Durere după montarea bontului de vindecare
Bună ziua!
În urma cu 3 luni am efectuat un implant. Nu am avut deloc dureri după această intervenție. În urmă cu 3 zile, implantul a fost descoperit și a fost montat bontul de vindecare. După ce a trecut efectul anesteziei sunt numai pe calmante. Am trimis o poză stomatologului cu zona bontului și a zis că nu e inflamat și să continui tratamentul cu analgezice și antiinflamatoare. Precizez că implantul a fost montat de medic chirurg și descoperirea lui și montarea bontului de vindecare, a fost făcută de medicul stomatolog, nu la dorința mea, așa s-a stabilit de către medici intre ei, clinica fiind deținută de către medicul chirurg. Întrebarea mea este daca sunt normale aceste dureri și în cât timp o să cedeze? Am programare pentru luarea amprentei la 9 zile de la montarea bontului de vindecare. Este bine să aman această programare?

5 comentarii
Buna ziua. Este posibil sa aveti aceste dureri dupa montarea bontului de vindecare. Durerea trebuie sa scada ca si intensitate o data cu trecerea timpului. Nu este normal ca ea sa persiste la aceeași intensitate dupa montarea bontului sau eventual sa creasca. Daca se întâmplă acest lucru, cel mai bine este sa va vada clinic, medicul care va facut interventia. Cu stima dr Vacaru Marius - Mariodent
buna ziua!
nu este cazul sa va ingrijorati dupa numai 3 zile de la interventie. Doar daca observati ca durerea creste pe masura ce trece timpul in loc sa se amelioreze, mergeti la un control, dupa cum v-a recomandat si colegul meu. sanatate!

Va multumesc frumos pentru raspunsuri! Durerea pare sa fie de aceeasi intensitate insa s-a marit intervalul la care trebuie sa iau antiinflamator. Sper sa fie un semn bun. Acum ma intreb daca este oportun sa merg pentru amprenta la 9 zile dupa montarea bontului de vindecare, sau mai bine mai astept. Ma gandesc ca durerea a aparut si pt ca implantul a fost descoperit la 3 luni de la inserare, poate era bine sa astept 6 luni.
Buna seara,
Pana la etapa de amprentare, durerea ar trebui sa dispara. E un lucru normal sa aveti un discomfort/durere dupa descoperirea implantului. Daca aceasta nu cedeaza pana la etapa de amprentare, ar trebui sa discutati cu medicul dvs pentru a se evalua zona.
O seara buna.

Va multumesc frumos pentru raspunsuri! Durerea a trecut dupa 4 zile si nu a mai revenit. Am mers in continuare la medic, a luat amprenta si am facut si proba la metal. Se pare ca totul este in regula cu implantul.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 8Recomandare cabinet - implanturi dentare
- 33Implant pe teren nepregatit?
- 12Implant - inlocuire + alte intrebari
- 6costul implantului include si bontul de vindecare? umilitor
- 1se poate face un implant?
- 1am dureri dupa 2 luni de la implanturile dentare
- 4cum poti alege cel mai bun implant?
- 1implant-locul caninului..
- 2implant cu 'dinte natural'
- 1aslo cantitativ 639 si implantul dentar
- 1lucrare cu implanturi
- 2implanturi dentare si imunitatea scazuta
- 1Dinte fals
- 3Portelanul si fumatul-mit sau realitate
- 3implant
- 1Implanturi dentare
- 1Implant dentar
- 3Canin cazut
- 2Slăbire la fața
- 2Umflatura implant dentar
Mai multe informații despre: implantul dentar
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: