Doresc ajutor - persoană adultă are aceste trăsături deplasate
O persoană adultă are aceste trăsături deplasate(de curând apărute, cu mult înainte de izolarea Covid-19 desigur și altele vechi) și nu știu ce ar putea fi.
Nu a consumat o substanță chimică dăunătoare/cantități mari de alcool, n-a avut și nu are halucinații, n-a avut traume serioase în viață, doar câteva întâmplări nefericite mai puțin grave.
-nu are planuri de viitor;
-n-are motivație pentru experiențe noi și schimbări;
-nu are foarte mulți prieteni;
-relațiile serioase de asemenea sunt o dificultate pentru persoana problematică;
-e reticentă;
-vorbește singură de peste 10 ani, au aflat unii apropiați iar asta i-a speriat;
-când are de rezolvat o problemă și nu știe soluția, știind că are la cine apela dar persoana știe de dinainte că acela/acea care poate ajuta este indisponibil(ă)/n-ar cunoaște deloc soluția(fie adevărat faptul sau doar o închipuire), persoana renunță și îi îngreunează pe ceilalți colegi de muncă, chiar le afectează serios încrederea;
-nu observă unele detalii, fie că i s-a comunicat sau nu;
-încurcă multe aspecte sau instrucțiuni la lucru;
-se enervează foarte repede, poate avea accese violente fizice(să trântească, lovească, crape obiecte sau să lovească cu pumnul sau piciorul);
-plânge în gura mare, uneori are accese violente (cele enumerate mai sus) apoi câteva secunde/ore mai târziu își revine la normal repede/foarte greu din cauza anumitor gânduri, emoții;
-lipsită de energie sau plină de energie cu/fără motiv;
-concentrarea îi e schimbătoare;
-când simte nevoia de activitate socială cu acei prieteni vechi sau vrea să cunoască alții noi, vrea să călătorească, devine agitată și bucuroasă, iar când nu se leagă aceste planificări din diverse motive, devine nervoasă și vulgară în vorbire, distantă;
-îi tremură degetele și uneori chiar și brațele când nervozitatea crește încet și sigur;
-empatia e aproape absentă;
-nu simte tot timpul vina, mustrarea de conștiință;
-sare de la un subiect la altul într-o discuție;
-are percepții de viață bolnăvicioase;
-repetitivă în obiceiuri;
-e pesimistă frecvent;
-deseori are sentimentul că cineva i-ar vrea răul;
-are așteptări mari de la alți oameni sau situații și planuri foarte mărețe depășite financiar sau din alte aspecte.
Se poate trata cu ușurință?Sunt necesare pastile?Dacă da, au toxicitate mare?Reeducarea persoanei cum s-ar desfășura?
Mulțumesc

12 comentarii
Buna seara
Intr-o astfel de situatie se recomanda o evaluare profesionista, responsabila, pentru a se stabili daca este vorba de o structura de personalitate (un mod de functionare), o tulburare de personalitate, sau o tulburare psihica. Exista diferente importante intre cele mentionate, si numai o evaluare de specialitate poate indica mai exact despre ce este vorba. Aceasta evaluare poate fi realizata de catre un psiholog clinician cu experienta sau de catre un psihiatru.
Dupa aceea se poate stabili care sunt solutiile de abordare a situatiei: medicatie, psihoterapie, combinatie dintre cele doua sau doar psihoterapie.

Buna seara.
Este necesara o evaluare completă pentru a pune un diagnostic corect. În urma acestei evaluări se decide tratamentul potrivit. Recomand ca persoana respectiva sa meargă la un consult psihiatric sau la un psiholog.

Costă mult consultația? Persoana e șomeră. E necesară o altă dovadă (pe lângă fișa de programare de la medicul de familie) pentru asta sau doar mărturisește de față cu specialistul în ziua programată?
Buna ziua.
Dacă pacientul este asigurat, consultatia este gratuită cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Dacă nu este asigurat, pretul unei consultații este diferit in funcție de clinica.
Dacă pacientul este la prima prezentare la psihiatru, nu este nevoie de alte documente.

Cu sinceritate, mă așteptam la un răspuns mult mai detaliat și profesional, cu lux de amănunte privind problema menționată, măcar un pic de idee și abia apoi de restul sa se ocupe cei responsabili.Dar voi sunteți persoane specializate și mi-ați dat fix același răspuns care mi l-ar fi dat și cineva necalificat? Sunteți neserioși. Aveți o bila neagra din partea mea, fără supărare!
la ce fel de detalii te-ai fi asteptat ? parerea mea este ca gresesti, si ar trebui sa intelegi ca diagnosticul nu se da pe net. doctorii au anumite teste pt pacienti si trebuie sa converseze cu pacientul.
Interesant! Un act de responsabilitate si profesionalism este sa pui un diagnostic pe baza descrierilor unei persoane asupra altei persoane. Ma intreb, daca ar fi fost orice alta specialitate medicala, ati fi avut aceleasi asteptari? V-ati lasa pe mana unui "specialist" care va pune diagnosticul fara sa va vada? Fara sa va faca niste "analize", "investigatii" etc.? Si apoi eventual v-ar trimite si la operatie...
Ce va "scapat" din vedere este ca simptomele mentionate acopera jumatate din tulburarile din DSM...

Bine. Ca o alta completare, mă așteptam la un raspuns de genul :
"S-ar putea sa fie un început de tulburare (...), dar pentru mai multe detalii consultați psihiatrul/psihologul." De as fi primit asa raspuns numai comentam.Ați avut felurite cazuri față în față, le știți pe deasupra, nu? Aveți experiență, zic bine?Vă permiteți totuși să dați un mic indiciu și pe forum ca să știe și omul ăla in ce stadiu de severitate psihica e.

Fara suparare dar pare ca si dvs aveti o problema nervoasa. Felul cum reactionati si faceti acuzatii dovedeste acest lucru.
Ca sa nu mai spun ca pe alocuri exista fraze incorente in descrierea simptomelor.
Sfaturile date de specialisti au fost corecte.
Mergeti la medic si nu mai asteptati pareri pe internet...
Sanatate multa!

Unde vedeti incoerenta? Știu să vorbesc românește! Am descris simptomele cat de bine s-a putut, da? Nu înțelegeti chiar nimic nimic? Că nu am vorbit pe alta limba! Ce aveți toți de nu mă înțelegeți? De ce nu mă poate înțelege nimeni? Eu mă chinui sa transmit un mesaj și parcă degeaba. Sunt ca și inexistentă pe acest pământ! Mi-a luat atât de mult sa scriu acest text, habar n-aveti cat de mult mi-am bătut capul să formulez și să aibă un sens, o logică fiecare simptom in parte ȘI DE-GEA-BAAAAA! Timp irosit și zero rezultate! CUM AR TREBUI SA FORMULEZ?SPUNETI-MI VA ROG CA MA APUCA DISPERAREA!!!!NUMAI SUPOOOORT!!!!
Pana la urma ai ajuns la un medic specialist pentru diagnostic și un tratament?
Mersul la un psihoterapeut este extrem extrem de important in cazul de fata! Recomand psihoterapie cognitiv comportamentala! Mult succes!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 1Tulburare schizo-afectivă si permisul auto !
- 4Sunt un narcisist ascuns?
- 5Detest viata pe care o traiesc, si mai ales ce ma asteapta.
- 2Cum pot sa rupi legaturile emotionale
- 3Bilet de trimitere către psihologie
- 4Tulburare bipolara Casatoria
- 35Tulburare bipolara
- 1Depresia si nevoia de oameni
- 4Boala mentala grava - ce e de facut?
- 2Este posibil sa ramai in regresie pe ani?