Inflamațiile cavității bucale

Inflamaţia reprezintă procesul patologic apărut în urma acţiunii unui excitant microbian, care se manifestă prin diferite simptome precum roseaţă, temperatura crescută și tumefierea zonei cu probleme. În ceea ce priveşte locul apariţiei acesteia, trebuie menţionat că poate surveni oriunde, inclusiv la nivelul cavităţii bucale. Cauzele inflamațiilor cavității bucale sunt numeroase, începând cu ingerarea unor mâncăruri fierbinţi, alcoolul, fumatul, respiraţia pe gură şi sfârşind cu existenţa unei boli.

De cele mai multe ori, inflamaţia cavității bucale debutează cu o stare acută ce se poate transforma uşor în cronică dacă nu se intervine precoce. Starea acută se caracterizează prin exudarea fluidă şi migrarea leucocitelor, în mod special, a neutrofilelor. În urma încercării corpului uman de a elimina bacteriile care cauzează o infecţie la nivelul gingiilor, apare inflamaţia cronică, care este de lungă durată, ceea ce poate genera alte afecţiuni mai grave: diabet, accident vascular cerebral şi uneori, chiar unele forme de cancer. În timp, prezenţa cronică a inflamaţiei poate avea consecinţe grave printre care: deteriorarea gingiilor şi a structurilor care susţin dinţii, precum şi pierderea dinţilor. (1, 2, 7)

Cauze şi factori de risc

Inflamaţiile cavităţii bucale pot fi cauzate de numeroşi factori externi care influenţează evoluţia procesului patologic. Cei mai des întâlniţi sunt:

• infecţii virale, bacteriene, micotice;
• alergii (medicamentoase, alimentare, la produse de igienă orală);
• afecţiuni autoimune sau sistemice (avitaminoze, anemii);
• microtraumatisme (proteze dentare, piercing);
• agenţi iritanţi ai mucoasei bucale (alimente fierbinţi, tutun, alcool, condimente);
• radioterapie, chimioterapie;
• arsuri şi muşcături bucale. (1, 2, 7, 8)

Clasificare

Inflamaţiile cavităţii bucale se clasifică în:

• stomatite (afectarea mucoasei bucale, inclusiv a gingiilor şi a mucoasei jugale) şi
• glosite (inflamaţii localizate la nivelul mucoasei linguale).

Stomatite

Stomatitele reprezintă principalele afecţiuni ale mucoasei bucale, care la rândul lor pot fi acute sau cronice, uşoare sau grave. Există numeroase tipuri, dintre cele infecţioase menţionăm stomatite de etiologie virală (herpetică, zosteriană), stomatite bacteriene (tuberculoasă) şi din categoria non-infecţioase, pe cea aftoasă. (1, 2, 7)

Stomatita herpetică

Stomatita herpetică apare în urma infectării cu virusul herpes simplex tip I la care sunt mai expuşi copiii şi tinerii. De asemenea, aceasta se poate transmite cu uşurinţă de la un individ la altul.

Stomatita herpetică debutează la copil sub forma primară şi se reactivează din cauza imunosupresiei şi a stresului într-o formă secundară, la adult. Apare sub forma unor vezicule mici la nivelul mucoasei bucale şi a buzelor care pot degenera în eroziuni ale mucoasei, acoperite de depozite cenuşii. Adesea, acestea sunt însoţite la copii de febră şi alterarea stării generale.

Putem identifica stomatita herpetică în urma simptomelor: greutate la înghiţire, umflarea gingiilor, dureri la nivelul întregii guri, febră (precede cu o zi-doua apariţia veziculelor), ulceraţii ale limbii sau ale obrajilor. Totodată, imposibilitatea de a mânca sau a bea este un alt simptom al acestei patologii.

Diagnosticul este clinic prin vizualizarea ulceraţiilor congestive de la nivelul mucoasei bucale şi poate fi confirmat în urma testelor speciale efectuate în laborator.

Tratament
Stomatita herpetică se vindecă în general in 10 zile, spontan, în absenţa tratamentului. Important este că odată contactat, virusul rămâne în organism sub o formă latentă şi se poate reactiva, generând inflamaţia cavităţii bucale, însă cu simptome mai puţin severe decât la prima infecţie.

Tratamentul poate fi general, când se administrează Aciclovir pe cale orală pacienţilor aflaţi la prima infecţie, respectiv local cuprinzând sterilizante orale (Tantum verde, Hexoral, Citrolin), Aciclovir sub forma de cremă (Zovirax).

Recomandări pentru pacienţi

• A se evita băuturile carbogazoase, optând pentru apă, milk shake-uri şi sucuri naturale, având în vedere că este necesară o bună hidratare;
• Consum de legume fierte, mancăruri reci, produse congelate care uşurează ingerarea;
• Pentru a combate durerea, la copii, se recomandă administrarea de Acetaminofen sau Ibuprofen, însă trebuie evitată administrarea de Acetaminofen copiilor cu vârsta mai mică de 2 ani deoarece poate genera Sindromul Reye.
• Adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi o igienă orală corespunzatoare.

Stomatita zosteriană

Se prezintă sub forma unor vezicule care sunt situate pe traiectul unor terminaţii ale nervilor (cel mai des nervul V - trigemen).
Simptomele includ: durere, furnicături, disfagie (greutate la înghiţire).
Tratamentul local se efectuează, de asemenea, ca şi în stomatita herpetică, cu antiseptice orale. (2, 3, 7)

Stomatita tuberculoasă

Apare secundar leziunilor tuberculoase pulmonare prin diseminare pe cale sangvină sub forma unor ulceraţii dureroase acoperite de exsudat purulent la nivelul mucoasei bucale.

Tuberculoza este o boală infecţioasă cronică produsă de Mycobacterium tuberculosis şi poate avea localizare pulmonară (cel mai frecvent), respectiv extra-pulmonară cu o incidenţă de 5% până la 50% din cazuri, în special la pacienţi imunocompromişi, copii, bătrâni, infecţie cu HIV, după corticoterapie prelungită, cavitatea orală fiind un posibil sediu al infecţiei.

Manifestările orale ale tuberculozei apar la 0,5-1,5% din pacienţii diagnosticaţi cu această boală.

Clinic este dificil de diferenţiat de alte patologii existente la nivel bucal. Se poate prezenta sub formă primară sau secundară, cea din urmă fiind mai frecventă. Leziunile sunt ulceroase, frecvent unice dar pot fi şi multiple, superficiale sau profunde, marginile sunt neregulate, prezintă necroză în porţiunea centrală şi inflamaţia mucoasei adiacente, având localizare la nivelul limbii, mucoasa labială, palatul dur, gingii si mucoasa bucală.

Diagnosticul poate fi suspectat clinic pe baza simptomelor locale si generale şi confirmat prin investigaţii suplimentare, precum biopsie de la nivelul leziunilor şi radiografie toracică.
Diagnosticul histopatologic atestă prezenţa tuberculozei la nivel oral prin prezenţa unui infiltrat inflamator granulomatos cu limfocite şi celule Langhans.

Tratamentul este condus de medicul pneumolog şi constă în terapie antituberculoasă sistemică care se efectuează standard în 2 faze. În prima fază se administrează o combinaţie de 4 medicamente tuberculostatice: Izoniazidă, Rifampicină, Etambutol şi Pirazinamidă pentru o durată de 2 luni, apoi se continuă cu Izoniazidă şi Rifampicină pentru următoarele 4 luni.
Terapia locală presupune administrarea topică de antiinflamatorii, o bună igienă orală şi evitarea factorilor de risc traumatic. (6, 7)

Stomatita aftoasă

Stomatita aftoasă este o formă a stomatitelor non-infecţioase, cauza exactă nu este pe deplin cunoscută, fiind mai mulţi factori implicaţi dintre care cei mai comuni sunt: stresul, alergiile alimentare (ciocolată, brânză, alune, citrice, cafea), modificările hormonale (exemplu: statusul menstrual), sistem imun precar, nutriţie deficitară, traumatisme la nivelul cavităţii bucale.

Clinic apar vezicule unice sau multiple, dureroase, acompaniate de senzaţie de arsură. Îmbracă 3 forme clinice:

• forma minoră reprezinta 80% din stomatitele aftoase, ulceraţiile sunt mici sub 1 cm, fără modificari ale mucoasei după vindecare;
• forma majoră afectează 10-15% din pacienţi şi este caracterizată de ulceraţii mari de peste 1cm, iar vindecarea este cu formare de ţesut cicatricial;
• forma herpetică presupune numeroase ulceraţii de dimensiuni mici (aproximativ în număr de 100) care evoluează progresiv cu persistenţa unor cicatrici.

Diagnosticul este clinic şi histopatologic.

Tratamentul este local. Se administrează corticosteroizi topic (Triamcinolon acetat), antiseptice (Clorhexidina), badijonaj bucal cu glicerina boraxată, preparate speciale contra aftelor bucale. (2, 4, 5, 7)

Glosite

Glositele sunt inflamaţii acute sau cronice la nivelul mucoasei linguale şi pot coexista cu stomatitele.

Simptomele includ:

• dificultate la vorbire, masticaţie şi înghiţire
• culoarea modificată a limbii (roşie, lucioasă)
• mărirea de volum a limbii
• blocarea căilor respiratorii (rar)

Diagnosticul este stabilit în urma examenului clinic care evidenţiază o limbă depapilată, mărită de volum. Istoricul pacientului de asemenea ne oferă informaţii despre stilul de viaţă, contribuind la identificarea cauzei inflamaţiei, alături de testele uzuale de laborator.

Tratamentul are ca scop îndepărtarea durerii şi a disconfortului cauzat de dimensiunea crescută a limbii şi presupune o igienă orală adecvată (periaj dentar corespunzător de cel puţin 2 ori pe zi, antiseptice bucale, utilizarea apelor de gură), antibioterapie în caz de infecţii, echilibrare nutriţională şi evitarea factorilor iritanţi (alcool, tutun, alimente condimentate).
Glositele pot fi prevenite prin îngrijire orală corectă. (7, 8)