Eliminarea celulelor senescente reduce epilepsia de lob temporal și deficitele de memorie spațială în modele experimentale

Un studiu realizat la Georgetown University Medical Center și publicat în Annals of Neurology la data de 22 decembrie 2025 a analizat relația dintre acumularea celulelor senescente la nivel cerebral și severitatea epilepsiei de lob temporal, precum și impactul acesteia asupra funcției cognitive. Cercetarea arată că eliminarea acestor celule poate reduce semnificativ frecvența convulsiilor și poate ameliora deficitele de memorie.

Context

Epilepsia de lob temporal este cea mai frecventă formă de epilepsie farmacorezistentă și este adesea asociată cu tulburări cognitive, în special afectarea memoriei spațiale. Tratamentele disponibile în prezent vizează în principal controlul simptomatic al crizelor, fără a modifica mecanismele biologice care susțin progresia bolii.

În ultimii ani, senescența celulară – un proces caracterizat prin oprirea ireversibilă a ciclului celular și secreția unui profil proinflamator – a fost implicată în numeroase boli neurodegenerative. Cu toate acestea, rolul senescenței celulare în epilepsia de lob temporal nu fusese investigat sistematic până la acest studiu.

Despre studiul actual

Analiza țesutului cerebral uman

Cercetătorii au examinat hipocampi rezecați chirurgical de la pacienți cu epilepsie de lob temporal farmacorezistentă și i-au comparat cu probe de control obținute post-mortem de la persoane fără epilepsie. Prin utilizarea imunofluorescenței multiplexate, autorii au cuantificat markerii de senescență celulară la nivelul celulelor gliale.

Rezultatele au arătat o creștere de aproximativ cinci ori a numărului de celule gliale senescente în țesutul pacienților cu epilepsie de lob temporal comparativ cu martorii.

Modelul experimental murin

Pentru a explora relația cauzală dintre senescență și epilepsie, a fost utilizat un model murin de epilepsie de lob temporal indusă prin status epilepticus cu pilocarpină.

La șoareci, markerii de senescență au fost evaluați atât la nivel de expresie genică, cât și proteică. Acumularea celulelor senescente a fost observată în decurs de două săptămâni după statusul epilepticus, fiind localizată predominant în microglie.

Strategii de eliminare a celulelor senescente

Au fost testate două abordări distincte:

• o strategie genetică de senoliză, care permite eliminarea selectivă a celulelor senescente;

• o abordare farmacologică, bazată pe asocierea dasatinibului cu quercetina, o combinație cunoscută pentru capacitatea de a elimina celulele senescente în alte modele de boală.

Ambele intervenții au fost aplicate după instalarea statusului epilepticus, într-o etapă precoce a bolii.

Rezultate

Eliminarea celulelor senescente a avut efecte notabile la nivel structural, funcțional și comportamental:

• Reducerea încărcăturii de celule senescente: tratamentul senolitic a dus la o scădere de aproximativ 50% a numărului de celule senescente din hipocamp.

• Ameliorarea funcției sinaptice: deficitele de potențiere pe termen lung, un mecanism esențial pentru memorie și învățare, au fost restaurate până la valori comparabile cu cele ale animalelor de control.

• Îmbunătățirea memoriei spațiale: șoarecii tratați au prezentat performanțe normale în testele comportamentale bazate pe labirint, spre deosebire de animalele netratate cu epilepsie.

• Reducerea frecvenței convulsiilor: monitorizarea electroencefalografică a arătat o scădere semnificativă a numărului de crize epileptice.

• Prevenția dezvoltării epilepsiei: aproximativ o treime dintre animalele tratate nu au mai dezvoltat epilepsie cronică, sugerând un efect modificator de boală, nu doar simptomatic.

Interpretare și implicații clinice

Studiul demonstrează că celulele senescente se acumulează atât în epilepsia de lob temporal umană, cât și într-un model experimental relevant, și că aceste celule contribuie activ la hiperexcitabilitatea neuronală și la disfuncția cognitivă.

Faptul că eliminarea lor reduce convulsiile și normalizează memoria spațială susține ideea că senescența celulară reprezintă o țintă terapeutică promițătoare. Utilizarea unor medicamente deja cunoscute, cu profil de siguranță bine caracterizat, deschide perspectiva unei translații clinice mai rapide către pacienții cu epilepsie farmacorezistentă.

În ansamblu, aceste rezultate sugerează că intervențiile de tip senoterapie ar putea completa sau chiar reduce necesitatea tratamentelor invazive, precum chirurgia epilepsiei, și ar putea îmbunătăți nu doar controlul crizelor, ci și calitatea vieții prin ameliorarea comorbidităților cognitive.