Hipnoterapia - tratament prin hipnoza

Ce este hipnoterapia?

Hipnoterapia se referă la utilizarea hipnozei în scopuri terapeutice, în special pentru modificarea comportamentului sau atitudinilor unui subiect, precum și într-o serie de afecțiuni, printre care se numără obiceiurile greșite, anxietatea, bolile asociate cu stresul, controlarea durerii și dezvoltarea personală.

Deși termenul hipnoză provine din cuvântul grecesc "hypnos", care înseamnă somn, în realitate hipnoza este o stare profundă de relaxare, care poate avea niveluri diferite. De fapt, chiar și în timpul unei transe foarte profunde, persoana rămâne întotdeauna conștientă de ceeea ce se întâmplă cu ea.

Majoritatea teoriilor psihologice afirmă că numeroase probleme personale și relaționale îți au originea în subconștient, unde sunt stocate sute de mii de date care controlează o mare parte a existenței noastre. Normele familiale și culturale, de exemplu, pot fi asimilate atât de puternic de subconștient încât dau naștere unor comportamente ce influențează hotărârile pe care le luăm în viață fără să fim cu adevărat "conștienti" de acest lucru.

Hipnoterapeutul invită subconștientul pacientului să renunțe la ideile dăunătoare și să le înlocuiască cu altele care corespund mai bine valorilor sale. Între ședintele de hipnoză, pacientul este sfătuit să întreprindă un efort personal, în functie de tipul de problemă cu care se confruntă, uneori cu ajutorul unei casete, alteori a autohipnozei.

În timpul unei ședințe de hipnoză se pot crea anumite sugestii ce pot fi reactivate în caz de necesitate. De exemplu, o persoană care dorește să renunțe la ronțăitul dintre mese poate, în timpul hipnozei, să asocieze cuvântul "oprește-te", urmat de o respirație profundă, cu o stare de sațietate și de calm.

Pentru ca hipnoterapia să aibă succes, pacientul trebuie să fie voluntar și să aibă încredere în persoana care îl hipnotizează. Orice sugestie neconformă cu valorile sale ar fi imediat refuzată, iar persoana ar ieși din transa hipnotică. Prin urmare, facultățile mentale ale subiectului nu pot fi controlate.

Istoric

În majoritatea culturilor, vracii sau șamanii au utilizat tehnicile de inducere a transei drept metodă de vindecare. În societatea occidentala, potențialul terapeutic al hipnozei a fost redescoperit de-abia în secolul XVIII, datorită medicului austriac Anton Mesmer. Statutul hipnozei de procedură medicală a fost recunoscut la jumătatea secolului XX.

Hipnoza clasică utilizează sugestii directe, de genul “paianjenii sunt niște creaturi inofensive”, identice pentru toti pacienții cu același obiectiv. Utilitatea sa este recunoscută pentru o serie de probleme de comportament, precum fobiile.
Începând cu jumătatea secolului XX, se dezvoltă o nouă formă de comunicare sub hipnoza, în cadrul căreia nu se încearcă eliminarea simptomelor, ci ascultarea, respectarea și interpretarea lor în functie de subconștient. Creatorul acestei forme de hipnoterapie, psihiatrul și psihologul Milton Erickson, afirma că sistemele psihofizice sunt mult prea complexe pentru ca cineva să poată hotărî modul de intervenție în cazul unui simptom. Prin urmare, el a propus să fie solicitată creativitatea subconștientului, care să fie invitat să se exprime asupra a ceea ce ar putea fi schimbat pentru ca o situație să fie mai puțin dificilă.

Hipnoterapia ericksoniana nu funcționează în mod linear, ci urmează un parcurs sinuos al subconștientului și utilizează tehnici diverse de comunicare, pentru a provoca un dialog între acesta și conștient: metafore, activarea viselor, sugestii indirecte, etc. Se spune despre hipnoza ericksoniană că ar fi de tip “matern”, în timp ce hipnoza clasica este de tip “patern” sau “autoritar”.

Majoritatea persoanelor intra în mod frecvent într-o formă ușoară de transă hipnotică. Se întamplă uneori ca, fiind absorbiti de o idee sau de o senzație anume, să facem complet abstracție de realitatea înconjurătoare, în timp ce ne continuăm activitățile (mergem pe jos, spălam vasele, conducem mașina, etc.). Starea de hipnoză poate surveni în mod natural la majoritatea persoanelor.

Mod de acțiune

În starea de hipnoză, subconștientul se află în prim-plan, lăsând în urmă conștientul în general hiperactiv. Datorită tehnicilor de hipnoterapie, resursele puțin exploatate de creier pot deveni accessibile, activând de exemplu puterea de autovindecare.

Cu ajutorul unor tehnici simple, o persoană formată în mod adecvat poate induce starea de hipnoză aproape oricărei persoane. Se consideră că cel puțin 80% din persoane pot fi hipnotizate, unele mai ușor decât altele.

La prima ședință, hipnoterapeutul întreabă pacientul despre antecedentele sale medicale și psihologice, apoi discută cu acesta problemele ce trebuie tratate. O ședință durează în medie 50 -60 minute. Majoritatea persoanelor obțin primele rezultate dupa patru ședințe. La copii, în general mai ușor de hipnotizat, se constată deseori schimbări după doar una sau două ședințe.

Printre factorii care joacă un rol în succesul sau insuccesul hipnoterapiei (de altfel, a oricărei terapii), trebuie menționată importanța unei relații de încredere între pacient și terapeut. Starea de hipnoză este plăcută și poate fi comparată cu ceea ce simțim dimineața atunci când ne trezim și nu vrem încă să deschidem ochii, dar toate percepțiile sunt extrem de clare. În starea de hipnoză, totuși, realitatea și imaginile create de creier au tendința de a se confunda.

Hipnoterapia în sindromul colonului iritabil: protocoalele validate clinic și eficacitatea lor

Sindromul colonului iritabil: context clinic

Sindromul colonului iritabil (SCI) este o tulburare funcțională gastrointestinală caracterizată prin durere abdominală recurentă asociată cu modificări ale tranzitului intestinal, în absența unor leziuni structurale identificabile. Conform criteriilor Roma IV, SCI se diagnostichează când durerea abdominală apare cel puțin 1 zi pe săptămână în ultimele 3 luni, asociată cu cel puțin 2 din: modificarea frecvenței scaunului, modificarea consistenței, ameliorare sau înrăutățire prin defecare.^[1]

Epidemiologie și impact

• Prevalență globală: 10–15% din adulți, cu variații geografice și metodologice
• Afectează preferențial femeile (raport F:M ~ 2:1) și persoanele sub 50 de ani
• Este a doua cauză de absenteism de la locul de muncă, după răceala comună, în țările cu date disponibile
• Calitatea vieții este semnificativ redusă la pacienții cu SCI moderat-sever: scoruri EQ-5D comparabile cu afecțiunile cronice severe

Subgrupurile SCI (Roma IV)

• SCI-D (predominant diaree): scaune moi/apoase >25% din episoade
• SCI-C (predominant constipație): scaune tari/gălunoase >25% din episoade
• SCI-M (mixt): criteriile ambelor subtipuri alternează
• SCI-U (neclasificabil): nu satisface criteriile niciunui subgrup

Tratamentele farmacologice disponibile — antispastice (mebeverină, hioscină), antidepresive în doze mici (amitriptilină, duloxetină), antidiareice (loperamidă) sau laxative osmotice — sunt eficace parțial și la o proporție limitată de pacienți. Aproximativ 30–40% din pacienții cu SCI nu obțin ameliorare satisfăcătoare cu tratamentele de primă linie, ceea ce justifică căutarea intervențiilor de a doua linie, inclusiv psihologice.

Axa intestin-creier și fundamentele neurobiologice ale hipnoterapiei în SCI

SCI este acum conceptualizat ca o tulburare a comunicării bidirecționale intestin-creier — nu o boală exclusiv intestinală sau exclusiv psihologică. Axa intestin-creier include:^[2]

• Nervul vag: principala cale de comunicare ascendentă intestin→creier (80% din fibre aferente, 20% eferente)
• Sistemul nervos enteric: denumit „al doilea creier" — conține 400–600 milioane de neuroni, producând 90–95% din serotonina organismului; reglează peristaltica independent de SNC
• Microbiomul intestinal: influențează comportamentul și percepția durerii prin metaboliți care activează receptorii enteroendocrini
• Hipersensibilitatea viscerală: pragul de percepție a distensiei colice este semnificativ mai coborât în SCI față de persoanele sănătoase — mecanismul central al durerii în SCI

Hipnoterapia acționează pe această axă prin modificarea procesării corticale a semnalelor viscerale — reducând interpretarea distensiei intestinale ca dureroasă, fără a schimba neapărat peristaltismul sau tonusul muscular intestinal propriu-zis. Starea hipnotică permite acces la moduri de procesare care ocolesc evaluarea critică normală și facilitează reprogramarea răspunsului visceral.

Protocolul Manchester și validarea sa clinică

Peter Whorwell, gastroenterolog la Spitalul Universitar Withington din Manchester, a publicat în 1984 primul studiu clinic randomizat al hipnoterapiei în SCI (Whorwell PJ, Prior A, Faragher EB. Lancet, 1984). Studiul a demonstrat ameliorarea semnificativă a simptomelor de SCI față de psihoterapia suportivă generală și atenția egală, în condiții cât mai apropiate de dublu-orb față de măsurători.^[3]

Structura protocolului Manchester

Protocolul standardizat gut-directed hypnotherapy (GDH) include:^[3]

• 7–12 ședințe săptămânale de 45–60 minute (protocolul original: 12 ședințe)
• Inducție prin relaxare progresivă și imagerie ghidată a unei locații calme, sigure
• Sugestii directe de calmare a activității intestinale, normalizarea sensibilității viscerale și îmbunătățirea controlului simptomelor
• Metafore specifice pentru intestin: pacientul este ghidat să „simtă" intestinul relaxat, cald, funcționând lin — o abordare de reprogramare perceptuală a modului în care creierul interpretează senzațiile colice
• CD sau aplicație audio pentru practică zilnică acasă (autohipnoză ghidată, 15–20 minute pe zi)

Rezultate pe termen lung

Urmărirea pe 5 ani a cohortei Manchester (Whorwell PJ et al., Gut 2003) a arătat că 73% din pacienții care au răspuns la GDH mențineau ameliorarea simptomelor la 5 ani, fără sesiuni de întreținere. Efectele pe termen lung sunt comparabile cu cele ale terapiei cognitiv-comportamentale (TCC) pentru SCI și superioare tratamentului farmacologic standard singur.^[3]

Un aspect important: pacienții care au practicat autohipnoza acasă (folosind CD-ul sau aplicația audio) au obținut rezultate la fel de bune ca cei care au continuat ședințele față-în-față, deschizând calea pentru implementarea la distanță și costul redus al terapiei.

Ce arată recenziile sistematice și ghidurile clinice

Recenzia Cochrane privind hipnoterapia pentru SCI (actualizată 2022) și meta-analiza Black CJ et al. (Gut, 2020) care a comparat 9 intervenții psihologice prin meta-analiză de rețea au concluzionat:^[4][5]

• GDH reduce semnificativ simptomele globale ale SCI față de medicamentele de control sau grupul de așteptare (RR 1.60; IC 95% 1.11–2.29)
• Ameliorare semnificativă a scorurilor de calitate a vieții la pacienții tratați cu GDH față de control
• În meta-analiza de rețea, GDH s-a clasat printre primele 3 intervenții psihologice eficace pentru SCI, alături de TCC și terapia bazată pe mindfulness
• Nu s-au identificat efecte adverse semnificative ale hipnoterapiei în niciunul dintre studii

Recomandările NICE și BSG

Ghidul NICE NG206 (2023) și ghidurile Societății Britanice de Gastroenterologie (BSG 2021) recomandă:^[1][4]

• Hipnoterapia ca opțiune terapeutică la pacienții cu SCI persistent în ciuda tratamentelor dietetice și farmacologice de primă linie
• Psihologul clinician sau terapeutul specializat în gastroenterologie este indicat pentru implementare
• GDH se oferă împreună cu alte intervenții psihologice validate (TCC, biofeedback) ca tratamente de a doua linie în SCI

NHS oferă hipnoterapie pentru SCI în mai multe spitale universitare din Marea Britanie. În Germania și Olanda există servicii specializate de GDH accesibile prin asigurarea de sănătate publică în cazuri selecționate.

Mecanismele neurofiziologice documentate

Studiile de imagistică funcțională cerebrală (fMRI, PET) la pacienții cu SCI tratați cu GDH au identificat modificări obiective:^[2]

• Reducerea activității în cortexul cingulat anterior (zona de procesare a durerii) în timpul distensiei colice simulate, comparativ cu înainte de tratament
• Normalizarea parțială a pragului de percepție a distensiei colice (hipersensibilitate viscerală redusă) — măsurată prin barostatie electronică
• Modificări ale conectivității funcționale în rețelele de procesare a durerii viscerale (defaultmode network și insula anterioară)
• Reducerea markerilor inflamatori intestinali (IL-6, IL-1β) la unii pacienți, sugerând că efectele nu sunt exclusiv perceptuale

Aceste date susțin că hipnoterapia produce modificări neurobiologice măsurabile, nu doar efecte de expectanță sau de atenție — o distincție importantă față de efectul placebo simplu și un argument pentru includerea sa în protocoalele clinice alături de farmacoterapie.

Candidații buni pentru hipnoterapia în SCI

Hipnoterapia funcționează mai bine la anumiți pacienți cu SCI:^[3][4]

• Pacienți cu SCI refractar la diete specifice (low-FODMAP, fără gluten) și la antispastice, antidiareice sau laxative
• Pacienți cu comorbiditate anxioasă sau depresivă evidentă — corelată cu hipersensibilitate viscerală mai pronunțată și cu răspuns mai bun la intervențiile psihologice
• Pacienți motivați pentru o abordare psihologică și fără contraindicații la hipnoză (psihoze active, tulburări disociative)
• SCI-M și SCI-D tind să răspundă mai bine decât SCI-C în studiile disponibile, deși toate subtipurile pot beneficia
• Hipnotizabilitatea medie spre ridicată — dar și pacienții cu hipnotizabilitate medie pot beneficia, mai ales prin practicarea consecventă a autohipnozei acasă

Concluzii

Hipnoterapia dirijată pe intestin (gut-directed hypnotherapy) este singura intervenție de hipnoză clinică cu dovezi de nivel 1 și recomandare în ghiduri clinice internaționale (NICE NG206, BSG 2021), pentru indicația specifică a sindromului colonului iritabil. Protocoalele validate — cu 7–12 ședințe săptămânale, sugestii specifice pentru intestin și practică acasă — ating rate de răspuns de 70–80% cu efecte menținute la 5 ani. Mecanismele includ reducerea hipersensibilității viscerale și modificarea procesării corticale a semnalelor dureroase intestinale. Hipnoterapia nu este un tratament de primă linie al SCI, ci o opțiune solidă de a doua sau a treia linie pentru pacienții refractari la dietă și farmacoterapie, practicată de clinicieni specializați în mediu medical adecvat.

Hipnoza clinică versus hipnoza de scenă: diferențe esențiale și riscuri asociate

Ce este hipnoza — definiție și bazele neuroștiințifice

Hipnoza este definită de Asociația Psihologică Americană (APA) drept „o stare de conștiință care implică concentrare focalizată și atenție redusă la periferie, cu capacitate crescută de răspuns la sugestii". Nu este somn (activitatea cerebrală EEG diferă substanțial de somn), nu este inconștiență și nu elimină voința persoanei.^[1]

Neuroimagistica modernă (fMRI) a identificat corelate obiective ale stării hipnotice:^[2]

• Reducerea activității în cortexul cingulat anterior dorsal (zona implicată în procesarea conflictelor și autoevaluare)
• Creșterea conectivității dintre cortexul prefrontal dorsolateral și insula anterioară (control executiv și integrarea senzorială)
• Decuplarea funcțională a cortexului prefrontal lateral de restul rețelei în repaus

Hipnotizabilitatea variază semnificativ la nivel individual și este o trăsătură relativ stabilă, cuantificabilă prin scale standardizate (Stanford Hypnotic Susceptibility Scale — SHSS): aproximativ 15–20% din adulți au hipnotizabilitate ridicată, 60–65% medie și 15–20% scăzută. Aceasta nu se corelează cu nivelul de inteligență, personalitate submisivă sau credulitate.

Hipnoza clinică: context, metode și cadru profesional

Hipnoterapia clinică este practicată de medici (specialiști în psihiatrie, anestezie, neurologie, stomatologie), psihologi clinicieni și asistenți medicali cu pregătire suplimentară certificată. Organizațiile profesionale de referință includ Societatea Americană de Hipnoză Clinică (ASCH), Societatea Britanică de Hipnoză Clinică și Academică (BSCAH) și divizia 30 a APA.^[1]

Etapele ședinței de hipnoză clinică

O ședință tipică de hipnoză clinică include:^[3]

• Evaluarea și informarea: terapeutul explică ce este și ce nu este hipnoza, verifică absența contraindicațiilor (schizofrenie, tulburări disociative active), obține consimțământul informat și evaluează hipnotizabilitatea.
• Inducția: tehnica de inducere a stării hipnotice (relaxare progresivă, fixarea privirii, imagerie ghidată) — durează 5–15 minute în funcție de experiența pacientului.
• Adâncirea: approfundarea stării de transsă printr-o serie de sugestii de relaxare și concentrare.
• Lucrul terapeutic: sugestii directe sau indirecte (modelul ericksonean), tehnici cognitiv-comportamentale sub hipnoză, regresie controlată sau explorare a surselor simptomelor.
• Reorientarea: revenirea la starea normală de conștiință, rezumarea experiențelor, discutarea sugestiilor posthipnotice (pentru autohipnoză sau schimbări de comportament).

Aplicații clinice cu dovezi

Meta-analizele și ghidurile clinice recunosc eficacitatea hipnozei clinice în:^[3]

• Sindromul colonului iritabil (SCI): protocol de 7–12 ședințe „gut-directed hypnotherapy" — rate de ameliorare 70–80% (NICE 2017 recomandă când alte tratamente au eșuat)
• Durerea cronică (fibromialgie, durere neuropată, cefaleele): reducere semnificativă a intensității durerii față de control
• Anxietatea procedurală (intervenții dentare, biopsii, proceduri de urgență): reduce nevoia de analgezice
• Durerea la naștere: ședințele pre-natale de auto-hipnoză reduc nevoia de epidurală (Cochrane 2016: risc moderat de bias, efect favorabil confirmat)
• Fobiile specifice și PTSD: adjuvant eficace al terapiei cognitiv-comportamentale
• Simptome psihosomatice funcționale: tulburarea de conversie, afonia psihogenă

Hipnoza de scenă: mecanisme, tehnici și ce se întâmplă de fapt

Hipnoza de scenă este un spectacol de divertisment, nu o practică terapeutică. Înțelegerea mecanismelor sale reale demistifică percepția că hipnotizatorul de scenă deține puteri speciale.^[4]

Selecția participanților — cheia spectacolului

Primul element al succesului unui spectacol de hipnoză este selecția. Hipnotizatorul de scenă identifică voluntarii cu hipnotizabilitate ridicată printr-un test rapid (de exemplu, „mâinile lipite" sau „căderea pe spate"). Persoanele care nu răspund sunt eliminate discret. Rămân pe scenă 5–10% cu cel mai înalt scor de hipnotizabilitate naturală.^[4]

Presiunea socială și complianța voluntară

Participanții care urcă pe scenă în fața unui public au motivații sociale puternice de a juca rolul de „subiect hipnotizat". Cercetările din psihologia socială (Spanos NP, 1991) demonstrează că o mare parte din comportamentele spectaculoase de pe scenă sunt produsul complianței conștiente, nu al modificărilor profunde de conștiință. Aceasta nu înseamnă că totul este „fals" — starea hipnotică reală există — dar amplitudinea comportamentelor este amplificată de context social.

Ce nu poate face hipnotizatorul de scenă

Contrar percepției populare, niciun hipnotizator — de scenă sau clinic — nu poate:^[1]

• Forța o persoană să acționeze împotriva valorilor sale morale fundamentale
• Implanta amintiri false permanente fără cooperarea subiectului
• Menține o persoană în hipnoză împotriva voinței sale
• Induce hipnoză la persoane cu hipnotizabilitate scăzută, indiferent de tehnica folosită

Riscurile hipnozei de scenă: documentate și subevaluate

Deși cazurile grave sunt rare, hipnoza de scenă are un profil de risc real, studiat de Asociația Britanică de Medicină (BMA) în raportul din 1955 și reeditat în 2023:^[4]

• Retraumatizarea: sugestiile de regresie la vârste anterioare (frecvente în spectacolele de scenă) pot dezinhiba amintiri traumatice sau produce confabulation (false amintiri). Cazuri documentate de reactivare a episoadelor de abuz din copilărie.
• Reacții disociative: persoanele cu vulnerabilitate predispozantă (tulburare disociativă subliminală) pot intra în stări disociative care depășesc controlul hipnotizatorului de scenă, fără infrastructura clinică pentru gestionarea lor.
• Hipnoza reziduală: rareori, subiecții nu revin complet la starea normală la finalul spectacolului, necesitând intervenție medicală de urgență.
• Exploatarea publicului: spectacolele de hipnoză implică de regulă situații stânjenitoare sau degradante sub hipnoză (mimarea unor comportamente ridicole), cu potențial de prejudiciu psihologic ulterior.

Marea Britanie a introdus în 1952 Hypnotism Act, care reglementează hipnoza publică și o supune aprobării autorităților locale. Australia și Noua Zeelandă au restricții similare.^[4]

Diferențele esențiale: un ghid comparativ

Cele mai importante distincții între hipnoza clinică și hipnoza de scenă:^[1][4]

• Scopul: terapeutic vs. divertisment
• Practicianul: medic/psiholog cu formare certificată vs. hipnotizator de scenă fără reglementare profesională
• Consimțământul: informat detaliat, cu posibilitate de retragere vs. consimțământ general pentru spectacol
• Conținutul sugestiilor: adaptat la obiectivele terapeutice ale pacientului vs. impuse de script-ul spectacolului
• Cadrul de siguranță: protocol clinic, screening prealabil al vulnerabilităților vs. absent
• Gestionarea reacțiilor adverse: terapeut instruit + cadru clinic vs. improvizată sau absentă
• Regresia: utilizată controlat, cu suport terapeutic vs. necontrolată, cu risc de retraumatizare

Autohipnoza: o extensie a hipnozei clinice

Autohipnoza este capacitatea de a induce singur o stare hipnotică, de obicei după antrenament cu un terapeut. Este utilizată ca prelungire a ședințelor clinice pentru:^[3]

• Gestionarea durerii cronice și a simptomelor SCI între ședințele formale
• Controlul anxietății performanțiale și al fobiilor specifice
• Managementul simptomelor sindromului premenstrual și a bufeurilor la menopauză
• Îmbunătățirea calității somnului în insomnia funcțională

Aplicațiile digitale de autohipnoză ghidată (Reveri, Hypnobox) dezvoltate împreună cu cercetători Stanford au demonstrat efecte clinice moderate pentru anxietate și durere în studii pilot, deși nu au nivelul de dovezi al intervențiilor față-în-față.

Concluzii

Hipnoza clinică și hipnoza de scenă diferă fundamental ca scop, metodologie, siguranță și cadru profesional — deși folosesc mecanisme cognitive parțial suprapuse. Hipnoza clinică, practicată de specialiști autorizați, are un profil solid de eficacitate în sindromul colonului iritabil, durerea cronică și anxietatea procedurală, fără riscurile asociate spectacolelor de scenă. Principalele riscuri ale hipnozei de scenă — retraumatizarea, reacțiile disociative și falsele amintiri — apar tocmai din absența cadrului profesional și a screening-ului prealabil. Pacienții interesați de hipnoză ca opțiune terapeutică ar trebui să solicite referință către un medic sau psiholog cu formare certificată în hipnoză clinică, nu să extrapoleze din experiența spectacolelor de divertisment.

Efectul hipnoterapiei - Ce arată studiile?

Hipnoterapia este o practică destul de populară astăzi, cu o largă utilizare, începând de la tratamentul fobiilor până la tratamentul unor afecțiuni grave aflate în stadiu terminal, de la curele de slăbire până la îmbunătățirea memoriei martorilor în sistemul judiciar. Până unde merge însă efectul hipnoterapiei și cât de veridică este această terapie?

Literatura de specialitate abundă în cercetări și analize despre efectele și rezultatele hipnoterapiei asupra afecțiunilor fizice, a stării de sănătate și mentale generale, a anxietății, depresiei, calității vieții etc.

Rezultatele obținute însă nu merg toate în aceeași direcție, iar de multe ori cercetările care afirmă un eventual efect benefic sunt criticate pentru lipsa unei metodologii riguroase. De asemenea, se pune problema efectului placebo care poate afecta rezultatele, mai ales acolo unde nu este controlat.

Fără îndoială, studii noi, bine realizate, ar putea pune punct disputei privind autenticitatea hipnoterapiei ca metodă terapeutică demonstrată științific.

Iată pe scurt o parte din concluziile la care cercetătorii au ajuns în privința modului de funcționare și a efectului hipnoterapiei în diferite circumstanțe medicale:

Hipnoterapia ca tratament pentru afecțiunile fizice

Într-un studiu realizat pe pacienți care sufereau de durere la nivelul pieptului (în absența unei boli de inimă) a fost comparat efectul hipnoterapiei cu o terapie de suport a pacienților combinată cu o medicamentație placebo. Cei tratați prin hipnoză au menționat o scădere semnificativă a durerii în urma tratamentului, comparativ cu grupul care fusese tratat cu medicamente placebo. De asemenea, hipnoterapia a avut efecte benefice și în cazul stării de bine generale a pacienților. În cazul anxietății și a depresiei nici hipnoterapia, nici tratamentul placebo nu au avut influențe semnificative. (1)

O meta-analiză a studiilor realizate în perioada 1970-2005 privind eficacitatea hipnoterapiei în tratarea sindromului de colon iritabil, a ajuns la concluzia că hipnoterapia a îmbunătățit într-adevăr starea de sănătate a bolnavilor participanți la studiu, având efecte asupra principalelor simptome, asupra calității vieții, anxietății și depresiei. Cu toate acestea, condițiile metodologice de realizare a studiilor nu au fost optime, de aceea nu se poate acorda credit rezultatelor aduse de studiile respective. Cercetări suplimentare care să respecte condiții experimentale riguroase ar trebui realizate. (2)

Cercetarea realizată de un grup de profesori din Olanda a arătat ineficiența hipnoterapiei în ameliorarea calității vieții în cazul unor bolnavi de cancer care urmau un tratament prin radioterapie. Participanții au fost împărțiți în două grupuri: primul a urmat tratamentul prescris de medicii curanți, în timp ce al doilea a combinat tratamentul cu hipnoterapia. În final s-a dovedit că hipnoterapia nu a avut efecte semnificative nici asupra anxietății, nici asupra calității vieții. În ciuda acestor rezultate statistice, participanții din grupul tratat prin hipnoterapie au raportat o îmbunătățire a stării mentale și a stării de bine generale. (3)

O meta-analiză a studiilor privind impactul hipnozei asupra efectelor secundare ale anesteziei în cazul pacienților care au suferit o intervenție chirurgicală a arătat un beneficiu semnificativ pe care hipnoterapia îl aduce acestor pacienți. Atât auto-evaluarea făcută de participanți, cât și evaluarea obiectivă a semnelor și simptomelor după operație au sprijinit aceste rezultate. (4)

În studiul pe care l-au realizat, Elvira V. Lang et al. au ajuns la concluzia că dacă hipnoterapia este combinată cu atenția empatică a personalului medical, atunci are efecte benefice asupra pacienților. În acest caz reduce durerea, anxietatea și chiar nevoia de a lua alte medicamente pentru calmarea durerii sau anxietății. În lipsa hipnoterapiei, o atitudine empatică a personalului medical față de pacient, dar care nu are puterea de a trezi în pacient dorința de autovindecare (self-coping) nu doar că nu ajută, dar are chiar efecte adverse (dificultăți respiratorii, fluctuații ale presiunii sângelui, evenimente cardiace). În acest caz însă se pune problema efectului placebo și a relației terapeutice care pot explica aceste diferențe, mai degrabă decât hipnoterapia. (5)

Hipnoterapia ca anestezic în intervențiile medicale

În cadrul unei cercetări autorii și-au propus să determine efectul relaxării induse prin hipnoterapie asupra copiilor care sufereau de afecțiuni ale aparatului urinar, în cadrul unei proceduri medicale invazive de investigare. Copiii au fost împărțiți în două grupuri, un grup a urmat pașii standard, de rutină, prevăzuți de spital, iar celălalt grup a participat la câteva ședințe de hipnoterapie înaintea procedurii. Diferențele între cele două grupuri au fost semnificative: pentru copiii care au participat la hipnoterapie experiența medicală respectivă a fost mai puțin traumatică decât experiențele anterioare și mai puțin neplăcută decât a copiilor din celălalt grup. Durata procedurii a fost mai scurtă și medicii au întâmpinat mai puține dificultăți în cazul copiilor cu hipnoterapie, comparativ cu ceilalți copii. (6)

Hipnoterapia în cadrul nașterii

Hipnoterapia a fost folosită încă de la începutul anilor 1950 în cazul nașterilor, însă în ultimele două decenii a cunoscut o dezvoltare foarte mare și un interes deosebit din partea mass media.

Terapeuții consideră că prin hipnoterapie ajută viitoarea mamă să se relaxeze, să scape de temeri și anxietate și să se concentreze asupra evenimentului nașterii, astfel încât să nu necesite medicamentație, anestezie sau intervenție medicală. De asemenea, hipnoterapia are efecte și asupra recuperării post partum a mamei, alăptării la sân, reducerea posibilei depresii, și nu în ultimul rând, ajută și copilul să fie mai relaxat și mai sănătos.(7),(8)

În ultimul timp și oamenii de știință au început să-și îndrepte atenția spre acest nou tip de „anestezie”. Iată câteva din rezultatele pe care le-au aflat:

Reducerea duratei de travaliu
În cadrul unui studiu au participat 120 de femei însărcinate, aflate la prima naștere. Unele au beneficiat de terapia prin sugestie realizată de asistentele medicale, iar celelalte nu au avut parte de niciun tip de terapie. În cazul mamelor care au beneficiat de terapie durata primelor două etape ale nașterii a fost semnificativ mai mică decât a celorlalte. Acest rezultat este susținut de o altă cercetare, în care participantele, aflate fie la prima, fie la a doua naștere, au avut parte fie de hipnoză, fie de o un program de relaxare convențional. Durata primei etape a nașterii a fost scurtată cu 98 de minute pentru mamele aflate la prima naștere și cu 40 de minute pentru cele care nășteau a doua oară. În plus, mamele din grupul de hipnoterapie au menționat și alte efecte benefice ale hipnoterapiei: reducerea anxietății și eliminarea dificultăților de a dormi. (9), (10)

Micșorarea intervenției medicale în timpul nașterii
Participantele la studiul realizat de Harmon T. M. Et al care făcuseră hipnoterapie înainte de naștere au avut o rată semnificativ mai mare de nașteri normale, care nu au necesitat cezariană sau intervenții cum ar fi forcepsul sau vacuumul. De asemenea, copiii ai căror mame au făcut hipnoterapie au obținut scoruri Apgar mai mari decât ai mamelor din grupul de control. (11)

Utilizarea scăzută a medicamentelor sau a anestezicelor Într-un alt studiu, mamele care folosiseră autohipnoza au avut nevoie de mai puțină anestezie sau alte medicamente pe durata nașterii, comparativ cu mamele din grupul de control. (12)

Pentru a putea însă generaliza aceste rezultate este nevoie de studii care să implice un număr mai mare de participanți, realizate pe populații diferite.