Anxietate?

30-11-2018
Gurl
Nu este medic/terapeut
Gurl
Bună ziua! Țin să precizez că, în luna Martie mi s a declanșat oarecum o anxietate in urma căreia am avut niște frici mai intense și am luat 3 luni Xanax. In timpul asta am lucrat cu mine, am gândit mai pozitiv, am mai făcut și alte activități, incepusem sa ma simt mai bine. In luna Iulie, intr o noapte, am avut o durere de picior care apoi a virat in mâna stânga și in umăr și in partea stânga a pieptului, nu am reușit sa dorm, m am speriat atunci ai am fost la urgente, am făcut un EKG și totul era ok. Când m am odihnit in seara următoare durerea a cedat după odihna. Nu am mai avut probleme apoi. Pana in luna Septembrie pe la final, când am început sa simt din nou un disconfort in mâna stânga, o simteam mai grea decât cealaltă, cumva amorțită, aveam înțepături in piept cu durere care iradia in brat. Am fost iarăși sa investighez și este totul in regula din punct de vedere cardiac. Coloana vertebrală la fel, nu are modificări considerabile încât sa dea dureri. De la cardiologie mi a zis ca ar fi nevralgii intercostale, de la neurologie mi a zis ca ar fi niște dureri pe nerv din cauza poziției incorecte și am făcut un tratament cu vitamine. Peste o luna de zile durerea a incetat brusc. Țin sa spun ca in aceasta perioada am fost destul de stresată pentru ce nu știam exact ce am și de unde sunt durerile, plus alte probleme in familie, cum ar fi faptul ca, cu o săptămâna înainte sa se întâmple asta, bunica mea a făcut un accident vascular cerebral. Ea sta cu noi și este destul de greu, nu ne așteptam la una ca asta, ne trebuie răbdare, situația e disperata, stresanta. Pe timpul acestei perioade mi s au dezoltat iarăși frici, îmi e frica ss plec de acasă singura pentru ca ma gândesc ca mi se poate face rău pe undeva, îmi este frica sa nu sm ceva nedepistat sau netratabil, îmi este frica sa nu rămân asa, imi este frica sa nu mor tânăra și multe alte frici. In luna August, am dat 12 examene intr o sapt și m am solicitat destul de mult și atunci și na, au mai fost factori stresori ca in orice familie, mici certuri cu părinții, sora etc. La începutul lunii Septembrie am avut o săptămâna și când nu am reușit sa adorm, decât spre dimineața și mereu visam urat și ma îngrijoram, apoi au apărut durerile. In luna Octombrie am avut și un atac de panica intr o noapte din cauza ca mi am indus o frica. După aceasta durere, la începutul lunii Noiembrie m s a instalat o presiune in creștetul capului și cumva uneori am senzația de cap prea plin, care urmează sa explodeze, ca și cum as avea o banda in jurul lui. Uneori simt chiar furnicături prin cap. Sau senzația de scalp care arde. Țin sa spun ca este prima data când pățesc așa ceva. De o luna de zile ma culc și ma trezesc cu ea și bineînțeles ca e însoțită de o durere care iradiază cumva in tâmple. Precizez ca eu am migrene de când sunt mică, dar mereu se prezintă episodic și pe stânga sau dreapta, niciodată așa, niciodată cu presiune. Înainte sa se instaleze aceasta presiuneam avut migrene mai des. Probabil din cauza perioadei stresante pt ca mereu am avut perioade și perioade. Nu este de la migrene, pentru ca am observat ca ele încă mai apar uneori peste aceasta presiune ca sa zic așa, vin și apoi pleacă când se încheie episodul. Pe lângă asta, simt ocazional și furnicături prin corp, senzație de înțepături. Nu am fost niciodată așa. Nu am simțit niciodată lucrurile astea. Sunt somatizari? Pentru ca eu cred ca mi s a declanșat din nou anxietatea din cauza factorilor stresori ea probabil nefiind înlăturată complet.
1 comentarii
0
30-11-2018, ora 14:53
Psiholog Pescaru Valentin
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Pescaru Valentin
Buna ziua,
Aveti problema, aveti si raspunsul: "Sunt somatizari? Pentru ca eu cred ca mi s a declanșat din nou anxietatea din cauza factorilor stresori ea probabil nefiind înlăturată complet".
Este important sa intelegeti ca tratamentul medicamentos trateaza doar simptomele nu cauzele situatiei. Ar fi indicat sa mergeri la un psihoterapeut cu experienta si sa discutati cauzele acestor stari, sa invatati moduri corecte si sanatoase de gestionare situatiilor cu care va confruntati. Daca nu invatati asta, aceste probleme, cu care este normal sa va confruntati, caci tin de viata, vor cauza aceleasi neplaceri.
Adaugă un comentariu / răspuns

15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul