Laptele în tratamentele de înfrumusețare

Laptele în tratamentele de înfrumusețare

Laptele este cunoscut mai ales pentru conținutul bogat de calciu esențial dezvoltării normale a dinților și oaselor. Poate deloc surprinzător, acest produs poate fi folosit fără probleme chiar și pentru îngrijirea personală, pentru a hrăni pielea în profunzime sau pentru a curăța impuritățile. Legenda spune că regina Egiptului, Cleopatra, obișnuia să se îmbăieze în lapte pentru a avea pielea fină și sănătoasă. Citind mai jos poți vedea că această legendă nu este așa departe de adevăr – laptele chiar poate contribui la obținerea unei pieli netede.

Este important de știut de ce este laptele, un ingredient considerat de mulți banal, atât de util pentru înfrumusețare. (1)

Laptele conține lipide, proteine, caseină dar și o serie de vitamine și minerale: vitamina A, vitamina D, vitamina E, vitamina K, enzime, complexul de vitamina B (tiamină, niacină, biotină, riboflavini, acid folic, acid pantotenic), calciu, iod, magneziu, zinc, potasiu, fosfor, în cantități mici acizi grași Omega 3 li Omega 6. De asemenea, laptele organic conține și antioxidanți și beta-caroten, două elemente esențiale vindecării inflamațiilor interne și externe. Mai mult, laptele conține acid lactic, un element cu proprietăți exfoliante, perfect pentru eliminarea celulelor moarte de la suprafața pielii. (2, 3, 4, 5, 6)

Calciul, proteinele și vitaminele conținute în lapte, atât de benefice în dieta zilnică, poate fi folosit în tratarea unor probleme ale tenului sau ale părului.

Laptele pentru iluminarea tenului

Aplicat de unul singur sau în combinație cu o lingură de miere (la două linguri de lapte rece) și o lingură de lămâie. Amestecul va acționa ca un tonic pentru ten, curățându-l în profunzime. Trebuie lăsat 10 minute, după care clătit cu apă călduță.

De ce funcționează?

Laptele conține proteine și grăsimi esențiale sănătății pielii, mierea este bogată în vitamine și minerale, iar lămâia împrospătează tenul, având un ușor rol în iluminarea chipului. (5, 7, 8)

Lapte pentru curățarea tenului

Pentru curățarea tenului este nevoie de lapte integral. Pentru curățarea feței este suficient să moi un disc demachiant în lapte (de la frigider) și să te ștergi pe față. Laptele trebuie lăsat să acționeze pentru 5 minute. Alternativ, poți amesteca la blender 30 ml lapte cu două felii de papaya. Amestecul rezultat se lasă pe față pentru 10 minute, apoi se clătește cu apă călduță.

De ce funcționează?

Laptele integral conține proteine și acizi grași, iar papaya conține o serie de enzime speciale care contribuie la curățarea tenului. (9)

Lapte pentru o piele strălucitoare

Pentru a obține o piele radiantă, este necesar să amesteci două linguri de lapte cu o lingură de miere și cu alte două linguri de apă călduță. Amestecul se aplică pe față și gât și se lasă cel puțin 20 minute sau până când se usucă. Se clătește cu apă călduță.

De ce funcționează?

Laptele este bogat în acizi grași ușor de absorbit în piele, iar mierea conține antioxidanți, are rol emolient, curăță fața și o hidratează în profunzime. (10)

Lapte pentru calmarea iritațiilor

Laptele ajută la calmarea pielii iritate din cauza pigmentării solare, a reacțiilor alergie, a coșurilor sau a rănilor minore. Se aplică laptele cu ajutorul unui disc demachiant și se lasă pentru 15 minute. Se clătește cu apă călduță.

De ce funcționează?

Simpla aplicare a laptelui pe față poate calma durerea, datorită proprietăților sale antiinflamatoare. (11)

Lapte pentru piele fină

Pentru a obține o piele fină este nevoie să amesteci 200 ml de lapte cu trei linguri de ovăz. Amestecul se aplică pe față și se lasă pentru 10 minute. Se clătește cu apă călduță.

De ce funcționează?

Laptele ajută la obținerea unei pieli fine datorită conținutului de acid lactic cu un rol cunoscut în exfoliere, iar ovăzul conține antioxidanți, având rol antiinflamator. (12, 13)

Lapte pentru îndepărtarea celulelor moarte

Prin combinația dintre lapte și sare, pielea scapă de celulele moarte și își recapătă strălucirea. Se amestecă două linguri de sare în 100 ml de apă fierbinte. După răcire se adaugă 200 ml de lapte. Acest amestec se pune pe față și gât cu mișcări circulare. Se clătește după 20 minute cu apă călduță.

De ce funcționează?

Atât laptele cât și sarea au proprietăți exfoliante. (12, 14)

Laptele pentru hidratarea pielii

Laptele poate păstra pielea hidratată prin amestecarea sa cu smântână. Se amestecă 100 ml de lapte cu o lingură de smântână și aplică pe față cu ajutorul unei dischete demachiante. Se lasă pentru 15 minute apoi se clătește cu apă călduță. Acest tratament crește elasticitatea pielii oferindu-i un aspect proaspăt și strălucitor.

De ce funcționează?

Laptele hidratează pielea în profunzime, iar acizii grași și proteine o hrănesc în timp ce acidul lactic conținut de ambele ingrediente ajută la catifelarea și menținerea elasticității. (15)

Lapte pentru păr uscat sau încurcat

Pentru un păr moale și ușor de pieptănat, se umple o sticlă cu pulverizator cu lapte și se aplică pe toată lungimea părului. Se piaptană ușor cu un pieptene, după care se lasă pentru 30 minute. Părul se spală normal cu șampon și se lasă să se usuce natural.

De ce funcționează?

Laptele conține acizi grași care hrănesc firul de păr dar și acid lactic care are proprietăți hidratante care dau viață părului uscat. (12)

Lapte pentru păr strălucitor

Pentru a obține un păr moale, strălucitor, plin de sănătate, este suficient să amesteci 100 ml de lapte integral cu 40 ml lapte de cocos. Acest amestec se aplică pe părul uscat masând ușor scalpul. Se clătește după 30 minute, iar părul se spală normal cu șampon.

De ce funcționează?

Laptele de cocos conține acizi grași sănătoși care hrănesc firul de păr, iar laptele clasic oferă hidratarea de care are nevoie. (16)

Laptele poate fi folosit fără probleme pentru tratarea unor probleme minore ale pielii sau părului. PH-ul asemănător pielii face din lapte un ingredient tolerabil, iar concentrația de substanțe nutritive asigură hidratarea, calmarea și curățarea zonelor cu probleme. (17, 18)


Data actualizare: 09-08-2018 | creare: 09-08-2018 | Vizite: 124
Bibliografie
1. The Origins of Lactase Persistence in Europe . https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2722739/
2. On food and cooking: The Science and the lore. http://www.worldcat.org/title/on-food-and-cooking-the-science-and-lore-of-the-kitchen/oclc/56590708
3. Nutritional value of Milk. http://www.borrowfoundation.org/assets/uploads/THE%20NUTRITIONAL%20VALUE%20OF%20MILK%20BF.pdf
4. Safety Assessment of Milk Proteins and Protein Derivatives as Used in Cosmetics. http://www.cir-safety.org/sites/default/files/mlkpep022017slr.pdf
5. Fatty acids in bovine milk fat. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2596709/
6. Fatty acid profiles and antioxidants of organic and conventional milk from low- and high-input systems during outdoor period. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24898881
7. Nutraceutical values of natural honey and its contribution to human health and wealth. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3583289/
8. Review on Skin Whitening Agents. https://www.researchgate.net/publication/249650287_Review_on_Skin_Whitening_Agents
9. Papain, a Plant Enzyme of Biological Importance: A Review. http://thescipub.com/pdf/10.3844/ajbbsp.2012.99.104
10. Honey and Health: A Review of Recent Clinical Research. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5424551/
11. Dairy products and inflammation: A review of the clinical evidence. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/26287637
12. Randomized clinical efficacy of superficial peeling with 85% lactic acid versus 70% glycolic acid. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3900339/
13. Are oats good for you? https://www.medicalnewstoday.com/articles/270680.php
14. Bathing in a magnesium-rich Dead Sea salt solution improves skin barrier function, enhances skin hydration, and reduces inflammation in atopic dry skin. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15689218
15. An antiaging skin care system containing alpha hydroxy acids and vitamins improves the biomechanical parameters of facial skin. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4277239/
16. Milk better than water to rehydrate kids, study finds. https://www.sciencedaily.com/releases/2011/08/110817142849.htm
17. A study of the pH of individual milk samples. https://www.researchgate.net/publication/227684707_A_study_of_the_pH_of_individual_milk_samples
18. Natural skin surface pH is on average below 5, which is beneficial for its resident flora. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18489300
Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • STUDIU: consumul de lactate ar putea preveni instalarea menopauzei precoce la femei
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
    Aplicația Activ (by ROmedic)
    Vrei să fii sănătos? Vrei să slăbești? Vrei sa fii în formă și să arăți bine? Vrei să te simți bine în corpul tău? Atunci trebuie să faci eforturi. Aplicația web "Activ" te ajută să fii consecvent în lupta pentru sănătatea ta.

    Accesează gratuit Aplicația
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.