De ce urinez cu dificultate?

Dificultatea la urinare reprezintă perturbarea emisiei spontane a urinei, în timpul evacuării vezicii urinare. Dificultatea de a urina poate fi percepută prin apariția unor probleme la inițierea sau menținerea jetului urinar (necesitatea exercitării unei presiuni abdominale pentru evacuarea urinei).

De asemenea, evacuarea urinei poate fi împiedicată de apariția unei dureri sau a unei usturimi în timpul desfăşurării actului micțional (disurie).

Retenția de urină reprezintă imposibilitatea de a urina, în ciuda perceperii nevoii micționale. [1], [2]

Cauze şi factori de risc

Dificultatea la urinare poate fi determinată de următoarele afecțiuni sau condiții patologice:

• În urma efectuării anesteziei
• Litiaza vezicală
• Litiaza renală
• Afectarea unor nervi prin traumatisme, accident vascular sau diabet zaharat
• Intervenții chirurgicaleale tractului urinar
• Anumite medicamente (precum decongestionantele, anticolinergicele, etc.)
• Adenomul de prostată (sau hipertrofia benignă a prostatei)
• Cancerul de prostată
• Formațiuni tumorale reno-urinare benigne sau maligne (care în urma creşterii în volum pot determina sindrom de compresiune locală, cu blocarea căii de evacuare a urinei)
• Cancerul renal
• Infecții ale tractului urinar
• Boli infecțioase cu transmitere sexuală (uretrita, vulvovaginita, vaginoza bacteriană, trichomoniaza)
• Boala Parkinson
• Scleroza multiplă
• Tulburarea reglării vezicii urinare secundară afectării măduvei spinării
• Hipotonia musculaturii peretelui vezical la femei
• Anomalia urinară congenitală
• Fibromul uterin
• Prostatita
• Sarcina
• Epiziotomia
• Ruptura de perineu în timpul naşterii
• Utilizarea forcepsului la naştere
• Anestezia epidurală
• Fătul cu greutate de peste 4 kg la naştere.

Disuria (micțiunea dureroasă) poate apărea în cadrul următoarelor afecțuni: infecțiile de tract urinar (precum cistita, etc.), litiaza renală, chistul ovarian, infecția sau inflamația vaginului, uretrita.

Retenția urinară poate fi determinată de obstrucția colului vezical, scăderea contractilității musculaturii vezicii urinare, pierderea coordonării care există între relaxarea sfincterului şi contracția vezicii urinare (dissinergia detrusor-sfincter). Cel mai frecvent, retenția urinară apare în rândul bărbaților şi este determinată de obstrucția colului vezical care apare în cadrul stricturilor uretrale sau in hipertrofia benignă a prostatei.

Factorii etiologici care determină apariția retenției urinare la ambele sexe sunt reprezentați de solidificarea materiilor fecale (care determină creşterea presiunii la nivelul trigonului vezical) şi vezica neurogenă, datorată denervării vezicii urinare, care apare frecvent in rândul bolnavilor cu boală Parkinson, scleroză multiplă, intervenții chirurgicale vezicale şi diabet zaharat. [3], [4], [5], [6], [7]

Semne şi simptome clinice

Retenția urinară poate duce la apariția urinării frecvente şi a incontinenței urinare, însoțită de necesitatea imperioasă de a urina. Retenția urinară poate fi însoțită de durere şi distensie abdominală.

Disuria poate fi caracterizată prin micțiuni lente, desfăşurate în mai mulți timpi, apărute în urma exercitării unei presiuni abdominale.

În continuare vom prezenta cele mai frecvente afecțiuni care determină dificultate la urinare:

• Adenomul de prostată (sau hipertrofia benignă a prostatei) este cea mai frecventă cauză de apariție a dificultăților de urinare la bărbați. Adenomul de prostată este o formațiune tumorală benignă care se dezvoltă la nivelul prostatei şi se caracterizează din punct de vedere clinic prin micțiuni desfăşurate cu ajutorul unui efort abdominal, incontinență urinară apărută pe fondul senzației de vezică urinară „prea plină”, jet urinar slab proiectat, senzația de golire imperfectă a vezicii urinare, polachiurie diurnă şi nocturnă (urinare frecventă, în cantitate mică), retenție completă de urină, eliminarea unor cantități reduse de urină la fiecare micțiune, urgență micțională cu sau fără incontinență urinară, dureri pelvi-perineale.
• Cancerul de prostată este reprezentat de o formațiune tumorală malignă (cel mai frecvent adenocarcinom), apărută la nivelul prostatei. Din punct de vedere clinic, boala se caracterizează clinic prin polachiurie diurnă şi nocturnă, disurie, necesitatea imperioasă de a urina, dureri perineale, retenție urinară, hematurie, tenesme rectale, senzația falsă de defecare, diaree gleroasă, uremie.
• Prostatita reprezintă infecția prostatei determinată cel mai frecvent de stafilococ, gonococ, Colibacil sau Proteus. Boala se caracterizează clinic prin febră, cefalee, frisoane, disurie, arsuri micționale, polachiurie, retenție urinară.
• Litiaza reno-urinară este o afecțiune urinară caracterizată prin apariția calculilor la nivelul tractului urinar, cu apariția secundară a inflamației urinare. Din punct de vedere clinic, boala se caracterizează prin durere renală (colică renală) cu localizare lombară, unilaterală, însotită de hematurie, tenesme vezicale, dificultate la urinare, polachiurie intensă, vărsături, grețuri, meteorism, subfebrilitate, agitație, anxietate, paloare tegumentară, transpirații.
• Cistita este o infecție urinară joasă determinată de agenți patogeni diferiți (precum Proteus, Escherichia Coli, Klebsiella, Candida albicans, Serratia), care ajung la nivelul tractului urinar, din tubul digestiv, pe cale iatrogenă (prin intermediul sondajului vezical sau a investigațiilor endoscopice) sau limfatică. Boala se caracterizează clinic prin durere şi dificultate la micțiune, polachiurie intensă şi piurie (puroi în urină).
• Cancerul renal este reprezentat de o formațiune tumorală malignă (cel mai frecvent adenocarcinom) apărută la nivelul rinichilor care, datorită sindromuli de compresiune pe care îl exercită, poate determina blocarea căilor de evacuare a urinei. Cancerul renal se caracterizează clinic prin durere lombară surdă, de intensitate redusă, localizată în profunzime, însoțită de tumefacție lombară, alterarea stării generale, febră prelungită, retenție urinară, hematurie, dificultate de a urina. Tabloul clinic al cancerului renal poate fi completat de manifestări clinice specifice diseminării neoplaziei renale: dispnee (metastaze pulmonare), dureri osoase (metastaze osoase), tulburări neuropsihice (precum hipertensiunrea intracraniană-metastaze cerebrale).
• Scleroza multiplă este o afecțiune neurologică caracterizată prin apariția unor procese diseminate de demielinizare la nivelul măduvei spinării şi a creierului. Printre manifestările clinice specifice bolii sunt şi simptome specifice afectării măduvei spinării. Afectarea măduvei spinării se caracterizează clinic prin următoaele disfuncții urinare: necesitatea imperioasă de a urina, retenție parțială de urină, ezitări de a urina, uşoară incontinență urinară. Totodată, afectarea măduvei spinării poare determina apariția disfuncției erectile, constipație, anestezie genitală la femei iar în fazele avansate, incontinență directă pentru urină şi materii fecale.
• Boala Parkinson este o afecțiune neurologică idiopatică şi degenerativă, cu evoluție lentă, progresivă. Tulburările urinare apărute în cadrul bolii Parkinson sunt reprezentate de incontinență urinară, polachiurie, necesitatea imperioasă de a urina, dificultăți la urinare (ezitare micțională, dificultate la inițierea şi menținerea fluxului urinar), senzația de eliminare incompletă a urinei care este însoțită de senzația de presiune exercitată asupra vezicii urinare, enurezis nocturn.
• Fibromul uterin este o formațiune tumorală benignă dezvoltată la nivelul uterului care, odată cu creşterea în dimensiuni, poate determina apariția sindromului de compresiune asupra vezicii urinare, cu apariția următoarelor manifestări clinice: dificultate la urinare, evacuarea incompletă a vezicii urinare, polachiurie, necesitatea imperioasă de a urina.
• Uretrita este o infecție uretrală determinată de diferiți agenți patogeni (precum Chlamidia trachomatis, Candida albicans, gonococ, Ureaplasma urealiticum, Gardnerella vaginalis, Trichomonas vaginalis). Boala se caracterizează din punct de vedere clinic prin dureri şi dificultate la micțune, scurgere uretrală abundentă şi purulentă.
• Vulvovaginita fungică este o infecție a vaginului şi a vulvei determinată de Candida albicans. Boala se caracterizează clinic prin leucoree abundentă, de consistență brânzoasă, albicioasă, lipsită de miros, însoțită de senzația locală de arsură, prurit vulvar intens, disurie, dificultate la urinare şi dispareunie la intromisiune (durere în timpul actului sexual).
• Vaginoza bacteriană este o infecție vaginală de etiologie bacteriană determinată de Gardnerella vaginalis, caracterizată clinic prin leucoree alb-cenuşie, urât mirositoare (miros caracteristic „de peşte”), însoțită de disurie şi dificultăți la urinare.
• Trichomoniaza este o boală cu transmitere sexuală apărută în urma infecției cu Trichomonas vaginalis, caracterizată din punct de vedere clinic prin leucoree abundentă, de consistență spumoasă, urât mirositoare, însoțită de prurit local intens, senzația de arsură vulvo-vaginală, dificultate de a urina, disurie şi dispareunie. [1], [2], [3], [4], [5], [6], [7]

Diagnostic

Pentru a depista cauza dificultăților de urinare, este necesară efectuarea unor investigații paraclinice. Astfel, în caz de suspiciune a unei patologii reno-urinare, se recomandă efectuarea următoarelor investigații paraclinice: determinarea serică a ureei, a creatininei şi a acidului uric; determinarea clearance-ului ureei şi a creatininei, ionograma serică şi urinară, examinări bacteriologice (în cazul suspiciunii unei patologii urinare de etiologie infecțioasă), radiografie renală, urografie intravenoasă, ecografie renală, tomografie computerizată (CT) şi rezonanță magnetică nucleară (RMN).

În cazul bărbaților cu dificultăți de urinare, cu suspiciune de adenom de prostată, se recomandă efectuarea urografiei intravenoase, a radiografiei renale, a ecografiei vezicale şi de prostată. Pentru a exclude suspiciunea de cancer de prostată, se recomandă determinarea PSA-ului, a fosfatazei acide totale şi prostatice.

În caz de suspiciune a unei boli cu transmitere sexuală, se recomandă examinarea la microscopul optic a preparatelor native efectuate, izolarea tulpinilor bacteriene prin însămănțarea pe medii de cultură şi teste imunologice.
Pentru diagnosticul sclerozei multiple, se recomandă efectuarea unui RMN.

Diagnosticul de retenție urinară în rândul persoanelor cu dificultăți de golire a vezicii urinare (golire incompletă a vezicii urinare) se pune pe baza cateterismului vezical postgolire, care indică prezența unui volum rezidual de urină de peste 100 mL. De asemenea, pe baza acestei simptomatologii, mai pot fi efectuate şi alte investigații, precum: teste sangvine, analiza urinei, testare urodinamică, ultrasonografie, cistografie, cistoscopie. [3], [4], [5], [6], [7]

Tratament

Tratamentul retenției urinare presupune cateterizare uretrală (autocateterizare intermitentă sau cateterizare internă). Nu există tratament simptomatic de ameliorare a dificultăților urinare. Singurul tratament accesibil este tratamentul etiologic de combatere a bolii de fond, care a determinat apariția dificultăților de urinare. Tratând cauza (boala de fond), efectul va dispărea implicit (dificultățile de urinare).

Astfel, în cazul adenomului de prostată se poate administra tratament medicamentos cu alfa-blocante (Alfuzosin, Doxazosin, Ergotamină, Prazosin, Tamsulosin, Terazosin) sau analogi de LH-RH (Buserelin, Dipherelin, Goserelin acetat, Leuprolid). Tratamentul chirurgical poate fi administrat în cazul lipsei de răspuns la tratamentul medicamentos sau în caz de retenție urinară.

Tratamentul cancerului de prostată presupune administrarea tratamentului medicamentos, tratamentului chirurgical, a radioterapiei şi/sau a chimioterapiei. Tratamentul medicamentos presupune administrare de hormoni estrogeni (Dietilstilbestrol, Etilinestradiol, Sintofilin), analogi LH-RH (precum Boserelin, Dipherelin, Goserelin acetat, Leuprolid), anti-androgenice non-estrogenice (Androcur, Nilutamid, Flutamidă, Episterid, Bicatulamide, Finasterid) şi alte tratamente hormonale (Extramustin, Ketoconazol). Tratamentul chirurgical presupune efectuarea prostatectomiei totale, a rezecției endoscopice, a nefrostomiei percutanate unilaterale, montarea sondei Cook sau a uretero-cistoneostomiei. Tratamentul chimioterapic se realizează cu Ciclofosfamidă sau Estracyt.

Tratamentul prostatitei se realizează prin administrarea de antiinflamatoare, antibiotice (Doxiciclină) şi medicație alfa-blocantă (Prazosin, Terazosin, etc.).

Tratamentul litiazei reno-urinare presupune administrarea de antiinflamatoare (Diclofenac, Ketoprofen, Piafen, Indometacin), antispastice (Papaverină), antibiotice cu spectru larg, infiltraþia lojei renale cu xilină 1% sau novocaină.

Tratamentul cancerului renal este chirurgical şi presupune efectuarea tumorectomiei (îndepărtarea chirurgicală a tumorii) sau a nefrectomiei radicale (îndepărtarea chirurgicală a rinichiului afectat). Imunoterapia cu Intrferon alfa, Interferon beta, BCG sau factori de necroză tumorală alfa este, de asemenea, eficientă.

În cazul dificultăților urinare apărute în cadrul unor anomalii congenitale ale aparatului urinar se recomandă tratament chirurgical de corectare a acestor anomalii.

Tratamentul sclerozei multiple presupune administrarea de corticosteroizi (Prednison, Metilprednisolon) şi medicamente imunomodulatoare (Interferon, Natalizumab, Mitoxantronă, Ciclofosfamidă, Metotrexat, Azatioprină, Cladribină, Micofenolat).

Tratamentul bolii Parkinson presupune administrarea de Levodopa în asociere cu Carbidopa sau tratament chirurgical.

Tratamentul fibromului uterin presupune administrarea de anticoncepționale orale, Medroxiprogesteron acetat, Danazol sau agonişti LH-RH (Goserelin, Leuprolid), în cazul femeilor care îşi doresc conservarea fertilității. Tratamentul chirurgical presupune efectuarea histerectomiei, a miomectomiei sau a ablației endometriale şi se administrează femeilor care nu îşi doresc conservarea fertilității.

Tratamentul uretritei presupune administrarea antibioterapiei cu Biseptol, Ciprofloxacină, Penicilină, Spectinomicină sau Tetraciclină.

Tratamentul vulvovaginitei fungice presupune administrarea locală sau orală a preparatelor pe bază de imidazoli (Clotrimazol, Econazol, Miconazol, Ketoconazol, Fenticonazol, Fluconazol, Itraconazol).

Tratamentul vaginozei bacteriene se realizează prin administrarea de Clindamicinei sau a Metronidazolului.

Tratamentul trichomoniazei presupune administrarea derivațiilor de nitroimidazol (Tinidazol, Metronidazol). [2], [3], [4], [5], [6], [7]