Sete de tip primar, animalic, apofatic, schizofrenic, arhetipal, mistic, dipsihic

Am folosit termenul „schizofrenic” cu sensul de scindare a minții. Încerc să fiu un ortodox bun, dar se pare că ortodoxia este insuficientă pentru a scăpa de traume. În afară probabil că sunt un om normal, dar înăuntrul meu este furtună, mai ales când vine Setea. Când vine Setea uit de tot. Cuvintele sunt prea puțin pentru a o descrie. Am fost refuzat de cel puțin opt fete în mod direct, distrugându-mi relațiile de prietenie cu ele pentru că am vrut apropiere intimă. Unora, la majoritatea dintre acestea le-am spus că le iubesc, dezvăluindu-mi sentimentele. Am fost răsplătit cu respingere și cu faptul că nu au mai vrut să vorbim. Frumos așa! Am avut gânduri de sinucidere și tristețe imposibil de explicat pentru respingeri. Îmi amintesc că o dată am luat mai multe zile Xanax pentru o problemă, cu acordul medicului. L-am oprit din proprie inițiativă mai repede, pentru că mă simțeam mai bine și pentru că nu am vrut să devin dependent. După, am simțit același dor de acea stare dată de medicament pe care îl simțeam și pentru fosta „iubită” a mea, care și-a bătut joc de mine. Asta este singura mea experiență marcantă cu drogurile (nu am folosit niciodată nimic ilegal). Am înțeles că cei care sunt dependenți de alcool simt sete fizică de acel drog. În același mod este Setea mea, numai că este de tip psihic, dar în niciun caz mai puțin intensă decât dorul de Xanax sau setea de alcool a altora. Ea constă în dorința care îmi paralizează sufletul, orice dram de voință, dorință de a face alte fete să se îndrăgostească de mine și de a le respinge brutal. Este ca și când ai mânca ceva sărat, ți-e sete, dar nu ai apă. Când Setea vine, uit de teama de iad, uit de Sfinți și de Dumnezeu, tot ce mai contează în viață este să fac acest rău. Atunci simt că pentru asta am fost născut. Vreau să simtă și alte fete ce am simțit eu. Să vină la mine după ce și-au făcut curaj, fericite, și eu să le resping psihic cu brutalitate, făcându-le să plângă și făcându-le să se simtă vinovate că s-au îndrăgostit de mine, nemaivorbind cu ele după, să vadă și ele cum este și să știe de ce le fac asta. Să ajungă să le urască pe fetele care m-au respins. I-am spus psihiatrei, dar nu cred că are ce să îmi facă. Cum scap de această atitudine dușmănoasă? Ce cărți să citesc? Consider că testul suprem prin care un om dovedește cât este de bun din punct de vedere social, este să aibă o fată care să îl iubească, de aceea am fost afectat atât de tare de refuzuri.