stari de panica

Mersi de reteta!!!Sper sa prinda si la mine desi eu nu iau nici un fel de medicament alopat inca nu sunt recuperat in totalitate.
Sper sa pot, de fapt mi-as dori din tot sufletul ca si eu sa pot sa scriu ca sunt recuperat 90-95%, astept din toata inima momentulacela.
Am momente cand cred asta dar din pacate sunt destul de preocupat de soarta mea si ma apasa gandul ca nu mai sunt cum am fost!
Vreau sa cred ca ca ajunge doar vointa si ambitie!!eu pot sa merg pe strada si in alte locuri doar ca sunt ff incordat si nu pot sa ma deconectez!ma apuca fel d efel de simptome si asta imi face viata un calvar.

salutut sunt onix76 si ma confrunt de 2 ani cu anxietate, depresie pe care am trecut-o dar am cateodata atacuri de panica in senusul ca nu imi simt mana, desi o pot misca apoi incep sa imi pierd controlul sa devin agitata, frisoane, tremuraturi etc

Atacurile de panica-sunt niste disfunctionalitati neuro-vegetative care au o baza genetica ori o traire speciala dintr-un moment al vietii, acel gen de hazard cand viata te pune in fata faptului implinit.Se poate compare cu clipa seismica- acel moment cand se produce moartea instantanee, momentul accidentului, ...
Cauza atacului are ca baza totalitatea gandurilor negative pe care mintea omeneasca le poate nutri intr-o forma limitata vis-a-vis de alta persoana.
La baza stau 5 sentimente fixe: ura, invidia, egoismul, lasitatea, nefericirea.Desigur cauzele, cel mai adesea sunt discutabile, dar efectul duce la acea stare de deochi continua si de durata.Cineva care isi constientizeaza real acest blocaj este un sfert vindecat, restul tine de prietenii din jur, de bucuria si sinceritatea pe care cel afectat o daruieste drept recunostinta celor care sunt alaturi de l, respectul fata de acesti prieteni.Atacurile de panica sunt blocaje energetice care dau grave tulburari de adaptabilitate, de comunicare si intelegere.
E greu sa te adaptezi unui alt oras, unei discutii, raspunsurile nu sunt coerente.
Aceste blocaje se depasesc prin conectarea la spiritualitatea nativa a sangelui-religia fiecaruia, in toate exista rugaciunea pentru dusmani, e suficient sa spui-; DOAMNE IARTA-MA DACA LE-AM GRESIT, IARTA-I CA NU MA IUBESC.
Nu sunt preot, dar parte din cazurile cu care ma confrunt sunt generate de atacurile de panica.Victimele sunt in general persoanele volubile, sanatoase, inteligente, iar vampirii energetici sunt oameni frustrati, limitati informativ, fara imaginatie, incapabili sa se priveasca la lumina soarelui in oglinda.
Culme, acestia au bani, castiguri rapide, succes in afaceri, probabil tocmai pentru a echilibra insuficienta spirituala si nu pieri.
Atacurile de panica genetice sunt rezultatul unor parinti, bunici, lipsiti de credinta, la care verbul"vreau" a fost lege suprema, acei parinti care si-au facut o trufie din moralitate, onestitate, cinste, -valori morale, si carora la un moment dat le-a fost rusine cu contemporanii, cu rudele mai sarace, ...Cei ce sufera de aceste atacuri de panica sunt cam a treia generatie, vorbind din momentul declansarii procesului de ancorare in viitor, caci asta este in fapt, si doar cei cu un nivel extrasenzorial dee xceptie constientizeaza si marturisesc, cer ajutorul, adica doar cei puri, inteligenti si puternici, dintr-un arbore genealogic sufera din acesta cauza, si in plus, desleaga sterilitate, urmasii.
Pe voi, cei care aveti curajul de a va constientiza real, sincer, emotiile, va apreciez, va multumesc, si ca respect, mi-am exprimat opinia, exemplele sunt cazuri pe care sincer nu cu medicamente le-am rezolvat. Cauza atacului de panica incepe cu bunicii iar, vindecarea, include si copii vostri.mult respect, prieteni

Frumoasa interventie si adevarata, desi nu stiu cum au fost strabunicii mei, dar este posibil ca genetic sa fiu 'gresit' mostenind anumite caracteristici d ela ei.
Nu le port pica pentru ca asa este viata, uni mai trag si batul putin mai scurt!
Cine sunt vampirii energetici??

Nu stiu ce sa mai zic, eu vad atatea cazuri acum, adica ale voastre si ma bucur intr-un fel ca nu sunt singura.Ma confrunt cu aceasta "boala" de 3 ani de zile, nu stiu ce sa ma mai fac, ce remedii naturiste sa mai aplic, am luat anafranil, tranxene si ludiomil, insa reactiile au fost catastrofale, in sensul ca am ajuns obeza din cauza lor si de starile de panica tot nu am scapat. Am inceput acum ocura cu laptisor de matca, sper sa dea rezultate si cu ceai de sunatoare.

Nu stiu cum sa fac sa scap de aceste simptome, de cand am dat de acest site parca ma simt mai bine, am impresia ca face bine o terapie in grup, un schimb de pareri, vreau sa merg si eu la un psihoterapeut dar la noi in oras nu gasesc, cum mpot sa dau de unul care sa aiba timp si pentru noi macar cate o clipa pentru fiecare, dacva stiti ceva spuneti. Va pup

am atacuri de panica de 3 ani, am luat tot felu de medicamente dar degeaba, acum iau calmepam si serlift dar degeaba

Nu va pierdeti increderea in voi! Eu am reusit intr-un an de zile sa scap de atacuri de panica si de anxietate. Nu a fost usor dar a meritat. Acum sunt un alt om. De 2 luni sunt soferita si am un job ff bun! Merita sa incercati si voi.Luptati-va cu voi pentru voi.
Multa sanatate si curaj!

pt teocezi.. cum ai reusit??? spunene si noua...

Viktor, trebuie s aiti spun ca fiecare persoana in felul ei poate reusi, nu exista reteta universala.
Eu sunt in aceeasi situatie si incerc sa vad cum ma pot ajuta, altii nu te pot ajuta, si nu sta mult pe forum ca asimilezi simptomele si devii ipohondru.Invata d ela mine care este patit!!!

Dragii mei panicati!
Mi-am scris povestea pe toate forumurile pentru a va da un exemplu si ca sa va inbarbatez ca se poate scapa de aceasta stare, dar multi dintre voi prefera sa se indoape cu tot felul de medicamente daunatoare si sa astepte ca acestea sa-i vindece. Dar daca nu faceti nimic pentru voi nu o sa reusiti numai cu medicamente.
Am sa reiau povestea mea pe scurt.
Anul trecut in luna iulie am suferit primul atac de panica la munca si de atunci a inceput cosmarul.
Atacurile au continuat si chiar s-au intensificat zilnic, si ajunsesem sa fac atacurile foarte dese, chiar si 2 pe ora. Eram tot timpul in panica. Nu treceam de un atac ca venea urmatorul si tot asa. Intr-o luna de zile am devenit o carpa. Trei luni m-am chinuit singura cu ele fara sa stiu ce mi se intampla, iar starile de panica netratate, au dat nastere la agorafobie si claustrofobie. Aproape ca nu mai ieseam din casa, iar cand trebuia, nu mergeam decat insotita. Sotul ma ducea la servici iar mama sau nepotul de 15 ani veneau sa ma ia. Pana cand mi-am dat demisia, deoarece nici viata la birou nu mai era de trait din cauza claustrofobiei.
Apoi, dupa demisie, stand acasa, bineinteles ca imi era rau si m-am dus sa ma caut de boli pe la toti doctorii: interne, endocrinologie, neurologie, psihiatrie... Toti ma indopau cu tot felul de medicamente (xanax, zoloft, remotiv...etc) dar nu se vedea nici o imbunatatire. Eram declarata sanatoasa dar eu muream in picioare. O caram pe mama dupa mine desi are si ea probleme de sanatate. Imi era rusine de mine deoarece imi chinuiam familia ca pe hotii de cai. Eu nu eram asa. Eram saritoare, ajutam pe toata lumea, chiar daca imi era greu. Daca puteam sa ajut pe cineva niciodata nu spuneam “NU”. Dar ajunsesem sa nu ma pot ajuta nici pe mine. Ma simteam ca o handicapata. Aveam ganduri de suicid. Nu ma puteam accepta asa.
Cam din 2 in 2 zile eram la camera de garda a spitalului Dr. Bagdasar (stau in zona) fara sa mi se poata puna un diagnostic sau sa mi se recomande un tratament eficient. Dupa 3 luni de cosmar, intr-una din zile cand am fost la camera de garda, unul din medicii de garda, exasperat de prezenta mea, a exclamat: “Iar dumneavoastra??????!!!!!”, la care eu am raspuns: “Iar mi-e rau”. Mi-a luat tensiunea, mi-a facut EKG, un calmant dupa care nervos mi-a dat un bilet de trimitere si mi-a spus: “Mai fata, tu nu ai nimic. Totul e in mintea ta. Asa ca fa bine si dute la etajul 2 la consiliere psihologica.” Asa am ajuns la psihlog.
Cand am intrat in cabinet mi-am zis in minte, ca daca nici asta (psiholoaga) nu ma poate ajuta, nu-mi ramane decat doua variante: una – ma internez la nebuni, doi – ma sinucid. Eram disperata. Analizele imi ieseau bine, doctorii sustineau ca n-am nimic, ca sunt sanatoasa, iar mie imi era foarte rau.
Pentru mine psihologul a fost ca un colac de salvare.
Dupa 2-3 luni de psihoterapie atacurile s-au rarit simtitor si am scapat si de fobii. Am reusit sa merg singura pe strada, sa merg in concedii, sa sustin interviuri si din martie m-am angajat, iar in luna iunie 2007 sotul mi-a luat masina astfel ca sunt soferita. Am facut progrese enorme si sunt mandra de mine.
In timpul psihoterapiei am baut ceai de sunatoare-rozmarin-busuioc (trei cani pe zi), luam sedocalm V si sedativ PC – cam 6 luni, si faceam exercitii de meditatie dimineata si seara. Mancam cat mai sanatos (supe, compoturi, lactate, legume, fructe) si faceam bicicleta medicinala iar dupa vreo 10 sedinte, cand am mai scapat de fobii, mergeam foarte mult pe jos, in plimbare.
Trebuie sa recunosc, ca un cuvant important de spus in vindecarea mea a avut si VOINTA. Sunt Taur ca zodie si sunt foarte incapatanata.
Parerea mea este ca fara psiholog nu vom reusi sa scapam de aceste atacuri. Reusita noastra depinde in primul rand de o vointa puternica, pe care multi dintre cei loviti de aceasta boala nu o mai au. Tocmai de aceea psihologul te ajuta sa-ti recapeti increderea in tine si sa-ti arate drumul pe care-l ai de urmat. Atacurile de panica desi seamana cu un atac de cord, nu te omoara, dar nici nu te lasa sa traiesti normal.
Nici nu pot exprima in cuvinte prin ce-am trecut. A fost un cosmar. Imi era teama ca ma va parasi sotul vazandu-ma in starea aia. Parca eram nebuna. Sotul meu, din fericire, este un om deosebit care a stiut sa fie alaturi de mine de fiecare data: si la bine si la rau. Atat sotul cat si familia (mama, tata, sora, nepotul) m-au ajutat si m-au sustinut cum au putut ei mai bine. Si asta conteaza foarte mult.
Nu vreau sa-mi aduc aminte de noptile nedormite sau de noptile dormite pe fotoliu, deoarece nu vroiam sa-mi deranjez sotul care dimineata pleca la servici. Nu vreau sa-mi aduc aminte de zilele cand plangeam aproape non-stop, deoarece nu intelegeam ce mi se intampla, iar doctorii ma declarau sanatoasa. Chiar asta ii spuneam si psiholoagei la ultima sedinta, ca nu vreau sa-mi mai aduc aminte prin ce-am trecut acum un an. “Gresit!” mi-a spus ea. “Acum, ca te consideri vindecata, incearca sa-ti amintesti prin ce-ai trecut, deoarece asta iti va da putere pentru viitor. Incearca si compara: cum erai atunci si cum esti acum. E vreo diferenta? Care? Ce s-a schimbat de atunci si pana acum? Trecutul este al nostru asa cum este : bun sau rau dar e ceva ce ne apartine. Trecutul este deja scris, dar viitorul il putem scrie cum vrem noi. Alegerea ne apartine.”
Si are mare dreptate. Acum imi dau seama ca de cate ori vorbesc despre aceasta experienta nedorita, imi dau seama ca-mi face placere sa vorbesc de acea perioada, ca-mi da curaj si putere sa merg mai departe in viata..
Orice alt moment sau senzatie din acea perioada, daca vrei sa ti-o descriu, nu-mi este greu deoarece am trait-o pana in cele mai mici amanunte, am simtit-o pana in cea mai mica celula a organismului.
Nu stiu ce dovezi sa-ti aduc ca sa ma credezi ca eu chiar am trecut prin acest cosmar iar acum ma simt excelent, ca noua.
Ca sfaturi:
De baza este autosugestia. Spune-ti tot timpul ca atacurile au disparut, ca ai o vointa puternica si ca esti pregatita sa lupti cu ele in cazul in care apar. Gandeste pozitiv si spune-ti tot timpul ca esti perfect sanatoasa.
O alta chestie este sa-ti controlezi respiratia. Inspira adanc si lent, retine aerul 5 secunde, apoi expira lent si profund. Incearca si meditatia. Inchide ochii, relaxeazate si inchipuieti ca esti intr-un peisaj care pe tine personal te incanta.
NU e de neglijat nici constientizarea si acceptarea a ceea ce ti se intampla. Incearca sa accepti ca aceste simptome apar datorita trairilor tale. Fiecare eveniment are acea valoare pe care noi io dam. Daca gandesti tot timpul negativ cu siguranta subconstientul va prelua informatia ca adevar si vei avea numai esecuri.
In perioada cand eu ma luptam cu atacurile de panica nu am gasit pe nimeni (pe net) dispus sa ma ajute sau sa ma sfatuiasca ce sa fac. Tocmai de aceea, stiind ce inseamna, ajut la randul meu pe cei ce-mi solicita ajutorul, chiar si cu un sfat. In astfel de momente conteaza mult sa ai cu cine sa vorbesti, sa ai cui sa-i spui ceea prin ce treci, deoarece celor sanatosi, care nu au trecut printr-o astfel de experienta, le este greu sa ne inteleaga prin ce trecem
Nu stiu ce inseamna pentru tine atacuri de panica, cat de dese sunt, cat de puternice, in ce masura interfereaza cu viata si activitatea ta, daca simptomele au aparut ca raspuns la o anumita situatie sau conflict. Daca doresti sa te ajuti singura, inseamna ca te simtiti in stare sa faci acest lucru. Banuiesc ca deja ai gasit modalitati pentru a face fata atacurilor de panica.
Daca insa te-ai retras tot mai mult intr-un spatiu de siguranta si nu ceri ajutor, risti sa iti cronicizezi simptomele si in loc sa te ajuti, ajungi sa devii "subalterna" simptomelor tale, si atunci trecerea timpului nu mai este in favoarea ta.
Principiul atacurilor de panica este simplu: corpul reactioneaza fiziologic declansand o stare de alerta in ciuda faptului ca nu exista nici un pericol real. Psihologic se declanseaza o stare de panica, care intareste reactia fiziologica, si asa mai departe, ca un carusel in care cu cat te sperii mai tare, cu atat te simti mai rau.
Tu hotaresti daca poti rupe de una singura acest cerc vicios sau ai nevoie de ajutorul unui profesionist.

Va doresc multa sanatate si curaj! Luptati cu voi pentru voi!

buna tuturor am si eu o intrebare teorcezi te rog spunemi te-a costat acele sed deoarece la noi se platesc si mam lasat pagubasa incerc singura oricum eu am facut si tratament ma simt bine insa trebuia sa fac si sed de psihologie asa ca mam lasat pagubasa am facut acum 5 ani un curs de psihologie oricum tot mai bine zic eu era sa fac sed la noi in gal o sed este 500 sute lei vechi. oricum sunt ok lucrez merg cat de cat singura insa ma gandesc ca mi-ar fi prins bine si acele sed in rest va doresc tuturor numai bine sanatate si sa auzim numai de bine

Draga niku, normal ca sedintele se platesc. Am platit tot 500.000 lei vechi pe sedinta, dar desi adunati inseamna ceva, cand e vorba de sanatate.nu mai conteaza.
Multa sanatate si.sarbatori fericite!

in primul rind ma bucur sa va gasesc si sa vad ca exista o comunitate. am citit cu atentie cele de mai sus si sincer mi-au dat un pic de speranta.

@teocezi: poti sa imi spui numele sau datele psihoterapeutului?

mai jos voi face o descriere pe scurt a ceea ce mi se intimpla mie din ianuarie 2007...:

pobabil ca daca medicul a considerat ca trebuie sa iau Cipralex inseamna ca este solutia de care am nevoie. povestea mea.sumar si poate dezordonat arata cam asa.

Din ianuarie am diverse manifestari ciudate: tensiune 22 - 24 in pusee nocturne si diurne. Aveam doua joburi si eram destul de stresat. Acum am renuntat la unul (de fapt din mai) si sint mai relaxat. Pusee de tensiune am mai facut. Am facut cam toate examenele clinice posibile si am cam eliminat toate supozitiile. A mai ramas o urma de indoiala privind un feocromocitom, datorita prezentei a doi noduli mici pe suprarenale. Nu sint inca dovediti a fi secretanti (lipsa excesului de metanefrine in criza).
Am avut nenumarate stari de anxietate si de panica in diverse situatii (acasa, servici, cumparaturi, masina, vizita, spectacol - inclusiv la concertul Rolling Stones am avut un moment in care am simtit ca ma sufoc). Cum am o durere de cap sau burta pun mina pe tensiometru si verific daca nu cumva tensiunea o ia razna. De multe ori ii este frica sa ramin singur cu fetita mea pentru ca stiu ca in cazul in care mi se face rau nu are ce face. Am uneori ginduri negre referitoare la AVC sau alte atacuri cauzate de cresterea tensiunii.

Vad insa ca aceasta ":comunitate" nu este foarte mare sau nu se arata a fi asa.
Nu stiu daca impartasirea experientelor fiecaruia este buna sau ajuta. Sint sigur insa, ca in momentul in care stii ca nu esti singurul care are astfel de probleme si cind afli ca sint oameni care au trecut cu bine peste aceste situatii, ca moralul si modul de abordare poate fi altul pentru oricine.

Sper ca acest lucru sa functioneze si la mine si peste o vreme sa pot sa ma uit in urma cu "minie" si sa spun ca episodul negru a trecut si nu va mai reveni vreodata.

pentru cei care iau sau sint in tratament cu cipralex exista un site al "utilizatorilor" acestui medicament.

in ceea ce priveste xanaxul/alprazolamul...credc ada dependenta, eu iau cite un sfert de 0, 5 in fiecare seara de citeva luni de zile si acum am senzatia de nod in git seara cind intirzii sa il iau sau cind uit de el. am incercat sa il iau o zi da si una ba dar acest lucru nu a mers. probabil ca inlocuirea cu sedatifPC va fi cel mai bun lucru, dar pentru asta va trebui sa ma duc si sa ma sfatuiesc din nou cu medicul.

Buna,
Fratele meu se confrunta si el cu atacuri de panica si desi toata familia incearca tot ce ii sta in putere sa il ajute, starea lui nu pare sa se imbunatateasca. Am apleat si la un psiholog particular, dar nici acesta nu pare sa dea rezultate.
Din acest motiv, va rog pe toti cei care ati trecut prin acesta problema si ati reusit sa invingeti boala cu ajutorul unui medic specialist, sa ne recomandati si noua acest medic.
Daca nu vreti sa dati astfel de informatii pe forum, puteti sa imi scrieti -.
Va rog frumos sa ne ajutati.Multumesc mult!

oameni buni, nici nu stiti ce bine imi pare ca v-am gasit.ptr ca sunt ingrozita sau eram ptr ca incerc sa uit momentele acelea
dunt denisa, din buzau, 29 ani, casatorita si am un copil de 8 luni si acum 2 saptamani, fara nici un motiv, seara am avut un atac de panica l-am numit eu, m-am speriat ingrozitor, am avut stari de lesin, o groaza imensa care imi ingheta sangele in vene si stari de voma, am varsat si nu am putut sa mananc si sa dorm vreo 3 nopti, iar teama inexplicabila era ca voi muri, ca imi voi face singura rau, ca nu pot sa mai am grija de copil si sunt si ipohondra cred, oricum am speria si toata familia cu starile astea, a trebuit sa ma mut la parinti o per ca sa evit a mai ramane singura cu copilul, nu stiu de la ce s-a intamplat, mintea mi-o ia razna pur si simplu, eu am zis ca poate de la oboseala si plictiseala, stand acasa cu copilul singura mai mereu.Imi e frica ca nu sunt normala, ca am innebunit, am luat 1 saptamana Coaxil si m-am mai linistit dar nu vreau sa fiu dependenta, mai ales apar starile astea seara si noaptea, de exemplul azi noapte iar nu am putut sa dorm deloc si intru in panica si ma enervez, as vrea sa ajung la un psiholog bun dar in orasul meu nu sunt, nu vreau sa fiu tratata ca fiind nebuna si vreau sa imi revin, sa fiu normala, va rog sa ma ajutati cu sfaturi de orice fel dc puteti -*, va multumesc si multa sanatate


(*modificat de administrator)

buna,

eu am aceleasi stari de 11 luni, ma simt cand bine cand mai putin bine, depinde de multi factori!
am incercat s aiau xanax, am luat un sfert de tableta de 0.5 dar nu cred ca m-a ajutat.Am si eu senzatie de lesin, de rau, de ameteala, de caldura, de maini sau picioare 'neascultatoare', sunt agitat sau molesit, vedere incetosata, ochii iritabili, cap greu, presiune pe ceafa, cateodata simt parca merg aiurea, etc!!
Merg la psiholog dar nu stiu daca ma ajuta sincer, este ff greu asa sa muncesti, mai mereu ma apuca, este ff greu!!

La Buzau, sau langa exista un spital ff bun Nifon, und eeste un domn doctor mai in varsta ff bun si am auzit de la multi ca te ajuta ff mult daca mergi acolo!
Astept sa mai povestiti cum va simtiti!

da exista acest spital si am fost la acel doctor dar nu este psiholog ci psihiatru si am plecat f dezamagita de acolo ptr ca nu m-a intrebat mai nimic, nu a vrut sa stie cum de ce, etc m-a catalogat drept bolnava ca pe toti ceilalti si mi-a dat tratament dar nu il voi lua ptr ca sunt prea tanara ptr asa ceva si vreau sa imi revin singura sau cu ajutorul unui psiholog nu cu medicamente care dau dependenta, deja simt ca sunt un pic mai bine, doar nu tr sa ma gandesac mult la asta.Tu nu mi-ai spus nimic despre tine, varsta de unde esti si cum s-a intamplat prima data si de ce, sanatate multa si scrie mi

eu am 30 de ani, totul s-a intamplat dintr-o data dintr-o stare d erau pe strada, cu stare de slabiciune, irealitate, si ameteala!sunt din Bucuresti, am umblat la zeci d emedici, care nu au gasit nimic dar pacientul, adica eu tot asa sunt!zilele sunt o lupta continua cu mine cu problemele mele.dar nu am ce face decat s aastept sa treaca...tu cum esti, cum te simti?

ce sa iti spun, m-am intors vineri acasa la mine, de la mama si spre surprinderea mea sambata seara si duminica dim am avut din nou niste mom scurte de genul ala, dar nu m-am lasat, tr sa lupt cu mine, eu din fire sunt cam pesimista, nemultumita si panicata de orice.sper ca saptamana asta sa ajung si eu ptr prima data la psiholog, la buc, vreau sa ajung la dna mirela zivari, am vazut o la tv, ptr ca de mult, dinainte de a pati asta am vrut sa merg la un psiholog sa ma ajute sa ma inteleg mai bine, oricum sunt multe de discutat.Tu esti casatori, ai copii, lucrezi?Eu am lasat adresa de mail aici, dc vrei sa mi scrii mai multe poti s o faci.Care sunt problemele tale, ca spuneai ca te lupti zilnic cu tine si problemele, adevarul e ca si mie imi e cam frica sa raman singura sau cu copilul si incerc din rasputeri sa mi ocup mintea si sa nu ma gandesc la lucruri nasoale.Sanatate multa si astept sa mi scrii dc esti ok cu asta

buna ziua am 20 de ani si de aproape un an numai am curajul sa merg si sa fac nimic.ies din casa prin parc dar daca mi se spune sa merg in alta parte pe drum simt cum ma ia cu lesin, ma moi toata tranpir tremur am senzatia de foame desi manac cum trebuie numai vreau sa triesc asa nu am pot bucura denimic.Si in curand incepe si seiunea la facultate si chiar nu stiu cum voi face macar sa reusesc sa ajung acolo.am tinut un tratament cu rivottril 2 luni iar dupa ce nu l am mia luat mi a fost si mai rau si parca pur si simplu vreau sa mor decat sa triesc asa.Am inceract si exercitii de respiratie si sa am incurajez si nimic.Ce pot face mai mult de atat?

hmm'si eu am 16 ani si ma confrunt cu aceasi stare de panica...si eu intru in panica atunci cand gandesc negativ..aceasta poate fi lipsa de calciu..magneziu si vitamine!!!.are f mare dreptate karmen_26 .dar poate fi si din cauza unei probleme cu care va confruntati..mi-e imi explica mama toate acestea..si mai citesc si articole..este ff interesant!!!si important ptr viata voastra psihika!!!stati linistiti nu patiti nimica!!!luati calciu intravenos..extraveral..si odihiti'va...!!:)..va poop si multa sanatate!!!fiti siguri/sigure pe voi!!!si intrebati familia daca cineva din trecut o suferit de aceasta "boala psihica.. se poate mosteni!!!:*:*:*:*

buna la toata lumea!

sint ramona, si acum aproape un n eram la fel de confuza in ceea ce se numesc, atacuti de panica, anxietate, agorafobie...nu stiam incotro s.o mai iau..acum vad cu alti ochi aceaste manifestari...(nu vreau sa o numesc boala)...am reusit sa ma desprind de medicatie, si cu indrumarea unor oameni de bine, am inceput sedinte de terapie, singura, ca asa este conjunctura. sa nu credeti ca a fost usor...din contra, dupa citeva saptamini de exercitii de respiratie, autocontrol si autosugestie, eram un pic dezamagita, dar tocmai ca la mine, nu aveam alta solutie, am fost nevoita sa lupt.acum dupa cca, 8 luni ma simt din ce in ce mai bine, dar inca fac exercitii zilnice, de intarirea increderii in fortele proprii, si altele...acum, nu mai fac atacuri de panica, au ramas o amintire trista, stari de anxietate, si incet, incet am inceput sa ies..KOPELA.sfatul meu este sa continui cu exercitiile de respiratie, funtioneaza, dar daca ai ocazia, nu pierde sansa sa mergi la un psiholog...multa sanatate tuturor!

salutari

am avut si eu atacuri de panica, tahicardie, stari de anxietate etc, toata gama, nu mai stiam ce sa fac, am incercat cu fel si fel de medicamente, pana cand am descoperit ceaiul de paducel. Baut in fiecare seara ceaiul de paducel iti scoate toate starile astea si din creier...sa fiti sanatosi...

SaLuT si eu sufar de depresii de axietate... de aproximativ 1 saptamana am inecput sa le fac..am fost pe la toti medici pana mi sa zis ca sufar din cauza atacurilor de panica, , , , , e fac foarte dese ce pot face fac tratament cu stimulaton mi sa dat prima saptamana o jumatate de pastila dupa aia va trebui sa iau cate una intreaga.

am 21 de ani si sunt studenta in bucuresti.eram in metrou si ma duceam la facultate cand deodata mi-a venit rau, si...bineanteles ca am facut un atac de panica.nu stiu daca va pot explica ce a fost in mintea mea atunci.nu stiam ce sa fac...nu gaseam nici o solutie.din ziua aceea am fost foarte stresata pt ca urma sesiunea si eu aveam impresia tot timpul ca imi va fi rau, pana cand se intampla acest lucru.la inceput nu mi-am dat seama de ceea ce se intampla cu mine, am facut tot felul de analize si am fost la multi doctori.toti spuneau ca nu am nimic...dar eu aveam ameteli, nu puteam merge pe strada.imi era frica tot timpul, ma durea capul, nod in gat, nu puteam manca nimic, de la 50 de kg ajunsesem la 40 kg, eu avand 1.55m.seara mi era frica sa adorm.nu cred ca pot explica exact acele stari...sunt groaznice.pot spune ca am pierdut mult din cauza asta.5 luni de zile nu am iesit din casa.nu ma mai suportam asa, m-am indepartat de prieteni, singura persoana cu care vb si care ma intelegea era mama.aveam impresia ca toti ma cred nebuna.simteam ca nu pot merge mai departe, nu intelegeam de ce mi se intampla asta.nu mai vroiam sa fac nimic cu viata mea...intrasem in depresie.pana cand mi-am dat seama ca totul depinde de mine, ca trebuie sa fiu tare si sa gandesc pozitiv, dar...cateodata nu puteam sa ma controlez, oricat de tare mi-as fi dorit.am refuzat sa iau medicamente pt asta si am incercat sa iau viata mea asa cum este.am inceput iar sa ies chiar daca ma simteam rau si am incercat sa uit de tot ce se intampla.pot spune ca acum ma simt bine, iar atacurile de panica s-au mai rarit.imi zic ca totul depinde de mine, dar catodata tot nu pot sa ma controlez.simt ca sunt pe drumul cel bun.ma gandesc ca daca am trecut de ceea ce mi s-a intamplat sunt puternica si pot merge mai departe...mai rau de atat nu poate fi...pt ca la urma urmei totul se intampla in mintea mea.poate va intrebati cum de o fata la 21 de ani ajunge in situatia asta...simt nevoia sa va spun ca sa ma intelegeti.am avut multe necazuri, cel care m-a marcat in mod special a fost moartea tatalui meu.cand aveam eu 18 ani a fost depistat cu cancer.am trecut prin 8 luni de groaza.atunci am fost tare dar acum resimt toate astea.psihicul meau a cedat, nu prea mai am putere, dar nu am ce face...inca mai cred ca Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti duce...am trecut prin multe si trebuie sa trec si peste asta, trebuie sa fiu iar ca inainte.mi-e dor de mine...

Salutare! Si eu ma confrunt cu atacuri de panica/tulburare anxioasa de anul trecut din vara. Psihiatrul mi-a recomandat tratament cu Cipralex...Am fost si cateva sedinte la psiholog...Este posibila ca si cauza a acestor atacuri de panica..o relatie stresanta timp de 4 ani cu o colega maritata? Relatie pe care o simteam toxica dar nu luam in seama ce se intampla...Va multumesc...

rody

e bine sa inveti o tehnica de relaxare ca te va ajuta foarte mult dar e bine sa mergi la un psiholog sau sa iti monitorizezi starile ca sa poti sa canalizezi problema care iti provoaca aceste stari.,.-*


(*modificat de administrator)

Si eu sunt dintre voi.Am atacurile astea de panica de vreo 6 ani.Totul a inceput cand sora mea a avut un accident grav, s-a lovit grav la cap si a stat in coma cateva luni.Povestea e putin mai complicata dar pot sa spun ca nu am avut o adolescenta f fericita, sora mea in urma accidentului s-a ales cu probleme psihice si acum i-a leponex etc.Intre timp mama a plecat din tara si am ramas cu tatal meu si sora care e f bolnava, trebuie intotdeauna incurajata, nu se descurca sa faca nimic.Probabil am aceste atacuri de panica si din cauza ca stau in casa cu o persoana cu probleme psihice.Credeti ca faptul ca stau cu o pers cu probleme, aceasta sa fie cauza?