va rog din suflet, ajutati-ma

Am o problema care ma framanta foarte mult de o perioada buna de timp, care imi ia tot cheful de viata, care imi aduce uneori stari de depresie, care ma chinuie intr-un asmenea hal incat nu imi mai doresc sa traiesc... Am cunoscut un baiat de 19 ani de care m-am indragostit. De cand m-a cunoscut la majoratul surorii mele am vorbit inca vreo 3 saptamani dupa care am inceput o relatie. Asa cum a inceput, la fel de repede s-a si terminat, mai exact dupa 2 saptamani si vreo 2 zile. Sa mai mentionez ca in a doua saptamana nu ne-am vazut decat o singura data? Recunosc ca nu am fost prea sigura de relatie, ca nu am avut incredere in el, ca nu stiam daca vreau sau nu sa fiu cu el de fapt. S-au auzit mult prea multe zvonuri, multi curiosi au incercat sa intervina si spre satisfactia lor ne-am despartit. Poate si pentru faptul ca numai el se "baga in seama cu mine" mai mult, ca uneori bagam motive ca nu ma pot intalni cu el, dar nu vedeam o problema din asta. Ma obisnuisem cu prea mult bine din partea lui, fara vreun efort prea mare din partea mea. Deci dupa 2 saptamani si ceva EL s-a despartit de mine PE MESS (pentru mine a fost insuportabil)... M-am simtit ca ultimul om de pe pamant. Mi-a spus ceva de genul ca poate ar fi mai bine sa nu mai continuam relatia noastra. Am ramas socata, i-am scris inapoi doar un "da" si atat. N-a mai vorbit cu mine. Am aflat ca el de fapt isi gasisera pe alta. Cu vreo 2 zile inainte de revelion incepuse din nou sa vorbeasca cu mine, mai ales ca urma sa ne aflam in acelasi local. Aflasem de fapt ca s-a despartit de "respectiva" cu cateva zile inainte. De revelion au fost saruturi peste saruturi intre noi, ne-am comportat ca un cuplu. Insa... recunosc, ca nu realizam prea bine ce vorbeam si imi "aruncam" toata suferinta spre el, incercand sa ma razbun pentru toata suferinta indurata din cauza lui. I-am zis cat de prost m-am simtit si cate am indurat dupa despartire, l-am facut afemeiat, neserios, ca il urasc (desi dupa nici o secunda il sarutam), si tot asa, de mai multe ori. Atunci nu credeam ca il deranjeaza, mai ales ca la plecare a fost la fel de perfect si s-a comportat absolut normal. A doua zi, nici un semn de viata de la el. A treia zi am inceput sa beau... din cauza lui, si i-am trimis un mesaj ca n-am mai putut de dorul lui. Azi m-a salutat sec pe mess... si l-am intrebat ce sa inteleg din toate fazele de revelion. A zis "pai tu m-ai tot criticat. de 2-3 ori. de 5...6.". i-am spus ca imi pare rau. Apoi a iesit de pe mess. I-am trimis mesaj daca nu are drum prin zona in care stau eu. Nu am mai putut de dorul lui, din nou... A zis ca nu, ca nu e cu masina. Ok...sec. Si atat. Nu mai vorbeste cum vorbeam inainte, si ma doare... Oare chiar s-a folosit de mine pentru noaptea de revelion? Eu asta cred, toti cred asta de fapt. Insa eu il iubesc prea mult ca sa ma gandesc la asa ceva. Am ajuns sa nu dorm nopti, sa nu mai vreau sa traiesc, sa simt ca fara el nu pot continua, sa beau aiurea. Ce sa mai fac? e genul de baiat nepasator fata de fete, aventurier. E primul din viata mea cu care m-am simtit atat de bine. Rar mai gasesti unul ca el. Si totusi... ce sa fac? Daca sunt sincera cu el ar vedea ca ma "are la mana", ca isi poate bate joc de mine pentru ca il iubesc. Daca nu vorbesc cu el nu ma mai baga in seama deloc. Nu pot sa il uit... nu vreau sa ajung la alte fapte :( Va rog, niste sfaturi sa imi dati...Nu stiu ce vor barbatii in general. Mai ales ca eu am dat de unul pretentios si extrem de afemeiat. Apreciez din suflet orice vorba. Incercati sa puneti inainte gandul ca IL IUBESC. Stiu ca e usor sa spui "uita-l. gasesti altul." etc... Multumesc din suflet...

Buna, Bianca. Ce varsta ai? Presupun ca esti foarte tanara, de aceea o sa incep cu ce mi se pare mai grav din mesajul tau: scrii ca ai inceput sa bei, din cauza acestui baiat. Stiu ca nu te simti grozav, dar incearca sa te aduni si sa renunti, cat mai e timp, la acest obicei nociv! Nici nu stii cat de usor te poate, , fura" alcoolismul! Apoi, sa facem o comparatie intre ceea ce simti tu si ceea ce probabil ca simte el: tu suferi, lui nu-i pasa, isi vede linistit de treburi. Tu te framanti, iti pui intrebari, el este indiferent. Tu bei (crezand, probabil, ca asa iti vei mai alina zbuciumul sufletesc), el isi vede de viata, fara sa-i pese de ceea ce se intampla cu tine. Stiu, suna dur ceea ce-ti scriu, dar dragostea presupune doua persoane. Cand simte numai una ceva, lucrurile nu se leaga si totul merge impotriva celui care iubeste. Acum... hai sa fim realisti: chiar il iubesti? Sau ceea ce simti pentru acest baiat nu este decat un orgoliu ranit, un sentiment de frustrare datorat faptului ca nu te (mai) baga in seama? Si chiar daca te-ar baga in seama, incearca sa-ti imaginezi viata alaturi de el. Ai spus ca este un afemeiat, un aventurier, un nepasator fatza de fete. Cum iti inchipui tu ca ai putea sa fii fericita langa un asemenea om? Ti-ar conveni sa ai o relatie, , oficiala", acoperitoare, timp in care el ar umbla din, , floare-n floare" si ti-ar provoca suferinte si mai mari? Ai dreptate, este usor sa spui, , uita-l", dar ma tem ca aceasta este varianta cea mai simpla pentru tine. Adica, din doua rele, alegi raul mai mic, care trece mai repede.
Daca vrei, putem analiza si o alta perspectiva: l-ai certat in noaptea de revelion, l-ai facut sa se simta umilit. Crede-ma ca barbatilor nu le place sa fie, , agasati" in felul acesta. Mai degraba le place sa fie laudati, incantati, sa li se scoata in fatza calitatile, sa fie valorizati. Pentru orgoliul masculin, conteaza mult aceste aspecte. Poti incerca sa vorbesti din nou cu el si sa-i explici ca te-ai simtit ranita, de accea ai procedat asa. Doar ca acum te-ai gandit si ti-ai dat seama ca nu ai procedat bine. Spune-i ca nu te intereseaza sa reiei relatia cu el, ci doar sa-ti ceri scuze. Ureaza-i succes si fericire... s-ar putea sa se aprinda in el dorinta sa te recucereasca. Barbatilor nu le place sa fie parasiti de femei, vor sa aiba ei initiativa despartirii. Numai ca... iar ajungem la ceea ce spuneai tu: aventura, nepasare. Il faci sa te vrea, el isi ia, , premiul", dupa care dispare. E un mare risc la barbatii de acest gen.
Dincolo de toate, repet: analizeaza-te pe tine. o dragoste profunda se cladeste pe cunoastere reciproca, pe respect, pe interese si idei de viata comune... pe multe altele. ma indoiesc ca in doua saptamani (si acelea cu doar cateva intalniri) ati avut timp de toate acestea. Saruturile pasionale nu sunt totul si nici nu te pot face fericita, daca toate celelalte lipsesc.
Hai, curaj. Lasa gandurile negre. Viate este prea frumoasa ca sa te blochezi in acest individ si sa ai idei care te fac sa nu mai vrei sa traiesti. In orice caz, nu-i spune lui astfel de lucruri (ca nu poti fara el etc)! N-o sa-l impresionezi. In cel mai bun caz, o sa te treaca pe lista victoriilor personale, iar tu te vei perpeli in continuare.
Gandeste-te la altceva, iesi din casa, citeste, uita-te la un film bun, intalneste-te cu prietenele (la un suc, nicidecum la un pahar cu alcool!!!). Vorbeste cu cineva de incredere despre ceea ce simti, incearca sa, , faci misto" de tipul asta care ti-a intrat in cap nepermis de mult, priveste viata din alta perspectiva. Crede-ma, timpul le rezolva pe toate. Si, cand esti tanar, le rezolva extraordinar de repede.
Succes! Vei reusi, cu siguranta!

Cristina_eu, iti multumesc din suflet pentru raspunsul tau, pentru sfaturile pe care mi le-ai dat. Mi-e greu sa il uit, e al naibii de dureros. Ma trezesc cu el in gand, adorm la fel... cu el in gand. E greu, sper sa... reusesc sa vorbesc cu el. Desi ar trebui sa ma linistesc cu ideea ca nu e al meu si nici nu va fi vreodata. Si totusi, durerea provine si din faptul ca simt cu adevarat ca nimeni nu va mai fi ca el, ca nu voi mai gasi o persoana care sa fie la fel de interesanta, de... extraordinara, nu voi mai gasi NICIODATA un asemenea baiat... :(

Uita-te mai intai la tine si constientizeaza ca TU esti un om deosebit, extraordinar. Toti avem calitati si defecte, dar depinde cum le percepem, mai ales prin comparatie cu ceilalti. Tocmai de aceea este mai important sa fim compatibili cu cei de langa noi, decat sa ne uitam la ei ca la niste bibelouri frumoase. Vei fi fericita cand vei gasi un om care sa te inteleaga, care sa te iubeasca asa cum esti, cu care sa te simti bine, linistita, pusa in valoare. La ce-ti folosesc niste calitati interesante, daca ele te fac doar sa suferi? Cred ca trebuie sa-ti intaresti putin increderea in tine si sa-ti oferi ceea ce meriti, nu suferinta. Ai nevoie de respect, siguranta, iubire adevarata. Omul asta ma indoiesc ca poate sa ti le dea. Si iar ajung la intrebarea: la ce-ti foloseste un astfel de om langa tine?
Ai grija de tine si mai scrie daca simti nevoia.