Esec in casnicie dupa 20 de ani

Cu bune si rele am petrecut peste 20 de ani impreuna. Eu sunt extrovertita, o persoana activa, iubesc sportul (pedalez zilnic), natura. El e introvertit, ii place electronica si sa se ocupe de gradina pe care am cumparat-o in '99, un loc parca descris in 'Sara pe deal', unde amandoi ne simtim bine. As putea spune ca acesta este 'copilul' nostru, caci Dzeu nu ne-a binecuvantat cu un copil. Fiica mea din prima casnicie si cei 2 copii ai sai, o fetita de 6 ani si un baietel de aproape un an, sunt aproape ca si copiii/nepotii lui.
Faptul ca eu am in grija pe mama (cu hemipareza dupa AVC) de peste 10 ani, iar el, de peste 3 ani de mama lui, bolnava de dementa (in ultimul an am locuit fiecare cu mama lui) ne-a macinat nervii. In plus, nici unul dintre noi nu suntem in bune relatii cu sora -eu cu sora mai mare, el cu sora mai mica, ca sa avem macar un sprijin moral. Dar sa revenim la problemele de cuplu.
Desi nu e un barbat care sa umble dupa femei, eu traiesc cu impresia ca e cu gandul la alta. Spun asta fiindca mereu intreaba de o persoana anume, ruda cu noi prin alianta. Cateodata fara nicio legatura, ca si cum am discuta despre pomul de Craciun, iar el intreaba 'a plecat X?' - care venise in vizita la fiica mea.
La ultima discutie pe care am avut-o, in care i-am reprosat ca se intereseaza prea mult de acea persoana, mi-a replicat taios ca el nu se simte vinovat cu nimic, ca nu are nimic cu ea si ca (nu mai stiu cum s-a exprimat) sa il las singur, ca rastalmacesc orice ar spune ; ca noi doi nu ne mai intelegem, refuzand orice dialog.
Ar mai fi multe de spus, dar nu vreau sa abuzez de timpul celor de pe forum.
Discutii avem de mai mult timp si eu m-am intrebat daca vreau sa merg mai departe cu el, raspunsul a fost DA categoric. Se pare ca el e de alta parere.
Insa oricare va fi viitorul casniciei noastre ma intreb daca trebuie sa merg la doctor sa ma tratez de obsesiile mele.

Aveti dreptate. Am incercat de mai multe ori diverse solutii (inclusiv aceea de a le pune impreuna - soacra mea avea apart.cu 3 camere), dar nu a mers. De putin timp soacra a trecut la cele vesnice si am sperat ca vom reveni si noi la normal. Dar mama refuza sa se mute cu noi si nici sotul nu vrea sa stea la dansa. Am cautat o femeie sa stea cu mama dar au plecat toate care au venit pana acum. Iar ideea unui camin e exclusa (am incercat-o si pe asta, dar n-a tinut decat o zi).

Smarta, daca va intelegeti si e bine, ce te intereseaza pe tine ca intreaba de aia ? Lasa-l asa atat timp cat relatia voastra merge bine, sa te deranjeze doar daca deja apar probleme.
Daca tu tot insisti aiurea fara sa fie probleme, normal ca il enervezi si ce sa zica ? Ca nu se mai poate intelege cu tine.
Ca si daca ii zici sau nu, in caz ca avea vreo treaba cu aia, e tot aia.
Deci termina cu asta, nu are sens sa strici ceva bun doar asa din prostie.
Adica el iti explica ca nu are treaba cu ea, dar tu tot zici ca ar avea, nu e deloc okey.
Daca va intelegeti bine, i-ai dat ce a dorit din ce vrea inclusiv la pat, nu are de ce sa se gandeasca la alta.
In general barbatii si femeile cauta la altii ce nu au acasa !!! Mai rar aia care o fac pur si simplu din dorinta de diversitate.
Deci analizeaza bine cum e relatia, daca e ceva ce el si-a dorit si tu nu i-ai oferit, si asa te prinzi daca e posibil sau nu sa se gandeasca la aia, iar daca se gandeste ca tu nu i-ai oferit ceva, atunci ofera-i !
Daca nu e cazul asta, inceteaza sa tot il pisezi cu ca de ce intreaba de aia.

Daca e adevarat ca are ceva cu aia...si nu mai vrea sa fie cu tine, nu ai ce face, asta este.
In general barbatii sunt programati genetic (asta nu se spune), sa se duca la cat mai multe, asa ca el doar simte ca s-a plictisit si vrea altceva, dar de aia s-a plictisit !! Natura ii cere sa schimbe.
Asta e o explicatie ptr cei ce simt nevoia de diversitate desi au acasa tot ce vor, insa cazurile astea sunt mai rare, majoritatea care inseala zic ca nu au acasa ce vor.
Nu am zis ca sigur este si cazul la voi, e doar una din variante.
Ca multi se mira si tot se intreaba de ce de ce, "eu i-am dat tot si el tot s-a dus la alta".

Va multumesc mult pt sfaturi. M-am gandit si eu sa apelam la un psiholog, dar sotul meu este foarte rezervat/retras, nu poate sa socializeze, il cunosc bine si nu va accepta sa-si deschida sufletul, nici macar daca sedintele ar fi gratuite! Nu exagerez daca spun ca si mie, cu greu, imi spune ce are pe suflet.
De ce spune ca nu ne mai intelegem? Poate ca sufera dupa pierderea mamei sale, de care a avut grija cum s-a priceput, si poate ca a devenit mai sensibil la cuvinte... imi reproseaza ca rastalmacesc tot ce spune. Dar cum sa iei drept compliment/gluma o remarca de genul 'ti-ai luat ciorapi de taur?' (Ciorapii erau caramizii si purtati pe sub pantaloni, deci el era singurul care ii putea vedea:( ). Cine stie ce frustrari o fi avand...
In plus, s-a plans ca il critic mereu (asta cam asa e...), desi am incercat sa-mi schimb aceasta atitudine laudand ceea ce face, dar se pare ca el retine doar criticile... Ma mai gandesc ca ma invidiaza pt succesul meu... desi eu nu i-am reprosat niciodata ca are un salariu mai mult decat modest, 1000 lei /luna, foarte putin pt un inginer cu multa experienta. In timp ce eu am facut facultatea la seral si am ajuns sef de proiect la o multinationala, iar in timpul liber am infiintat/ condus un ong, dedicand mare parte dim timp comunitatii (in loc sa ma ocup de familie, de gradina, dar asta am simtit ca trebuie sa fac). Ca sa nu mai vb de faptul ca unele persoane, chiar si de sex feminin, ne-au spus ca au crezut ca sunt fiica lui (el are parul carunt de la 30 ani), desi intre noi e diferenta de doar 4 ani.

In fine, daca el este decis/convins ca nu mai putem merge impreuna mai departe, ma indoiesc ca EU il voi putea convinge de contrariu. E un om destul de incapatanat si ce ne-a tinut impreuna a fost probabil 'libertatea' pe care ne-am acordat-o reciproc.
Am mai cautat si eu solutii, am gasit 2 carti, Feeling good si Feeling good together, poate o sa-mi ajute.
Ar fi multe de spus, insa nu pot face subiectul unei discutii pe forum.
Din pacate, eu am fost la un psiholog (renumit, dar nu asta conteaza), in incercarea de a rezolva problemele cu mama si sora mea, desi stiam ca nu eu sunt cea care are nevoie de consiliere, ci sora. Insa faptul ca am irosit timpul si banii (desi nu am ce reprosa dlui psiholog) si, mai mult decat atat, terapia de cuplu nu se poate face doar cu unul din soti, nu-mi ramane decat sa incerc sa lamuresc cu el care sunt motivele (reale) pt care el isi doreste sa mearga singur mai departe sau sa astept ca timpul sa le rezolve pe toate.
Inca o data, va multumesc pt rabdare.

Ps. Doamna de care vb este vaduva si e educata in spiritul 'barbatul e stapanul femeii', cu care eu nu voi fi niciodata de acord, dar care nu le displace barbatilor. E o femeie cu credinta in D-zeu, dar probabil ca o fi avut motive sa il evite pe sotul meu cand s-au intalnit (intamplator), intalnire de care mi-a povestit chiar el, mentionand ca 'ii plac femeile care fug de barbati'.

Exact, lamureste cu el ! Ce partener e ala care dupa 20 ani nu isi deschide sufletul in fata ta ? Inseamna ca voi de fapt nu aveti si nu ati avut relatie, iar tu nu te-ai prins, voi doar aparent va intelegeati.
Cea mai buna terapie e intre voi doi de fapt, sa va clarificati treaba si asta e, ca altfel dai multi bani degeaba asa cum ai si patit, te-ai dus acolo ai dat gramada de bani ca sa discutati discutii de fapt.
Daca nu vrea si nu vrea sa colaboreze, sa fie sanatos, iei masurile care trebuie.
Cum am mai zis, nu e nevoie de luni ani de zile de dat mii de lei cand se poate clarifica destul de repede intre parteneri in general. Sunt cazuri in care este nevoie de un psiholog dar nu toate cazurile necesita asta, bine, se poate testa insa timpul si banii trebuie dati.
Din experienta mea cazuri vazute si analizate cam 20 ani, cine se intelegea, nu au ajuns la psiholog de la sine, cine nu s-a inteles si a ajuns, s-a tot discutat si tot asa a cam ramas, ziceau ca da da da asa e, dar tot ca ei faceau.
Daca omu e rau si al dracu, al dracu ramane orice ai face, chiar daca s-a prefacut ca era bun la inceput, daca e okey, okey ramane.
Sigur ca or fi si cazuri reusite cand s-au reinteles, nu zic nu, dar cam putine.