Istoria nursingului

Nursingul, ca disciplină științifică și profesie, a cunoscut o evoluție semnificativă de-a lungul istoriei, trecând de la îngrijirile empirice acordate de membrii comunității la o practică fundamentată pe cunoștințe medicale, etice și sociale. Evoluția nursingului reflectă transformările culturale, sociale și științifice ale fiecărei epoci.

Îngrijirile în Antichitate și Evul Mediu

Primele forme de îngrijiri organizate se regăsesc în civilizațiile antice. În Egiptul Antic, papirusurile medicale (ex. Papirusul Ebers, cca. 1550 î.Hr.) descriau proceduri de îngrijire a bolnavilor (1). În Grecia Antică, templele dedicate lui Asclepios funcționau ca centre de îngrijire, unde „asclepiadele” ofereau tratamente rudimentare (2).
În perioada romană, serviciile medicale s-au dezvoltat în armata imperială, iar femeile sclavi sau libere erau responsabile de îngrijirea bolnavilor și răniților (3). Evul Mediu a fost marcat de implicarea instituțiilor religioase, în special a ordinelor monastice (benedictini, augustinieni), care au organizat spitale și aziluri. Îngrijirea era orientată preponderent spre caritate și alinare spirituală, iar rolul femeii a fost esențial (4).

Secolele XVII–XIX: începuturile nursingului modern

Reforma protestantă a dus la declinul îngrijirilor religioase, iar serviciile de sănătate au fost preluate adesea de persoane fără pregătire, ceea ce a dus la scăderea calității actului de îngrijire (5). Situația s-a schimbat radical în secolul XIX, odată cu activitatea Florence Nightingale (1820–1910), considerată fondatoarea nursingului modern. Experiența sa din timpul Războiului din Crimeea (1853–1856) a demonstrat importanța igienei, organizării și a formării personalului, reducând mortalitatea în spitale de la 42% la 2% (6).
În 1860, Nightingale a fondat Școala de Nursing Nightingale de la Spitalul St. Thomas din Londra, care a pus bazele educației formale în nursing. Modelul său s-a extins în Europa și America de Nord, unde au apărut primele asociații profesionale și coduri etice pentru asistentele medicale (7).

Secolul XX: profesionalizarea și dezvoltarea științifică

Secolul XX a adus o profesionalizare accentuată a nursingului, prin recunoașterea sa ca disciplină academică și integrarea în universități. Asociația Internațională a Asistentelor Medicale (International Council of Nurses – ICN), fondată în 1899, a contribuit la standardizarea formării și practicii profesionale (8).
În perioada celor două războaie mondiale, asistentele medicale au avut un rol esențial în îngrijirea răniților și în prevenirea epidemiilor, ceea ce a consolidat imaginea publică a profesiei. După 1950, nursingul s-a dezvoltat ca știință aplicată, prin modele conceptuale și teorii (ex. Virginia Henderson, Dorothea Orem, Hildegard Peplau), care au definit rolul asistentei medicale în relația cu pacientul, familia și comunitatea (9).

Nursingul contemporan

Astăzi, nursingul este recunoscut ca profesie autonomă, fundamentată pe cunoștințe teoretice și cercetare științifică. Asistenții medicali au un rol central în promovarea sănătății, prevenirea bolilor și îngrijirea integrată a pacienților, în concordanță cu principiile eticii și drepturile omului (10). Globalizarea și digitalizarea au deschis noi direcții, cum ar fi telemedicina și nursingul comunitar, adaptate nevoilor actuale de sănătate publică.

Concluzii

Istoria nursingului reflectă trecerea de la îngrijirea intuitivă, bazată pe tradiție și religie, la o profesie reglementată, fundamentată pe știință și etică. Contribuțiile personalităților marcante, dezvoltarea instituțională și avansul științific au transformat nursingul într-un pilon esențial al sistemelor de sănătate contemporane.