GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014

Anonym: Ti-am trimis pm. Scuze ca nu iti raspunsesem mesajului, dar nu mi-am mai verificat mesageria de mult.

Nu imi apare niciun pm...cauta-ma tu pe fb Popescu Dragos Alexandru am o poza cu prietena mea la profil si holandezul daca vrei cauta-ma si tu :D

Tare greu cu gandurile.
Asa incepusem eu sa am dupa ce am nascut.Ma imaginam cum o inec pe fata in cada sau cum o las pe strada si plec..teribil.Parca nu ma mai recunosteam.Imi era frica pur si simplu sa raman singura cu ea in casa.Si cand ramaneam o dadeam in atacuri de panica.
Cert e ca in timp au devenit inofensive gandurile s au atenuat si aproape ca au disparut de tot.
Totul e sa le dai peste nas atunci cand vin sa razi de ele si in felul asta isi pierd din putere.

Katy: Asa este. Dar e foarte greu de facut asta. Insa, nu imposibil.

Anonim: Ti-am dat cerere.

@katy_p tu cum ai reusit sa scapi de gandurile astea? M-ar ajuta sa stiu tehnici si sa le aplic si eu la randul meu si ma bucur ca ai scapat de ele :D Asta arata ca nu e imposibil si ne incurajeaza

Nu am aplicat nici o tehnica.
Sau se poate sa fie si asta o tehnica.Nu le am mai dat importanta.Spre exemplu venea un gand.In loc sa ma afund in el si sa ma sperii imi spuneam mie insami ca eu nu sunt in stare de asa ceva si de vina este toc ul.Minimizandu i puterea treptat ma lasa in pace.
Daca apuci sa il gandesti ii dai putere si o dai pe anxietate.

De tot nu o sa scapi de ele.
Dar le poti diminua.
Eu mai mult cu compulsia am de lucrat ca nici pana in prezent nu am scapat de ea.

katy_p asta am incercat si eu sa fac, sa-mi spun ca eu nu sunt in stare de asa ceva sau mai nou iau in ras gandurile alea, cev gen "hahaha iar am ganduri de genul, you have no power here" si merge. Ma bucur sa aud ca ti s-au diminuat gandurile si bafta la diminuatul compulsiilor, esti pe drumul cel bun. Multa sanatate!

Mai am si eu ganduri obsesive uneori. Am vorbit despre ele cu ai mei, cu sotul, cu parintii, cu duhovnicul, cu prietenii, cu psihologul si atitudinea lor detasata fata de aceste viziuni ale mele m-a mai calmat. Cand apar imi zic ca nu merita sa imi consum timpul cu ele si nu le mai iau in seama. Trec sa fac altceva.

Clara cei din afara cercului de tocaiti nu pricep cum e cu gandurile si normal ca nu le iau in seama.In fata lor parem fara sens.Asa si cu ai mei dar pe mn in loc sa ma linisteasca m a revoltat mai tare.In special sotul meu e convins ca de fapt eu vreau sa iau pastile ca asta e de fapt scopul si evident ca ma enerveaza.
Boala asta a gandurilor e privita de cei din jur ca un moft sau ca o exagerare.

In alta ordine de idei ieri am apelat iar la prietenul calmepam.Treb sa imi schimb din nou serviciul aici e praf toata contab si sunt inregistrari din 2002..pe care nu am cum sa le corectez fiind vb de sute de facturi.
Sefa mea nu are pe cine sa se descarce decat pe mn si ma incarca negativ sunt un pachet de nervi.Se pare ca nu gasesc si eu un job cu oameni echilibrati..

Si depresia in bipolaritate e privita ca moft. Nu te duce nimeni la doctor. Sau daca suferi de alte boli.
Stai sa vezi ce repede ne interneaza in manie...

Asa e.
Am doi colegi la servici care sufera de atacuri de panica.Nici unul nu ia tratament.
Se pare ca e foarte intalnita afectiunea asta.

@ Katy: De ce nu cred eu ca TOC`ul e o boala si ca noi suntem diferiti, pecetluiti fata de restul lumii: Multi oameni "normali" exerseaza comportamente compulsive in prostie. Cand vad unele fete ca isi pun poze pe facebook, si apoi verifica in mod obsedant fiecare like primit, ba inca te mai si someaza sa nu care cumva sa nu le dau si eu like, imi dau seama ca e ceva compulsiv. Incearca sa controleze parerea celorlalti despre ele, de teama ca sunt neatragatoare. De asemenea, vad oameni prin metrou care isi verifica fiecare mesaj sau notificare primita si nu pentru ca simt ca ii ajuta cu ceva, ci ca reactie la incertitudine. Creierul le arunca oase, iar ei alearga cu infierbantare si le aduc inapoi. Si dupa ce fac asta, au un sentiment de siguranta, de liniste. Creierul intelege ca omului ii place asta, iar drept consecinta, le arunca si mai multe. E foarte bine sa vezi TOC`ul ca pe o dependenta.
Eu ma simt mai binisor; am ramas pe o jumatate de pastila de Prozac (10 mg) si sunt mandru oarecum ca pastrez o doza redusa. Am fost la psihoterapeut, dar nu m-a impresionat. Cred ca mai merg o data si daca mi se confirma impresia, imi caut altul degraba. Eu am nevoie de cineva care sa ma ajute sa imi schimb comportamentele, nu de cineva cu care sa stau de vorba si sa ma simt bine. Pentru asta va am pe voi si ceilalti prieteni, si nu cereti bani. Inca :)
In cazul compulsiei tale, ar ajuta foarte mult ERP (Expunerea si Preventia Raspunsului) pentru ca e o compulsie fizica. Adica sa te expui fricii (parul tau) si sa nu te angajezi in compulsie (ciumpagirea lui). Dar e un exercitiu extraordinar de greu. Mintea o sa o ia razna, efectiv si o sa incerce sa iti aduca o gramada de dovezi rationale pentru care sa te intri in compulsie, o sa iti spuna ca toti vor rade de tine in cor, te vor blama si te vor arde pe rug in mijlocul firmei. Anxietatea va creste pentru cateva zile substantial, cum nu ai mai simtit-o poate, pana acum, dar treptat va scadea si se va domoli. Creierul va intelege ca nu iti mai place sa aduci oasele inapoi si o sa inceteze sa le mai arunce.
Uite aici ceva care o sa te ajute foarte mult.
https://www.youtube.com/watch?v=ZcaceDOSsEo
https://www.youtube.com/watch?v=e8papwx7gEY

Dragii mei eu de o saptamina ma simt bn ceea ce va doresc si voua

Casyo cred ca ti am mai zis ar trebui sa iti schimbi specializarea in psihologie.
Sunt intru totul de acord cu ce spui.Adevarul e ca nici macar nu am incercat sa opresc compulsia.Nu ca ar fi ea prea puternica iar eu prea slaba sau poate ambele.Parca as fi hipnotizata sa culeg oase.
Bravo tie ca esti pe doza mica iti doresc sa scapi cat mai repede de ele.
Eu la iau cu spor si nu am intentia sa le las cred ca va mai trece ceva vreme sa iau aceasta hotarare.
Imi place sa iau cat mai multe sa ma amorteasca bine altfel simt pe pielea mea cat de grea este viata asta.

Katy, nu e rau sa iei tratament, ba chiar mi se pare naiv sa crezi ca poti trece de asemenea stari fara ajutor de acest gen. Situatiile astea nu apar din senin, sunt consecinta a unui timp indelungat de stres, suparari, deceptii, evident, la care se adauga tipul persoanei, daca este mai anxioasa sau mai puternica, dar si comportamentele ei.. cum alege sa vada lucrurile prin care trece. Este nevoie de tratament, pentru ca e greu sa inoti prin valuri de anxietate zilnic si sa razbesti in acelasi timp in toate greutatile pe care le intalnesti. Dar aici e cu dus si intors. Multi, odata ce se simt mai bine, reiau comportamentele nesanatoase, compulsiile, care acum nu mai le confera atat discomfort, dar le da o anumita siguranta. E muuult mai usor sa intri in compulsie, pentru ca iti da o liniste decat sa accepti totul si sa faci ce stii ca te ajuta. Cand accepti toate gandurile neplacute, senzatiile, sentimentele, imaginile, etc si nu faci nimic esti ca o panza ciuruita si batuta in toate partile. E o vorba: Cand lasi anxietatea sa te bata, o sa o bati. Dar e foarte greu. Mai ales cand creierul, care e in agonie, avid dupa compulsii se apuca sa iti toarne 1000 de motive pentru care sa te angajezi in compulsii. Ieri si azi m-am simtit trist pentru ca ii vedeam pe ceilalti cum se simt bine, sunt fericiti, iar eu am parte de batalii zilnice. Dar acum am acceptat si asta; chiar daca ma simt defect, ciudat, diferit, asta e..imi vad in continuare de treaba.

Exact asa ma vad si eu.
Si ma intreb cand o sa fiu o baba stafidita si cu trei fire de par in kp ce o sa mai fac?!:-))))

Ce faceti dragilor?
Mvaiiii ce bucurie!
Kati, ce faci??
Nu stiam cum sa dau de tine..

Hello!
Pai nu prea aveai cum ca nu am mai intrat o vreme.
Tu ce mai faci cum te mai simti?
Noi cam tot asa fiecare cu piticii lui..

Hey,
Sunt de la capăt.. In tratament, am tras mult de mine in acest timp!!
Încât am căzut iarăşi..macar acum stiu ce e cu mine, de ce am starile respective( lipsa motivaţiei, lipsa chefului de viaţă), am si pierdut o sarcina si cred ca de acolo s a declanşat tot!!
Iau Cipralex, primele zile mi a redus din stări însă am revenit in Anglia la logodnicul meu si din nou am asa stari aiurea. E o adevarata poveste ce am păţit, aceasta" boala" te arunca rău daca nu esti si tu pe poziţie cat de cat!!
Am 17zile de tratament, de 12 zile iau 10mg..probabil e nevoie de timp încă să ma simt iarasi om cu pofta de viata.. Sunt asa pierduta parca am doar un gol in memorie, nu pot visa, nu pot face nimic, mi-a devenit mintea extrem de leneşă!! Sunt nehotărâtă si amân lucrurile!
Oare ar trebui sa iau doza mai mare Cipralex? La început eram mai bine acum imi revin din stări..
Prostia mare care am făcut-o de am ajuns aici, am renunţat la tratament data trecută iar in timp m-am pierdut total! Am un om care ma iubeşte enorm, familie..si totusi nimic din mine nu vrea!
E greu dar trebuie sa reuşesc din nou!
Te pup si sper sa comunicam din nou, puţini inteleg stările si ratacirile unui depresiv.

Salutare!
Imi pare nespus de rau sa aud ca nu esti prea bine.Totusi faptul ca te ai mobilizat sa mergi la dr este un prim pas facut spre mai bine.
Banuiesc ca esti monitorizata cu tratamentul adica te supravegheaza un medic.La urmatoarea consultatie ii poti spune cum te simti iar el iti poate mari doza sau iti poate schimba medicamentul.Sunt multe posibilitati dar trebuie sa ai rabdare pana ti l gaseste pe cel potrivit.Apoi o sa fie bine.Esti tanara si o sa iti revii cu siguranta.Ai si mediul familial bun ai un barbat care te iubeste esti sustinuta moral iar asta conteaza enorm.
In priv sarcinii treb sa fii perseverenta sa afli motivul pt care s a intamplat.Nu lasa nimic neinteles pt ca orice mic amanunt conteaza pt viitorul tau ca femeie.
Sunt convinsa ca o sa iti revii.
Te pup!

Da draga mea.. Asa este am familia alaturi însă moral, sunt plecata din tara, am venit înapoi la al meu om!
Trebuie sa vorbesc cu medicul acum in cateva zile sa imi poate prescrie reţeta si o sa-i povestesc starile poate imi mai măreşte!!
Sunt mai bine fata de cum am inceput totul, asta e clar insa nu ma pot hotăra in nimic, trag de mine mult, am lene, nu ma motivează nimic!!
Poate cu trecerea timpului voi fi mai bine!!
Azi am avut o stare de depersonalizare, frica, pierduta, parca nu stiam unde sunt, ce caut unde sunt momentan (adica in Londra), si eram pe jumatate trează, parca ceva refuza sa se trezească, si ma chinuia starile astea ingrozitor, apoi m am trezit si pana seara am foat mai bine. Nu iau nimic pt somn, poate ar trebui, de fapt mi-a dat trittico dar nu le am gasit. Nu stiu pt ce ar fi!
Aştept..nu am nici o luna de tratament!
Te pup cu drag!!

Sunt foarte irascibila, imi schimb starea de la o zi la alta, de la ora la ora, nu am chef de nimic si nu suport pe nimeni!!
Oare daca voi lua trittico, va fi mai bine?

Sereni asa este depresia.Tot ce povestesti tu sunt simptomele ei.Partea buna este ca se poate trata.Trebuie sa fi convinsa ca ti se va gasi si tie un tratament potrivit.Persevereaza nu te lasa in voia depresiei trebuie sa iti doresti sa iti revii.Odata ce i ai cedat esti un om pierdut.
Eu ma simt rau banii se pare ca nu aduc fericirea...
Am rezolvat in schimb cu casa tot am un progres.
Cu jobul este insa problema pare ca nu imi gasesc locul.Acum caut iar sa plec si de aici unde e o dezorganizare totala.
Am facut greseala sa renunt la hormoni si se pare ca mi au afectat concentrarea.Mai precis lipsa estrogenului pe care numai hormonii mi l asigurau.Rezultatul?Nu ma mai concentram uitam repede si incepusem sa fac greseli.I am reluat de aseara si ma felicit ca mi am dat seama de unde mi se trage.Altfel ma suspectam de alzeimer chiar..

Pfff greu!!
Am sunat la medic, pentru ca nu sunt in tara, si mi-a zis rabdare... Asta e cheia care multi nu o au, asta e problema pentru ca multi asteapta peste noapte insa nu ştim ca asta e o boala ce necesita timp. A zis ca atâta timp cat mi s-au diminuat din stari sa nu renunt la tratament, abia dupa 3 luni voi fi mai bine si abia dupa 6 luni ne von putea pronunţa daca este tratamentul corect sau nu!!
Pana atunci mi-a sugerat sa ma implic in activităţi casnice si chiar usor sa-mi caut un job ca ma va repune in functiune din nou, ma v-a motiva!
Imi pare Rau draga mea, macar ai unde dormi, ai o casă! Cu siguranţă si cu jobul iti vei gasi locul!
Sa acceptam eu cred ca e cel mai greu, sa acceptam stari, situatii.. Tot!!
Iau seara trittico, ma simt putin mai zdravănă, mai vioaie a doua zi însă mi-e frică sa nu dea dependenţa!
Te îmbrăţişez cu drag!

Sereni nu te mai gandi la dependenta.Eu am urmat pana acum doua scheme de terminare a tratamentului si nu am avut sevraj deloc.Doctorul stie cum sa ti le reduca pana termini tratamentul de tot.
Deci asta e ultima ta problema.
Rares spunea foarte bine sa iti gasesti ocupatii care sa te tina ocupata.
Te pup!

Antidepresivele nu dau dependenta. Benzodiazepinele dau dependenta.