Gel format din bacteriofagi, cu proprietăți de autovindecare și multiple aplicații terapeutice

©

Autor:

Gel format din bacteriofagi, cu proprietăți de autovindecare și multiple aplicații terapeutice

Un grup de oameni de știință coordonat de cercetătoarea inginer chimist Zeinab Hosseini-Doust a reușit să dea o formă solidă de tip gel unei structuri alcătuite din bacteriofagi, viruși care ucid bacteriile. Acest gel anti-bacterian, care poate fi folosit pentru a ataca anumite tipuri de bacterii, va sta la baza a numeroase aplicații în tratamente medicale, dar și în protecția mediului. Printre altele, ar putea fi folosit și ca un scut antibacterian pentru implanturi și articulații artificiale, pentru biomateriale - factori de creștere din ingineria tisulară regenerativă, sau pentru tehnici folosite în operațiunile de curățare a mediului.

Laboratorul specializat în dezvoltarea soluțiilor inginerești pentru tratarea bolilor infecțioase, a crescut, a extras și a pus laolaltă o multitudine de viruși - bacteriofagi. Aceștia s-au asamblat, în mod spontan în cristale lichide și, cu ajutorul unui adeziv chimic, au format o substanță gelatinoasă cu capacitate de autovindecare în caz de leziune.

De culoare galbenă și cu aspect gelatinos, un singur mililitru de gel antibacterial conține 300 de trilioane de bacteriofagi, care sunt cele mai numeroase microoorganisme de pe planetă, numărul lor depășind pe cel al tuturor celorlalte organisme luate împreună, incluzând bacteriile.

„Bacteriofagii sunt în jurul nostru peste tot, inclusiv în interiorul corpului nostru”, a declarat Hosseini-Doust. „Bacteriofagii sunt prădătorii naturali ai bacteriilor. Oriunde se afla o bacterie, se afla și fagii. Rezultatul deosebit al cercetării noastre constă în faptul ca am reușit să identificăm concentrația necesară pentru a se compune un material solid în laborator“, a mai adăugat aceasta.

Domeniul cercetării bacteriofagilor este de cel mai mare interes, în ultima vreme, mai ales în condițiile în care a crescut și pericolul rezistenței antimicrobiene.

„Avem nevoie de noi modalități de distrugere a bacteriilor, iar bacteriofagii constituie una dintre alternativele promițătoare.” a declarat Lei Tan, medic colaborator de la Laboratorul coordonat de Hosseini-Doust, precum și co-autor la lucrarea ce descrie acest studiu, publicată în jurnalul medical Chemistry of Materials. „Bacteriofagii au capacitatea de a ucide bacteriile rezistente la antibiotice”.

Hosseini-Doust afirmă că ADN-ul fagilor poate fi modificat, astfel încât să țintească anumite celule, inclusiv celulele canceroase. Printr-o tehnologie câștigătoare a Premiului Nobel, numită „expunerea la bacteriofagi”, este chiar posibil să identificăm bacteriofagi care să distrugă agenții poluanți sau materialele plastice.

Posibilitatea de a compune din bacteriofagi o formă solidă constituie un mare pas de evoluție științifică, cu multiple aplicații, în special în terapia anumitor boli.

Sursa: Science Daily

 


Data actualizare: 12-08-2019 | creare: 12-08-2019 | Vizite: 1473
Bibliografie
Bacteria-killing gel heals itself while healing you, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/07/190725092510.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Utilizarea și eficiența gelurilor antibacteriene
  •