Iasi: Numar mare de pacienti la UPU

Data publicării: 14-08-2010

Peste 190 de persoane au ajuns, în ultima gardă, la Spitalul Clinic de Urgenţe 'Sfântul Ioan' din Iaşi, numărul acestora fiind cu 30-40 % mai mult faţă de perioadele anterioare, a declarat vineri, pentru AGERPRES, dr. Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul spitalului ieşean.
Astfel, peste 40 de persoane au necesitat asistenţă de urgenţă în UPU, dintre care şapte au fost aduşi direct din stradă din cauza stărilor lipotimice. Din cauza căldurii au avut de suferit şi mulţi pacienţi sau rude ale acestora. În timp ce-şi aşteptau rândul în sala de aşteptare a UPU, acestora li s-au agravat afecţiunile cardiace sau au acuzat stări lipotimice.
De asemenea, personalul din serviciul de urgenţă este supus unor variaţii termice mari şi este foarte greu să asigure asistenţa de urgenţă în astfel de condiţii.
'UPU este plin. Din păcate, numărul pacienţilor este mare încă de dimineaţă. Este foarte cald, iar condiţiile de desfăşurare a activităţii medicale sunt dificile întrucât imobilul funcţionează într-o cutie de tablă pe care soarele o supraîncălzeşte. În ciuda celor trei aparate de aer condiţionat, primite ca donaţie, este foarte cald pentru că spaţiul nu este acea clădire în care să se asigure corespunzător circuitele funcţionale şi temperatura corespunzătoare. Aceeaşi situaţie este şi în sala de aşteptare, construită tot de binevoitori şi din direcţionarea a 2% către Centrul Integrat Regional pentru Tratarea Intoxicaţiilor Traumatismelor şi Arsurilor (CIRTITA), unde multor pacienţi li s-a făcut rău', a declarat dr. Ciuhodaru.
Dr. Tudor Ciuhodaru susţine că situaţia ar fi alta dacă s-ar da în folosinţă noua clădire din curtea spitalului, ale cărei lucrări de construcţie au început în urmă cu 16 ani.
'Atât pacienţii cât şi personalul se plâng de condiţiile din adevăratul cazan de iad, de secol XIX, în care ne desfăşurăm activitatea şi ne întreabă cine-i pedepseşte pe această vreme caniculară şi nu deschide noua clădire a spitalului de urgenţe în care se pot asigura circuitele funcţionale corespunzătoare precum şi zone de aşteptare dotate corespunzător', a mai spus Ciuhodaru.
Actualul Spital Clinic de Urgenţe 'Sfântul Ioan' din Iaşi funcţionează în mai multe clădiri ce au aparţinut unei vechi familii boiereşti, unde bucăţi din tavanele aflate în stare avansată de degradare cad din când în când peste pacienţii care sunt nevoiţi să doarmă şi câte trei în două paturi, în lipsa unor spaţii de cazare adecvate. În lipsa unui ascensor, pacienţii care au fost operaţi sunt transportaţi cu targa, pe scări, de către secţia de Terapie Intensivă aflată la parterul imobilului.
În curtea Spitalului Clinic de Urgenţe se construieşte de aproximativ 16 ani o clădire care a avut iniţial destinaţia unui spital de urgenţe astfel încât pacienţii să nu mai fie plimbaţi de la un spital la altul pentru efectuarea de investigaţii medicale.
Parlamentarii democrat-liberali locali au cerut încă din perioada 2004-2008 ca noii clădiri din curtea Spitalului Clinic de Urgenţe 'Sfântul Ioan' din Iaşi să-i fie schimbată destinaţia iniţială şi să fie transformat în Institut Regional de Oncologie, ignorând că imobilul a fost proiectat şi construit după canoanele unui spital de urgenţe prevăzut chiar şi cu o pistă de aterizare a elicopterelor. Democrat liberalii au folosit ca argument numărul mare de bolnavi de cancer nevoiţi să se trateze în alte clinici universitare din ţară în lipsa unei astfel de instituţii medicale.
La scurt timp după alegerile din 2008, s-a ajuns la consensul ca în noua clădire să funcţioneze atât un Institut Regional de Oncologie, cât şi un Spital Clinic de Urgenţe, urmând ca în cursul acestui an să fie finalizate lucrările. După mai bine de 16 ani de la proiectarea de către un arhitect străin a noului spital de urgenţe după standardele europene, lucrările au fost finalizate doar la etajele superioare.
Sursa: Agerpres, 14-08-2010, Vizualizari 358
 Agentia Nationala de Presa Agerpres O parte din știrile medicale de pe site-ul nostru sunt furnizate de Agenția Națională de Presă "Agerpres", partenerul nostru pe secțiunea de Noutăți și Știri medicale.