iubirea de atunci, raceala de acum...

buna!ma numesc cristina, am 24 ani, si sunt ipreuna cu sotul(de fapt iubitul meu, ca inca nu sunt casatorita cu el, doar ca m am mutat la el) meu de 3 ani, perioada in care el era ocupat cu serviciul(era profesor intr o alta localitate) iar eu, cu facultatea. ne vedeam, zic eu destul de rar, 2 3 ori pe saptamana, cateva ore, dar acele ore parca nu mai vroiam sa se termine, ne simteam bine impreuna, in ciuda faptului ca m.am cam indepartat de apropiati, colegi prieteni(lui nu prea ii placeau persoanele cu care vorbeam, sau erau un exemplu negativ pt mine, cum zice el), dar si in ciuda faptului ca parintii mei nu au fost deloc de acord cu el, iar cand ne vedeam, ne vedeam pe ascuns, sau mergeam la el acasa.asta pana cand anul trecut, in vara, cand m.au urmarit sa vada cu cine ma intalnesc, s au infuriat m.au batut si m.au dus la un psihiatru, medicamentele care imi fusesera prescrise le luam de fata cu ei, am fost dusa la tara, numai ca sa nu ma mai intalnesc cu el. tineam unul la celalalt si prin intermediul unei colege de facultate, am putut lua legatura cu el, am inceput facultatea(atunci puteam sa ies din casa si fara sa fie unul din parinti cu mine), si am inceput sa ne intalnim tot pe ascuns.vai, aveam o frica atunci ca puteam sa fiu iar descoperita, iar batuta si cine stie ce le mai trecea prin cap la ai mei ca sa ma indeparteze iar de el. am continuat asa, pana acum in vara cand am terminat facultatea, am dat licenta, si am plecat de acasa. le.am spus la telefon ca vreau sa fiu cu el, si am fost lasata in pace. ne promisesem atunci ca renuntam la tot si toate si plecam in timisoara, si nu am mai plecat...eu am renuntat la toti, iar acum nu mai vrea nimeni sa stie de mine, m.am mutat la el si automat el nu a mai renuntat la nimic. relatia dintre noi a inceput incet incet sa se raceasca, acum m.am obisnuit cu gandul ca nu o sa mai plecam, ca o sa stau cu parintii lui, ca o sa stau numai in casa, fara servici, fara parinti, fara prieteni, acum e rece cu mine, am inceput si eu sa fiu la fel datorita lui, nu pot sa i zic nimic, sau sa l intreb ceva, decat sa bombaneasca, sa vad ca nu i convine, mai bine tac, daca s ar putea nici sa nu ma mai vada. sa fie asta ca acum nu mai lucreaza nici el, nu are bani, sau ca nu are ce sa mi ofere? stam pe spinarea parintilor lui care au o pensie, si ma simt destul de prost. ce sa fac? ce sfat imi puteti da sa nu mai fie raceala dintre noi asa de apasatoare si dureroasa? mii de multumiri, cristina