Intrebare: pentru ce diagnostice se poate recomanda AMITRIPTILINA
Acum aproximativ 35 de ani mamei mele i-a fost prescris medicamentul "AMITRIPTILINA". A urmat cu el o perioadă scurtă, aproximativ 2 săptămâni, și apoi l-a abandonat. Precizez faptul că nu cunosc diagnosticul pentru care i-a fost prescris acest medicament, pentru că eram foarte mică la acea vreme. Îmi amintesc doar că era foarte nervoasă și când simțea ea că nu este ok, falsifica rețete și lua acest medicament de la farmacie și urma din nou cu el câteva zile. După revoluție, nu a mai urmat cu acest medicament, pentru că nu mai putea să facă rost de rețete "in alb".
Problema este că acum nu este ok, are 76 de ani și refuză să meargă la medic. Practic, nu mă mai înțeleg cu ea. Urăște pe toată lumea (nu vorbește cu nici o altă rudă, de ani de zile, inclusiv cu surorile mele), este foarte nervoasă, totul o nemulțumește, are impresia că toți au ceva împotriva ei. Aș dori să știu:
1 pentru ce diagnostice se poate recomanda AMITRIPTILINA
2 ce efecte poate avea pe termen lung modul haotic in care și-a autoadministrat medicamentul
3 cum pot face să o consulte un medic, dat fiind că refuză acest lucru (ultima ei vizită la medicul de familie a avut loc prin anul 2000.)
Vă mulțumesc

4 comentarii
Acest medicament se recomanda in general pentru depresie, dar se ia dupa o anumita schemă data de psihiatru.
Evaluarea psihologică se poate face de un psiholog clinician cu experiență, iar în cazul în care refuză să meargă ați putea apela la un psiholog ce poate veni acasă. Psihologul poate avea un mod de abordare diferit de al dvs. și poate s-o convingă să facă evaluarea. Manifestările de acum pot fi și de altă natură. Ați observat modificări ale memoriei, ale modului de gândire? Poate fi și începutul unei demențe cu dispoziție depresivă, dar un diagnostic sigur e pus numai de un psiholog ce evaluează pacienta.
Incercati sa ii aduceti un psihiatru acasa care sa o consulte si sa ii dea reteta.
Buna ziua
1 Amitriptilina este un medicament folosit pentru depresie
2 Unde se poate ajunge?Greu de spus fara o examinare psihiatrica si o evaluare psihologica
3 Puteti solicita internare nevoluntara conform.legii 487/2002 daca situatia o inpune dv fiind ruda de gr I.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 12Orifril long 300mg
- 19Solianul si antidepresivele
- 1Renuntarea la Asentra
- 5să intreb altfel, ia cineva Cymbalta?
- 8Care este cel mai bun antidepresiv?
- 0In cat timp isi fac efectul pozitiv antidepresivele?
- 1Depresie-viza medicala
- 3Efecte secundare fevarin TOC
- 4Fobia socială tratată cu escitalopram!
- 4Tratament Sertalina/Solian cu spirulina
- 2In urma tratamentului antidepresiv, poate apărea privirea fixă, cu clipit rar?
- 5In cat timp ies antidepresivele din corp?
- 4Dureri de cap de la Seroxat si quetiapina?
- 3Anxietate - imi este greu sa ma trezesc, nu am aer suficient si nu pot sa respir bine
- 6Reducere doza/renuntare la Cipralex
- 2Recuperare cognitiva
- 0Schema de tratament anafranil
- 3În depresie
- 2Schimbare Cipralex cu Coaxil. As dori sfatul unui medic
Mai multe informații despre: Antidepresivele medicamente antidepresive administrarea antidepresivelor
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: