Nu pot pune capat unei relatii toxice
Buna ziua,
Sunt intr-o relatie de 2 ani de zile si ultimul an a fost doar un sir lung de suferinta si nefericire. Cu toate astea nu ma mai simt in stare sa ma rup, sa pun capat tuturor acestor stari. Nu imi este teama sa raman singura, doar ca parca am depus armele si las pur si simplu viata sa ma traiasca, fara niciun scop, fara sa ma impotrivesc. Ma enerveaza, ma frustreaza, nu ma mai recunosc, nu mai stiu cine sunt. In afara de job, tot ce imi doresc este sa stau cu ochii pe pereti, fara sa fac nimic. Inainte eram o persoana activa, cu hobby-uri, scopuri, lucruri care ma motivau. Acum parca nu mai exista nimic.
Am trecut prin multe in viata, mult mai grele si nu m-au doborat. Acum parca am ajuns la capatul puterilor.
La inceputul acestei relatii mi-am promis ca o sa fac tot ce tine de mine sa fie bine, dar daca nu va fi sa fie, nu ma voi irosi, si exact asta se intampla.
Totul a inceput in momentul in care mi-a aratat ca nu e deloc omul care a vrut sa para. E o fire foarte ascunsa, obisnuit sa minta prin omisiune, care nu isi poate asuma responsabilitati, egoist si centrat pe a-si satisface propriile nevoi.
Fiecare discutie se termina cu: "Am inteles si iti promit ca.", sau "Iarta-ma am gresit, acum stiu ce sa fac." si bineinteles ca nu se schimba nimic. Ce ma enerveaza cel mai tare este faptul ca sunt constienta ca nu se va schimba nimic si nu ma simt in stare sa ma rup. A devenit un stil de viata, ca si cum as fi dependenta de aceasta nefericire.
Facem planuri ca sa plecam in vacanta, sau sa ne achizitionam ceva, ii propun diverse variante prin care sa economisim, este de acord si apoi nu ajungem niciodata sa facem intr-un fel. Eu sunt o fire pragmatica, nu mi-a placut sa imi fac datorii, el nu stie sau nu vrea sa fie asa.
Nu a avut niciodata o relatie ok cu parintii lui si am incercat sa il ajut sa se apropie de ei, De cate ori incepea o relatie, rupea orice legatura cu ei. Mi s-a parut foarte ciudat si nu am vrut sa se intample acelasi lucru, asta pana acum 1 an, cand am ramas insarcinata. Ne-a luat prin surprindere pe amandoi, eu mi-am dorit foarte mult copilul, el era speriat. Pana la urma mi-a spus ca isi doreste si el, dar sa nu le spunem inca alor lui. Mi s-a parut de-a dreptul aiurea. Urma sa plecam intr-o minivacanta cu parintii lui. Mie imi era rau incontinuu si bineinteles ca le-am spus. Reactia lor a fost ca nu ne trebuie copil, ci sa ne distram si sa traim. Atunci s-a sucit si el, ca nu vrea copilul. Ma simteam sfasiata! In cele din urma mi-a spus ca urma sa imi spuna ca de fapt nu isi doreste copilul dupa ce ne intorceam din vacanta, si daca nu le spuneam parintilor lui, nu aflau si atunci nu ii mai suparam. Am ramas interzisa! Am renuntat la sarcina, lucru pentru care nu ma voi ierta niciodata si am cazut pur si simplu in starea asta. Toata lumea mi-a spus ca ar fi renuntat la aceasta relatie atunci, fara niciun dubiu. Nu am facut-o, si am ajuns pur si simplu sa acumulez doar suferinta si nefericire.
In momentul asta eu ma consum si plang fara motiv, iar el isi vede de hobbyurile, placerile si satisfacerea propriilor nevoi.
Vreau sa reusesc sa ma adun, sa ma ridic, sa redevin eu si nu mai stiu cum.
Sunt intr-o relatie de 2 ani de zile si ultimul an a fost doar un sir lung de suferinta si nefericire. Cu toate astea nu ma mai simt in stare sa ma rup, sa pun capat tuturor acestor stari. Nu imi este teama sa raman singura, doar ca parca am depus armele si las pur si simplu viata sa ma traiasca, fara niciun scop, fara sa ma impotrivesc. Ma enerveaza, ma frustreaza, nu ma mai recunosc, nu mai stiu cine sunt. In afara de job, tot ce imi doresc este sa stau cu ochii pe pereti, fara sa fac nimic. Inainte eram o persoana activa, cu hobby-uri, scopuri, lucruri care ma motivau. Acum parca nu mai exista nimic.
Am trecut prin multe in viata, mult mai grele si nu m-au doborat. Acum parca am ajuns la capatul puterilor.
La inceputul acestei relatii mi-am promis ca o sa fac tot ce tine de mine sa fie bine, dar daca nu va fi sa fie, nu ma voi irosi, si exact asta se intampla.
Totul a inceput in momentul in care mi-a aratat ca nu e deloc omul care a vrut sa para. E o fire foarte ascunsa, obisnuit sa minta prin omisiune, care nu isi poate asuma responsabilitati, egoist si centrat pe a-si satisface propriile nevoi.
Fiecare discutie se termina cu: "Am inteles si iti promit ca.", sau "Iarta-ma am gresit, acum stiu ce sa fac." si bineinteles ca nu se schimba nimic. Ce ma enerveaza cel mai tare este faptul ca sunt constienta ca nu se va schimba nimic si nu ma simt in stare sa ma rup. A devenit un stil de viata, ca si cum as fi dependenta de aceasta nefericire.
Facem planuri ca sa plecam in vacanta, sau sa ne achizitionam ceva, ii propun diverse variante prin care sa economisim, este de acord si apoi nu ajungem niciodata sa facem intr-un fel. Eu sunt o fire pragmatica, nu mi-a placut sa imi fac datorii, el nu stie sau nu vrea sa fie asa.
Nu a avut niciodata o relatie ok cu parintii lui si am incercat sa il ajut sa se apropie de ei, De cate ori incepea o relatie, rupea orice legatura cu ei. Mi s-a parut foarte ciudat si nu am vrut sa se intample acelasi lucru, asta pana acum 1 an, cand am ramas insarcinata. Ne-a luat prin surprindere pe amandoi, eu mi-am dorit foarte mult copilul, el era speriat. Pana la urma mi-a spus ca isi doreste si el, dar sa nu le spunem inca alor lui. Mi s-a parut de-a dreptul aiurea. Urma sa plecam intr-o minivacanta cu parintii lui. Mie imi era rau incontinuu si bineinteles ca le-am spus. Reactia lor a fost ca nu ne trebuie copil, ci sa ne distram si sa traim. Atunci s-a sucit si el, ca nu vrea copilul. Ma simteam sfasiata! In cele din urma mi-a spus ca urma sa imi spuna ca de fapt nu isi doreste copilul dupa ce ne intorceam din vacanta, si daca nu le spuneam parintilor lui, nu aflau si atunci nu ii mai suparam. Am ramas interzisa! Am renuntat la sarcina, lucru pentru care nu ma voi ierta niciodata si am cazut pur si simplu in starea asta. Toata lumea mi-a spus ca ar fi renuntat la aceasta relatie atunci, fara niciun dubiu. Nu am facut-o, si am ajuns pur si simplu sa acumulez doar suferinta si nefericire.
In momentul asta eu ma consum si plang fara motiv, iar el isi vede de hobbyurile, placerile si satisfacerea propriilor nevoi.
Vreau sa reusesc sa ma adun, sa ma ridic, sa redevin eu si nu mai stiu cum.
1 comentarii
Mergeți la un psiholog clinician pentru o evaluare să vedeți ce anume vă ține într-o relație disfuncțională. Apoi faceți psihoterapie ca vă descătușați resursele aflate în stare latentă și să câștigați competențe pentru a reuși să luați cele mai bune decizii pentru dumneavoastră.
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 6Sotul ma pune sa aleg inte el și mama mea
- 11Ajutor in intelegerea situatiei
- 7Sotul meu consuma multa pornografie.
- 1psiholog online
- 9Fantezie sex in 3
- 12Probleme in cuplu
- 1Ce pot face, cum pot face, ce gresesc, chiar asa inutil sunt?
- 1Este adevărat ca mamele de băieți se schimba după ce aceștia se căsătoresc?
- 3Am senzația ca mama iubitului meu nu ma place, sunt disperata
- 0Părerea de iubit, soț… parter