histerectomie totala cu anexectomie bilaterala

Buna din nou.Multumesc pentru sfaturi dragele mele.voi incerca sa nu mai stau in pat si sa consum mai multe lichide.si ca sa raspund la intrebarea ta draga Vasi, am fost operata la spitalul Panait Sarbu din Bucuresti de catre echipa medicului Cristian Ciprian, un medic extraordinar de bun, care desi aveam un uter plin de fibroame in diametru cat o sarcina de luna a 5, mi-a facut o incizie verdicala foarte fina.Daca nu a-si avea crampele si balonarile astea nu a-si avea nici un motiv sa ma plang.In urma operatiei am ramas fara uter si colul uterin.Acum este prea devreme sa ma gandesc cum va fi afectata viata mea sexuala, dar sper sa ma ajutati si atunci cand voi avea intrebari pe aceasta tema.

Puup Grig, multi inainte, si ma bucur ca esti bine.

Va pup si va doresc multa sanatate tuturor, pentru fetele mai vechi, de pe acest forum, si pentru cele mai nou aparute aici. MARIA, e prea putin timp de la operatie, nu a trecut nici o luna! Cu rabdare, ai sa vezi ca totul se rezolva! Iti doresc sanatate si putere de a depasi acest moment! Multumeste lui DUMNEZEU ca nu a fost diagnosticul, , urat! DRAGA GRIG- iti doresc sanatate in continuare si multe, multe bucurii! Tu mai mergi la controale? Eu la toamna fac 4 ani si tare m-am saturat sa ma duc la controale! Tuturor va doresc sanatate si multe dorinte realizate!-LUCICA

Salutare!

Astazi s-a facut un an de la operatia mea... Parca au trecut 100 de vieti :( Imi amintesc fiecare clipa, fiecare durere, este ca saptamana patimilor, live din nou. Desi ma bucur ca sunt bine pana acum, nu pot sa nu fiu trista sau poate nu trista, e un sentiment asa... de regret, de durere, de confuzie, de neintelegere... A fost ca o transa toata perioada aceea ptr ca daca ma lasam sa gandesc as fi cedat psihic si incerc sa mentin tansa si sa nu inteleg la maximum realitatea. Trist, in definitiv... Stiu ca ne incurajam si ne spunem cuvinte frumoase, dar ramane o mare tristete si o mare drama, oricat as ignora, oricat as bagateliza...

Trist...

multi inainte Violeta.ai dreptate este trist, foarte trist...dar nu avem noi cum sa schimbam nimic.trebuie sa mergem inainte asa cum ne/a fost dat.e greu ptr fiecare dintre noi.dar trebuie s aincercam sa ne facem viata cat mai usoara si cat mai frumoasa posibil ca altfel stam si gandim numai la rau.pupici si multa sanatate.puup toate fetele.

Violeta, asta mai incercam si noi, si eu si Coti sa spunem printre randuri. Ca e totusi trist, tragic, grav ca ni s-a intamplat !

Dar fiecare a incercat sa nu le descurajeze pe celelalte, parca niciodata nu am putut sa fim atat de sincere pe cat am fi simtit, pe cat am fi vrut sa fim. Unele ganduri, sentimente, trairi, emotii au ramas in fiecare dintre noi, asunse undeva intr-un cotlon al fiintei si poate ca nu numai ca nu le-am impartasit aici, dar poate ca nu le-am impartasit niciunde.
Ci doar, acolo inlauntrul tau, adanc.

Imi este foarte cunoscut ce scrii tu mai sus. Iti dau dreptate intru-totul si cred ca multe de aici dintre noi simt la fel.
Noi incercam aici, stii cum vine :'curaj gaina ca te tai', dar adevarul...e greu de suportat! Si greu de trait !

Fiecare stie cata durere e ascunsa in suflet. Am spus si eu...cat mi-as fi dorit sa nu mi se intample.
Si acum mai am momente cand ma intreb: De ce?
Nu stiu. Nu stiu de ce s-a intamplat.

Insa le fericesc cu ochii si cu gandul pe cele care nu stiu ce inseamna toate astea.

Buna,
Sunt noua pe forum, am fost operata acum 2 saptamani la Cluj de fibrom uterin care acoperea 2/3 din uter, ma simt foarte bine singurul inconvenient este o scurgere apoasa * ca un albus de ou* cu usoare firicele de sange, care zic eu ar fi normale sunt cusuta in interior pe o portiune de 10 cm., dar *zeama asta*?
Ma enerveaza!

fetelor, nu mai fi-ti triste.suntem in viata si pentru asta trebuie sa fim fericite.izaura si eu m-am confruntat cu aceeasi problema dar incet incet scurgerea va disparea.este ca dupa nastere, organismul se curata singur, incet.

Salut!

Va multumesc pentru vorbele frumoase.
Rasarit... tu chiar ma intelegi...
Maria, ne bucuram ca traim dar traiesc si alti oameni si nu s-au chinuit asa. Noi de ce?!
Sa ma bucur ca merg la 3 luni la medic?
Sa ma bucur ca am ditamai dunga pe burta?
Sa ma bucur ca nu voi avea copiii?
Asta e realitatea, oricat o cozmetizam...

Buna seara fetelor! Violeta vorbele tare dor se simte in spatele lor durerea ta, strigatul tau ca nu vei avea copii.sincer ma doare strigatul tau, plang dar asta nu te ajuta cu nimic si m-am blocat.

Eu am scris pe forum, la un moment dat, ca veselia, pofta de viata si optimismul meu a ramas undeva pe un pat de spital la Fundeni dar acum realizez ca suferinta mea a fost un moft pe langa strigatul tau pe langa durerea ta Violeta. Fetelor va pup pe toate !

DRAGA MEA VIOLETA, I-ti inteleg durerea mai bine decat crezi, am 45 de ani impliniti in luna cand m-am operat.din pricina uterului meu nici eu nu am copii, am plans, mi-am dorit sa mor de cand am pierdut prima sarcina, apoi am trait ca o umbra multi ani.mi-a luat mult sa ma obisnuiesc cu gandul ca sunt intreaga dar nu pot avea copii.apoi ani au trecut si am inteles ca si eu am dreptul sa traiesc chiar si fara copii.am privit in oglinda si mi-am dat seama ca nu mai sunt tanara si ca am pierdut multi ani din viata jelind.fruntea sus si gandeste pozitiv.viata merita traita cu sau fara copii.cu sau fara sot.dm_zeu asa a hotarat.nu ma condamna ca gandesc asa dar, acum simt ca traiesc.am scapat de dureri, am scapat de boala care ma macina de 25 de ani.va pup fetelor si gandi-ti pozitiv.

Buna ziua fetele !!!! imi pare rau sincer, ca au mai aparit fete noi dar ma bucur in acelas timp pentru ele ca au avut doar fibrom.Violeta si eu ma confrunt cu acelasi stari ca si tine numai ca la mine Dumnezeu a vrut ca aceasta nenorocita boala sa vina la multi ani dupa aducerea pe lume a unei fete minunate, recunosc ca este minunat ca o am.ca am de ce sa ma agat pt a lupta dar nu pot sa nu recunosc ca nu imi este frica..daca voi parasi aceasta lume cui ramane, cine are grija de ea..sunt sute de intrebari care mi le pun.Cum spune si Rasarita ne dam noi cocos dar eu in adancul sufletului am niste sentimente cotradictorii ba sunt bine, ba sunt trista imi este greu sa traiesc cu sabia deasupra capului, imi este greu sa acept realitatea, desi incerc sa ma tin tare uneori mai am si zile in care plang de-mi sar capacele dar viata merge inaite indifent cate lacrimi vars eu si iar ma mobilizez si ies din acele stari si uite asa de doi ani incoace imi trece mie timpul ce n-as da sa fiu ca inainte.. nu mai stiu sa rad din inima nu mai..nu mai stiu sa traiesc fara teama zilei de maine...Nu tot timpul aceste stari dar le am si sunt suficiente !!!! Ma bucur ca am gasit acest forum minunat in care fetele sunt fantastice fara voi si fara sfaturile voastre nu stiu daca rezistam..Va pup si va iubi pe toate !!!!!!

Buna dimineata, doamnelor!
De cateva zile tot citesc din urma, incep sa va cunosc, ma regasesc in trairile multora dintre voi si va admir pe fiecare in parte pentru puterea de a incuraja, de a sustine alte persoane aflate in dificultate.
Rasarit de Soare, te admir din tot sufletul, ai trecut prin prea multe incercari, e drept sa ne punem intrebari...de ce eu?, dar cata lume nu are parte de suferinta si mai mare? Ma gandesc acum la cei imobilizati, asta mi se pare cel mai groaznic.
Am citit despre suferinta ta cu glanda, esti o forta pentru ca ai reusit sa treci prin atatea. Si eu am gusa polinodulara, hipotiroidie, acum un an jumatate am facut biopsie si mi-a iesit ok, dar stiu ca lucrurile se pot complica, insa nu vreau sa ma gandesc la asta acum.
Maria, iti doresc multa sanatate, e bine ca ti-ai schimbat modul de gandire, eu cred cu tarie ca ne simtim precum gandim, suntem ceea ce gandim!
Violeta, fruntea sus si gandire pozitiva! Sunt atat de multe nenorociri pe lumea asta.sunt oameni handicapati din nastere si au puterea sa zambeasca, sa-i incurajeze pe altii, oameni care nu au vazut niciodata un apus de soare(ca sa nu zic rasarit:), firul verde al ierbii si au puterea sa treaca prin viata asta ducandu-si crucea, avem atat de multe de invatat de la ei...
Eu nu-mi mai pun de mult intrebari, accept ceea ce mi se da si incerc sa fac fata, sa gasesc solutii. Pe de alta parte sunt multumita, daca pot spune asa, ca aceasta boala a intervenit acum, la 46 de ani si nu in tinerete, am un baiat mare, student la medicina, de care sunt foarte mandra si vreau sa traiesc suficient incat sa-mi vad si nepotii (cand vor veni) mari,
Luni dimineata voi pleca la Fundeni, eu plec pregatita de internare, dar nu stiu daca nu cumva ma va amana. Sper sa nu pentru ca in ultima vreme, de la zi la zi, vad cum mi se mareste abdomenul, cred ca a inceput sa creasca galopant si nu mai suport disconfortul asta.
Dragele mele, va pup pe fiecare in parte, va doresc multa sanatate si numai ganduri bune si frumoase!

Nici eu nu am copii.
M-am incarcat cu multe, multe, asa incat sa nu mai am timp sa ma mai gandesc la nimic. Sa cad seara lata. Dar nici asa nu e bine. Sunt mult prea ocupata, ma obosesc singura.

M-am refugiat in cei doi caini ai mei, cam fug de lume...va spun sincer, nu imi place compania oamenilor. Ma bucur ca o am pe mama mea, ma bucur ca traiesc parintii sotului meu, ma bucur de familia mea, de noi toti adica si cam atat.

Ma simt - ca si Violeta - ca parca am trait 100 de vieti si nu mai am rabdare cu nimeni. Adica nu mai pot sa stau ore intregi la discutii, cu alte persoane, imi par seci si stupide si anoste, prefer compania cainilor mei.

Daca vine cineva pe la mine in vizita, imi place sa si plece repede, adica sa fie o vizita scurta, nu mai am chef de discutii in care eu sa stau cu ochii lipiti in ochii interlocutorului sa ii ascult povestile de viata, mai cu seama ca eu sunt un bun ascultator, lumea simte asta si fiecare incepe sa isi depene, in fata mea, istoriile.

Am eu istoriile mele si imi ajung, istorii pe care numai voi le stiti, numai cu voi le-am discutat, pentru ca numai cu voi vorbesc aceeasi limba, nu mai vreau sa ascult istoriile altora.

Cred cumva ca sunt foarte interiorizata, desi vorbesc, glumesc, la suprafata sunt un om care se bucura de viata, dar sunt neimplinita pe multe planuri.
Insa nu vreau sa arat asta.
Nu vreau sa imi pun sufletul pe tava - cum era un citat celebru - nu vreau sa imi pun sufletul pe tava sa scuipe toti betivii-n el.
Si eu am momente cand ma simt instrainata, chiar si de mine insa-mi, ma simt singura, ma simt trista, am spaime vis-a-vis de ce o sa mai fie de acum incolo in viata mea, off...

Am pus la avatar o bucatica de imagine cu noua mea casuta si o bucatica din curte.

Am curtea plina de copaci, de flori, de florea soarelui, de dimineti, de iarba, toate sunt puse in primavara si toata lumea imi spune ca parca e curte de trei ani, nu doar din primavara.

Am deja salcia mare, am si mere in mar, care se coc si vad ca le si tine, desi marul e pus tot in primara.
Cu asta imi incarc bateriile desi, va spun sincer simt ca totusi nu e suficient.
Sufletul nu vrea case, pamanturi, avutii...sufletul vrea implinire, vrea emotie pozitiva, vrea hrana pentru el.

Dar, faci ce poti sa faci...ce sa mai zic...?!

Rasarit de soare, e foarte frumos la tine acolo, casuta, pomisorii, floarea soarelui, frumos de tot.toate ar trebui sa-ti umple si sa-ti mangaie sufletul, stii ca sunt o multime de oameni fara adapost...si totusi puternici, au si ei vise, sperante. Nu te supara pe mine, te inteleg in mare parte, dar nu-mi place ca ai cazut in melancolie. Te-am remarcat de la primele postari, am savurat fiecare rand scris de tine, merg maine sa-mi cumpar cartile recomandate de tine pentru a le citi in spital, te rog fii tare si nu lasa sa te cuprinda gandurile negative.

dannyelle...iti multumesc frumos de tot.

O sa incerc. :):):):):):):):)

Mirela, e frumos acolo la tine, i/mi imaginez ca i/ti este totusi un mare ajutor gradinuta ta plina cu flori si copaci, in starile mai proaste cu toate ca, asa cum ai spus si tu, nu este de ajuns absolut nimic in a aduce viata si bucuria de dinainte care le putea avea o persoana operata ca noi.am citit comentariile voastre si m-am intristat, cu toata incurajarea care am dat/o mai inainte Violetei.am citit si ce a scris Steluta, si toate fetele care au scris trairile lor, si m-am regasit in fiecare dintre voi.vrem sa incurajam fetele, sa facem bine, , vrem sa parem ca avem cat d ecat fruntea sus, dar numai noi stim ce este in sufletul nostru, al fiecareia.de trei ani d ecand m/am operat si eu, ghinioanele in privinta sanatatii se tin lant de mine si vad ca in fiecare an, am cate o operatie.nimic nu mai este ca inainte, s/a schimbat totul in viata mea, vreau sa ma simt din nou femeie,...ma simt obosita de atata suparare, de atata stat prin doctori si spitale.mai am momente cand ma incurajez, si spun ca macar bine ca sunt ijn viata, ca sunt altii mai rau ca noi, ca sunt copii care se chinuiesc de mici, dar apoi i-mi vin in minte ca sunt atatea femei care sunt intregi, si care simt trairile si bucuria de a iubi, care sunt fericite si sanatoase., si ma intristez din nou cu gandul la mine ca nici macar pe jumatate nu pot fi cum eram.fetelor, ce sa va zic,...multa sanatate si nu mai pot spune nimic altceva Dannyelle multa sanatate si multa bafta la spital.

Mirela, :):):) asa trebuie sa fii! Poate par deplasata, dar am impresia ca te cunosc de muuuult...poate fiindca am citit de la inceputul postarilor tale, poate fiindca m-am regasit in trairile tale.oricum, te pup si astept ca dupa operatia mea sa ma incurajezi cum ai facut-o de atatea ori si pentru celelalte doamne.
Oh, Luminita, multumesc de urari.nu ne mai gandim la femeile intregi, fericirea, sanatatea sunt relative, aparente, nu exista om fara probleme, fiecare are necazurile lui..deja m-ati intristat. Pana azi mi-am gasit aici increderea ca totul va fi bine, acum ma simt putin bulversata vazand ca voi aveti trairi mult mai profunde, dureroase, fata de ce ati lasat sa se vada, fata de optimismul si buna dispozitie ce o simteam la voi, dar, ca sa nu cad in depresie, vreau sa cred ca aveti numai o pasa proasta, poate o fi de vina luna, astrele..
Eu voi pleca de maine pana duminica, la plaja cu cortul, deh...sa ma bronzez inainte de operatie, ca dupa...nu mai sunt sanse:) Va rog sa fiti bine, concentrati-va pe lucruri frumoase, pe lucrurile bune din viata voastra, sa vedem partea plina a paharului...va pup!

Salut, fetele!

Nu am vrut sa va supar, eu nu sunt deprimata, sunt bine in lumea mea, cum spunea Rasarit! Nu ma omor dupa companie, ma simt bine in pielea si in casa mea. Spuneam doar ca daca uneori va simtiti asa, triste, revoltate, confuze, e ok! Adica sa nu mergem la extrem cu o fericire artificiala si sa ne ascundem adevarul pentru ca atunci cand va iesi la suprafata va fi muuulltt mai rau.
Asa ca daca vrem sa plangem, sa plangem! Daca suntem triste, atunci sa fim, fara sa ne prefacem ca e totul bine!
Si apoi gata, ne intoarcem la viata lasand tot raul in urma. Dar e ok sa fim triste uneori, nu e intrezis. Nu pot spune ca e o drama ca nu voi avea copiii, dar mi-ar fi placut sa imi pastrez optiunea.
Rasarit... ai spus exact ce simt eu, cu cele mai potrivite cuvinte. Din ce scrii tu inteleg ca te inconjori cu lucruri frumoase si cu oameni dragi pentru a iti lumina sufletul si pentru a iti lua din durerea constanta si totusi nu este suficient. Incerci sa iti creezi fericire, ca si mine... dar aceasta nu se creaza, este sau nu! Casa mea e minunata, oamenii din viata mea sunt minunati dar vine un moment in care nu iti mai poti umple timpul si sufletul cu fericirea asta, nu o poti perpetua la nesfarsit si atunci stii ca sufletul tau este trist, ca este capabil de a se bucura, dar ramane inca trist. Sunt lucruri peste care nu treci niciodata si poate nici nu ar trebui pentru ca asta imi aminteste in fiecare zi ca restul vietii mele nu trebuie sa fie bun ci extraordinar! Ca trebuie sa fiu cea mai buna varianta a mea, nu pentru altii ci pentru mine.

Danyelle, sa auzim de bine, curaj si multa sanatate.
Griguta, multumesc pentru solidaritate :)

Va pup pe ttttooooooaaattteeee!

Coti, pe unde misuni?!

:):):):):):):):)

Stiti cum isi pun tiganii nume, nu?

'Stralucirea', 'Vigilenta', 'Mercedesa'...'Kent'...

Ei, asa si eu: 'Rasarit '... :):):):):):):):):):)

Mai bine puneam: "plans de salcie"...
:):):):):):):):)

Eiiii... dar ce-mi vad ochisorii?... a aparut draga noastra prietena, Rasarita! Sa stii Mirela ca pseudonimul ti se potriveste de minune, nimic nu e intamplator, l-ai ales exact cum e si sufletul tau : ca un rasarit de soare :) pana si in curte ai plantat floarea-soarelui, frumos, foarte frumos. Dar nu-mi place sa te vad demoralizata. Hai, fruntea sus!
Pup si fetele nou aparute pe forum si totodata le spun sa paseasca cu mult curaj si optimism pe noul drum al vietii.
Exista viata si dupa histerectomie!

Rasarita mea rasarita, esti tare melancolica si nu-mi place de tine, nu ca eu as fi intr-o stare mai buna dar..eu te stiu plina de viata si optimism ce este cu tine ?

Buna seara !
Am fost foarte ocupata in ultimul timp si am si fost plecata in cateva randuri din Bucuresti...v-am citit zilnic...nu ma pot rupe de acest forum, dar orice fata nou histerectomizata imi reaminteste de trauma acestei operatii si parca, parca...nu stiu cum sa spun, nu mai vreau, nu mai pot sa duc...nu imi mai accepta sufletul alta si alta suferinta...Pt ca este intr-adevar o mare suferinta...Mirela are dreptate, niciodata nu vrem si nu putem sa descurajam celelalte fete, cu toate ca ar trebui sa spunem aici si adevarul adevarat...In orice caz, toate am plecat la spital cu capul sus si cu zambetul pe buze...si ne-am intors acasa cu burta si sufletul zdrente...( chiar zdrente este putin spus )... Acum depinde de fiecare ce fel de organism si cata tarie de caracter are...dar in principiu histerectomia nu este o bagatela...pot sa spun asta, chiar cu riscul de a-mi atrage nenumarate critici de la veteranele acestui forum, acum la un an si jumatate de la operatia mea...Adevarul este ca este o operatie foarte grea, foarte dureroasa si cu o recuperare foarte indelungata...nici nu cred ca recuperarea mai este vreodata definitiva.si asta deoarece orice modificare ulterioara poate fi pusa pe seama acestei interventii...nu vreau sa mai spun nimic despre instalarea menopauzei si a bufeurilor de rigoare...si in fine ce sa mai zic de fetele care au au fost nevoite sa treaca prin asta la nici 30 de ani.Sunt in adancul sufletului meu alaturi de Violeta si de Laura si desigur si fata de toate celelalte..dar sunt din pacate la fel de neputincioasa ca si voi toate in fata acestui...hop...sau nu stiu cum sa-l numesc..

...Violeta, tu stii foarte bine ca noi aici am pierdut-o si am plans-o impreuna pe Ana. Pe Ana noastra si nu mai este mult si iaca se face anul de cand s-a intamplat asta...Asa ca scumpa mea...daca tot nu putem sa schimbam nimic din tot ce s-a intamplat in viata noastra...fiindca sunt si lucruri care nu pot fi schimbate indiferent cat de pozitiv le-am gandi si le-am razgandi noi...indiferent cat le-am cosmetiza sau nu...atunci cred ca de-aia trebuie sa ne bucuram ca traim si ca viata ne-a mai dat o a doua sansa...asa cum este ea grea sau vitrega...dar este...si sa mergem la medic cat de des reusim...ce vrei sa facem..incerc sa nu ajung la nebuni si-atata tot...Subiectul cu si despre copii este destul de dureros si sincer nu sunt capabila in acest moment sa-l judec si sa-l intorc acum pe toate fetzele...Pot sa spun doar( am mai spus-o aici pe forum ) ca eu am nascut un copil, dar Dumnezeu a vrut sa cresc si sa ingrijesc inca 2 copii a caror mama (31 ani ) a murit intr-un accident de masina.asa ca...nu am nici o explicatie la situatia asta...nici macar nu imi mai pun intrebari...ce rost ar mai avea ??? Voiam sa spun ca este chestie de Karma si la mama copiilor mei si la mine...dap...cam asta...in mintea mea zboara tot felul de ganduri acum, si pro si contra...am obosit rau de tot..sper sa vina vreodata momentul sa reusesc sa le ordonez...acum cred ca nici nu pot si nici nu imi doresc acest lucru... concluzia.si fiecare intelege ce vrea de aici...eu una...dupa un an si 6 luni de macelaritul corpului meu.SUNT PRAF pe toate planurile..dar asta nu ma impiedica sa ma bucur ca v-am cunoscut pe voi si sa va spun inca o data cat de mult va pretuiesc si va iubesc pe toate, toate, COTI

Salut!

Hei, Coti, bine ai revenit! Tocmai asta ziecam eu, sa nu ne prefacem ca am depasit momentul pentru ca atunci cand sentimentelel vor iesi la suprafata va fi jale. Asa...parca am fi ale sub presiune, eliberam asa cate putin din tristete, mai ridicam supapa :).
Hai gata, ajunge cu vaicareala ca muierile! :)

Cred ca ai vrut sa spui OALE SUB PRESIUNE, , , , NU????? Mai ridicam supapa sa mai iasa aburul :) Hai ca m-ai facut sa rad :))))))))))))))))
Pai cine se vaicareste ???? Doar povesteam.niste "povestiri adevarate "...nu ne vaicaream :)

Bună, fetelor!
Dragă Violeta, exact cum spui tu însăşi, nu e o dramă că nu ai copii. E normal că te doare, pentru că tu eşti foarte tânără şi firesc că ţi-ai fi dorit copilaşul tău. Momente de tristeţe, de depresie? Cred că nu este vreuna dintre noi să nu aibă, indiferent de vârstă. Cum zice Coti, când încep bufeurile sau când îmi văd burta ( la mine tăiată şi pe vertical şi pe orizontal), sau când mă dor picioarele, mâinile şi toate cele, sau când mă uit la mine şi văd 15 kg puse după operaţie..Atunci îmi aduc aminte că în cei 2 ani de la operaţie, am fost la înmormântarea a două colege de salon din spital - 37 şi 40 de ani şi că pentru unele dintre noi este dat verdictul şi se aşteaptă doar executarea, atunci zic, , Doamne, mulţumesc!, , , deşi iniţial ziceam, , De ce eu, Doamne!?, , . Eu vă citesc de mult mesajele, de aproape 3 ani, de când am aflat că urma să fac histerectomia, chiar dacă am început târziu să scriu şi mi -aţi fost ca un balsam, mai ales după operaţie când aveam atâtea nelămuriri şi mă speriam de orice tresărire a corpului meu. Violeta dragă, oalele sub presiune sunt scumpe, exact ca şi noi, nu tot omul de rând are oală sub presiune :))))
Subscriu la ce zice Coti : SUNT PRAF PE TOATE PLANURILE ! Dar, mă ridic şi merg mai departe, târâş- grăpiş, dar merg...
Vă pup, dragelor!

Oale, fata! Oale!!! :)