Viata mea o ia razna!!
Sunt impreuna cu iubitul meu de aproape 10 ani, dar locuim impreuna doar de 6 luni de zile de cand ne-am cumparat prin programul prima casa un apartament de 2 camere, pe care am reusit sa ni-l amenajam dupa gustul nostru. Probleme si certuri au mai fost intre noi dar parca acum totul a luat-o razna. In fiecare zi ne certam foarte urat din te miri ce, din tantar facem armasar. Nici unul din noi nu cedeaza pana cand cearta este in toi. De regula eu sunt cea care ajunge sa regrete si sa planga in timp ce el Imi reproseaza ca nu-l respect si ca nu-l consider pe el ca fiind barbatul casei, ca nu stiu sa tac la momentul potrivit., ca nu eram asa inainte sa ne mutam. Imi spune ca ii este teama sa se casatoreasca cu mine ca sa nu ajungem sa ne para rau, sa ne distrugem vietiile. Ar fi trebuit sa fim fericiti, am reusit foarte multe impreuna, dar nu este asa. In momentele bune ne imbratisam si ne spunem cat de tare ne iubim. Dar apoi, ceva se intampla si iar ne certam ca apoi sa adormim suparati sau imbratisati cu lacrimi in ochi. Il iubesc si nu vreau sa-l pierd. Nu as putea suporta o despartire, de cate ori ne certam imi trec tot felul de lucruri urate prin minte, parca as vrea sa ma pedepsesc ca nu sunt asa cum isi doreste el. De multe ori l-am provocat sa ajunga chiar si la violenta pt a ma calma pe mine. Imi spune ca parca am momente de nebunie, ca parca nu gandesc si ma comport ca un om anormal. Ce se intampla cu noi?? sau mai bine zis ce ar trebui sa fac eu??
2 comentarii
Statul impreuna este cu totul altceva decat relatia dinainte de acest pas. Convietuitul nu este acelasi lucru cu intalnitul in parc, plimbatul si viata fara griji de la mama de acasa.
Aveti din trecut prin multe de acum inainte si voi singuri va veti decide daca este posibil sa convietuiti impreuna ori nu. Asta e adevarata viata, nu cea de pe vremea cand stateati la mama acasa.
Aveti din trecut prin multe de acum inainte si voi singuri va veti decide daca este posibil sa convietuiti impreuna ori nu. Asta e adevarata viata, nu cea de pe vremea cand stateati la mama acasa.
Eu nu-mi permit sa-ti dau sfaturi Miha 13, referitoare la ce ai putea face sa-ti 'repari' relatia...dar stiu ca nimic nu este greu in viata asta daca ai alaturi iubirea insa fara ea inima va fi mereu trista.E-atat de usor sa spui 'te iubesc' unei persoane dar daca nu sunt spuse din suflet cuvintele acestea nu fac decat sa raneasca inimi...Iubirea e o binecuvantare... cei care au parte de ea nu o stiu aprecia la adevarata ei valoare... iar cei ce nu cunosc sentimentul acesta minuntat si-ar da si viata pentru o clipa de iubire ! Viata oricum nu inseamna nimic fara dragoste...e doar un desert (a se citi gol) al inimii.Uneori ai nevoie de prieteni, uneori ai nevoie de singuratate, uneori de zi, alteori de noapte, uneori de frig, uneori de caldura...dar intotdeauna ai nevoie de dragoste!!!
Si nu uita de (nu cunosc autorul) "Iubeste-ma cand merit cel mai putin, pentru ca atunci am nevoie cel mai mult."
Si apoi...De ce sa repeti vechile greseli cand exista multe altele noi pe care sa le faci...?
Aveti grija...probabil traiti superficial...respirati dar de fapt poate ca uitati sa traiti si sa daruiti ceea ce aveti de daruit ?
Si nu uita de (nu cunosc autorul) "Iubeste-ma cand merit cel mai putin, pentru ca atunci am nevoie cel mai mult."
Si apoi...De ce sa repeti vechile greseli cand exista multe altele noi pe care sa le faci...?
Aveti grija...probabil traiti superficial...respirati dar de fapt poate ca uitati sa traiti si sa daruiti ceea ce aveti de daruit ?
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 6Este nevoie de terapie de cuplu și când logodnicii se mută împreună?
- 2Logodnica mea mi-a spus că și-a scos uterul pentru a nu mai face copii. Este posibil?
- 1Casatorie toxica
- 0Cum ar trebui să arate un contract pentru prestarea servicilor psihologice?
- 1M-am indragostit de o colega de munca
- 5Abuz psihologic în cuplu
- 2Să lupt sau să renunț?
- 1Certuri si lipsa de empatie
- 1Probleme in relație de 4 ani
- 1Copilul lui din alta relatie