Schelele din copilărie afectează adultul...O părere vă rog!

06-01-2019
Andra_ys
Nu este medic/terapeut
Andra_ys
Bună ziua! Prietenul meu a rămas cu anumite "sechele" din copilărie peste care nu poate trece. A fost abuzat mai mult psihic mai mult de mama sa, care l-a și părăsit ulterior. A stat în depresie cam de pe la 11 ani. Are o părere foarte rea despre sine, nu are încredere în el, crede că tot ce i se întâmplă rău i se cuvine, îi este foarte greu să exprime ce simte (cred că este și confuz), se consideră un eșec, se consideră o povară pentru oricine, îi este teamă să facă greșeli tocmai pe motiv că se vede un eșec ș.a. Acum are 19 ani. Este un băiat foarte deștept, s-a "refugiat" în citit. Acum este la facultate și nu tot timpul are gândurile acestea. Este și bucuros pentru toate expriențele noastre și îl văd că ar vrea să trăiască mai mult, însă nu poate trece peste ideile acestea. Deocamdată a spus că nu dorește să meargă la un psiholog deoarece crede că încă poate el rezolva înfrunta aceste stări, deși nu prea știe cum. Eu îl iubesc și îi sunt alături și aș vrea să îl ajut, și tot timpul încerc să îi ridic moralul, să îl înțeleg, să îi ofer afecțiune, dar tot mai are unele momente în care traumele copilăriei își fac simțită prezența și nu știu prea bine cum l-aș putea ajuta mai mult. Dacă aveți un sfat, vă rog să mă ajutați. Mulțumesc anticipat!
3 comentarii
0
06-01-2019, ora 13:22
clara_p
Nu este medic/terapeut
clara_p
In afara de psiholog si psihiatru, alte cai nu prea exista.
Sa incerce sa asculte si videourile de dezvoltare personala cu Cerasela Rogen, pe Youtube!
1
06-01-2019, ora 13:25
Psiholog Pescaru Valentin
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Pescaru Valentin
Buna ziua,
Sunt admirabile eforturile dumneavoastra de a fi alaturi de partener si de a-l sprijini. Din pacate nu puteti face prea multe pentru el, si, din punctul meu de vedere nici nu este recomandat. In acest proces de a-l ajuta cumva sa inteleaga ce se intampla cu el exista posibilitatea a deveni mai degraba un ajutor, o mama buna, un confident, decat un partener, situatie care distruge relatia de parteneriat, de egalitate, de atractie intre un barbat si o femeie.
Eforturile lui de a intelege ce se intampla cu el pot merge pana la limita propriilor rezistente. Ca sa intelegeti mai bine ce spun: este comparativ cu faptul ca nu ne putem face o operatie chirurgicala - pragul propriei dureri ne impiedica si atunci avem nevoie de altcineva pentru a o face.
Mai exista si o alta persoectiva: cu cat sta mai mult in niste probleme/suferinte, cu atat acestea tind sa se cronicizeze. Una este sa tratezi o situatie atunci cand apare, alta este sa o lasi ani de zile sa-si faca mendrele.

Recomandarea mea este sa mearga la un psihoterapeut cu experienta si sa faca ce trebuie facut. Traumele din copilarie nu sunt subiecte usoare si nici simplu de tratat.
0
09-01-2019, ora 21:59
Psiholog Robu Madalina
Psihologie, Bucuresti
Psiholog Robu Madalina
Buna, Andra

Ai povestit cu foarta multa intelegere si compasiune despre situatia prietenului tau. Ii oferi spatiul necesar pentru a reusi sa se simta in siguranta. Este mai mult decat si-ar dori orice persoana care a trecut prin abuz. Faci foarte mult pentru el si cred ca simte si el lucrul asta.
Din pacate, calea catre vindecare presupune constientizarea emotiilor care au ramas captive in incercarea de a rezista abuzului emotional. Nu este un proces placut, insa este necesar pentru a lasa ranile sa iasa la suprafata. Acest proces poate avea loc in mod eficient alaturi de un psihoterapeut experimentat. Cu toate intentiile tale bune si cu toata increderea pe care o are el in capacitatea de a se descurca singur, nu e ceva ce poti face mai mult. Oamenii care nu cer ajutor nu pot fi ajutati. Fa ce faci in continuare si o sa fie mai mult decat suficient.
In speranta ca ti-am fost de ajutor, iti urez numai bine.
Adaugă un comentariu / răspuns

Programari cabinete medicale, clinici Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
15-04-2016, ora 10:25
Publicitate ROmedic
Administrator forum
Psihologi, psihiatri, psihoterapeuti
Recomandă un Psihoterapeut sau caută unul!
La-Psiholog.ro este un proiect ROmedic care vă prezintă peste 3900 de terapeuți din România. Avantajul acestui site este că pune mare preț pe recomandările pacienților. Găsiți prezentări detaliate ale serviciilor psihologice, citiți recomandări, vă puteți programa online. În plus, există o secțiune cu o mulțime de articole interesante și teste psihologice. Accesați site-ul