Iritație, momente de mâncărime intense de vreo 5 minute pe aproape tot copul
Salut!De vreo 3 saptamâni am niște momente de mâncărime intense de vreo 5 minute pe aproape tot copul(fără tibie)dar oricum in general pe abdomen si gât.Eu zic ca, caldura îmi activează mâncărimea, dar nu cred ca e probabil, ori o coencidenta ca de vreo 5 situații de genu asta am avut parte si de obicei la efort cât de cât variat.Mancarimea e insuportabila, e exact ca cea provocată de vata mineral si e continua, aproape imposibil sa nu te scarpini.Vreau doar o părere ce ar putea fi nu vreau sa ajung pe la medici sau altceva, pentu ca (scuzați expresia dar așa este) sistemul nostru sanitar este de **cat, si dacă stai după ei mori cu trimiterile in mâna si așteptând pe hol câte 3 ore in ficare zi sa afli ca te reprogramează in alta zi.Am următoarele mențiuni: toată vara cam din Iulie pana acum nu am mai purtat nimic si am umblat in bustu gol in soare, am avut tot in vara asta zona zoster pe spate dar intr-o forma foate ușoară, si am fost si prăjit pe umeri de soare intr-o zi la plaja încât o săptămana jumate am avut bășici pe umeri de am semne acum de la bășici(am avut si atunci o mâncărime tot de genu asta) si acum prin sfârșitul lui Septembrie mi-au apărut vreo 4 pete albe pe piept si vreo 7 pe spate(cred ca de la soare, pentru ca tot așa am umblat in bustu gol).Am 17 ani.Multumesc anticipat!
1 comentarii
Chiar daca v-ati suparat pe sistemul medical, totusi solutia corecta in cazul dumneavoastra este sa apelati la un medic dermatolog pentru un consult si investigatii. Veti primi dupa aceea si un tratament.
Va doresc multa sanatate.
dr Petre Muresan
Va doresc multa sanatate.
dr Petre Muresan
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 17mancarime acuta urmata de bubite
- 5De o luna de zile am mancarime a pielii pe tot corpul
- 4am mancarimi pe cap...
- 5Mancarimi ale palmelor de o saptamana
- 5Mancarimi pe tot corpul
- 3Mancarime teribila
- 209urticarie cronica
- 8Boala de piele sau o reactie la tratament?
- 5umflarea buzelor si mancarime de piele
- 21bubite rosii si mancarime rog rasp urgent
- 1mancarimi pe tot corpul...piele uscata
- 7Mancarimi de piele si insomnii
- 0Cosuri pe picioare provoaca mancarimi si devin rani.
- 1mancarime de piele si bubite
- 1bubite rosii pe picioare
- 2Mici pete rosii pe picioare cu mancarimi ocazionale
- 2Mancarimi la coate si genunchi
- 9Mancarime si pete rosii..
- 1Mancarimi ale pielii
Mai multe informații despre: Mancarimea pielii Pruritul
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: