Vreau sa vad ce părere aveți, sunt eu nebuna și exagerez?
Bună tuturor, încep prin a spune ca nu voiam sa ajung aici, dar se pare ca nu am voie sa vorbesc cu nimeni despre problemele din familia mea. Sunt cu soțul meu de 5 ani și avem doi copii unul de 4 ani si unul de 5 luni... Când ne-am cunoscut eu aveam 17 ani și după numai 6 luni eu am rămas însărcinată, voiam o familie a mea, eu venind dintr-o familie destramata de când aveam eu doi ani, aveam maturitatea necesara sa știu sa cresc și educ un copil, eram atât de bucuroasa ca o sa am un copil cu primul băiat din viata mea, cu iubirea vieții mele, el spre deosebire de mine nu a arătat deloc entuziasm când a aflat ca va fi tata, Dacă stau sa ma gândesc lucrurile au fost cam grăbite, după vreo 5 luni ne-am mutat împreună si după ce am rămas însărcinată am văzut un pic din adevarata fata a soțului meu, dar eu sunt un om atât de pozitiv și de altruist încât am crezut ca îl pot schimba și pe el măcar puțin, ca o sa îmi las amprenta atât de frumos pe acel om ca o sa ne mulam unul pe altul dar ce sa vezi, iubirea e oarba și eu mai oarba ca ea, toți cei din familia mea îmi spuneau ca el nu e pentru mine, ca eu sunt vorbareata și ca el e mutalau, dar dădeam de pământ cu oricine zicea ceva rău despre el, despre noi. Apoi sa aflu ca nici părinții lui nu erau de acord cu mine, nici acum nu sunt, apropo, poveste lunga și cu ei, s-au băgat mereu în relație și creșterea copiilor și eu am tăcut din respect pentru el, am aflat ca ei nu voiau acest copil, ca nu cu mine, ca ii trebuie lui o fata cu studii ca nu știu ce, el atunci abea ridica nasul din pământ în fata alor lui deși avea 24 de ani și era pe salariul lui, mulți bani mergeau la ei și eu primeam cu porția și trebuia sa țin de o anumita suma o anumita perioada de timp, asa ca asta ma deranja, am discutat cu el și a zis ca e normal sa le dea ca și ei i-au dat lui când era la școală și din astea, bine ma dă-le! Nu mai zic, sarcina a fost un haos pt mine, am muncit deși aveam risc de a pierde sarcina, ca doar luam și pastile pentru asta, am născut unde au vrut socrii ca de, eram 1 contra 3, apoi certuri și de la suzeta copilului ca de ce i-o dau... Cu soacră-mea adică, și cum sa va zic eu nu ma cert, eu nu reproșez decât când se umple paharul rău de tot. În fine revenim la subiect ca m-am lungit, soțul s-a schimbat, m-a lăsat cu copilul la părinții lui doua luni și el venea doar în weekend, acolo trebuia sa nu zic nimic pentru ca orice ziceam eram interpretata greșit și eram în casa la ei făceam ce ziceau ei dealtfel mi s-a și zis asta. Trece timp, ei se baga mereu, se cearta cu mine mereu, soacră-mea ma vorbește la femei la colt, socrumeu tipa la mine, ii zic lu barbatumiu, el nimic, niciodată pana anul trecut nu le-a zis absolut nimic, și îmi fac copilul cel mare prost, nesimțit și cum se face ca eu aud asta, numai eu, și când ii întreb zic ca nu au zis ei asa ceva, când mergem acolo nu ma mai baga soțul deloc în seama, I-am zis și de asta, a zis ca mi se pare, se comporta exact ca ei, ești acasă la mine deci, gura! Vine nunta, la nunta am făcut tot ce au vrut ei cu toate ca noi am plătit tot! După nunta încep socrii sa își scoată colții mai rău, și l-au făcut pe al meu sa vrea sa ne mutam la ei și el asa a și făcut, înainte de nunta am uitat sa specific am spart niște căni și am fost făcută proasta și când am zis ca el e prost nu eu, ma jignise prima data apropo, și am fost împinsă în piept în perete și printre scrasnit de dinți îmi spunea ca dacă mai îndrăznesc sa ii zic asa ceva vreodată o sa o încurc, hopa, unde era soarele meu, omul meu bun și calm de care ma îndrăgostisem. Trece și nunta multe certuri la ordinea zilei, în 2017 eu nu mai pot, cedez psihic, ajung la psiholog, mai ca avea și dansa nevoie de unul după ce am plecat eu, el nu a vrut sa audă de asa ceva, am mers cu tatăl meu, și nu, părinții mei, pana în momentul ala nu au știut de problemele mele nici de o parte nici de alta, sau dacă știau câte ceva și voiau sa îl tragă puțin de mânecă nu ii lăsam, nu a vrut sa ma lase sa îmi termin școala, eu am făcut școală în afara dar în tara am rămas cu 8 clase, deci unde naiba sa ma și angajez, dar și asa nici asta nu ma lasa, la scurt timp am primit o palma peste fata la propriu, pentru ca mi-am spus punctul de vedere ziar la ceva distanta o perna în cap de am zis ca îmi zboară creierii și asta doar pt ca eram foarte răcită și i-am zis frumos sa culce el copilul și l-am enervat. I-am zis soacrei mele ca m-a făcut curva împuțită, proasta și mai știu eu cum, ca a dat în mine și a zis ca cine, copilul ei? Nu e adevărat, el bineînțeles a negat și când i-am zis ce a făcut a zis ca el a uitat când a fost asta, a zis soacră-mea ca și ea a luat bătaie de la soț și tot a stat, eram pe punctul de a ne despărți atunci dar zice el sa ii mai dau o șansă ca se schimba ca nu știu ce, zic bine, pentru copil, pai a fost bine o luna sau mai puțin dar treptat s-a răcit fata de mine, începuse iar cu gelozii fără motiv, ma jur ca nu i-am dat niciodată un motiv pentru a fi gelos, nu aveam voie decât la ai lui cu toate caai mei erau în sat cu mine, el nu mergea niciodată la ei, și nici mama și tata nu le zicea, eram bună numai atunci când el avea nevoie de sex, și dacă nu ii ofeream ceva în vreo seara se supăra și nu mai vorbea cu mine 1 zi 2. Eu, spre rușinea mea, am început sa vorbesc cu un băiat pe net, dar doar atât, nu am avut niciodată alte gânduri, voiam sa ies din starea aia, ma făcea sa rad mereu, ii puteam povesti orice, era la orice ora pregătit sa ma asculte, îmi spunea o vorba buna, eu asta cautam, exact ce nu aveam acasă, sex aveam destul acasă, eu voiam o vorba calda, nu ne-am întâlnit niciodată, totul s-a redus la mesaje și atât, am vorbit cu el doua săptămâni, soțul mi-a găsit un mesaj de la el și ce a urmat parca m-a eliberat puțin, voiam sa vadă ca și altcineva îmi acorda atenție și ca ii pasa ce cred, dar el a înțeles altceva a zis ca îl înșel, ca eu vreau sa ma întâlnesc cu respectivul și câte și mai câte, am căzut de comun acord sa ne despărțim, nimic nu mergea bine între noi, nu ieșeam deloc, jigniri, nu aveam voie nici la rude, nici la părinți de sărbători stăteam numai la ai lui, nu va gândiți ca asta e tot sunt multe, asta e asa in mare. Asa, despărțirea urma, doar ca el a început sa plângă și sa zică ca el ma iubește și ca dacă ma despart de el se omoară iar eu cum sunt un om cu conștiința am acceptat sa ne împacam, nu voiam sa pățească ceva cu toate ca m-a rănit foarte mult. Într-o zi a venit un coleg de al lui sa îmi spună ca el ma înșală, și cu cine ca vine la ei la servici zilnic ca asa ca pe dincolo, el stătea și asculta și a zis doar ca prietenul lui minte, ca am încredere în prieten și nu în el, asta s-a întâmplat cu vreo 7 luni înainte sa vorbesc eu cu băiatul ala sa nu ziceți ca a fost ca răzbunare, nu. L-am crezut tot pe el normal. Asa, revenim în 2017, eu voiam doi copii de mult, și fix după ce a aflat de tipul ala a zis, hai sa mai facem un copil o sa ne unească, eu cum sunt topita după copii am acceptat, după doua luni rămân însărcinată, toate bune și frumoase pana pe la jumătatea sarcinii când soțul iar se schimba, deși eu nu mai avem nimic al meu, pagina de f***ook era acum comuna, restul m-a pus sa le șterg, mi-a făcut abonament ca să vadă cu cine vorbesc, nu ieșeam afara fără el, nimic!! În fine se naște copilul și ca o alta bomba, avea o malformație la gura și nas... De 5 luni noi dormim in camere separate, fiecare cu câte un copil, ne întâlnim doar când facem sex, ca dragoste nu poate fi numita, deci clar ne-am distanțat, dacă ii zic asta zice ca mi se pare, ca sunt suparacioasa, pai dacă țipi la mine cum sa nu fiu, se joaca tot timpul pe laptop, merge la sala, eu mereu acasă, cu copii, acum o luna am avut prima operație a micuțului și nu am primit deloc sprijinul promis din partea lui, absolut deloc! Mai nou a venit cu niște zgârieturi pe gat și când l-am întrebat ce e cu ele a zis ca nu știe. Nu sunt o persoana geloasa, ii dau libertate atât cât cred eu ca e nevoie pentru un cuplu sănătos, dar el nu, nu am voie sa postez nimic pe pagina noastră, nici măcar cu copii, face scandal mare, face scandal la bani deși eu dramuiesc și ultimul leu, am zis sa ii ia pastile copilului și erau vreo 50 de lei a zis ca sunt scumpe, el având nevoie de ele, soțul vrand sa își ia unitate la 2500 de lei. Nici nu m-a întrebat dacă sunt de acord. Ma suspectează de la orice, nu pot sa vorbesc cu mami in alta camera ca îmi face scandal, ca tre să fie el de fata, când ii zic sa nu mai facă asa zice ca eu îl provoc ca sunt gagauta și suparacioasa, și ca o încheiere ieri a fost bine de dimineață, după s-a supărat din nu știu ce motiv și iar a țipat la mine, iar eu acum am un chist ovarian care este și hemoragic, și evident nu am voie sa ma stresez pe lângă altele, și evit sa ii mai răspund dar ma consum pe dinăuntru. Sunt eu oare nebuna? Eu ma învinovățesc și azi doar pentru faptul ca am vorbit cu acel băiat și am impresia ca prin tot ce am trecut cu bebe, plătesc pentru fapta mea, m-am pus trup și suflet în fata soțului încă de la începutul relației. Mai vine și mami acum și îmi zice ca ea știe sigur ca noi nu o sa fim împreună, a fost ea pe la nu știu ce ghicitoare și i-a zis o grămadă de lucruri care sunt adevărate și ca nu îmi zice mai multe pana nu vede dacă e sau nu asa ce a zis aia, eu sunt un om cu frica de Dumnezeu dar cred ca asa cum exista bine exista și rău și ma gândesc ca poate femeia aia are dreptate... Nu mai știu ce sa cred, am pentru ce sa lupt sau ma lupt cu mine?
1 comentarii
Un singur lucru stiu sa zic de situatia expusa. Mama a gresit cand a mers la vrajitoare. Si sa nu va zica mai multe din ce a zis vrajitoarea respectiva ca va zice prostii. "Povatuitorul" ei o indeamna la rele, el nu stie sa spuna ceva de bine, sa dea un sfat profamilie.
Mama ca sa dreaga situatia cu "baba", ar fi bine sa mearga la un preot si sa se spovedeasca si Impartaseasca, daca preotul va binevoi avand in vedere de greseala facuta. Sa isi faca canonul respectiv, si sa intrebe pe parintele de situatia familiala care o aveti. Ar fi cu mult mai bine daca ati merge si dvs sa va spovediti, parintele va poate da sfaturi legat de crucea aceasta a casniciei pe care o purtam fiecare, si cum sa facem ca sa o ducem. Harul lui Dumnezeu va va ajuta.
Legat de Facebook stiu cativa oameni care sunt discreti, si absolut minimal pun poze. Unii intelepti, care nu isi expun pe public chipul copiilor caci realizeaza ca nu e bine. Sunt adeptul socializarii clasice. Am vazut niste reportaje unde viata privata a unor oameni a fost grav violata prin expunerea pe Facebook.
Dumnezeu sa va ajute!
Mama ca sa dreaga situatia cu "baba", ar fi bine sa mearga la un preot si sa se spovedeasca si Impartaseasca, daca preotul va binevoi avand in vedere de greseala facuta. Sa isi faca canonul respectiv, si sa intrebe pe parintele de situatia familiala care o aveti. Ar fi cu mult mai bine daca ati merge si dvs sa va spovediti, parintele va poate da sfaturi legat de crucea aceasta a casniciei pe care o purtam fiecare, si cum sa facem ca sa o ducem. Harul lui Dumnezeu va va ajuta.
Legat de Facebook stiu cativa oameni care sunt discreti, si absolut minimal pun poze. Unii intelepti, care nu isi expun pe public chipul copiilor caci realizeaza ca nu e bine. Sunt adeptul socializarii clasice. Am vazut niste reportaje unde viata privata a unor oameni a fost grav violata prin expunerea pe Facebook.
Dumnezeu sa va ajute!
Alte subiecte recente din această secțiune:
- 6Este nevoie de terapie de cuplu și când logodnicii se mută împreună?
- 2Logodnica mea mi-a spus că și-a scos uterul pentru a nu mai face copii. Este posibil?
- 1Casatorie toxica
- 0Cum ar trebui să arate un contract pentru prestarea servicilor psihologice?
- 1M-am indragostit de o colega de munca
- 5Abuz psihologic în cuplu
- 2Să lupt sau să renunț?
- 1Certuri si lipsa de empatie
- 1Probleme in relație de 4 ani
- 1Copilul lui din alta relatie
