Cu drag va astept in spatiul psihoterapeutic atat pentru servicii de evaluare clinica, consiliere, psihoterapie, dar si evenimente de grup: ateliere de educatie parentala, grupuri de suport,sesiuni de autocunoastere, dezvoltare personala, relaxare pentru copii, tineri, adulti.
ROmedic Cabinete medicale Pitesti Cabinete Logopedie Logopedie Pitesti

Abuzul aupra copilului

Abuzul aupra copilului
Autor: Oana Purdel

Atasamentul

• Este principiu universal de raportare a fiintelor vii unele la celelalte,

• Apare prin contact direct, perceptie (miros, gust, vaz, auz), sentimente, limbaj,

• Atasmentul fata de mama este forma fundamentala de atasament uman,

• Toate sentimentele umane fundamentale isi au legatura in atasament – frica, dragostea, furia, tristetea, vina, furia,

• Schimbul de sentimente intre oameni sta la baza reactiilor dintre acestia, creaza legaturi emotionale si stimuleaza empatia

• Relatie mama - copil lipsita de calitate emotionala ii limiteaza acestuia capacitatea de traire emotionala.

 Notiunea complementara la nevoia de atasament a unui copil este capacitatea de atasare din partea parintilor.

 

Mary Ainshorth crede ca o mama sensibila poate:

• Sa perceapa atent si la timp reactiile copilului;

• Sa interpreteze corect semnalele din partea sugarului – de ce plange,

• Sa reactioneze potrivit la semnalele copilului, intr-un interval de timp tolerabil,

• Mama este oglinda in care copilul se vede pe sine, asa ca mama preocupata mai mult de sine, mai putin disponibila emotional pentru copil, poate transmite copilului propriile structuri ranite sau confuze, afectand dezvoltarea autonoma si individualitatea copilului.

 

John Bowlby (1998) observa ca un copil despartit de mama trece prin trei faze emotionale:

• Frica si panica – plange si striga

• Furia si supararea

• Disperarea si apatia

 

 F. Rupert adauga inca o etapa – deplasare durerii sufletesti in plan corporal, ca mecanism de supravietuire.

 

M. Ainshorth (1973) - trei tipare de atasament

• Atasament sigur

• Atasament anxios – evitant

• Atasament anxios rezistent

  Atasamentul dezorganizat

 

F. Ruppert (2012) propune un model explicativ al traumei numit psihotraumatologia sistemica multigenerationala

 

1- o mama care a trait o trauma transmite intr-un fel sau altul, aceasta experienta copiilor ei,

2 – psihicul uman este un fenomen multigenerational,

3 – vindecare ranilor psihice se face luand in considerarea intreaga “impletitura” de atasamente grav afectate de traume, care priveste persoana,

4 - radacinile problemelor psihice sunt in tulburarile de atasament dintre copil si mama sa.

 

Abuzul asupra copilului

 

Consecinţele abuzului asupra dezvoltării copilului par să apară în trei stadii:

 

1. Reacţiile iniţiale la victimizare, implicând suferinte peritraumatice, schimbări ale dezvoltării normale psihologice, afect dureros şi distorsiuni cognitive

2. Acomodare la continuarea abuzului, implicând comportamente cooperante pentru a creşte siguranţa şi /sau scădea durerea în timpul victimizării

3. Elaborare pe termen lung şi acomodare secundară:

 (a) consecinţele reacţiilor iniţiale şi acomodările legate de abuz asupra dezvoltării psihologice ulterioare a individului

 (b) răspunsurile cooperante ale supravieţuitorului la situatia respectiva

 

Neglijarea

 

 Se raportează la eşecul în asigurarea – din partea pǎrinţilor sau a celor care îngrijesc copilul – satisfacerii nevoilor de bazǎ: biologice, emoţionale şi educaţionale.

 Spre deosebire de celelalte forme de maltratare, aceasta este un act de omisiune (mai mult sau mai puţin intenţionatǎ) din partea pǎrintelui, omisiune care pune în pericol ori afecteazǎ dezvoltarea fizicǎ, intelectualǎ sau emoţionalǎ a copilului.

 Deoarece poate avea forme insidioase, în lipsa unui contact cu un specialist, poate rǎmâne nedescoperitǎ mult timp.

 

• Neglijarea fizicǎ se referǎ la privarea copilului de alimentaţie, îmbrǎcǎminte, condiţii de locuit, neglijarea asigurǎrii mǎsurilor de supraveghere şi protecţie ;

• Neglijarea medicalǎ a copilului se referǎ la refuzul sau incapacitatea pǎrinţilor de a oferi copilului o îngrijire medicalǎ adecvatǎ;

• Neglijarea educaţionalǎ şi deprivarea culturalǎ

• Abandonul temporar sau definitiv include expulzarea din cǎmin pe timpul zilei sau al nopţii, lǎsarea copilului timp îndelungat nesupravegheat, plasarea lui la o persoanǎ, într-un spital, într-o instituţie de ocrotire şi lipsa de interes faţǎ de copil;

• Neglijarea emoţionalǎ presupune neacordarea de suficientǎ atenţie nevoilor afective ale copilului, refuzul sau eşecul în acordare suportului emoţional ori slaba abilitate a pǎrintilor de a se angaja pozitiv emoţional în creşterea copilului.

 

 Semne afectiv- comportamentale ale neglijarii:

 

• un comportament variind de la polul inhibiţiei până la agitaţie

; • neataşat

; • introvert;

• cu vocabular sumar;

• incapabil să comunice, să se joace sau cu o “foame de stimuli” (extrem de instabil)

; • cu retard şcolar, în ciuda unui intelect bun (pseudoretard mental);

• slab motivat pentru efort cognitiv;

• insuficient de matur ca dezvoltare volitivă;

• incapabil de a stabili relaţii interpersonale durabile

 

Abuzul emoţional

 

 Presupune comportamente comise intenţionat de adulţi care jignesc, batjocoresc, ironizeazǎ, devalorizeazǎ, nedreptǎţesc sau umilesc verbal copilul în mod repetat afectându-i dezvoltarea şi echilibrul emoţional.

 Este mai subtil decât cel fizic şi vizează sentimentele şi personalitatea victimei.

Comportamentele respective sunt mai greu de evidenţiat deoarece nu lasă urme fizice: comportamente sadice, manifestări de respingere, cerinţe disproporţionate faţă de posibilităţile persoanei, izolare intenţionată, ameninţarea cu pedeapsa, cu alungarea, terorizarea prin inocularea fricii de consecinţe grave, expunerea la violenţa conjugală.

 

Semnele abuzului emoţional:

 

• Trăiri emoţionale: stima redusă de sine, timiditate, sentimente de vinovăţie, interiorizare,neîncredere, ostilitate, nefericire, anxietate, dezvoltarea unui nucleu de manifestări nevrotice, depresive sau obsesive, tendinţe autoagresive sau heteroagresive.

• Comportamentul social conduce la eşec permanent (care-i confirmă copilului incapacitatea şi sentimentul de nonvaloare), manifestări agresive, iritabile, atitudini masochiste, inhibiţie socială, dificultăţi de adaptare (refuzul grădiniţei sau fobie şcolară) şi dificultăţide comunicare.

• Copilul abuzat emoţional nu ştie să se joace, să se exprime prin joc.

 

 Consecinţe ale abuzului emoţional:

 

 In plan emoţional:

 

întârzie dezvoltarea sentimentului de sine, a maturizării emoţionale şi a capacităţii empatice.

 

In plan social:

fuga de acasă, acte antisociale, dificultăţi de adaptare durabile repetate într-un mediu nou (familie adoptivă, grădiniţa, şcoala), lipsa de iniţiativă, de creativitate, de autonomie, anxietate de separare sau de anticipare inclusiv la vârsta adultă.

 

Abuzul fizic

 Se refera orice act care produce copilului: vǎtǎmǎri fizice, diverse leziuni consecutive traumei (echimoze, hematoame în locuri neobişnuite, zgârieturi, tăieturi inexplicabile în zona genitală, pe faţă, cap, arsuri şi păr smuls), fracturi osoase neobişnuite, dislocări, deformări ale membrelor, leziuni la nivelul sistemului nervos central (dizabilităţi motorii, deficite senzoriale, paralizii oculare, convulsii, hemiplegii, comă), hemoragii cerebrale sau retiniene, leziuni ale organelor interne.

 De asemenea, aici intră şi urmele lăsate de palme sau obiecte, urme de degete pe obraji, pe picioare sau pe braţe, de la ciupituri, precum şi ochi vineţi ca urmare a loviturilor primite.

 

Manifestări comportamentale specifice:

 

• sunt polarizate fie spre ascultare necondiţionată, fie spre instabilitate:

• nu vrea să se aşeze;

• motivează ciudat urmele de pe corp /nu-şi aminteşte cauza lor;

• evită orice confruntare cu părintele;

• pare excesiv de docil;

• împietrit ori bizar;

• hipervigilent, cu reacţii de apărare fizică nemotivate;

• manifestând teribilism şi violenţă în relaţiileinterpersonale;

• atitudini provocatoare, din nevoia disperată de a atrage atenţia;

• hiperactivitate generată de frustrările repetate;

• comportamente dezordonate.

 

Consecinţe ale abuzului fizic in plan emoţional:

• Sentimentele de inferioritate persistă şi la vârsta adultă.

• Comunicarea este dificilă, marcată de violenţă.

• Violenţa este trăită ca o modalitate de schimb, ca un ataşament interpersonal, mai ales dacă a fost un model parental de agresivitate.

• Se produce o stranie identificare cu acest model, pentru că violenţa a fost percepută de copil ca un semn al interesului părintelui faţă de el.

 

. • În plan social:

• Copilul victima (“ţapul ispăşitor”) nu recunoaşte, uneori, maltratarea şi nu o denunţă.

• Poate refuza chiar şi separarea de părintele agresor.

 Ca adult va adopta atitudini masochiste (caută să-şi provoace propria suferinţă).

 
Programare