sinuzite repetate si probleme cu urechea stanga si presiune pe ochi

05-01-2018
celia_L
Nu este medic/terapeut
celia_L
Buna ziua si va multumesc pentru timpul acordat. Mentionez ca am 33 de ani, sunt supraponderala (1, 57m si 100kg) si nu mai posed amigdale si polipi nazali de la varsta de 10 ani si nu am avut pana anul acesta probleme de aceasta natura)
In Iunie 2017, am facut ceea ce credeam ca este o banala raceala (nas infundat, usturime in gat, cu evolutie in tuse) pe care nu am tratat-o decat dupa o saptamana, cand a aparut temperatura 37.2-3, stare generala de rau si dureri puternice de cap si fata. Medicul de familie mi-a recomandat tratament cu Augmentin, dar dupa 2 zile am ajuns la medicul specialist ORL, intrucat am avut niste dureri atroce in unghiul ochiului si orbita dreapta, care nu s-au putut calma decat cu Ketonal. Medicul specialist m-a diagnosticat cu sinuzita acuta si mi-a prescris Gentamicina injectabil 5 zile in paralel cu Augmentinul. Episodul s-a incheiat cu deblocarea sinusurilor si nici un alt simptom ulterior.
Pana la sfarsit de Noiembrie 2017 cand am mai avut un puseu asemanator, de data aceasta fara dureri iesite din comun, s-a prezentat tot ca o raceala, cu temperaturi de maxim 37.5 - mi s-a prescris Augmentin din nou, dar m-a intors la o saptamana distanta, cu blocaj nazal si scurgeri de mucozitati in spatele gatului - de data aceasta tusea a jucat un rol major, usturime de gat foarte mare, tuse foarte productiva, iritativa, raguseala puternica si de lunga durata (aproape 2 saptamani). Pentru aceasta runda a 2-a mi s-a prescris Ciprinol, mai ales ca in paralel am avut si senzatie de golire incompleta a vezicii si oarecare jena in zona vezicii deci s-a suspectat si o infectie urinara. Episodul s-a incheiat, dar am ramas cu o secretie nazala ocazionala, necolorata, uneori mai abundenta, alteori mai putin, si, relativ frecvent, cu stranuturi iritative, ochi lacrimosi si o tuse iritativa care s-a redus pana la disparitie cu timpul (pana la Craciun). Problema a fost ca in toata perioada ulterioara acestei infectii respiratorii, m-am trezit aproape zilnic cu senzatie de gat uscat si cu usturime superficiala.
In perioada dintre sarbatori (ceea ce am pus pe seama prafului de la curatenia generala...) am avut un episod de revenire a simptomelor de nas infundat alternata cu secretie nazala abundenta si ochi lacrimosi, pentru care m-am tratat singura cu Claritin timp de 3 zile - simptomele s-au atenuat. Tusea a disparut intre timp, complet.
Pe 1 ianuarie (dupa ce, marturisesc, pe 31 am facut baie la cap si am iesit la mai putin de jumatate de ora dupa ce m-am uscat cu foehn-ul) am avut o stare generala de rau, blocaj nazal complet si de neclintit pe partea stanga si discomfort si senzatie de presiune si astupare la urechea de pe aceeasi parte. Pana seara disconfortul general a crescut, la fel si febra - a sarit de 37.5 iar noaptea a ajuns la 38 si peste. In acelasi timp, stare generala de letargie, toropeala, frisoane puternice, dureri articulare ascutite si persistente, senzatie de articulatii umflate, cefalee puternica si mai ales, ameteala si senzatie de presiune asupra ochilor si globi oculari durerosi, ocazional lacrimosi si cu senzatie pregnanta ca ar fi umflati (la rotirea globilor oculari mi se distorsioneaza putin vedere, ca atunci cand tii un deget pe pleoapa ochiului intredeschis si incerci sa te uiti si sa misti ochiul normal). Febra de 38 si toate aceste simptome au persistat pana pe 2 ianuarie, inclusiv, cand medicul de familie mi-a prescris Klacid 500mg/zi - in paralel iau antitermice (Algocalmin mai ales - Paracetamolul nu a avut efect), am luat 1 doza de Ketonal, Cetebee (1/zi) si mi s-a recomandat sa continui cu Claritin.
Ma aflu in ziua a 5-a de boala, dupa a 3-a doza de Klacid si inca mai am fluctuatii de temperatura (in general 37.4-5 maxim pana in 38) si temperatura nu vrea sa scada sub 37.2-37.3 Senzatia de usoara ameteala si de presiune la nivelul capului si ochilor s-a mai atenuat dar pesista si ceea ce ma nelinisteste cel mai mult este acea senzatia de globi oculari durerosi cu distorsionare (ce-i drept, s-a mai ameliorat putin) a vederii la anumite miscari ale globilor oculari. Fenomenul pare sa se accentueze putin daca creste febra sau dupa efort. De asemenea, imi aud pulsul in urechea stanga (cea blocata) si un vajait constant. Mentionez ca urechea stanga are de obicei predilectie la vajait (desi in urma controalelor ORL nu pare a avea nimic).
Acestea fiind spuse, imi cer scuze pentru relatarea stufoasa, dar sper ca macar sa va ofere cat mai multe date pentru a va forma o parere. Va multumesc!
1 comentarii
0
05-01-2018, ora 16:21
Dr. Elena Latcan
ORL - Otorinolaringologie, BUCURESTI
Dr. Elena Latcan
Buna!
E o situatie medicala mai deosebita si medicina nu se poate face prin telefon, ci printr-un examen amanuntit, eventual internare.
Adaugă un comentariu / răspuns