Cum pot trece mai departe?

13-06-2013
MikeM3
Nu este medic/terapeut
MikeM3
Buna ziua,
Am 24 ani si sunt impreuna cu iubita mea de aproape 9 ani. Acum cateva zile a trebuit sa-i spun de o aventura avuta in timpul facultatii, de acum 3-4 ani, ce a durat foarte putin ( nu stiu de ce am asteptat atat de mult pentru ca am avut nenumarate ocazii sa-i spun, dar nu am putut). Nici acum nu stiu ce a fost in capul meu de am calcat stramb; nici acum nu imi dau seama cum de am fost in stare de asa ceva. Desi am simtit ca pot 'respira' din nou cand in sfarsit i-am zis (am simtit ca m-am eliberat) totodata am vazut durerea din ochii ei ce a fost ca un topor in cap pentru mine. Dar a trebuit sa dau eu cu bata in balta si nu m-am stropit doar pe mine, am stopit-o si pe ea. Si ea a facut o greseala acum ceva mai multi ani, dar am aflat si... cu greu, am iertat-o si am mers mai departe. Acum ea spune ca eu am putut alege atunci daca sa o iert sau nu, dar ea 3 ani nu a putut alege pentru ca nu a stiut si se simte tradata. I-am cerut iertare, i-am spus tot ce a fost, am incercat sa-i explic, dar consider ca are dreptate si nu mai merit nici macar sa ma bage in seama. In toti acesti ani a fost langa mine si m-a sfatuit, m-a ajutat cu tot ce am avut nevoie, mi-a fost prietena, mama, sora, doctor, tot ce am avut nevoie iar eu nu am avut puterea sa-i spun ca am gresit. Mi-a spus ca nu poate trece peste si atunci am simtit alt topor in inima. O iubesc si tin enorm la ea si vreau sa-mi petrec viata alaturi de ea, dar nu vreau sa ia o decizie pripita si apoi sa regrete; nu vreau sa ma ierte si sa mergem mai departe ca mai apoi sa isi dea seama ca nu poate sta langa mine, nu vreau decat sa fie fericita, dar nici nu vreau sa o pierd. Nu vad cum ar fi viata fara ea alaturi de mine. Nu vreau sa o influentez in luarea deciziei, dar nici nu vreau sa o pierd. Cat de curand o sa imi dea raspunsul si nu stiu cum voi reactiona si ce voi face. Imi e frica de mine, imi e frica de... imi e frica.
Va rog daca puteti sa ma ajutati cu un sfat. Stiu ca eu am toata vina dar nu stiu ce sa fac, ma simt pierdut.
7 comentarii
0
14-06-2013, ora 00:46
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
1. Nu insela niciodata partenera.
2. Daca Doamne fereste s-a intamplat, intra cu secretul in mormant (si nu mentiona nici ei si nimanui de el). Poate afla.
3. Cand barbatii inseala, cumpara femeilor cadouri frumoase si flori pina ii iarta.
Baga cadouri cat cuprinde (pina o faci sa uite si cereti scuze de nenumarate ori).
Femeile sunt iertatoare.
0
14-06-2013, ora 08:15
MikeM3
Nu este medic/terapeut
MikeM3
Faptul ca i-am spus nu a fost cu voia mea. I-am spus unui bun prieten (asa consideram eu atunci) ce am facut, dar nu i-am spus-o sa ma laud cum facea el mereu, ci i-am dat un sfat, deoarece se certa mereu cu iubita lui si el tot se ducea la altele. Am incercat sa-i deschid ochii, sa isi dea seama ce are langa el, iar cand el a fost strans de minciunile si aventurile lui, crezand ca am fost si eu implicat, nu si-a adus aminte sfatul meu ci si-a adus aminte de unde a plecat sfatul meu si s-a gandit el ca ar trebui sa stie si altii. Daca era dupa mine poate ca suportam sa traiesc cu minciuna atata timp cat eram constient de ce am facut si stiam ce am langa mine.
Cat despre cadouri.. nu stiu ce sa zic, dar o sa incerc tinand cont ca sfatul vine de la cineva de sex feminin.
Va multumesc (clara_p) frumos pentru sfaturi si sper sa fie bine.
0
14-06-2013, ora 11:42
Psiholog Otvos Monika
Psihologie, Brasov
Psiholog Otvos Monika
Este un gest onorabil acela pe care incerci sa il faci tu acum si anume de a nu o influenta in vreun mod in luarea deciziei. In felul acesta exista sanse sa ia o decizie ceva mai obiectiva decat atunci cand este sub presiune. Ai grija INSA sa nu o neglijezi prea mult zilele acestea si sa ii explici intentia ta de a nu o influenta, pentru a nu fi inteles gresit comportamentul tau. E greu de explicat! Cumva trebuie sa vada ca situatia este alta, adica sa stie ca intelegi suficient de bine gravitatea situatiei si pe de alta parte sa ai mare grija sa nu te indepartezi prea tare de ea. Ea acum este vulnerabila si e posibil sa interpreteze faptele tale altfel decat este cazul.
Succes!
0
14-06-2013, ora 12:14
MikeM3
Nu este medic/terapeut
MikeM3
Nu o neglijez, ba din contra, incerc sa ma comport la fel ca si pana acum tocmai pentru a nu intelege gresit faptele mele. Ce este mai rau ca tocmai acum a avut si unele probleme la munca ceea ce a dat-o si mai rau peste cap si nu stiu cum sa fac sa o ajut sa treaca cu bine de toate piedicile.
Multumiri!
0
14-06-2013, ora 23:10
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
@ MikeM3

Sfatul cu cadourile nu vine de la mine personal.
Ci de la barbati cu 10-20-30 ani mai mari ca tine care si-au tradat nevestele si acesta a fost iremediabil modul de a le impaca.
Cadouri si flori.
0
15-06-2013, ora 21:46
Dr. Mihnea Dragomir
Medicina de familie, Bucuresti
Dr. Mihnea Dragomir
Ideea ca dv ati putut sa alegeti sa o iertati, pe cand ea nu a putut alege timp de trei ani nu rezista la o analiza logica, fiindca in ambele cazuri, din cate inteleg, aflarea nu a fost din sursa directa, ci din alte elemente indirecte. Cu alte cuvinte, ea nu a spus imediat, ci ati aflat dv, singura diferenta fiind dupa cat timp a aflat fiecare. Cu alte cuvinte, ea nu va poate tine ca nu ati facut ceva (o declaratie de tip: 'stii, draga, inainte de a ma saruta trebuie sa-ti marturisesc ceva: am avut o perioada de intunecare si am calcat stramb') cata vreme ea insasi nu a facut acest lucru, la vremea respectiva.

Pe de alta parte, logica e ultimul lucru care are importanta cand e vorba de sentimente. Si, toata problema, acum, este cum sa faceti sa reparati sentimentele ranite si increderea zdruncinata. Pentru aceasta, cadourile sunt un lucru foarte bun, ca si florile. Dar exista un cadou si exista o floare la care ea ar tine mai mult decat orice: o cerere in casatorie. Aceasta ar fi, pentru ea, un semnal care ii arata ca ati facut o optiune definitiva, pe cand o rochie plus un buchet de trandafiri nu arata o optiune definitiva.

Parerea mea. Luati-o cu titlu de inventar.
0
16-06-2013, ora 02:01
MikeM3
Nu este medic/terapeut
MikeM3
Asta vreau de mult timp sa fac (sa o cer in casatorie), dar vroiam, si inca vreau sa fie ceva special, sa fie ceva unic, daca pot spune asa. O sa ma gandesc bine sa gasesc o cale sa fac asta, dar acum.. chiar ca trebuie sa fie ceva special, doar ca imi este frica de raspuns. Sper sa decurga bine urmatoarele zile si totul sa vina de la sine, iar pentru marea intrebare sa ma gandesc la ceva special.

Si partea cu "logica e ultimul lucru care are importanta cand e vorba de sentimente" este cat se poate de adevarata.
Va multumesc mult pentru sfaturi. Sper sa revin cu vesti bune.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul