Desenele animate pot ajuta copiii cu anxietate de dentist

©

Autor:

Desenele animate pot ajuta copiii cu anxietate de dentist
Potrivit unui studiu clinic randomizat, copiii care privesc desene animate prin ochelari video în timpul tratamentului stomatologic pot fi mai puțin anxioși și stau mai cuminte pe scaunul dentistului. Studiul s-a desfășurat la Colegiul de stomatologie a Universității Regele Saud din Arabia Saudită, rezultatele fiind publicate în revista Acta Odontologia Scandinavica.

Se estimează că unul din cinci copii școlari se teme de dentist, iar acest tip de fobie duce la o percepție mai accentuată a durerii și la un comportament perturbator în cabinetul stomatologic. Deși studiile au arătat că distragerile audiovizuale pot reduce suferința copiilor în timpul procedurilor medicale invazive de scurtă durată, încă sunt dezbateri pe tema efectelor benefice ale distragerii atenției în timpul procedurilor stomatologice. Rezultatele studiilor de până acum sunt contradictorii.

La studiul de față au luat parte 56 de copii „necooperanți”, cu vârste între 7 și 9 ani. Aceștia au participat la trei vizite la dentist a câte 30 de minute, constând în examinare orală, injecție cu anestezic și restaurare dentară. O parte din copii au fost distrași cu programe audiovoziale folosindu-se ochelarii Merlin i-theatre™, iar o parte nu a primit nicio formă de distragere. Cercetătorii au măsurat nivelul de anxietate și comportamentul cooperant al copiilor la fiecare vizită, folosind o scală de măsurare a anxietății și comportamwentului și monitorizând semnele vitale, tensiunea și pulsul. Copiii au evaluat ei înșiși nivelul de durere și anxietate simțit la fiecare procedură.

Copiii care au fost distrași cu desene animate în timpul tratamentului au prezentat un nivel semnificativ mai mic de anxietate și au fost mai cooperanți decât copiii din grupul de control (cei pentru care nu s-au folosit distrageri), în special în timpul injecției cu anestezic local. Cu toate acestea, nu au existat diferențe între evaluările copiilor privind anxietatea și durerea.

Autorii studiului au concluzionat că distragerile audiovizuale par a fi o tehnică bună pentru a calma copiii și pentru a asigura posibilitatea efectuării tratamentelor dentare. Totuși aceste rezultate trebuie să fie privite cu precauție, având în vedere numărul mic de participanți. Sunt necesare studii clinice mai ample pentru confirmarea valorii distragerilor audiovizuale.

Sursa: Science Daily

Data actualizare: 09-08-2016 | creare: 09-08-2016 | Vizite: 1353
Bibliografie
Watching cartoons could help children overcome anxiety of dental treatment, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2016/08/160808091253.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum