Igiena la piscină şi ştrand

©

Autor:

Igiena la piscină şi ştrand
Apa din piscine şi ştranduri este clorinată, ceea ce înseamnă că este dezinfectată şi majoritatea agenţilor patogeni pentru om sunt distruşi. Însă unele bacterii sau fungi nu sunt ucise instantaneu, având o toleranţă mai mare la substanţele dezinfectate folosite în acest proces, ceea ce înseamnă că odată ajunse în apă, pot supravieţui de la câteva minute până la ore sau zile înainte de a fi distruse.

Afecţiunile gastro-intestinale, infecţiile la nivelul ochilor, urechilor sau pielii sunt cele mai frecvente boli pe care le putem contacta după o zi petrecută la piscină sau ştrand.

De aceea este important să ne luăm câteva măsuri de precauţie atunci când mergem la un bazin public, pentru a ne proteja deopotrivă pe noi şi pe ceilalţi. (1), (2)

  • Mergeţi la o piscină care este bine întreţinută şi unde puteţi vedea cele mai recente rezultate ale analizei apei.
  • La piscinele şi bazinele foarte aglomerate riscul de agenţi patogeni este mult mai ridicat, de aceea, pe cât posibil, evitaţi zilele sau perioadele foarte aglomerate.
  • Faceţi duş înainte de a intra şi după ce ieşiţi din apă (un duş cu apă şi săpun înainte de a pleca de acasă, dar şi duşuri scurte înainte şi după fiecare intrare în apă).
  • Nu intraţi în apă dacă suferiţi de diaree! Calea fecal-orală este cea mai comună cale de transmitere a agenţilor patogeni şi chiar şi în cazul unei igiene foarte bune, există riscul ca persoana cu diaree să transmită  microorganisme patogene.
  • Evitaţi să intraţi în apă dacă aveţi o rană deschisă, care nu este acoperită cu un bandaj rezistent la apă.
  • Evitaţi să urinaţi în apa bazinelor publice. În cazul copiilor cu scutece pentru apă, verificaţi frecvent dacă necesită să fie schimbaţi. Spălaţi-vă pe mâini cu apă şi săpun după schimbarea scutecelor. Cu copiii mai mari, care nu folosesc scutece, faceţi regulat pauze pentru a merge la baie.
  • Schimbaţi scutele în camerele special amenajate (dacă există) şi evitaţi să faceţi acest lucru foarte aproape de apa din bazin, pentru a împiedica răspândirea eventualilor germeni patogeni.
  • Încercaţi pe cât posibil să nu înghiţiţi apa din piscină sau ştrand. (2), (3), (4)

O prezentare pe larg a celor mai frecvente boli şi infecţii pe care le putem contacta de la piscină găsiţi aici.

Data actualizare: 31-08-2019 | creare: 25-07-2017 | Vizite: 2880
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum