INSP: 71 de cazuri noi de COVID-19 în ultima săptămână, în creștere cu 22,4%
Data publicării: 20-05-2025
Potrivit INSP, 18 dintre aceste cazuri noi sunt la pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Săptămâna trecută nu au fost raportate decese la persoane cu COVID-19.
Până în prezent, 69.259 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au murit în România.
În țara noastră au fost înregistrate, până în prezent, 3.583.811 de cazuri de COVID-19.
În ultima săptămână au fost efectuate 424 de teste RT-PCR și 2.985 de teste rapide antigenice. Rata pozitivității a fost de 2,1%.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 14.050.031 de teste RT-PCR și 15.352.649 teste rapide antigenice.
Sursa: Agerpres,
20-05-2025, Vizualizari 90
