pe cei mici să aleagă spații în trafic mai mari decât acelea pe care le-ar alege adulții.



Sursa: MedicalXpress

Data actualizare: 24-04-2017 | creare: 24-04-2017 | Vizite: 277
Bibliografie
Why children struggle to cross busy streets safely, link: https://medicalxpress.com/news/2017-04-children-struggle-busy-streets-safely.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Copilul supradotat
  • Importanța lecturii în dezvoltarea preșcolarilor
  • Lectura în dezvoltarea copilului școlar
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.