Prelungirea prospețimii laptelui cu o nouă tehnică de pasteurizare

Pasteurizarea a fost descoperită de către chimistul francez Louis Pasteur și constă în încălzirea laptelui până la un punct la care bacteriile patogene sunt distruse. Păstrarea laptelui la frigider oprește temporar dezvoltarea bacteriilor nedistruse în urma pasteurizării, dar la un moment dat laptele se strică. Totuși, datorită noii tehnici care crește temperatura peste cea de pasteurizare, laptele se va menține proaspăt mai mult timp.
Tehnica constă în punerea câtorva picături de lapte pasteurizat într-o cameră presurizată și încălzită pentru a crește foarte repede temperatura lichidului cu 10 grade Celsius urmată de scăderea acesteia. Metoda se numește pasteurizare LTSA (temperatură scăzută pentru un timp scurt) și necesită același nivel de căldură ca și procedeul standard de pasteurizare, prin urmare nu are un consum energetic adițional. Laptele rezultat își menține prospețimea pentru mai mult timp, fiind aproape lipsit de bacterii. Culoarea, aroma și gustul sunt aceleași cu ale laptelui pasteurizat, iar consumatorii nici nu sesizează diferența. De asemenea, el ar putea fi transportat pe distanțe mai lungi fără să se strice și ar reduce din cheltuielile inutile cauzate de risipă.
Tehnica trebuie perfecționată și nu se cunoaște deocamdată momentul lansării pe piață. Cercetătorii doresc să aplice tehnica și pe laptele nepasteurizat, crud.
Descoperirea a fost publicată în SpringerPlus.
Sursa: Science Alert
Data actualizare: 21-09-2025 | creare: 03-08-2016 | Vizite: 1587
Bibliografie
Scientists have created milk that lasts for 9 weeks without going off , link: https://www.sciencealert.com/scientists-have-developed-long-lasting-milk-that-lasts-for-9-weeks-without-going-off ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Sulforafanul din broccoli și rolul în tratarea obezității
- O uniformizare a dietei la nivel global aduce cu sine beneficii, dar și probleme
- Legumele prespălate de la supermarket au ieșit pozitive pentru Cryptosporidium în studiu pilot
- O dietă bogată în acid oleic ar putea duce la obezitate mai mult decât alte tipuri de grăsimi alimentare
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.intră pe forum