Hiperhidroza (transpirație excesivă)

Hiperhidroza (transpirație excesivă)

Pentru a înțelege procesul de formare a transpirației, rolul acesteia, dar și situațiile când excesul său ne creează disconfort, trebuie să înțelegem mai întâi anatomia glandelor care o produc.

Noțiuni de anatomie

Astfel, glandele care sunt responsabile de secreția transpirației (numită și perspirație) se află în stratul profund al pielii. Aceste glande, numite glande sudoripare, se clasifică în

  • glande ecrine (în număr de 2-5 milioane – cu distribuție pe tot corpul, dar în număr mai mare pe palme și tălpi și mai numeroase la bărbați; sunt influențate de temperatura din mediul ambiant, dar și de cea internă) și
  • glande apocrine (sunt în număr mai mic, cu localizare axilară, inghinală, în jurul organelor genitale, anusului și mameloanelor, acolo unde sunt fire de păr – ele își încep funcționarea la pubertate și sunt influențate de hormonii sexuali).


Glandele sudoripare secretă astfel transpirația, care nu este altceva decât un lichid alcătuit din apă în proporție de 99% și substanțe organice și anorganice în proporție de 1% (sodiu, clor, potasiu, uree, lactat, bicarbonat, amoniac, fosfor, calciu, magneziu, iod, sulfat, aminoacizi, glucoză, vitamine, etc).

A transpira este un proces cât se poate de normal, care e influențat de factori externi (stresul caloric, exercițiul fizic) sau interni (hormonali sau nervoși). Rolul principal al transpirației este de a regla temperatura corporală: când corpul se supraîncălzește glandele sudoripare secretă perspirația, iar prin evaporarea apei de la suprafața corporală temperatura acestuia scade. Un alt rol important este cel de eliminare a toxinelor care rezultă din metabolismul corpului uman. Procesul transpirației este reglat în cea mai mare parte de sistemul nervos, dar și de cel endocrin, într-o măsură mai redusă. Partea creierului numită hipotalamus este cea care deține rolul principal în reglarea secreției glandelor sudoripare, pentru că influențează activitatea sistemului nervos periferic, care, la rândul lui, stimulează secreția transpirației. (1)


Tipuri de hiperhidroză

Există persoane a căror transpirație este excesivă și produce jenă. Pentru perspirația în exces se utilizează termenul de hiperhidroză, care descrie astfel transpirația care depășește necesarul pentru reglarea temperaturii corpului. Persoanele cu hiperhidroză transpiră chiar și atunci când temperatura ambientală este normală și se confruntă cu un mare disconfort, care le poate afecta viața socială. (2)

Debutul afecțiunii este în adolescență, transpirația în exces apărând de regulă întâi la nivelul palmelor și tălpilor, iar mai apoi în regiunea axilară, dar orice zonă a corpului poate fi mai devreme sau mai târziu afectată.


Din punct de vedere al modului de apariție, hiperhidroza poate fi clasificată în:

  • hiperhidroză idiopatică (primară sau esențială – cauza rămâne adesea neidentificată, neexistând aparent niciun factor declanșator, ci mai degrabă observându-se o componentă familială);
  • hiperhidroză secundară (având cauză metabolică, nervoasă, determinată de stări febrile, reacții adverse medicamentoase etc).


Din punct de vedere al ariei corporale afectate, fenomenul se poate clasifica în:

  • hiperhidroză generalizată (afectează zone extinse ale corpului – de obicei asociată cu dereglări ale sistemului nervos simpatic, neoplasme, febră, tulburări metabolice, efecte secundare ale medicamentelor etc);
  • hiperhidroză localizată (predomină la palme, plante și axilă - asociată cu anomalii locale ale terminațiilor nervoase simpatice, cu distribuția anormală a glandelor sudoripare pe o anumită zonă sau anomalii ale vascularizației pielii).


Studiile indică faptul că hiperhidroza pare să afecteze ambele sexe în egală măsură și poate apărea la orice vârstă, la unii dintre pacienții cu forma idiopatică identificându-se măcar un membru al familiei care suferă de aceeași afecțiune. (3)

Transpirația excesivă de la nivelul feței se poate însoți de roșeața acesteia, iar cea axilară și plantară se asociază cu miros neplăcut, care jenează pacientul. Transpirația în sine nu are miros neplăcut, însă favorizează dezvoltarea bacteriilor care o descompun în acizi grași, aceștia fiind cei răspunzători pentru mirosul urât. Glandele sudoripare de pe spate și brațe produc o secreție bogată în sare care nu favorizează dezvoltarea bacteriilor, prin urmare mirosul va fi mai slab spre deosebire de zonele axilare, inghinale sau de pe tălpi.


Cauzele transpirației în exces

Hiperhidroza idiopatică (primară/ esențială) apare de regulă când sunt afectate glandele sudoripare în contextul unei hiperactivități a sistemului nervos simpatic; ea nu are tendință de generalizare. Este influențată de stimuli termici și emoționali și este transmisă genetic, autosomal dominant. Aceasta apare încă din copilărie, se agravează spre pubertate și se diminuează odată cu înaintarea în vârstă.

Hiperhidroza secundară este reprezentată de transpirația în exces a cărei cauză este determinată de o altă afecțiune medicală sau de un factor cunoscut și este generalizată, deci la nivelul întregului corp. Astfel, bolile precum diabetul zaharat sau guta, intoxicația cu mercur, infarctul miocardic, afecțiunile neurologice, limfoamele, anxietatea, frica, atacurile de panică, deficiențele în funcționarea tiroidei sau a hipofizei, menopauza, medicamentele, alcoolul, cafeaua, consumul de cocaină sau metamfetamină, stările febrile, infecțiile, căldura excesivă se asociază cu transpirație anormală, în exces. Hiperhidroza secundară apare mai ales noaptea, sub acțiunea bolii de bază (spre deosebire de cea idiopatică, care apare mai frecvent ziua, întrucât mecanismul de producere a transpirației este sub controlul sistemului simpatic, care este mai activ pe timpul zilei și cu activitate redusă noaptea).

Stările de stres emoțional, mâncarea condimentată, băuturile calde, nicotina sau cafeina pot accentua secreția glandelor sudoripare.

Episoadele de transpirație abundentă însoțite de durere toracică, stare confuzională, modificări ale vederii, amorțeală instalată brusc la o anumită parte a corpului, cefalee puternică, convulsii, afectarea memoriei, gândirii, trebuie să fie un semnal de alarmă și necesită vizita imediată la medic, întrucât pot sta în spatele unor afecțiuni serioase, amenințătoare de viață. (2)

Diagnostic

Diagnosticul de hiperhidroză se stabilește facil de către medicul specialist (medicul de familie, de medicină internă, dermatolog, neurolog, sau endocrinolog). Prin pulverizarea unui amestec alcătuit din cristale de iod și amidon solubil, zona afectată își va schimba culoarea în negru, iar intensitatea culorii va fi direct proporțională cu intensitatea transpirației. Astfel, zona de extindere și intensitatea hiperhidrozei pot fi evaluate. Pentru identificarea bolilor care se asociază cu secreția sudoripară în exces se fac teste specifice, în funcție de boala suspicionată. Trebuie de asemenea să se încerce a se determina debutul, localizarea, factorii declanșatori, durata episoadelor de transpirației abundentă, precum și aspectul regiunilor afectate. (2)

Tratament

Stabilirea unui tratament trebuie să urmeze investigațiilor amănunțite prin care să se încerce stabilirea exactă a unei cauze. Tratamentul sudorației trebuie să se adreseze limitării secreției glandelor sudoripare și apoi eliminării cauzei declanșatoare, dacă aceasta poate fi identificată.

Astfel, se pot utiliza:

  • antiperspirantele: au rolul de a reduce activitatea glandelor sudoripare și prin urmare de a scădea secreția acestora. Cele mai eficiente sunt cele care se găsesc în farmacii și conțin clorură de aluminiu și alcool etilic anhidru, iar aplicarea este indicată înainte de culcare pentru a fi lăsate să acționeze pe timpul nopții. Tratamentul antiperspirant se pretează unei hiperhidroze moderate și mai puțin extinse. Pentru o transpirație abundentă se poate folosi un antiperspirant eliberat pe bază de prescripție medicală (de exemplu clorura de aluminiu hexahidrat), care se aplică tot înainte de culcare timp de o săptămână pentru obținerea efectului și apoi doar o dată pe săptămână pentru menținerea acestuia. Iritațiile și alergia la produs presupun utilizarea rațională a acestuia, doar la cei care au neapărată nevoie. (2)
  • medicamentele administrate oral: o serie de medicamente și-au dovedit eficiența în ținerea sub control a transpirației excesive. Dintre acestea, cel mai des utilizate clase medicamentoase sunt anticolinergicele (dar care au efecte adverse numeroase), betablocantele (cu eficiență mai redusă) sau anxioliticele (pentru cei care transpiră excesiv în situații stresante). Alegerea medicamentului potrivit rămâne la latitudinea medicului, care va adapta de la caz la caz schema terapeutică. (3)


Alte tehnici mai complexe utilizate sunt iontoforeza (utilizarea curentului pentru a scădea cantitatea de transpirație produsă, mai ales în cadrul hiperhidrozei palmo-plantare), injectarea toxinei botulinice în regiunea axilei (cu scopul de a opri activitatea glandelor sudoripare și prin urmare a secreției acestora, cu efecte ce durează până la câteva luni) sau îndepărtarea chirurgicală/clamparea unei porțiuni din nervii simpatici (simpatectomie toracică endoscopică sau lombară). Tot chirurgical se poate apela și la îndepărtarea glandelor sudoripare din regiunea afectată. (2)


Măsurile de mai sus trebuie însoțite de menținerea cu rigurozitate a igienei prin spălarea zonelor cu apă și săpun, evitarea oboselii și a stresului, purtarea de haine sau încălțăminte lejere și din materiale care să nu favorizeze transpirația și care să asigure o ventilație normală a tegumentelor.

Indiferent de metoda terapeutică aleasă, hiperhidroza este dificil de tratat, astfel încât pacientul să scape definitiv de această problemă. Cele mai importante probleme cu care se confruntă o persoană afectată de hiperhidroză sunt cele de ordin social, transpirația în exces cauzând jenă și stres care pot determina pacientul să se izoleze de frica stigmatizării. Un consult de specialitate și instituirea unui tratament adecvat vor reduce, în orice caz, neplăcerile asociate acestui dezechilibru.

Caută un semn/simptom de boală:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • De ce transpirăm?
  • Transpirația excesivă (hiperhidroza)
  • Glicemia ar putea fi măsurată prin analiza transpirației
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.