GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
Acum te intelegem, ai cam avut de tras cu mentalitatea de 2 bani a profilor..
Oricum, le-ai dat peste nas la sfarsit, daca ar fi oamneni destepti, ar invata si ceva din experienta asta..
Oricum, le-ai dat peste nas la sfarsit, daca ar fi oamneni destepti, ar invata si ceva din experienta asta..
Ei, stii cum e, intotdeauna adevarul e undeva la mijloc. Am gresit si eu si au gresit si ele. Ne-am mai intersectat pe parcurs si au incercat sa-mi explice ce indiscipinat eram, ca eram necopt la minte, dar sunt unele lucruri peste care nu am putut trece. Am iertat de mult si am trecut peste, dar de uitat e greu, a fost o palma foarte urata a destinului.
De invatat, am avut de invatat, sa-mi vad de treaba si sa nu epatez in mod gratuit si cu orice pret, atunci cand nu am nimic de demonstrat, de spus sau de castigat dintr-o situatie. Expresia Capul plecat sabia nu-l taie la asa ceva se refera, nu are nicio falsa relatie cu rusinea, umilinta sau fatarnicia.

Sa-nteleg ca te mananca limba :)) Nu esti de acord cu ceva ce-am spus. Argumenteaza deci!
Cine a zis bre ca ma mananca limba?
Mancai ceva fierbinte, asta e altceva, dar nu ma mananca :)))
Mancai ceva fierbinte, asta e altceva, dar nu ma mananca :)))
Buna!
Cam prea liniste pe aici.
Casyo, cum imi merge cu job-ul, (sau job-urile)?
Andreea, cum e la scoala in noua clasa?
Eu astazi in drum spre servici am inchis ochii si m-am intors in trecut in copilarie, vedeam atat de bine imprejurarile blocului in care am copilarit, parca fiecare detaliu, devenise totul atat de real ca aproape m-am speriat, am deschis ochii si nu i-am mai inchis de frica sa nu raman "blocata"..

Kolya, da asta e soarta mea, ce sa-i faci :).
Am inceput sa vorbesc si singura, e grav :))))
Am inceput sa vorbesc si singura, e grav :))))
:))
Nu neaparat, si eu vorbesc de multe ori singur. Eu intreb, eu aprob! Bine, nu cu voce tare :)
Oricum zilele astea mai toti au casti in urechi sau hands-free si poti trece neobservata prin multime
Nu neaparat, si eu vorbesc de multe ori singur. Eu intreb, eu aprob! Bine, nu cu voce tare :)
Oricum zilele astea mai toti au casti in urechi sau hands-free si poti trece neobservata prin multime
Eu ma refeream ca aici pe forum vb de una singura ca nu ma citeste nimeni :)).
Tu ce mai zici, cum te mai simti?
Tu ce mai zici, cum te mai simti?
Pai in principiu mi-am schimbat job-ul si sunt super ocupat perioada asta, dar nu ma plang, tin deoparte obsesiile, sper. Tu ce mai faci, in afara de-a vorbi singura? :)
Am gasit un medicament, nervocalm ii spune, am luat ieri o pastila si azi una. Imi schimba total starea de spirit, devin eu cea de dinainte de depresie/anxietate/toc.
Din pacate efectul nu tine toata ziua, dar alea cateva ore sunt alt om :).
In rest, cu fii-mea, cls I, multe neajunsuri in scoala, ea departe, eu cu sperante de mai bine.
Cateodata lupta asta cu viata ma oboseste maxim.
Bv tie ca ai avut curaj sa schimbi job-ul, eu, desi am tot schimbat joburi, de cand m-am aciuit aici nu imi vine sa mai plec, desi nu e raiul de pe pamant.
Simt un mare disconfort la ideea de schimbare.

@Katy:In general, odata cu venirea toamnei, ma simt mai bine.Imi place vremea ploioasa de afara.In curand incepe anul II la facultate;abia astept sa ma intalnesc cu colegii.Stau singur in camera de camin si ma uit la seriale, la filme, mai vorbesc cu unul, cu altul...Lucrul merge mai rau;sunt in cautarea unui job stabil.Eu vorbesc singur atunci cand anxietatea se mareste si incerc sa ma calmez, sa imi suprim obsesiile.Pacat ca a plecat David si Andreea si domnul psihoterapeut;ne rarim tot mai mult pe zi ce trece.Ma simt singur, dar mai bine.Obsesiile sunt moderate, dar inca enervante.
Numai David a decis sa plece, Andreea probabil e in perioada de acomodare cu noua scoala, iar Rares cred ca a cedat nervos la meciurile noastre de aici :)).
Daca reusesti sa controlezi obsesiile, anxietatea, e un pas inainte.
Cand vei incepe anul vei fi impreuna cu colegii, mai iesiti, mai socializezi, mai inveti, trece altfel timpul.
Daca reusesti sa controlezi obsesiile, anxietatea, e un pas inainte.
Cand vei incepe anul vei fi impreuna cu colegii, mai iesiti, mai socializezi, mai inveti, trece altfel timpul.
Casyo: Nu te nelinisti, David s-a retras o perioada din motive obiective, iar Andreea are multe pe cap si trebuie sa se linisteasca. Mai mult decat atat, nu suntem doar noi cei ce postam, prezenti pe forum, sunt multi care citesc, dar raman in anonimat.
In lumea celor dusi cu pluta, a vorbi deschis despre boala lor e un fel de subiect tabu. Noi, cei ce ne impartasim simtirile, inclinam balanta, dar nici noi nu ne putem considera normali, nici pe departe, de fapt cine stie ce inseamna "normal"? Totusi, noi avem o anumita obiectivitate asupra celor din jur cand vine vorba despre boala psihica. Ma refer la faptul ca "mirosim" de departe unul de-al nostru, chiar fara acte si/sau fapte care sa demonstreze, sa confirme sau sa infirme.
Kolya, numai psihoticii nu isi recunosc boala, ei considera ca sunt normali.
In rest, cum ai spus si tu, in ziua de azi, cu atatea probleme, griji, stress, nu e de mirare ca numarul depresivilor/anxiosilor este in crestere.
Firile sensibile cedeaza repede presiunilor, nu vezi si cate sinucideri pe banda rulanta.
Ma intreb, in ritmul asta unde vom ajunge..

Eu nu ma refeream la boala psihica "stricto senso". Ma refer la faptul ca sunt in tara asta cred ca peste un milion de oameni care au deranjamente serioase la mansarda. La astia ma refeream, nu la cei deja diagnosticati, care trec prin faza de negare a realitatii evidente. Bine, aici difera si in functie de scara de valori. Eu, spre exemplu i-as considera cu semnul intrebarii pe cei ce l-au votat pe Basescu prima oara si serios tulburati pe cei ce l-au votat si a doua oara. Si, bineinteles, nebuni de legat pe cei ce-l vor vota pe Basescu femeieste intrupat :)
Da, si eu pun sub semnul intrebarii acelasi lucru. Sigur sunt tulburati bine.
Culmea e, ca am si prietene sustinatoare si aproape ca ma luasem la cearta pe tema asta cu ele, asa k mi-am promis ca nu mai deschid subiecte pe tema asta, imi pastrez parerile pt mine.
Culmea e, ca am si prietene sustinatoare si aproape ca ma luasem la cearta pe tema asta cu ele, asa k mi-am promis ca nu mai deschid subiecte pe tema asta, imi pastrez parerile pt mine.
Mda, spune-i tu unei prietene ca are urgenta nevoie de psihiatru, ca nu mai ai trai cu ea :))
@kolya:poi tatat si mama mea l-a votat pe Base atat in 2004 cat si in 2009.In al doilea tur, evident.In primul tur au votat PRM, in 2004 respectiv PNL, in 2009.Tu ce-ai fi votat dintre Nastase/Geoana-Basescu?
Kolya ai pus punctul pe i omule ! Este exact cum ai spus tu, o data e scuzabil sa gresesti dar sa persisti in greseala e ori nebunie (psihoza) ori ticalosie !
Casyo in cazul parintilor tai nu avem ce comenta, mama ta are diagnostic de psihoza pus de medic iar taica-tu dupa cum ai povestit este de 3 ori mai "nebun" ca maica-ta, pt ca nici macar nu accepta ca ar avea vreo boala desi este absolut evident din tot comportamentul lui fata de voi ca este paranoic si abuziv ! Tu fii baiat destept si constientizeza faptul ca nu ne putem alege parintii, ii respectam dar nu trebuie sa credem chiar toate idioteniile lor ! Si tu esti pornit bine de tot spre psihoza, deci ai grija ! Incearca sa fii cat mai rational si sa judeci numai dupa FAPTE !

Stevens, psihoza este o stare mentala in care gandirea si comportamentul unei persoane sunt afectate grav pina la pierderea/ruperea contactului cu realitatea.
Nu poti afirma despre Casyo acest lucru. Nu este ok sa spui despre o persoana anxioasa ca are psihoza pentru ca ii induci multa suferinta.
Despre parintii lui, nici atat pentru ca nu-i cunosti, asa ca nu poti eticheta pe cineva cu care n-ai avut nici un contact.
Dupa cum vezi Casyo, este cu o parte din ganduri departe acasa, ca un copil captiv, iar ruperea nu se va face niciodata dupa o zi pe alta. Necesita multa terapie si este un proces lung si insidios.
Si nu se cunoaste daca este cel mai benefic?!
De ce nu se poate rupe, o data ca e chemarea sangelui, ca mai are niste frati mai mici pe care ii iubeste si ca aici in Bucuresti nu are un substitut emotional de care sa se ataseze. Nu inca:)
Ce faceti dragilor? Eu bine, free de obsesii, dar cu anxietate la greu, obosita si cu dureri de coloana. Misto, asa-i?
va tzuc
PS: nici eu nu-s fan Basescu, dar in momentul asta, nici unul nu imi inspira incredere...

Prozac stiu foarte bine ce am vrut sa spun si asta am si spus de mai multe ori ! Si anume cei care sunt aplecati nativ spre psihoza (nu inseamna ca o si fac ) sau manie au votat basescu iar in prezent vor vota iohannis, udrea sau macovei, adica tot dracul ala dar vopsit in alte 3 culori ! Cine se aseamana se aduna sau se voteaza in cazul nostru ! Deci nu ma mir ca mama si tatal lui Casyo au votat basescu, pe care eu il numesc primul pacient al tarii ! Omul este nebun fara acte si cam ca el sunt toti cei 5 milioane de romani care l-au votat a doua oara ! Acestea sunt proportiile nebuniei mascate din Romania, jumatate din populatia votanta ! Aceastia sunt si oamenii care s-au bucurat real cand au intrat la inchisoare cel mai mare filantrop si ctitor de biserici al tarii, Becali, cel mai bun prim-ministru de dupa Revolutie, Adrian Nastase, unul din cei mai mari sportivi ai tarii, Gica Popescu etc.. Mai nou se aresteaza cu mascati medici, farmacisti, judecatori care nu convin, este nebunia din capul paranoicului de base care a promovat in functii inalte alti nebuni nediagnosticati ca si el ! Stiu fff bine ce spun, am argumente medicale, omul sufera de tulburure de personalitate paranoica grava, vizibila in nenumaratele iesiri la tv (de fapt crize de megalo-manie si cultul personalitatii )!
Cu asemenea votanti si mentalitate retrograda, revansarda ar fi ceva de mirare ca Romania sa progresese cat de putin !
Va recomand sa votati Tarticeanu, un liberal de 25 de ani, fost prim-ministru cu rezultate foarte bune, intreprinzator privat si nu in ultimul rand..aspirator de femei ! :))

@stevens:Atata timp cat il pupa undeva pe Ponta cu care vine impreuna la Latrina 3 sa-si ia gandul de la votul meu.Oricum, e un traseist politic.A fost in 4 partide.Este la a 5-a sotie.Si-a facut partid pentru a lua din voturile ACL-ului.Cum sa fie liberal, cand se aliaza cu socialistii, de stanga?Omul vrea sa traga niste sfori.S-a dat cu Basescu, acum e cu Ponta, maine nu stiu cu cine va mai fi.Dintre Johannis si Ponta pe cine alegi?Am ghicit, pe Ponta.Mai bine votezi un plagiator nenorocit care minte precum respira decat pe un om respectabil, cu bun-simt si cu rezultate, adica fapte asa cum spuneai.Macar Johannis a facut ceva in Sibiu.Ponta ce a facut?In afara de a manipula poporul...
@Becali, cel mai mare ctitor de biserici al tarii:)))Nastase cel mai bun premier:))) Doamne ai mila de oamenii bolnavi ca tare-s de jelit sarmanii.Am mai vazut, pe la tara batranei care il jeleau pe Becali, dar nu ma asteptam de la tine.Si ce e bine in a construi biserici?Sunt de 5 ori mai multe biserici decat scoli sau spitale, de asta tara asta e asa cum e...Pentru ca romanii, in loc sa munceasca, stau si isi fac sute de cruci si se inchina la cine stie ce sfinti inchipuiti care ii ajuta.
Si la ponta nu e vizibil cultul personalitatii?Circul ala de pe National Arena ce a fost?Apropo, daca nu aveai unde sta cand ai venit sa ii inchini ode lui ponta, puteai sa ma contactezi..am un pat liber in camera de camin.
Cat il priveste pe Tariceanu, stiu din surse sigure ca e ajutat de Ponta.Pe langa iesirile impreuna pe la Latrina 3, l-a ajutat si in strangerea de semnaturi.Acum 2 saptamani, m-a contactat o cunoscuta daca vreau sa ma implic in strangerea de semnaturi pentru Tariceanu.Zicea ca se da 150 de lei la 50 de formulare completate.Eu am fost de acord.Am luat formularele, dar mi-am gasit ceva mai bun de lucru, asa ca nu am strans nicio semnatura.Peste cateva zile ma suna tipa si imi zice ca nu mai trebuie sa strang semnaturi pentru ca au gasit o baza de date.Trebuia doar sa copiez numele, seria si numarul de buletin, etc din baza aia de date pe formulare.M-am dus la sediul unde se desfasura activitatea, iar "baza aceea de date" erau de fapt formulare completate si copiate de la PSD.Au vazut ca ma uit cam ciudat si mi-au zis sa vin ziua urmatoare pentru ca nu mai era loc unde sa stau sa scriu.In spatele meu am auzit un tip cum i-a spus cunoscutei mele:"Fii ma, si tu mai discreta.Nu ai vazut cum se uita?"Asa ca, lasa-ma cu cel mai mare traseist al tarii.

Ai nevoie de medicamente de la maica-ta copile dupa cum banuiam ! Tu contesti date reale, ba cea cu premierul este confirmata de idolul paranoicilor din Ro adica matelotul vostru preferat ! Ti-am zis sa te iei dupa fapte si date verificate nu dupa paranoia din capul tau sau idei din propaganda basista, altfel o sa ajungi rau !
Ponta nu e nici un pagiator mai tembelule, profesorul cu care si-a dat doctoratul i-a oferit niste pasaje dintr-o carte de a sa ! Doar nu crezi ca putea Ponta sa reinventeze dreptul international ! De asta orice carte are la urma o bibliografie, uneori foarte lunga ! Fata de marinarul vostru betiv, care are drept hobby whishky-ul cu gheata, Kent-ul si arestarile politice cred ca a scrie o carte e o ocupatie infinit mai onorabila si mai constructiva !
Am ajuns in vremea ca psihoticii sa spuna 'Doamne ai mila de oamenii normali la cap ' ! :)))) Foarte funny ! :) Tu si cu amicul tau David va rugati pt 'binele' natiei ! Am vazut cu totii ce bine ati vrut voi tarii !

Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 9Deficit de dopamina?
- 15Am OCD, sunt obsedata rau si cred ca am sa innebunesc
- 6Sunt obsedat de vreo 4 ani de o fata care nu vrea cu mine
- 1cauza depresie + sindrom obsesiv compulsiv
- 8Probleme psihice. A inceput sa fie obsedat de starea lui de sanatate
- 8Tata internat la psihiatrie si nu stim ce exact ce are si mai ales daca se poate remedia
- 1Tulburare Obsesiv Compulsiva
- 11de mai bine de 5 ani sufar de TOC
- 6OCD foarte dureros si deranjant.
- 8Copil de 14 ani - probleme in special dimineata
- 3Ce ma ajuta pentru ameliorarea/incetarea obsesiilor si compulsiilor?(TOC)
- 1chinuiala cu TOC
- 4Cum diminuam obsesiile si compulsiile?
- 59Toc - tulburare obsesiv compulsiva
- 3De ce este TOC-ul foarte rezistent la tratamentul medicamentos?
- 3Efecte secundare fevarin TOC
- 3TOC
- 2Tulburare obsesiv compulsiva!
- 1TOC simptome!!!
Mai multe informații despre: Tulburarea obsesiv-compulsiva
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: