Sotul meu s-a schimbat enorm...nu mai este el.

Da este foarte greu...cand vezi ca omul de langa tine nu mai este EL...eu o sa plec impacata cu gandul ca am facut tot ce am putut pentru a salva relatia, familia...si asta e...o sa-mi mai fie greu o perioada cand o sa plec si sa i-au totul de la 0...mama singura.Dar sunt optimista, viata e frumoasa. Multumesc mult.

ALY viata este plina de surprize, suisuri si coborasuri dar atata timp cat reusesti sa te ridici si sa nu cazi pana in fundul prapastiei este BINE.
Chiar daca va fi grea ridicarea in picioare si sa o iei de la capat sa stii ca merita, PARCA VOI FEMEILE sunteti mai puternice ca noi nu????? singuratatea este cea mai grea povara dar ea poate fi eliminata cu ajutorul familiei tale, a prietenilor, sau a celor pe care ii vei cunoaste deacum inainte asta daca nu vei inchide singura carapacea din jurul tau.
Orice sut in fund este un pas inainte, mie de exemplu boala mia mai tras un sut spunandu-mi ca am deviata de la curs dandu-mi dupa ce am scapar de tumora de pe exteriorul colonului, inca o tumora dar de asta data pe interiorul colonului, si crezi ca am varsat vre-o lacrima sau ma afectat NU din contra am reluat stilul de viata ca pna in octombrie, numai ca ma limitez la ce imi poate oferi pensia, chiar si medicii cel care ma operat si cel care ma supravegheaza cu chimioterapia sunt mirati ca am ramas cu psihicul la fel de tare chiar daca vestile sunt cat se poate de grave, din contra am negociat sa ma lase pana pe 04.06.2015 ca sa le arat ca pot scade tumora si dac nu voi reusi atunci putem discuta de o interventie chirurgicala daca va fi posibil.
Ca sustinere pt psihicul meu ieri iam cumparat fetei o bicicleta fara pedale, iar azi ii cumpar o trotineta asta sa imi demonstrez mie si psihicului meu ca inca le mai pot oferi familiei normalul si ceea ce isi doresc chiar daca jumatate din pensia urmatoare este data.Asta a fost o paranteza sa vezi o modalitate de a-ti intari psihicul.

Imi pare nespus de rau de situatie in care te afli...dar ma bucur mult ca gandesti pozitiv. Iti multumesc mult de incurajare.
Sa fie bine pentru toata lumea. Doamne ajuta.

ASA ESTE dar si sa stii cand sa nu te dai batut si cand trebuie sa te dai, viata este un risc la fel ca un joc de carti.
Azi dupa vizita la spital am iesit cu copii afara ei cu trotinetele, fata ia facut rodajul la noua achizitie, dupa acre ploaia nea bagat in casa unde am trecut impreuna cu ei la reparatiile bicicletelor ceea ce a fost magnific sa facem ceva impreuna, mai rau a fost ca nu am mai putut iesi afara, dar recuperam maine dupa ce termin cu alt drum la CNAS.

Am si eu nevoie de cateva sfaturi.povestea mea este cam asa..
Suntem inpreuna de 5 ani, de 4 ani locuim impreuna si de 7 luni avem o comoara...un baietel...nunta urmeaza in august...de vreo cateva luni s-a schimbat radical...este o fire foarte ne rvoasa, asta stiam inca de la inceput insa cred ca nu au existat pana acum situatii incat sa ajunga la extrem...a ajuns la jigniri foarte urate la adresa mea, am primit si o palma in urma careia am plekt de acasa cu cel mic si am revenot dupa 2 saptamani in care m-a sunat, m-a implorat sa vin inapoi ca se va schimba, ca nu se va mai intampla...ce-i drept nu s-a mai intamplat dar vocabularul nu si l-a schimbat..ce este mai crunt este ca nu are rabdare cu cel mic, mai nou iese din casa nu spune unde pleaca si vine peste cateva ore iar eu sincer nu stiu ce sa fac pt k nu mai simt sa fac pasul cel mare alaturi de el...nu este omul pe care eu il stiam si cu care imi doream o familie.recunoste ca are probleme cu nervi si la un mom dat a fost dispus sa mearga la psiholog insa nu a mai ajuns...va rog da-ti-mi niste sfaturi

Ce credeti ca ar fii mai bn sa fac?

Sa amanati nunta si sa mergeti cu el sa faca tratament la psihiatru si psiholog.